reabilitare termica cu ruinare psihologica

mai 17th, 2010

Orasul asta a fost gri de cand il stie cireasa. De multa vreme. Poate ca de cand s-a inventat, in varianta lui comunista.

Parca ma si obisnuisem cu ideea. Asta e. Locul de unde provin eu are culoare gri. Ce sa fac daca nu m-am nascut pe sol rosu lusitan. Sau printre florile exuberant pictate din vreo tara exotica, cum ar fi Malaezia. Bucurestiul e gri si locuitorii lui s-au adaptat, ca niste cameleoni de treaba.

De unde sa stiu eu ca, totusi, edilii acestui oras au inima zburdalnica din punct de vedere arhitecturalo-peisagistic-urban. Si ca atunci cand s-au apucat de treaba, impinsi cu un bat de la spate de cei interesati in a castiga din nou alegerile, o sa-si exprime toate fantasmele copilariei lor gri-gri.

Se zicea despre Ceausescu, in gluma, ca nu a avut jucarii cand era mic. Si ca de-aia sunt toate tramvaiele colorate in fel si chip. Sfinte Sisoe, ce bine se poate aplica gluma si la reprezentantii acestei metropole. Cei insarcinati cu pictarea blocurilor noastre gri, cele de toate zilele.

Parte nesemnificativa dintre blocurile de pe strazile principale, alese pe principiu de impact maxim catre populatia trecatoare si votanta, au fost reabilitate. Adica cetatenii care au avut norocul sau nu (nici nu ma prind) sa stea pe artere de larg consum s-au trezit infasurati in termopane noi, si o captuseala indoielnica.

Indoielnica pentru ca nu-mi dau seama cat de sanatos este pentru omul nostru sa traiasca facut sandvis intre asa niste materiale nenaturale. Dar cum nu ma pricep prea tare la asta, o sa trec sub tacere aspectul viata sanatoasa.

Dar si pentru ca, si aici ajungem unde ma doare, cetateanul a fost scos din comodul gri si confruntat cu o explozie nenaturala. Preponderenta este clara: natiunea trebuie salvata termic prin aplicarea unui portocaliu strident, de mai mare dragul.

Stiati ca suntem tara in care pigmentul asta se vinde cel mai bine din lume? Nimeni, nicio natiune nu a mai simtit nevoia sa-si boiasca tara in nuantele astea. Portocaliul s-a raspandit ca un pojar, de la case de tara supradimensionate pana la blocurile oraselor noastre. Esti cool, stai in bloc portocaliu.

Cand nu e portocaliu, estetul municipal a optat pentru un joc isteric de culori vii. Cand verde cu rosu si galben, cand portocaliu cu albastru, cand toate culorile spectrului. Brodite probabil dupa imaginatia bogata a unei secretare de primarie cu priza la colegii de la reabilitari blocuri. Ce zici mami, e bine asa? Dupa caz si rasplata.

Cireasa se bucura pentru reabilitarea termica a unora dintre locatarii blocurilor vizate de programul electoral. Si spera ca ei nu se vor imbolnavi de la materialele folosite spre salvarea lor. Dar cireasa, odata cu reabilitarea termica a unor bucuresteni, trece si printr-o personala ruinare psihologica.

Cireasa spera ca locuitorii de la geamurile incercuite cu patrate rosu-sange sau din blocurile complet portocalii nu-si bat nevestele cand vin de la serviciu. Si ca nu procedeaza astfel fara ca macar sa inteleaga ce i-a adus aici: o viata dusa intr-o culoare complet nepotrivita traiului linistit.

Ma zgribulesc de neplacerea vederii culorilor partial afisate ca o declaratie de forta prin oras. Ma bucur ca le e mai cald, la iarna, unor locatari de bloc. Dar ma intristez ca oamenii astia traiesc in cele mai absurd decorate locuinte.

Si tare mi-e teama ca reabilitarea asta termica vine mana in mana cu ruinarea psihologica a mea si a natiei, in general.

asistenta stia

martie 9th, 2010

Si asta ma linisteste enorm. Pentru ca fiecare dintre noi, locuitorii acestei tari cel putin creative, suntem ingrijorati cand vine vorba de sistemul responsabil de generarea sanatatii populatiei.

Am ingurgitat spitale pe jumatate in ruina, saloane urat mirositoare cu saltele matusalemice, aparaturi batranesti cu iz de experiment si personal medical calificat dar oh, nepasator. Plus infirmiere cinice, analize indoielnice, curatenie lipsind si portari tigani spagari si fara inima.

Cireasa are si ea parerea ei, vezi mai sus. Sau mai precis avea, pana sa i se intampla urmatoarea intamplare. Se intalneste ea pe culoar cu Brunetul, ultimul doctor ce tine strans in mana cheia de la vezica ciresei. Pe culoar, multi oameni cu probleme. Prin urmare, intelege ca ii trebuie o campanie puternica de PR ad-hoc.

Ca sa fie bagata in seama si sa obtina de la el cuvintele trebuincioase, trebuie sa sara in ochi Brunetului. Si asta altfel decat prin sanii generosi si pielita fina de cireasa. Isi propune sa vorbeasca repede si concis, ca sa reuseasca sa trezeasca o urma de interes.

Reuseste. Brunetul ii spune peste umar, asaltat de alti pacienti, cu un marketing mai slab, sa revina peste o saptamana. Intre timp sa duca un borcanel doldora la analize. Adresa la care trebuie lasat borcanelul este in alt corp de cladire. Unde se fac lucrari, totul arata ca pradat de turci. Cu holdele arse, fantanile otravite, fecioarele pangarite si-asa-mai-departe.

Multumita e cireasa ca a reusit sa smulga de la doctor atentie. Desi e absolut convinsa ca dansul nu stie cine e si a uitat in cateva secunde, in timp ce era tras de halat de catre alti bolnavi, ce, cum si de ce.

Trece timpul. Aici va rog sa inchipuiti procedeul ala prin care se semnalizeaza in filme treaba asta. Dimineata, pranz, inserare, noapte, toate cu repezitorul. Si asta de sapte ori.

Vine cireasa la sorocul cuvenit. Tine cu manute tremurande borcanelul pretioasa incarcatura. O livreaza unei asistente la laboratorul spitalului. Si apoi da sa plece. Cand, surpriza. Asistenta se uita pe al ei computer (pe care cireasa o banuia ca il are doar ca sa ascunda silueta unui borcan cu ciorba sau o revista de scandal) si zice.

Cireaso. Da doamna. Tu vrei sa arati analiza asta vineri, cand te intalnesti cu Brunetul, nu? Da doamna. Atunci o sa bagam tare sa fie gata pana atunci, ca sa ai pe ce sa vorbiti.

Poate ca nu ati inteles ce spun eu aici. Un doctor ocupat mi-a spus in timp ce aproape mergea pe culoar sa vin in data x, la ora x. Nu numai ca stia cine sunt dar a notat intalnirea asta cu mine intr-un carnetel intranetic, astfel incat si alti oameni potential interesati de soarta mea, locati in alte parti, sa poata sti treaba asta. Si sa contribuie, dupa caz.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi se pare absolut fabulos asta. Desi jumate din spital e o ruina si prin camere fluiera a paguba si lene niste muncitori cu basca pe-o parte, asa, cireasa era trecuta in sistem. Si se stia de soarta ei.

Exista speranta pe lume, as spune eu.

o cireasa si 3 mic dejunuri

martie 8th, 2010

S-a intamplat ca livada mea sa fie plina ochi de oameni. In fiecare coltisor doarme cate cineva. Un prieten bun sau vechi sau imaginar.

Se scoala cireasa, isi pune ibricele si la treaba. Se pregateste sa manance ceva care nu e nici de dulce, nici nesanatos din fire. Mare preocupare petnru a manca cu istetime are dansa in ultima vreme. Si are si un ajutor pe masura in acest demers. A cherry.

Vine primul partener de mic dejun. El o insoteste pe cireasa in demersul ei de a manca radacini si alte mancaruri care nu misca. Se ia micul dejun, se savureaza, se discuta chestii, se pun la cale lucruri. Inghite si cireasa, caci ce-i mai place ei mancarea de dimineata, in cantitati industiale.

Insotitorul de mic dejun se pierde prin meandrele apartamentului de doua camere. Livada ciresei este mica dar plina sa stufarisuri si ascunzisuri in care cineva lesne dispare, daca vrea.

Cireasa curata locul faptei. Reuseste sa termine fix la termen pentru cel de-al doilea combatant. Mai mancau, mai bine pregatit, mai nepasator de sanatate cu pret scump. Scoate cireasa carnuri, icre, branze, pateuri facute de mana si alte giumbuslucuri culinare. Se inghit cantitati impresionante de mancare.

In timpul asta, cireasa bea ceai si are grija sa nu lipseasca nimic de pe masa imbielsugata. Se discuta, se emit idei, se trag concluzii. Participantul cu numarul doi pe tricou paraseste scena, cu treburi urgente prin livada.

Cireasa retrage in pripa carnea de pe masa, in toate formele creative in care se gaseste ea aici. Urmatorul vizitator de la micul dejun nu suporta vedenia ei. Curata bancul de lucru, adica masa din bucatarie. Scoate la iveala un brat de fructe.

Intra in scena cel de-al treilea musafir, cu pofta lui de mic dejun. Cireasa ocupa acelasi loc pe scaunelul ei scartaitor, plin de valori sentimentale. Musafirul curata si hapaie fructe. Cireasa mai se uita, mai ia o bucatica de mango. Care dispare in gura ei mica de obicei, acum facuta hau.

Se discuta lucruri printre imbucaturi de fructe. Cireasa mai soarbe si cate o gurita de cafea. Ce buna o face ea, stie toata lumea. Musafirul face o iesire spectaculos de rapida.

E dimineata si cireasa ramai locului, obosita placut de la atata actiune. A luat trei mic dejunuri si este plina de povesti si energie.

iepurasul ninja: inima cu oase

februarie 4th, 2010

“La concluzia asta a ajuns iepurasul, dupa o matura chibzuinta in padurea in care se consuma relatii de metropola. Ca inima are oase. Care, cand se rup, e prapad mare.” (HBO Club, iepurasul ninja)

Dupa cum spune si numele, pentru astazi iepurasul ninja a gatit inima cu oase. Pofta buna.

un carnat pe zi tine dr. departe

ianuarie 21st, 2010

carnat

Am inteles eu asta de ceva vreme incoace. Dar mi-a trebuit nitel timp sa verific gandul care pare nastrusnic. Inainte de a-i da drumul zburdalnic prin lume, sa se bucure toata lumea de el.

Carnatul este un aliment gustos si indestulator. Cu asta m-am hranit eu in Tirol vreme de o saptamana incheiata. Ma sculam dimineata numai cu gandul la carnat. Si la ce placere o sa simt ingurgitandu-l. Miam-miam.

Carnatul da vigoare, asta e clar. Cu cat e consumat mai des, cu atat il ajuta pe om sa atinga culmi mai intalte. Spiritual vorbind, bineinteles. Si terapeutic. Carnatul creste imunitatea.

Ce mai coborari faceam cu gandul la carnat de la miezul zilei. Ce mai coborari faceam dupa ce il obtineam. Altfel se vede viata dupa ce ai un carnat cu mustar in pantece. Si imediat studiam posibilitatile de a obtine un carnat si seara.

Inainte consumam carnat cu neincredere. Nu stiam ca e complet terapeutic. Ba chiar societatea tinde sa se hlizeasca prin colturi daca te aude ca esti fana carnati. Acum, am curaj. Doamnelor, domnilor, imi plac carnatii ceva de speriat.

Imi plac carnatii mici, mari, rumeniti, roz, albi, infasurati in sunculita sau scufundati in curry. Iar faptul ca austriecii arata asa de bine desi asta mananca toata ziua, ma sustine in demersul meu.

Sunt pe calea cea buna. Imi trebuie doar putin timp sa ma organizez. Sa fac lucrurile de asa natura incat sa nu treaca zi fara un carnat inclus. Pentru ca vreau sa fiu o cireasa voioasa si sanatoasa.

E clar. Un carnat pe zi tine doctorul departe. Dar buna-dispozitie aproape.