painea si sarea pe strada la romani

februarie 28th, 2011

Bucurestiul nu are locuri de parcare. Asta stie chiar si un tanc.

Bucurestiul are in schimb o companie care ridica masini parcate anapoda dupa criterii abracadabrante si de profit. Dupa ce a prestat diverse drumuri pana acolo, in tara lui departe, cu diversi musterii ai acestei companii, cireasa se fereste. Incearca sa nu parcheze unde vede semnul care ar putea sa o faca sa scoata 7oo de lei din buzunarul cu arici intr-ansul.

Asa ca ma stradui si eu din rasputeri sa fiu creativa cu locurile de parcare. Ma bag pe stradute mici, uitate de lume. Parchez in locuri indepartate, de mananc o paine pana unde am treaba. Contorsionez masina in fel si chip in locuri in care ar parea ca nu poate intra.

Criteriul meu absolut e nu-ti deranja aproapele, niciun aproape, prin modul in care parchezi. Adica nu parchez nici sa ma pici cu ceara in fata unui garaj sau acolo unde scrie nu parca sau unde blochez pe cineva. Tot nu-i bine. In ultimele zile mi s-au intamplat lucruri traznite.

De mentionat ar fi o flegma de la o doamna in varsta. Ea a venit in halat si papuci de departe, vadit avand treaba cu mine, cand m-a vazut urcand in masina. Culmea e ca eu, o cireasa binecrescuta si cu respect pentru batrani, am chiar asteptat-o. Am crezut ca o pot ajuta cu ceva. De fapt am si ajutat-o. M-a injurat de mama rau de tot si eu, vazand asa, m-am suit in masina sa plec. Ura femeii insa era asa de mare incat a slobozit si o flegma care sta si acum intiparita pe un geam, intrucat nu am stiut ce sa fac cu ea.

A doua intamplare de mentionat, tot proaspata, este interactiunea mea cu un tiganus de dimensiunea unui taburet de bucatarie. Mi-a spus ca am parcat in fata casei lui si ca ii trebuie bani pentru un corn. Eu l-am ignorat, vorbeam la telefon. El intai mi-a atinut calea. Apoi mi-a zis ca imi sparge fata. Si ca sa indraznesc eu sa mai trec pe-acolo, ca jar mananc. In alte cuvinte, desigur.

Cea mai memorabila intamplare insa este asta. Am parcat intr-un loc unde chiar nu parea ca supar pe cineva. Cand am iesit de la job am gasit agatat de stergatorul din spate o punga plina cu tot ce-i mai rau intr-o casa. Pampersi de copil mic, oase de pui, cafele pe jumatate baute, in pahare de plastic si multe alte gunoaie menajere cu miros disgratios. Ca sa pot scapa de punga, oricat m-am feri, mi-am bagat mainile in ea. M-am umplut de zoaiele cuiva, nu stiu cui.

Si dupa toate astea am ajuns la concluzia ca painea si sarea, pe vremuri semn de ospitalitate la romani lipsesc cu desavarsire.

sibiul ciresei

februarie 27th, 2011

Si a fost cireasa la Sbiu. Si tare i-a mai placut. Se vede. Mai jos, ordine ardeleneasca.

Casa holbandu-se la mine in piata mica, parca.

Case precum feliute de tort sibiene.

Sibiu from up.

Curtea bisericii vazuta din turnul fermecat. Unul dintre punctele-oameni e dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Asta e orasul in care poate trai un elefantel verde.

Bolta cea de toate zilele.

Familie din ardeal.

Moara vantului turbat.

Intalnire intamplatoare a doua pardoseli de oras.

Podul peste lacul dintre case.

Aglomerare urbana sibiana.

Pasajul dosnic si femeie cu umbrela tipatoare.

Podul minciunilor. Eu sunt sincera.

vintage: sunt stapana pe situatie

februarie 26th, 2011

“M-am indragostit. Si cum stiu ca acum, la inceput, se negociaza multe lucruri, sunt complet pregatita. Am armura iscusit faurita si sulita ascutita si stau in pozitie de carate, asa, inca de cand ma trezesc.

In fiecare zi se da o mica lupta. Ba e una din zilele mai putin norocoase si ma dau eu cativa pasi buni inapoi si ingenunchez, ba sunt o invingatoare si inaintez cat o nuca. Vine arbitrul in chiloti rosii de matase, ridica mana castigatorului, multimea starnita izbucneste in urale. Simt laurii victoriei cum mi se aseaza bland pe fruntea-mi transpirata de atata zbucium.

Si apoi o luam de la capat. E drept, am si pierdut cateva batalii, dar asta nu trebuie sa ma descurajeze. Important e sa raman ferma pe pozitie si sa lupt pentru urmatoarele capitole mari care au mai ramas de dezbatut.

Pana acum, in numai cateva saptamani, am ajuns sa ne vedem mai mult cu prietenii lui. Mie mi-e tare dor de ai mei, dar cum am intrat in batalia pentru subiectul asta putin slabita de un guturai, normal ca nu mi-a iesit. Adjudecat.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, 18 iulie, 2008)

Si cum am lasat de la mine tot, bucata cu bucata, cand eram indragostita lulea de SMPE, cititi in continuare aici.

aventura sibiana

februarie 25th, 2011

Se iau 4 femei dornice de aventura: cireasa aici de fata, a cherry, poneiul si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Se incarca incarcatura asta de pret intr-o masina de catre un barbat ardelean get beget. Se conduce in mare graba tot amestecul la Sibiu, pentru desfatari molcome si bine chizbuite.

Pfiii, ce ne mai place turismul culturalo-prietenesc. Am mers la Sibiu sa stam in casa unui prieten de nadejde. Acolo am fost intampinati in miez de noapte cu salata de  vinete si o zacusca numa bune. Dis de dimineata, pe la 11, am luat un mic dejun demn de guri imparatesti.

Apoi am plecat sa cucerim orasul, pas cu pas, printr-o ploaie romantica. Am pasit cu grija pe Podul minciunilor, incercand sa nu zicem nimic. Ne-am rasucit ca niste viermusi prin pasaje, arcade si intranduri secrete. Am lins in cor la cel mai bun cremshnit din urbe.

Ne-am suit in turnul cel mai turn de biserica, al doilea cel mai vanjos dupa cel din Bistrita. Asa am fost informati. Am privit orasul cu ochi mari si prietenosi din 4 colturi distincte. Am ascultat clopotele si doar dupa un car de vreme am fost de-acord sa ne dam inapoi jos.

Am baut o cafea inspirata la Wien Cafe, un lacas de cult al strudelului cu mere istet pozitionat in curtea bisericii cu turn inalt. Pe inserat am baut cocktail de bere cu suc de rosii si piper la Atrium. Am gatit biban de mare cu legume si piure si am ascultat muzica buna in bucataria incapatoare.

A doua zi ne-am randuit micul dejun gargantualesc, ca de obicei. Apoi ne-am delectat cu muzeul satului. Ningea si noi ne iubeam, va asigur. Am mai cazut prada unei cafele la Wien Cafe, caci nu-i poti rezista.

Am avut acolo agenda plina ochi, din momentul in care am pus piciorul pana cand am decis cu regret in glas si in privire sa parasim orasul care pare ca ne este harazit. Sibiu, dragostea este reciproca.

osul fermecat

februarie 23rd, 2011

Oh da, corpul unui barbat are multe cotloane fascinante. Asa crede cireasa si spera ca nimeni nu o sa arunce cu oua fierte moi in ea, la auzul unei asemenea declaratii.

Dar tot cireasa crede ca exista barbati care pun la bataie pentru publicul dornic locuri noi, numai de ei stiute. Asa sta treaba si cu osul fermecat.El se vadeste doar daca il cauti cu lumanarea la un anumit barbat. Si nu apare deloc in alte cazuri, cand trupul este impanat cu nitel mai multa carnita decat ar fi poate indicat.

Hercule nu era gras. Nici Prometeu, desi avea ficatul slabit. Ce sa mai vorbim de alti zei din mitologia greaca si semizei actuali, apartenenti la rasa universala.

Osul fermecat este o bucata de pe sold, cum coboara el spre o zona fierbinte dar de umbra plina. Cand el este evident pentru ochi, iti dai seama ca pielea abia acopera anatomia mai profunda. Foloasele osului fermecat sunt multiple. El este un bun reazam pentru pantaloni dar provoaca si simpatie in randul femeilor care stiu sa se uite la el.

Cireasa este mare iubitoare de frumos si nu poate trece cu vederea asa un os, cand el ii izbucneste in fata. Singura dorinta ar fi sa poate preleva din acest os o mostra de dimensiunea unui deget mic de femeie. Apoi sa-l agate de-un fir de piele si sa-l poarte asa prin lume, pe unde are dumneaei treaba.

Cu acest talisman, facut din os de sold de barbat, s-ar simti cireasa in deplina siguranta. Crede ea ca s-ar descurca mai multumitor in trafic. Ca ar fi lasata in fata, acolo unde de obicei se formeaza cozi. Ca ar munci mai cu spor si ar dovedi rezultate remarcabile. Astea si multe altele s-ar intampla cu osul fermecat la purtator.