cireasa cu trei matusi

septembrie 1st, 2010

Daca ma uit bine la lumea care ma/ne inconjoara, vad ca rubedeniile nu sunt chiar la mare pret in ziua de azi.

Oamenii pe care ii cunosc de-abia mai au timp de mame si tati. Bunicii sunt la sute de kilometri departare sau incep sa dispara. Deci aici nu mai trebuie investit efort. Iar de matusi si unchi nu mai are nimeni timp. Sunt un fel de accesoriu capatat prin contractul cu viata. Te-ai nascut, primesti si asa ceva. Dar accesorii de care nu trebuie neaparat sa ne preocupam. Avem atatea pe cap incat numai de ei nu ne mai arde.

Si totusi cireasa are trei matusi completamente active. Si pentru care are rezervate halci importante de timp din viata ei nelucratoare. Cum s-a petrecut una ca asta, nu stiu exact. De ce altii nu viziteaza niciodata vreo matusa iar cireasa e mereu la vreuna din cele trei, nu pot sa pricep in ruptul capului. Sa nu credeada cineva ca lor li se pare ca ma comport cum trebuie.

Fiecare dintre cele trei matusi se simte teribil de neglijata. Daca trece o luna, o matusa nevizitata incepe sa se nelinisteasca si sa-mi trimita mesaje subliminale prin metoda tipic matusesti. Gasesc postituri pirn tot orasul, continand un text scurt. Viziteaza-ti matusa. Viziteaza-ti matusa. Viziteaza-ti matusa. A venit timpul. Esti neglijenta. Unde ti-e capul. Alergi ca o nauca dar uiti de matusi.

Senzatia mea e ca alerg de zabauca de la o matusa la alta si nici ca mai apuc sa fac altceva. Convingerea lor e ca cireasa e prinsa mereu cu tot felul de treburi de neinteles si de-aia nu ajunge niciodata sa le viziteze.

Una dintre matusi ma ademeneste la ea cu placinta. De obicei cu visine, uneori cu mere, niciodata mit carne. Ador placinta mit carne. Odata intrata in barlog, imi povesteste cate in luna si-n stele. Despre razboi si ce rai sunt rusii, despre alte rubedenii disparute, niste timpuri de de mult si relatii conjugale desfasurate in moduri in care nu cred azi ca mai e posibil. Eu ii aduc napolitane. Ea ma intreaba unde mai plec.

Alta matusa ma ademeneste cu vorbe potrivite. Nu zice niciodata ca-i e dor de mine. Dorul e ceva cheesy si ea e o matusa asa de cool. Inventeaza tot felul de treburi pentru care o cireasa trebuie negresit sa viziteze aceasta matusa. Cand intru in casa care mi-e parca predestinata, mananc mereu ceva bun. Gustul imi aduce langa mine cantece de cand eram mica si zurgalai si vocile tuturor si mirosul de petrosin si semintele care se prajesc pe aragaz. In timp ce in cuptor se coace o turta.

Si inca o matusa ma ademeneste cu pareri fondate despre viata. Matusa asta e pusa strategic in buricul targului, deci nu prea o pot ocoli. De la ea, de la cucurigu, se vede bine toata partea de oras care conteaza. Intr-un balamuc de carti si picturi, matusa imi da sa mananc ceva bun si musai sanatos 100%. E sora buna cu broccoli, migdalele, concepte care propaga toleranta si posibile mici retete de succes personal.

Am trei matusi si ma mandresc cu ele. Fiecare are ceva special si o complicitate buna cu cireasa. Si ma bucur ca sunt un fruct vizitator de matusi. Cand lumea nu mai are timp nici macar de una, eu imi fac timp de trei. Trei matusi! E drept ca nu reusesc mereu sa tin pasul cu atatea si prin urmare matusile se mai burzuluie la mine. Dar treaba cu buchetul de matusi e un lucru de mandrie. Si pare ca sunt o cireasa de isprava.

cireasa si cainii antipersonal

august 30th, 2010

Probabil ca am facut o psihoza. Cand iti schimbi viata in functie de ceva care te sperie foarte tare, nu poate fi decat o psihoza, angoasa, sau ceva asemanator. Oricum nu bun.

Eu am de ceva vreme o bicicleta. Imi place sa biciclesc ceva grozav. Bicicleta mea e albastra, ca si sageata albastra. E primita de la prieteni buni, dupa ce m-am plans suficient de induiosator ca eu vreau sa merg mai mult calare decat altfel.

Cand ne aflam pe niste dealuri, afara din oras, nimeni nu ma intrece. Biciclesc cu simt de raspundere si nu obosesc niciodata. Entuziasmul meu e ceva de speriat. Imi place sa explorez lumea din viteza decenta a unei biciclete. Si in felul asta explorez totul cu cat mai multe simturi puse la bataie. Miros ierburile, ma ating de temperatura aerului, vad lucrurile fara distanta data de o vitrina.

Si cand pedalez prin oras ma strabat valuri de placere multiplicata. Cand ma urc pe bicicleta, cu pletele fal-fal si fusta mrrr-mrrr, ma simt libera. Dar oh, senzatia dureaza cateva minute, pana cand intru pe teren minat. Tot bucurestiul este un teren minat. Ca si cum pana de curand am fost implicati intr-un razboi ale carui ponoase nu am reusit sa le inlaturam complet.

Peste tot sunt caini care functioneaza pentru mine si altii, mai sensibili, ca si mine antipersonal. Ei stau cuminti si nebagati in seama, ca si minele antipersonal. Nu stii ca sunt acolo pana nu pasesti pe vreuna. In calitate de biciclist, tu mergi linistit si cainii iti explodeaza in fata. Se reped, acesti paznici nedoriti ai unui mare nimic, sa-ti strice viata.

Orasul asta oricum nu e conceput in mod prietenos pentru un biciclist. Soferii si portierele lor nepasatoare dar si gropile ca niste rani deschise ale orasului asta sunt dusmanii directi ai biciclistei din mine. Dar lucrurile devin si mai complicate cand primesc drept bonus acest topping absurd. Cainii antipersonal.

Ei sunt pusi acolo de o mana anonima dar tot criminala. Si sunt intretinuti de obicei de diversi oameni de obicei mai in varsta. Mici criminali si ei. Responsabili in a intretine minele antipersonal din orasul meu. Cainii mananca toata ziua si lenevesc. Seara, orasul devine nesigur sunt imperiul lor de mic terorism urban.

Cainii nu suporta ca eu sa merg pe bicicleta. Alegerea mea eco strica linistea lor in mod absurd. Cainii antipersonal sunt programati sa faca viata amara unei cirese care ar vrea sa incerce sa-si indulceasca traiul metropolitan. Cand calc pe (langa) ei, cainii se asmut si imi arata ura pura prin fiecare por si dinte.

Ma alearga, imi zadarnicesc programul meu de timp liber. Ma obliga sa apuc pe rute alternative, de care nu am chef. Cainii antipersonal ii schimba traseul zilnic si ma fac sa imi tin bicicleta in casa. Cand in sfarsit orasul meu se linisteste si masinile lasa loc unei promenade lejere, intra in functiune cainii.

Pititi pe sub masini, prin locuri intunecoase si cele mai selecte zone rezidentiale din oras, cainii antipersonal fac ce stiu mai bine. Actiuni antipersoana. Si uite cum se pleaca o cireasa in fata lor. Si cu coada intre picioare, permite sa se astearna praf pe bicicleta albastra si pe vise de eliberare zilnica.

cireasa talpa tarii

august 26th, 2010

Degeaba atata cheltuiala si eforturi conjugate si individuale din a face din cireasa o mica mare doamna.

M-a dat mama la pian si am si reusit, cu chiu cu vai, sa absolv scoala cu pricina. Vorbesc bine englezeste si stiu sa folosesc aproape toate tacamurile in situatia potrivita. Stiu sa si calaresc, la o rigoare. Ce daca atunci cand eram cireasa pui am cazut magistral si mi-am rupt oase si am stat cu jumate de corp in ghips. Stiu sa stau dreapta pe un cal fara sa para ca e un sifonier.

Inteleg cum sta treaba cu bio si cu eco si ma caznesc sa ma inscriu in directiile cu pricina. Ma hranesc cu ceva cultura aproape zilnic, de mai multe ori pe zi. Culeg cu grija cate ceva din toate artele, ca sa nu raman cumva pe dinafara. Cireasa fara cultura e ca nunta fara lautari. Ce sa mai, sper ca v-am convins. Am destule date incat sa ma consider mai cu mot.

Insa in mine zace fara putinta de tagada cireasa talpa tarii. Cea care vrea sa manance parizer si salam, cu paine proaspata cu unt. Altfel, daca ma intrebi la rece, sunt mare amatoare de sushi, fusion food, delicatese vegetariene si alte traznai din categoria premium food. Totul dureaza pana cand trece cineva pe sub nasul meu un sandvis cu ceva mezeluri cu usturoi.

Cand painica proaspata se intalneste cu parizerul sau salamul cel ieftin, de vara, poate sa fie orice anotimp, ca tot vine vara. Placere mai mare decat sa musc cu sete din miez pufos cu unt si mezel proaspat produs in laborator rar mai exista pe lume. Pot sa inghit si 17 sandvisuri cu paine rupta si nu taiata, caci asa ti se umple gura mai bine.

Si daca e sa aleg intre un porumb copt si o tartina cu somon, cred ca e clar cine castiga. Stiuletele e rege, caci talpa tarii din cireasa e puternica. Cireasa care adora produsele primare, se distreaza cu mamaliga cu lapte, se cufunda cu mare pofta in ciorbite cu bors si amusineaza precum un catel tot cartierul, pana gaseste usa unde se gatesc sarmale.

Si ceapa o incanta pe cireasa. Presarata dimpreuna cu avocado (o biata incercare de a ma da rafinata) sau pierduta prin salata orientala, acest regal de gust. Cat despre usturoi, il doresc atat de tare incat ma bate gandul sa gasesc variante de prajituri cu glazura de usturoi cu martipan. Ca sa stim o treaba.

Cireasa e asa de subjugata de mancaruri primare si obiceiuri asisderea, incat cateodata mai scapa prin porumbiste si hapaie hulpav catei noi de usturoi inca de dimineata, alaturi de alte mancaruri la fel de interzise. Uita cireasa ca dinainte are o zi de vorbit cu lume fina. Uita cireasa ca lucreaza intr-un colectiv cu oameni care poate ca nu se pierd cu firea cand vad o felie de parizer.

Si, daca prin cine stie ce procedeu te afli langa dansa, si scoti din geanta un servetel ce adaposteste coltucuri unse bine si felii de mezel, fereste-te. Cireasa poate sa-si infinga coltii, de atata pofta, nu doar in sandvis ci si in gatlej.

despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

cate ceva despre canada si canadieni

august 18th, 2010

Am scris cu ceva vreme in urma un post care se numea chiar asa: ce stim despre canadieni? Acum m-am hotarat sa vad cu ochii mei despre ce e vorba.

Si m-am suit in avion si am zburat o suma impresionanta de ore, cu picioarele butuci si ceata in creier si vant ramas prin in buzunare. Dar a meritat. Pentru ca am gasit acolo o tara care m-a multumit in fel si chip. Culmea e ca am plecat la drum si cu idei preconcepute. Deci cu atat mai mare meritul Canadei si al canadienilor din ea.

Canada e mare, are culoarea verde si gazduieste un numar impresionant de veverite curioase nevoie mare si ratoni cu fundul gras si blanita frumoasa. Cand zic impresionant, inseamna ca sunt prin parcuri, ca porumbeii. si pe langa curtile oamenilor canadieni.

Una dintre veverite s-a cuibarit langa casa unei prietene. Cand usa terasei e intredeschisa, veverita vine si verifica borcanele cu bunatati de oameni care merg si la veverite. Trebuie sa fie foarte dragut sa ai un musafir veverita.

Montrealul este un oras foarte linistit, facut din strazi unde stau insirate ca margelele pe ata case cu un singur nivel si scara exterioara. Mare parte dintre locuitori alearga de le sar capacele si o si mai mare parte calaresc biciclete. Pentru ambele activitati exista mult loc si o gramada de verde de inspirat.

Bucataria este una fericita, pentru ca aduce cu pofta europeana de bucate gustoase. Dar toate celelalte nationalitati care hranesc si sustin aerul cosmopolit al orasului deschis cate un restaurant. Asa ca poti sa ceri orice bucatarie de pe pamant. Chiar daca ai vrea sa ii incurci, nu-ti iese. In Montreal sigur exista.

Asa ca locuitorii ies indelung la masa, unde se delecteaza cu restaurante tinute bine, cu pricepere si chef. Piata din Montreal este loc numai bun pentru relaxare, promenada si socializare cu semenii canadieni. Are alimente gustoase si frumos aranjate si poti sa iei putin din toate.

Dintre toate calatoriile mele, canadienii din Quebec par oamenii cei mai draguti si dornici sa-si faca cunostinte ad-hoc. Intra in vorba cu tine la magazin, la cafeanea, daca stau la masa vecina, si de fapt oriunde. A, si pestele national e somonul, ceea ce-l aduce in farfuriile canadienilor adesea si in felurite prezentari.

Prin Quebec trece un mare fluviu care imparte relieful in doua. Pe-o parte paduri intinse si niste coline, cu sate presarate printre ele. Pe cealalta munti si privelisti tulburatoare si plaje mici, cu nume de sfinti. Aici se strang familii cu copii care poarta palariute si se joaca pe mal, in timp ce parintii citesc.

Mic dejunurile sunt bogate si de cele mai multe ori dulci. Cand incerc niste capsuni de toamna cu sucre a la creme, descoperirea mea de baza, cad rapusa de placere. Nici siropul de artar intins pe clatite si gaufre nu e de lepadat. Si nici orasul Quebec, care e de fapt o mica Europa dichisita si plina ochi de lume.

Canadienii care nu alearga sau nu sunt pe bicicleta au un motiv serios. Sunt sigur pasionati de alt sport. Cand iesi pe autostrada ii vezi pe toti cum cara caiace, motoare, canoe, scutere si tot felul de alte harnasamente. Asta face ca majoritatea, mai ales barbatii, au siluete placute. Fara burti, fara manere, fara falci si cefe.

Quebec-ul are si un milion de lacuri, cu nume de femei si de sfinti. De fapt trebuie sa recunosc ca mai toate chestiile geografice au aici nume de sfinti. Ba chiar vazand niste nume mai fistichii, m-am gandit ca poate pot sa ma inscriu si eu la o bursa de sanctificare. Unde sa promit sa fac numai fapte bune, doar sa denumeasca un lac Sf. Sana.

Din ce m-am prins pana acum, Canada are doua probleme. Una ar fi iarna lunga, prea lunga, nedrept de lunga. Alta ar fi stresul cu parcarea. In timp ce bei o cafea si probezi o fusta iti sta inima in loc. Poate tocmai iti expira parcarea si cioclul de la amenzi sta la pamant in cautare de carne proaspata de tun.

Cam atat aproape in direct din Quebec. Daca aveti de adaugat aici lucruri despre Quebec, cu draga inima le astept. Ca sa formam impreuna fratia siropului de artar. Cateva locuri minunate prin care am trecut, ca sa nu fie doar o descriere mistica, sunt: Tadoussac, Kamouraska, Baie St. Paul. Si poze aici si aici.