mai 14th, 2012
Cu aproapele zic eu ca ma descurc bine. Il iubesc intrupat in mai multe persoane, in tot felul de moduri, in functie de context. Mai cu gura, mai cu fapta, mai cu o ciorbita buna.
Asa ca de data este vorba despre vecinul bulgar. Pe el vreau sa il iubesc bine. Un om gospodar cat se poate sa fii de gospodar pe aici, prin zona. Care face branza de sta pisica-n coada.
Ani de zile n-am pus piciorul pe taramul vecinilor nostri. Parte din credinta gresita ca acolo nu e nimic de vazut si de facut, parte pentru ca aveam alte treburi, cine mai stie. Dar am indreptat lucrul asta si de ceva vreme nu trec 6 luni si eu ma imbarc cu viteza de croaziera, spre a nu plati amenzi, intr-o destinatie bulgareasca.
Acum a fost Sofia. O alegere mai mult decat adecvata pentru cireasa de sfarsit de saptamana. Durata calatoriei este de 5 ore si stiu ca, la sfarsitul ei, primesc tot felul de premii. Asa ca am luat dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri, mi-am pus si sanii mei in valoare cum am putut, sa nu raman mai prejos, si am pornit.
Ne-am suit in sageata albastra si duse am fost. Am alunecat sprintar printre valuri de maci si campuri tipatoare de rapita. Drumul, o placere. Bulgaria pare mereu nelocuita. Verdele ei este mult mai verde decat al nostru. Garantat. Ce tara frumoasa si nu, nu e pacat ca e locuita.
Si apoi, vecinul bulgar vinde la restaurant mancare ieftina, gustoasa si nepereche. Orasul lor e calm si cuminte si verde. Ce noroc are Sofia ca in ea exista un munte si multa padure. O nebunie. Bulgarii sunt prietenosi si dornici sa fraternizeze cu vecinul lor roman. Uite-asa am cunoscut niste bulgari de nadejde cu care sper sa ma vad curand.
Mi-a placut la nebunie la Sofia si abia astept sa o mai calc in picioare inca o data. Au si bere buna. Cat despre bulgaroaice, ar fi fair din partea mea sa zic ca sunt tare bune.
Tags: bulgari, calatorii, inima, iubeste-ti aproapele, pofta, sofia, vecini
Posted in Respir in Romaneea | 1 Comment »
aprilie 11th, 2012
Cireasa se gandeste sa-si invite mama la emisiunea Iarta-ma. Sigur, daca aceasta mai exista pe micul ecran.
Sau daca nu, altceva impresionant tare. Sa-i cer sa ma scuze intr-un mod cu fanfara angajata sau macar un juriu care sa ma biciuie metaforic si caruia eu sa ii promit ca nu mai fac asa ceva. Am chemat-o pe mama de cireasa intr-un voiaj care se dorea simplu si placut.
Lucrurile au vazut lumina zilei cu stangul. Vreau eu sa o surprind in mod placut, asa ca iau bilete cu o saptamana inainte de Paste. Fara sa ma gandesc ca sotul mamei este catolic si are Pastele exact atunci. Si ca prin actul meu dezbin o familie si il las pe sot fara nevasta si pe miel fara bucatareasa care sa-l opereze.
Dar sa trecem peste asta. Caci nu a fost singura balba organizatorica. In tot timpul asta eu, din neglijenta turistica, am pus-o sa sara tot felul de parleazuri. Intai am ales un hotel prea departe de centru desi i-am promis ca din contra. Am mers de ne-au sarit capacele intr-un frig arctic.
Apoi n-am stiut codul de intrare in alt hotel. Care era in centru de tot, deci bine. Dar n-am fost atenta la rezervare si faptul ca se avea appartments in titlu nu mi-a zis mare lucru. Hotelul era perfect dar fara vreo vietate inauntru. De stateau cireasa si mama de cireasa sa se uite ca fetitele cu chibrituri inauntru, fara sa poata intra.
Traim vremuri sf, asta e clar. Unele hoteluri nu mai au vietati care sa iti dea drumul in casa. Dar le traim si nu citim rezervarea, asta e si mai clar. Adica eu, eu n-am izbutit sa inteleg asta de acasa. Si uite-ne ramase pe dinafara in acelasi frig arctic. Indulcit doar de un vant care ne patrundea pana la oase si imbunatatit cu mici rafale de stropi reci. Ptiu.
Si ce chestie. Trenul de la Bruxelles la Amsterdam nu face 1 ora, ci 3. Nici asta n-am stiut. Ce sa mai, cireasa este cel mai sleampat organizator. Mama, te rog sa ma ierti. Fie ca sfanta lumina a sarbatorilor pascale pe care nu le-ai putut petrece in familie sa ti se strecoare macar weekendul asta in suflet. Si sa te faca sa treci peste cu gratia si toleranta caracteristice.
Cireasa.
Tags: absurd, calatorii, cirese, drumul spre iad e pavat cu intentii bune, iarta-ma
Posted in Mintea mea sorcova | 6 Comments »
aprilie 4th, 2012
Asa a fost sa fie.
Zau ca nu am cautat eu cu o lumanare rosie infipta intr-un sfesnic maiestuos de alama situatia asta. M-am intors de la Lisabona de o zi jumate si plec la Amsterdam acum. Ce noroc pe mine sa incep luna aprilie in felul asta atat de special. Cu doua orase noi si tulburator de ofertante.
Au bere buna acolo, sper. Caci setea mea de bere si cunoastere e mare de tot. Am vorbit, cica regina ma asteapta. Cu prajiturele si ceai, ca orice regina, imi inchipui eu. Am vorbit cu doua trei muzee sa-si prelungeasca putin programul, in caz ca am prea multe treburi de facut si nu ma incadrez in timp.
Orasul a pregatit si doua biciclete in culori vii. Asta in caz ca reusesc sa o conving pe mama de cireasa sa vizitam Amsterdamul calare, cum cred eu ca se cuvine. Alte prostii promitem sa nu facem. Doar nu suntem la gradinita. Caut in Amsterdam mancare buna dar nu numai.
Abia astept sa-mi sucesc gatul si mintile zgaindu-ma la unii dintre cei mai inalti, cu umeri largi, funduri mici, proportii perfecte, sportivi, cu par saten spre blonziu barbati care exista pe lumea asta. Ce dinti buni au olandezii si cum ii arata ei mereu, ca pe niste trofee, in timp ce zambesc incredibil de des.
De unde stiu ca barbatii olandezi si berea lor este absolut grozava desi nu am mai fost in Olanda, e treaba mea. Pur si simplu stiu ce tari sunt olandezii. In rest, nu mai am planuri concrete. O sa ma las dusa de clisee, de lalele si saboti si mori de vant.
Vreau sa amusinez orasul si sunt pregatita sa-l las sa ma amusineze si el pe mine. Ca asa e frumos si normal. Cred in reciprocitate. Lisabona m-a iubit si ea pe mine, deci a fost ceva impartasit. Amsterdamul ar face bine sa aiba aceeasi atitudine.
Amsterdam, hai sa facem cunostinta. Eu sunt gata sa trecem la treaba. Sunt acasa, cu poze la purtator, luni, 9 aprilie. S-auzim numai de bine.
Tags: 2012, amsterdam, biciclete, calatorii, primavara, turism, viata buna, voiaj
Posted in Uncategorized | 5 Comments »
februarie 15th, 2012
Trebuie că prin sângele meu curge și ceva bragă turcească. Altfel n-aș avea nici un temei serios să mă simt ca acasă când ajung la Istanbul. Dar cum mă apropii suficient, îmi cresc pe loc fluturi în stomac de atâta îndrăgosteală.
Abia mai reuşesc să ţin cumsecade volanul când văd ce mi se întinde la picioare. Şoseaua devine covor roşu lucrat special pentru mine de mâna dibace a celor 12 milioane de rezidenţi. Este a 10-a oară când merg la Istanbul. Şi asta pentru că nu mă pot abţine să nu iau la intervale regulate o gură zdravănă de musulmanism tras în pojghiţa de marţipan european.
Şoseaua scobeşte printre zgârie-nori şi o ţine aşa kilometri întregi pe post de preludiu SF pentru marele oraş. Mă prind că am ajuns când turcii devin câtă frunză, câtă iarbă. Şi acum istoria se repetă. Pentru că se îngroaşă treaba şi turcii mă cotropesc din toate părţile. Maşina mea e strânsă ca într-o menghină între mii de maşini otomarsan, tirsan şi otosan. În timp ce conduc, jumătate din mine iese în consolă afară, pe geam. Este acum rolul şoldului meu drept să ţină volanul. Trebuie să arăt prin viu grai că vreau să trec şi eu, o blondă venetică. Şi apoi să mulţumesc, făcând temenele adânci, spre deliciul turcimii care îmi face loc să mă strecor.
Din şoseaua asta cu 5-6 benzi scapă cine poate. Dar ştiţi cum e, norocul şi-l mai face şi omul. Mă zvârcolesc, zâmbesc, înjur, ţip, implor, mă bucur şi până la urmă reuşesc să fiu o xena de succes. Dintre zecile de posibilităţi, aleg o ieşire care pare să semene cel mai bine cu numele scris pe hârtiuţă. Deşi, dacă e să fiu sinceră, toate ieşirile de pe autostradă se cheamă sultan mohamed bey abdulah ahmed aksaray sau – oricum – o combinaţie shuffle între toate astea. (Sana Nicolau, Esquire, septembrie 2009)
Continuarea aici.
Tags: calatorii, esquire, istanbul, sana nicolau
Posted in Uncategorized | No Comments »
mai 6th, 2011
Fratia vinului seamana cumva cu cea a inelului. Protagonistii sunt tot aratosi si calatoresc si ei mult. Insa in loc sa se lupte cu orci si animale scarbavnice, ei beau vin.
Imi descopar valente noi. N-as fi crezut sa rezist in fata unei emisiuni despre vin 20 si ceva de minute, cat tine un episod. Dar cand cramele sunt impletite cu povesti despre boieri care s-au iubit cu foc, atentia mea este intreaga. Si cand viile sunt asezate ca cireasa pe tort in cele mai sfios de frumoase locuri din tara, apai votez.
Fratia vinului este o emisiune cu Adrian si Catalin Paduraru. Ei sunt mari admiratori si specialisti in vin si fac din placerea lor de a amusina si mistui pahare o emisiune reusita. Se plimba prin tara, spun snoave si legende si ne dau si noua tot felul de idei.
Idei despre unde sa ne plimbam pe cai mai neumblate si mai de struguri pline. Idei despre conace si crame pe care sa le vizitam. Subiecte de conversatie cu barbatii pasionati de vin si alte susanele. Si povesti romanesti de succes, cu oameni care fac ce le place si se straduie sa ne placa si noua.
Fratia vinului s-a lansat pe 13 aprilie si se vede la TVR 2, miercurea de la 23.00 si sambata de la 13.00. Dati dati de buton acum, sambata asta, o sa aflati grozavii in sensul bun despre vinuri de Vrancea, Panciu si alte vite prin care curge vin nobil. Emisiunea este produsa de Indie Studio.
Tags: calatorii, fratia vinului, indie, inima, paduraru, pofta, povesti, tvr 2
Posted in Uncategorized | No Comments »
