merci finlandia pentru sambata seara

octombrie 11th, 2011

Lume, lume, votca Finlandia a fost fata buna si de data asta.

A tinut ea cont de nenumaratele surubelnite verzi sau normale baute de catre cireasa in compania ei. De serile cu mancare si cocktailuri cu votca si fructe proaspete realizate cand pe balconul din livada, cand pe malul marii, cu surle si trambite.

Drept rasplata, Finlandia mi-a tinut loc in fata sambata seara la concertul Electric Brother, Morcheeba si Parov Stelar. M-am prezentat la Polivalenta unde am gasit marea asta de oameni cool, cu mutre inteligente. Atmosfera a fost tare placuta. Despre muzica ce sa mai vorbim.

Si daca cireasa n-ar fi adormit precum caii pitici, in picioare, poate ca ar fi prins si sfarsitul acestei petreceri grandioase. Dar orele mici si oboseala au gonit-o de la Polivalenta in toiul noptii. Desi mai era destula votca de baut dar si destule cunostite numai bune de stat la povestit.

Deci al doilea concert Morcheeba a fost la fel de reusit. Ce sa zic. Daca mai vin inca o data, ma mai duc. Foarte tare. Multumesc Finlandia pentru party.

am cheia de la ikea

septembrie 27th, 2011

Zau daca mai stiam pe unde sa-mi insir pantofii.

Am venit vara asta de la Paris cu destule perechi. Unii turcoaz, altii roz somon, altii aurii, altii verde marin. Pas de-i inghesuie prin vreun cotlon, sa nu se cunoasca. Nu e chip. Sertarele se itesc la mine burzuluindu-se. Imi scuipa inapoi continutul si imi dau cu tifla. Nu mai incape un ac d-apai un pantof, doi, doispe.

Si cum Ikea au detectivi de elita, au aflat treaba asta. Si m-au tras de maneca sa-mi dea un dulapior inaltut si tras prin inel dar totusi foarte incapator. Asa ca tocmai am beneficiat si eu de un produs folositor din seria lor cu solutii pentru spatii mici.

As fi putut sa pun aici si poze cu dulapiorul cu pricina. Dar nu m-am atins de cutie si nici ca ma ating pana nu gasesc un barbat de isprava sa il monteze.

Thanks, Ikea. Eu te placeam de mai demult dar e dragut sa vad ca treaba este reciproca.

multumesc frumos

decembrie 30th, 2010

Multumesc frumos pentru anul asta care tocmai se scurge acum, sub mine, gafaind.

A fost unul plin ochi si foarte reusit. Tot ce pot sa tanjesc este sa mi se dea un an la fel de fabulos. Nu mai bun, nu mai gogonat, nu mai lucitor. Vreau un an la fel. Vorbesc serios.

Multumesc frumos pentru niste prieteni grozavi pe care am reusit sa-i cuibaresc langa mine si anul asta. Am sedus ba prin cinste ba prin viclesug niste oameni extraordinari. Multumesc anului 2010 ca strans langa mine cea mai tare garnitura de persoane si personaje.

Multumesc frumos pentru ca ma inteleg asa de bine in cuget si-n simtire cu mama de cireasa. Ce bine ca am petrecut si anul asta asa de aproape impreuna. Ea imi sufla in ceafa intr-un mod benefic si nu-mi inchipui livada fara femeia asta cmegacalifragilistica.

Multumesc frumos patronului meu pentru jobul pe care l-am avut si anul asta. Fara curajul lui de a-mi da o coala de hartie si niste bani ca s-o umplu, probabil nu m-as fi apucat asa de curand de scris. Si multumesc si pentru prezenta, chiar daca acum din penumbra, a sefului cu tepi, ariciul. Cat despre colegii da, ma simt imboldita sa multumesc inca o data. Sunt cei mai tari oameni dintr-o redactie.

Multumesc persoanei care mi-a gonit, macar temporar, omuletii din vezica. Nu i-am vazut, auzit sau simtit scormonind acolo de vreo 8 luni si asta nu e putin lucru. A fost mai mult liniste din punct de vedere vezical in 2010. Sunt recunoscatoare.

Multumesc frumos pentru sageata albastra care a mers unsa, fara sa capete vreun betesug, desi nu mai e chiar o tinerica. Multumesc pentru casa mea care devine din ce in ce mai frumoasa si mai rosioara in obraji.

Se cuvine sa multumesc si pentru ca am scos mezelurile din viata mea. Am divortat intai de parizer si salam si abia pe urma dar ferm am renuntat mai ales la crenvusti. Niste lucruri pe care le adoram dar pe care am invatat sa nu le mai indes zilnic in gura mea pofticioasa.

Cel mai tare si mai tare multumesc pentru veselia de care sufar in mod natural, venita la pachet cu un chef grozav de viata. Uite ca la sfarsit de 2010 zburd si exult si sar intr-un picior. Si asta desi nu am primit vreo veste grozava si nici nu am fost anuntata de o marire de salariu.

Apropo, era sa uit. Multumesc frumos ca nu sunt hulpava si lacoma de posesiuni materiale. Ca nu dau iama regulat in electrocasnice si tehnologie. Ca ma tratarisesc doar ocazional cu rochii, bluze, chiloti si agrafe.

Multumesc foarte mult, la fel de mult ca pentru toate cele de mai sus, pentru ca ma cititi. Asta imi asigura un rost si rostul ma face sa fiu vesela si tot ce ziceam doua paragrafe mai sus.

2011, keep up the good work.

frica de re-daruit

decembrie 27th, 2009

regift

In fiecare an, aceeasi drama. Cireasa e neglijenta si nu tine minte de la cine a primit un cadou care nu ii cade bine la socoteala.

Exodul de lucruri nepotrivite are loc, precum migratia antilopelor gnu, de doua ori pe an. De ziua dumisale, cand orasul e in floare. Si de Craciun, cand orasul este tot sub floare alba, de zapada.

Cum totusi cadourile, chiar nepotrivite, nu se face sa le arunci la gunoi din momentul in care invitatii ies pe usa, cireasa ramane mereu cu niste lucruri absurde in viata ei. Pe care le-a depozitat intr-un dulapior anume. Intitulat dulapiorul pentru re-daruit.

El este burdusit cu tot felul de traznai. Rochii nepotrivite cu spiritul de cireasa, chiloti prea mici pentru un fund care se respecta, carti ale caror slove mi-au ramas nedeslusite, cate un parfum nemirosit in veci de catre vreun nas, in direct de pe pielea mea.

Si asteapta cireasa prilejul potrivit, cu rabdare de pradator de elita. Si cum vine ziua cuiva important dar nu chiar in top trei, cireasa se arunca in cap in dulapior. Si inoata ea printre acele rafturi mici.

Si culege de-acolo vreun articol care sa se potriveasca, chiar daca nu manusa, cu andrisantul. Are ea grija de fiecare data ca obiectul sa para ales chiar atunci si pentru persoana respectiva.

Chiar daca nu se vadeste extraordinar de potrivit si respectivul nu exulta de bucurie, simularea este de calitate. Adica nu o poate nimeni trage la raspundere ca nu ar fi cumparat ceva nou.

Dar in momentul predarii-primirii, cireasa este cuprinsa de jena si frica si remuscari. Ii vine sa smulga punguta din mana celui blagoslovit cu obiectul extras din dulapiorul de re-daruit. Sa mimeze un lesin. Sa inceapa sa bata intr-o tigaie, ca si cum a innebunit pe data.

Si in final, cu nervii intinsi la maximum, sa sara in bratele sarbatoritului urland. Iarta-ma, nu o sa mai fac niciodata. Hai la Ikea sau la Zara, unde o sa-ti cumpar ce vrei tu. Toate astea i se intampla, de buna seama, pentru ca este ingrozita ca farsa ei va fi descoperita.

Si ca taman persoana asta pe care o strange in brate si careia ii ofera cu drag un cadou, i-a dat acelasi cadou anul trecut. Si zau daca exista situatie mai social inacceptabila de-atat.

Prin urmare, sa vedeti bataile de inima ale ciresei la ocazii. Primele momente sunt decisive. Si cum de o fi scapat cireasa pana acum cu fata curata, se intreaba mereu. Si multumeste sortii.

multumesc celor multi

decembrie 22nd, 2009

multumesc

Suntem in 23 decembrie. In urma postului de 6 saptamani, tinut cu sfintenie, nu doar ca sunt mai buna. Ci si mult mai inteleapta. Dovada vie urmeaza.

Ma simt pe scena la Oscar, pe care tocmai l-am castigat. Adica am avut un an bun. Un an cu oameni misto, un job care imi face mare placere, mai toate weekendurile la mare si scrutarea Asiei. Cam ce sa mai pretind.

Cand ai reflectoarele pe tine, la sfarsit de an, e greu sa te aduni si sa spui lucrurile cum trebuie. Dar o sa incerc. Vreau sa multumesc public celor care m-au rasfatat, inteles, citit, ascultat, avut rabdare cu mine, alinat si iubit.

Dintr-o categorie speciala, multumesc mamei de cireasa.

O femeie care este langa mine oriunde am nevoie de ea, intr-un fel in care chiar nu credeam ca se poate. Si care are incredere in mine chiar cand o scrantesc rau sau ma hazardez. Si care gateste pentru cireasa si o si sponsorizeaza, cand o vede la pamant, dupa cheltuieli nesabuite.

Si lui a cherry

Multe speculatii s-au mai facut. Ca exista, ca e doar o holograma. Dar eu va zic. A cherry ocupa un rol tare megacalifragilistic in viata celeilalte cirese. Are mereu o vorba dulce, mult aduce. Si daca nu vorbesc cu ea zilnic, cu greu continui viata normala din livada. Me love a cherry.

Si lamaiei

Este in top 3 cea mai tare achizitie a anului 2008. Si sincera sa fiu, nu stiu exact care sunt celelalte doua. In timpul orelor lucratoare, suntem pat si patason, yin si yang, alfa si omega, alb si negru, sare si piper. In fond, doar lamaie si cireasa.

Si prietenul meu imaginar, I.

Ma minunez ceva de speriat ca am un prieten de destula vreme. Fie el si imaginar. Prietenul meu imaginar tine noaptea de cald. Si imi sufla in ceafa in moduri oportune. Daca lamaie ocupa anul 2008, I. troneaza detasat in 2009. Pe langa toate cele ce s-ar putea spune, m-a invatat si sa ma spal pe maini.

Dentista

Da, este cea cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Cu ea ma hlizesc deseori in bucatarie. Ea m-a invatat sa mananc avocado. Si intelege tot, lucruri complicate, fara sa mai apuc sa rostesc cuvinte explicative.

Si cititorilor mei

Mai vorbareti sau mai tacuti. Mai in extaz sau mai dojenitori. Mai fideli sau mai flusturatici. Fara voi n-ar exista cireasa. Sa nu va puna pacatele (inca am limbaj de post) sa plecati de aici spre a nu va mai intoarce niciodata. Am nevoie de voi. Chiar si de cei adusi cu forta din google.

Si patronului meu

Ce om se lauda cu patronul lui? Eu n-am cunoscut multi. Dar nu pot sa nu multumesc lui Orlando, seful meu. Care a facut toate cele de mai sus posibile. Adica m-a lasat sa ma desfasor nonsalanta intr-un an cand multi au tremurat pentru pastrarea jobului. Multumesc si ariciului, ca imi place sa vin la job zilnic.

Gata cu astea. Consider ca am luat Oscarul. Sunt foarte multumita ca va am in jur. Si daca ar fi fost sa insir toate numele… Dar de maine mananc carne. Si niciun mamifer care naste pui vii si gustosi nu mai e in siguranta alaturi de mine.

Multumesc celor multi care au venit deja in livada mea. Si inca mai intra, chiar acum. Multumesc celor multi care nu ma citesc si nici n-o s-o faca vreodata. Dar care ma iubesc de le sar capacele, in viata reala.