austriecii, goliciunea si romanii
ianuarie 25th, 2012
Deliciul cu numarul cinci pe tricou din Austria, dupa ski la greu, bere tulbure, carnati rumeniti si barbati inalti si spatosi, este sauna.
Luata in doze mici, imediat dupa mare parte dintre cele enumerate mai sus, sauna aduce placeri ale corpului si mintii. Cand iese de acolo, cireasa se simte mai curata si mai uscata si cu mai multa incredere in sine.
N-am reusit eu sa conving pe nimeni sa ma biciuie cu niste manunchiuri de cracute. Dar intre sesiunile de sauna am stat linistita, intinsa pe spate, in camera de relaxare. Cu geamul larg deschis si bustul gol la inaintare. A fost bine. Sfarcurile au fost fericite, la fel si domnul care pana la urma a atipit de atata zbucium.
Sezand eu asa in sauna in formula topless, palavragind cu un cuplu in jur de 60 de ani, mi-am dat seama de inca o meteahna romaneasca. Scarba romanilor fata de corpurile goale ale oamenilor in varsta. Caci asa este obiceiul in Austria. Lumea intra in sauna goala de tot, cu doar un prosop pe care sa sada.
Cum in Austria oamenii in varsta sunt integrati social si fac chestii, si ei intra in sauna tot asa. Si mi-am amintit atunci dezgustul pe care il au romanii fata de corpurile goale ale oamenilor in varsta. Cand le zaresc pe plaja sau in sauna sau la piscina, la dus, romanii se cutremura de scarba. Zici ca le arati deseuri toxice, din care ii obligi sa se si infrupte.
Si mi-a parut rau de noi. Si m-am gandit iarasi ce bine e sa fie austriac, macar atunci cand imbatranesti. Austriac la minte, mai ales. Chiar daca locuiesti in Chitila sau Mizil.
revigorarea mancarurilor persecutate
octombrie 25th, 2011
Sa-mi spuneti cu ce au gresit bucatele traditionale romanesti cu care am crescut eu atat de mica. Si mai ales cele alese, pentru pentru sarbatoreli.
Ce au facut domnule ele asa de cumplit incat sa nu se mai afle cu staruinta pe masa romanilor care suntem noi. Nu zic nu, si mie imi place avocado si rontai cu placere din vreo anvida, daca e. Pastele sunt viata mea, in diverse combinatii avangardiste, cand mediteraneene, cand asiatice.
Dar cum sa nu las tot si sa ma plec pana la pamant in fata unui platou cu oua umplute. Aceste bijuterii miniaturale ale bucatariei noastre din mosi stramosi. Galbene, frumoase. Dupa ce le infuleci cu dusmanie ai senzatia ca ai mancat tot ce era mai important pe lumea asta.
De ce domnule nu avem mereu prin frigider un castron zdravan cu salata de boeuf. Zau daca mai tine cineva asa ceva. Doar cate o matusa nostalgica refuza sa se dea batuta de revelion. Dar nici ea nu mai e asa de convinsa, asa ca face, pentru mai multa siguranta, si o salata taboule.
Si piftia. Aceasta regina neincoronata a iernilor noastre romanesti. Unde e piftia, poftim. Cum mai tremura ea de sexy in timp ce eu o intep pervers aproape cu o furculita. Cum se mai gudura ea pe masa romaneasca si cum ma mai ispiteste ea sa dau pe gat castronas dupa castronas.
Asa ca m-am pus pe treaba. Voi lansa cat de curand un proiect culinar pilot, desfasurat la mine in bucatarie, cu fonduri personale. Nu, nu trebuie sa ma aplaudati. Puteti doar sa mai faceti un lapte de pasare din cand in cand. Asta o sa ma multumeasca enorm.
Urmaresc prin aceasta campanie personala reabilitarea bucatelor romanesti. Arat interes si pentru mancarurile pentru zile normale dar ma uit cu pofta si la cele pentru zile speciale, ca cele care tocmai stau sa vina. Vreau ca bucataria mea sa geama de crema de zahar ars, placinta cu dovleac, sarmale, cozonac, turta la cuptor.
Abia astept sa nu-mi mai vad capul din pricina atator cratici si oale doldora de ghiveci, ostropel, ciorba de rosii, salata de vinete, cartofi cu ou, pilaf cu ciocanele si ciulamale. Si cate si mai cate. Sa va tineti bine. Cireasa gateste de-i sare basca.
cireasa si campiile
septembrie 7th, 2011
Ce mult conteaza in ce forma de relief ai fost zamislit. Cireasa este una de campie, de campia romana.
Cireasa salajeana a fost adusa de barza la etajul 10 al unui bloc, intr-un ses absolut. Putin mai incolo, daca alergai in fuga de iapa pana crapa cativa kilometri, incepea parloaga. Poate ca de-aia se bucura ea cu atat de mare fast de campie. Nici poveste sa i se para ei sesurile lipsite de poveste.
Cred ca muntenii si delurenii considera campiile plictisitoare nevoie mare. Dar catre mine ele tac cu mult talc. Sunt pline de mister, inteligente si fastuoase.
Campurile stiu sa sada asa de frumos sub stele. Angajeaza armate intregi de greieri nepereche. Si tot ele, campiile, stiu sa se iubeasca bine cu soarele. Si cu folos.
O apa dulce care trece prin campia aspra mi se pare mie un strop de magie. Imi vine sa ma intind pe spate pe malul ei. Chiar si o apa care decide sa stea aici, fara sa-si mai bata capul in a fi nomada, imi place mie.
Copacii care tin cu mine si inteleg sa se aseze la ses sunt prietenii mei cei mai buni. Umbra lor ma indestuleaza.
Nu am nevoie de munti si dealuri spre a fi pe deplin fericita. E frumos si acolo, nu zic. E frumos peste tot unde sunt frunze si pamanturi si ape si stele care se vad.
Dar eu m-as bucura sa am o casa de vacanta nu doar la mare. Nu doar la munte. Nu doar in Liguria. Ci si la campie, intre o apa si un crang si niste iepuri.
