cireasa si limitele livezii metropolitane

decembrie 7th, 2011

M-am prins ca nu sunt de acord sa ma deplasez afara din livada pentru aproape niciun motiv.

Poti sa-mi fluturi pe sub nas castele, trenuri pline cu cartofi prajiti, herghelii de cai cu pletele in vant sau chiar un sifonier intreg plin cu rochii cu ditamai crinolina si corsete impresionante. Daca ele sunt pozitionate in the land of far far away, eu tot nu vreau sa parasesc zona care mi-e mie draga. Si care e mica, mica, cam cat o puta de furnica.

Imi place tare mult taramul pe care il cotrobai eu zilnic. Livada mea se intinde din zona de nord dar nu prea nord pana in centru. Din ciorba mea preferata fac parte Piata Amzei, Gradina Icoanei, Centrul Vechi, Cismigiul si o parte din Unirii. Hai ca merge si Foisorul de Foc, Mantuleasca cu iesire in Calarasi si Buzesti. Dar gata, inchidem mustaria.

Cartierele care-mi sunt dragi sunt mai ales cele intesate de case si curti si pomi care infloresc liliac in aprilie si ferestre largi, netermopan, de unde se aude vara cate un pian sau o pisica.

Nu sunt pregatita sa trec granita care in capul meu este marcata cu sarma ghimpata si cu gard electric si cu crocodili flamanzi nici macar pentru cine stie ce bunatati. Nici macar pentru tartine cu icre de Manciuria. Nici macar pentru o parada a 100 de barbati in uniforma. Nici macar pentru un masaj cu ciocolata calda cu menta, care sa imi faca pielea gaina de placere.

Stai, acum m-am prins. Poate doar un barbat care-mi place sa ma faca sa-mi prelungesc calatoria urbana. Daca-mi spui ca este de gasit in Berceni sau la iesirea Colentinei spre Dragonul Rosu, s-ar putea sa ma urnesc. Altfel nu si nici asta cu inima usoara.

Livada mea metropolitana ramane astfel mica si frumoasa. In perimetrul asta frumos in care ma misc lucrurile merg altfel, mai bine. Ceea ce va doresc cu ardoare si dumneavoastra.

frumoasa merge mai departe

octombrie 28th, 2011

M-am trezit azi dimineata cu un cactus in gat. Exact ca in reclama la supt de acum cativa ani.

Eu ca eu. Dar din camera alaturata se auzeau stranuturi in serie si cineva isi tragea nasul in paralel. Am alergat intr-un suflet, caci acolo doarme de obicei somn lin Frumoasa. O vietate, nu doar o bicicleta, care mi-e draga nevoie mare.

Si ce sa vezi. Era zburlita toata la mine, sculata cu fata la cearsaf si botoasa din pricina guturaiului. A inceput sa boscorodeasca ceva legat de faptul ca azi ea ramane in pat, acasa, in carpe. I-am zis Frumoaso, ce naiba. Nu ma face de ras, am asteptari imense. Esti tanara, sanatoasa, in putere. Iesi afara.

Ea ca har, ca mar. I-am pus impotriva vointei ei o hainuta ca de caine mic de apartament, dar incapatoare pentru ea. I-am legat in jurul gatului un fular tricotat cu dragoste de catre vreo intreprindere de confectii. I-am tras manusi pe cele doua coarne, securizate cu un fir intre ele, ca pentru copiii mici. Am uns-o cu miere, am dat-o cu lamaie.

M-am echipat si eu corespunzator si uite-ne pe amandoua afara, printre frunze si nori. Odata aflata afara din casa, parca nu a mai fost asa de rauvoitoare. A inceput sa-i placa aerul tare, presarat cu udatura. Se uita dupa pasarile care zburau alandala, in buchete mici. A prins chiar viteza, fara sa o imping eu din spate.

Asa Frumoaso, asa te vrea cireasa. Zburda, ca e doar octombrie. Sa te vad in noiembrie, mai incolo, poate atunci am sa te las uneori acasa. Si doar daca ploua prea tare sau vantul ne impinge pe amandoua inapoi. Degeaba mananci creta in speranta sa faci febra, sa stai acasa. Eu n-am inima pentru asa ceva.

Si auzind cuvintele mele de imbarbatare, Frumoasa a continuat sa manance pamantul. Sa ma duca la piata, la serviciu, la mama de cireasa si pe unde mai am eu nevoie diverse de satisfacut. Acum e un fapt de viata dovedit. Frumoasa merge si pe frig, merge mai departe.

cireasa si regasirea orasului pierdut

septembrie 30th, 2011

Cand am trecut de la troleu la masina am zis ca e un pas inainte. Dar cand am trecut de la masina la bicicleta, am facut doi-trei-patru. Sa zic de ce.

Cand merg cu masina, imi scapa felul in care se schimba anotimpurile. Iar mare parte din sunetele vrajite de fiecare zi raman zidite dupa un geam. In sageata albastra reusesc sa ajunga doar lucrurile care urla la mine. Cele subtile, fine, duioase, se lipesc brutal de geam si nu au forta sa patrunda inauntru, pana la cireasa.

Daca ati sti ce lucruri minunate amusinez eu de pe bici la inceputul asta de toamna. Daca ati sti voi, nebiciclistilor si nebiciclistelor. Razele de soare miros diferit, cand trec prin ele si le port drept palarie, direct pe crestet. Frunzele danseaza portocalii, cu miros amarui, imbatator. Diminetile miros a must si a fum si a putina ceata.

Trecand cat pot de gratios cu bicicleta mea pe strazile cu multe case, imi pica ochii pe tot felul de dragutenii. Vad o doamna scarpinandu-si pisica sub barbie, in timp ce-i sopteste lucruri frumoase. Imi strecor privirile lacome printre zabrele sa vad cum oamenii isi ingrijesc in tihna gradinile.

Cand pedalez, sunt prinsa in tot felul de momente pretioase, de pus la teschereaua cu bunele. Aud cum exerseaza cineva la pian si se mai opreste sa se gandeasca inainte sa reia. Vad locuitori de pe la parteruri cum deretica prin case si casele se gudura inapoi. Descopar strazi noi, de bunastare si huzur pline.

Cand sunt biciclista, realitatea e facuta din imagini multi-multi-multimedia. Pozele se misca fin, sunt poleite cu soare, au in fundal fosnet de frunze si miros de iarba. Cand sunt biciclista, imi descopar orasul si cu partile lui subtile. Parti care imi tot scapa cand sunt sofer.

Sunt asa de multumita sa incep toamna asta calare, ca nici nu se poate povesti. Desi eu am incercat sa incalec pe-o sa si sa va spun ce drag mi-e de bici a mea.

frumoasa si bestia

august 22nd, 2011

Cand iesim pe strada, mi-e greu sa spun care-i care.

Pana acum imi placea sa cred ca eu sunt frumoasa. Daca insa ea e frumoasa, fie. Imi asum eu partea cu bestia. De fapt m-am hotarat, asa ramane. Nimeni nu ar putea spune despre bicicleta mea culoarea cireselor salbatice, cu ale ei cauciuri cu o dunga fina alb unt, ca e o bestie in care si oase, neagra in cerul gurii.

Frumoasa doarme la mine in sufragerie, cu rotile odihnindu-se pe covorul turcesc. A trebuit sa-i fac culcus acolo pentru ca mi-e nu stiu cum sa o las intr-o boxa plina de praf, la doua etaje mai jos. Sa o pipaie acolo oameni straini. Sa o traga de ghidon. Sa ii infiga un deget in claxon.

Asa ca petrecem noaptea impreuna, fiecare in incaparea ei. Frumoasa nu sforaie, nici nu banui ca e acolo. Asta pentru ca e bine crescuta si de vita nobila. E si frumoasa de pica. E furnizata de catre Biciclop, magazin de nadejde pentru cireasa. Despre care mai ziceam eu si aici.

Frumoasa mai are un motiv sa fie foarte speciala. Va vine sa credeti sau nu, ea este cadoul de Craciun al ciresei. Intrebati-o pe a cherry, ea a vorbit cu Mos Craciun sa vina prematur la cireasa, in a doua jumatate de miez de vara. Nici n-am apucat eu sa fac lista, ca Mos Craciun imi indeasa cadouri miraculoase pe sub usa. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Si uite-asa le poti vedea de-acum in fiecare zi in care nu ploua cu galeata. Frumoasa trece gratios pe strada, cu bestia calare pe dansa. Din pricina pozitiei comode, cu mainile sus, in dreptul sanilor, bestia poate face tot felul de chestii. Sa vorbeasca la telefon, sa linga o inghetata si altele.

Frumoasa e calma si deloc nabadaioasa. Bestia o tine cu haturile scurte si nu o slabeste din stransoare o clipa. Prevad inceputul unei fructuoase si palpitante prietenii. Deocamdata frumoasa e ca scoasa din cutie. Bestia se lipeste toata de ea cand o impinge in sus pe scari cu indaratnicie.

Lumea se uita dupa frumoasa. Bestia e mandra. Si ce-o mai fi, s-o povesti.

dilema biciclistei ranite

august 15th, 2011

Cireasa simte lucruri amestecate acolo inauntru.

De cate ori mi-am furat-o rau de tot in dragoste, mi-a venit sa nu ma mai implic major. Macar o vreme, pana cand mi-am scos inima din ghips. Am stat in banca mea si am mestecat un decoct de propolis cu laptisor de matca si sange de om tanar pentru refacere. Intre timp m-am multumit cu ciurucuri emotionale care nu pun mari probleme.

Ei bine, constat ca asa stau lucrurile si cu alegerea unei noi biciclete. Dupa ce un varcolac a luat-o cu el, mi-am dat seama ca nu pot trai fara. Trebuie sa am bicicleta intre picioare si trebuie sa o am cat mai repede. Ma arde cu flacara mica. Doar ca nu prea stiu cum sa abordez toata tarasenia.

Mi s-a facut o propunere de nerefuzat. O bicicleta frumoasa si devreme acasa. Cu silueta de viespe si cauciucuri crem si cos pentru conopida si pere jambon si aparatoare pentru rochie. Oferita mie la un pret de ies sa urlu de bucurie in piata universitatii, la o ora de maxima audienta.

Doar ca mi se pare bicicleta asta discreta ca o fanfara militara. Cand as merge cu ea pe strada, as procura vise umede fiecarui hot. Probabil ca ar intra in randul celor mai cautate biciclete de femei din metropola. Ma gandesc ca m-ar prinde noaptea in timpul unei ambuscade si mi-ar strecura sub pielita subtire de cireasa un cip.

Apoi m-ar urmari miseleste la piata cand iau branza telemea de oaie, la pensat, la film, la bere. M-ar hartui pana as ceda si le-as da-o de buna voie. E grozav sa ai bicicleta vedeta dar durerea pierderii ei probabil ca m-ar invrajbi impotriva aproapelui meu, in general.

Mai degraba m-as aburca intr-un hipermarket, ce daca le urasc. As alege cu ochii inchisi in sistem ini-mini-maini-mou o mangafa de bici aflata la reducere. Nici macar n-as insista sa fie rosie sange sau galben lamaie. As incaleca vitejeste pe ea, fara asteptari marete, si m-as avanta.

Si as face toate astea cu speranta ca cineva, oricine, n-o sa o observe si nu o sa tanjeasca sa mi-o ia cu el. Sufar ca un caine mic care a pierdut osul lui mare cu multa maduva in el. Am dilema biciclistei ranite in amorul propriu, in al sau buget dar si in intimele convingeri ca lumea e buna, buna de tot.