de ce sustin gay fest

martie 31st, 2010

A primit cireasa plangeri. Mai pe sestache, mai direct, dar plangeri.

De ce anume, cireaso, sustii gay fest. Ziceai ca tie iti plac barbatii. Si de ce nu o faci mai cu perdea, asa, daca chiar ai pareri de-astea care nu sunt in rand cu lumea. De ce ii sprijini pana in panzele albe, cum sustii indaratnic in patratelul din dreapta de pe blog.

Pai uite de ce. Pentru ca eu cred cu cea mai incapatanata convingere ca oricine are dreptul sa se culce cu oricine, daca ambele parti au consimtit la acest act. Iar faptul ca persoanele gay au nevoie de o parada de recunoastere imi arata mie ca prea putina lume gandeste asa si e deschisa pentru un lucru simplu: sa ii lase in pace.

Parada gay nu e o intruziune, e o rugaminte. Uite, noi existam, nu e chip sa ne innabusiti ca si simtire. Vom fi mereu prin preajma. Incercati sa traiti cu ideea asta. Nu va taraim de par in dormitor la noi, nu va obligam sa va uitati cand facem dragoste. Tot ce cerem este acceptati ca suntem oameni normali, doar cu placeri sexuale diferite.

Si daca stau sa ma gandesc bine, sunt atatia oameni considerati normali de catre societate. Dar care de fapt in dormitor latra sau trebuie sa fie stransi de sfarcuri cu patentul sau sa se imbrace in uniforme speciale sau pur si simplu nu li se scoala daca nu le canti un canticel, sa zicem la flaut.

Aia sunt mai normali decat persoanele gay? Not. Dar ei vad ca sunt lasati in pace de catre societate.

Si sunt si eu de-acord sa fie lasati in pace atata timp cat ala care latra nu musca pe cineva care nu e din povestea lui. Si ala care vrea sa fie strans de sfarcuri cu patentul nu obliga un nevinovat coleg de serviciu sa intreprinda asta. Si ala care are nevoie de o asistenta fake ca sa poata face sex, nu ma cheama pe mine sa joc rolul ei. Treaba lor.

Persoanele gay, mai ales in Romania cea traditionala, incearca sa obtina atentie si acceptare cum pot. Cum nu e logistic acceptabil sa organizeze cate o intalnire fata in fata cu fiecare dintre noi, sa ne povesteasca viata lor si sa obtina simpatie, organizeaza o parada.

Poate ca cireasa sustine festivalul gay si pentru ca stie personal doua femei cu orientari sexuale mainstream de la Asociatia Accept. Si ambele sunt asa de ok si asa de cu capul pe umeri si niste oameni exceptionali, incat e doar o confirmare in plus a faptului ca eu gandesc ok.

Si ca fiecare trebuie sa aiba dreptul, fara sa arunce cineva cu vorbe grele sau oua stricate in el, sa faca ce crede el in dormitorul personal. Si cu cine are pofta. Cum ar fi sa mi se interzica mie sa ies cu barbati mai tineri. Omg, nici nu vreau sa ma gandesc. S-ar termina lumea.

Asta e varianta oficiala. Sustin gay fest pentru ca asa e normal. Sa sustii libertatea in budoar a oricui. Dar daca de fapt, ma gandesc eu acum, sustin gay fest doar ca sa ma pun bine cu persoanele gay. Ca nu se stie niciodata ce sunt nevoita sa intreprind.

Si daca la o rascruce de inimi, sexul asta tare, dupa care tot alerg si cu care ma tot imbrancesc metaforic vorbind, ma termina nervos? E bine sa am unde ma retrage. Sa nu raman fara niciun sex, ci macar cu alt sex decat eram obisnuita. Pare acceptabil asa. Hehe.

Deci cireasa are multe motive sa sustina gay fest. Voi ce motive aveti sa n-o faceti, insist sa aflu.

de pus in cap

martie 30th, 2010

Ce-i trebuie chelului. Musai o tichie de margaritar, as zice eu, chiar sculata din somn fiind. Eu, cireasa, care de cate ori ies din casa simt nevoia imperioasa de a indesa ceva bizar pe cap.

Ba sunt asa de tenace in ideea mea de purta tot felul de dracii in cap, incat chiar m-a parasit un barbat din cauza asta.

Era intr-o iarna, eram la mica lui casa de la munte. Un loc friguros si fara apa calda curenta, care din pricina asta cu greu reusea sa mai fie si un loc romantic. Pentru mine adica, caci el era de-a pururi incantat si tot incerca sa ma ademeneasca acolo, ca si cum ar fi the ultimate experience. Era the ultimate, dar in sensul prost ales al expresiei.

Iar eu, in loc sa-mi feresc fruntea de ger folosind o caciula de ski, eu am calcat pe bec. M-am dus imbracata cum trebuie pentru munte dar pe cap am insistat sa pastrez o caciula de blana de vulpe. Aratam cam ca Michael Jackson cand evolua in Jackson 5. Click aici pentru lamuriri http://www.youtube.com/watch?v=vjW1iq4IO2k. Era o caciula de cucoane de 50 de ani dar mie mi se parea ca taman modul in care o port eu, alaturi de chestii sport, o sa faca toata diferenta.

Sigur, daca cineva mi-ar fi explicat ca miza e serioasa si ca pot tine barbatul asta langa mine doar daca renunt la vulpe, probabil ca as fi jucat-o pe caciula in picioare atunci, pe loc. Dar eu credeam ca nimeni, nici macar un barbat asa nabadaios precum cel de langa mine, nu poate sa inceteze sa iubeasca pe cineva de la o caciula nepotrivita. M-am inselat, o sa tin minte asta toata viata.

Sufletul meu nepereche insista ca sa o dau jos si sa pun naibilor ceva decent. Care sa ma apere de ger fara sa atraga atentia satenilor. Eu nu si nu, ma incapatanam sa fiu cool si trendy in varf de deal. Am vazut fara putinta de tagada cum sentimentele lui pentru cireasa s-au spulberat intr-un singur weekend. Pleosc, trosc, bum, bang.

Am suferit rau de tot atunci. Si o sa tin minte chestia asta toata viata. Dar nu pot sa spun ca ma gandesc sa schimb ceva. Mereu o sa pun chestii fistichii pe cap. Asta chiar daca barbatii, caci mai ales sau de fapt doar ei sunt cei care raman neplacut impresionati de purtarile mele in materie de accesorii pentru cap, ma descurajeaza constant.

Ultima intamplare: RoBlogFest 2010. Pune cireasa pe cap o palarie ca un turn complicat dar simpatic, crede ea. Si sar in sus, post eveniment, o gramada de barbati importanti pentru ea dar si destepti nevoie mare. Barbati de a caror parere ei ii pasa mult. Si infiereaza cireasa pentru asa o alegere curajos de indecenta, ca sa nu zic pe fata, absurda.

Dar ce-aveai, draga mea, pe cap? Ceva ciudat, pe legea mea daca am inteles. Si inca: nu, cireaso, trebuie sa-mi explici ce era chestia aia care iti izbucnea din cap. Si mai ales de ce. Si tot astfel de inghionteli culturale a primit cireasa in ultimele cateva zile, dupa aparitia la televizor.

Dar asta o amuza cel mai tare. Ca desi ii plac barbatii si desi a priceput ca, pentru unii, e de neinteles cum poate sa iasa asa in lume, ea nu o sa schimbe nimic. Va purta de-a pururi chestii care o incanta pe cap. Si vestea buna ar fi ca da, asta e doar inceputul. Si lucrurile (de pus in cap) o sa devina din ce in ce mai grandioase.

Birjar, la palarier, te rog! Am o idee.

cireasa si ferma de lapte si animalute

martie 29th, 2010

Cireasa trece de Lebada si face stanga in sensul ala giratoriu antipatic. Urmareste ca un detectiv indicatorul Ferma de lapte, cu o vacuta pe dansul. Stie ea ce vrea.

Merge ea ce merge si ajunge in comuna Pantelimon, in raiul animalutelor domestice. Aici este ferma animalelor dar si ferma de lapte. Un loc atat de la tara, dar asa de aproape de oras. Adulmeca cireasa aerul proaspat. E plin de mirosuri de cand eram noi mici si ne duceau ai nostri pe la bunici.

Apoi incepe si viziteaza ferma si pe locuitorii ei. Un fel de gradina zoologica plina cu animalute domestice pazite de singura salbaticiune, un raton cam sperios.

Incredibil de mare distractie cu doamnele capre, de toate culorile si cu personalitati diferite. Au incercat sa manance umbrela portocalie a ciresei si s-au aliniat ca la circ. S-au urcat pe gard cat le-a tinut structura de rezistenta, ca sa poata ajunge la iarba uscata ce le-o intindea generoasa cireasa.

Dar mai dragut decat poneiul negru ca smoala, pe nume Violeta, nascut de Florii si deci in varsta de o zi, nu cred ca exista. Un animal mic si pufos din cale-afara, care totusi se impiciorongheaza zdravan pe piciorusele de cal mic dar viitor voinic.

Si nici restul poneilor nu sunt de lepadat. Amantul de profesie, Floricel, le alearga zvapaiat pe iepele poneie mai grase si mai inaltute decat el. Iar poneiul negru cu pete albe, adus saptamana trecuta, a fost inchis impreuna cu o turma de capre. Asta pentru ca, desi baiat mare, tot nu voia sa se lase de supt de la mama lui.

Dar sa vedeti oile crete si iazul cu rate verzi lesesti, cu pene ca otrava, si de fapt toate nuantele si nationalitatile de rate si gaste grase. Sau familia de porcusori neisterici, complet cumsecade, adusa tocmai din Vietnam. Au inaltimea unui catel, picioare scurte si groase plus o gusa respectabila, ratul turtit de parca a primit recent o tigaie in freza. Si in loc de guit miauna. Parol.

Ce povesti despre clanul suricatelor. Aici se intampla zilnic material pentru un roman. Ploua cu galetusa si totusi ma distrez cumplit. Dar o sa ma intorc si cand e soare.

Pe locul asta e de multi ani, adica din 1973, Agroindustriala Pantelimon, ferma care ne aprovizioneaza cu lapte. Acum se cheama simplu ferma de lapte. Cea care are si primul dozator cu lapte proaspat in oras. Pe strada Bibescu Voda nr. 18, poate ati auzit. Cica urmeaza inca 4 dozatoare, si unul dintre ele este langa livada ciresei. Miam-miam.

Proprietarii, o familie cu doua fetite balaie. Ideea sa compleze ferma de lapte cu o ferma de animale le-a venit, afla cireasa, pentru ca toti copiii prietenilor voiau sa vina aici. Sa vada animalele de care citisera in carti sau pe care le vazusera la televizor. Ca sa nu mai zic ca fetele nu prea vor sa stea in alta parte decat lipite de animalute.

Ca sa nu mai zic ca eu, om mare si responsabil, cu greu m-am despartit de porcusorul negru, cu par rar si tepos si picioare scurte. Si nici pe Violeta n-am uitat-o inca. Acum are deja 2 zile si probabil ca acum e ora ei de masa. Ce n-as da sa vad.

Acum vin aici gradinite intregi, sa vada animalutele si sa ia lapte proaspat. Si poti sa-ti organizezi aici, daca esti copil, ziua de nastere. Parca e mult mai bine in aer liber, la soare, cu animalutele, decat in trenuletul renumitului lant de fastfood din lume. Bineinteles ca cireasa este acum tentata, la sugestia prietenului ei imaginar, I., sa obtina si ea aprobare pentru petrecanie. Ce, doar copiii sa se distreze?

Sunt extraordinar de entuziasmata de locul asta. Unde poti sa vezi animale frumoase si sanatoase, sa-ti aduci mancare si sa petreci cateva ore bune la aer. Intr-un oras in care e tare greu sa gasesti lucruri de facut pentru copii. Daca esti om normal si nu vrei sa stea doar la calculator, in casa.

Deci eu o sa platesc bilet des aici. Si o sa plec cu cobilitele pline de lapte muls acum.

Gandul ia interviu Sanucai

martie 29th, 2010

Cu desteapta comunitate Gandul m-am imprietenit de curand si posturile de cireasa sunt preluate acolo, in mainstream, mai mereu.

Astazi insa, dupa premiul de la RoBlogFest, Gandul si mai precis Raluca Ion, cu care sunt prietena deja, mi-a luat un interviu. Uite-l.

prietenii intrerupte

martie 28th, 2010

Buna dimineata. Am in momentul asta o baza de date de prieteni foarte buni care l-ar face invidios pe orice om care se crede prietenos si popular.

Cireasa nu crede deloc in chestia aia cu prietenii adevarati sunt doar 1 sau 2 si apar doar o data-n viata. La fel precum trenurile importante si metaforice pe care trebuie sa le recunosti si sa sari in ele cu entuziasm. Sau ca marile iubiri, din care se da cate una extrem de rar, daca e. Daca nu, nu. Ma lasi?

Nu, domnule. Eu am un cerc de prieteni foarte apropiati si atat de numerosi incat as putea merge cu ei la campionatul mondial in Africa de Sud, sa reprezint echipa Romaniei. Mama de cireasa, ce mi-ar mai placea sa merg acolo. Sunt foarte curioasa cum arata taramurile cu pricina. Si daca nu acum, cand o sa fie cel mai sigur sa te plimbi pe-acolo, atunci cand.

Si tocmai pentru ca sunt asa de multi, aici intervine mica drama. Nu mai e loc pentru altii noi. Eu trec cu insistenta pe langa oameni pe care ii simt ca sunt prietenii mei dar ei nu stiu asta inca. Nu-mi trebuie mai mult de doua replici aruncate la repezeala ca sa ma prind ca interlocutorul mi-e predestinat trup si suflet.

Si totusi inteleg ca nu-mi permit sa ma intind mai mult decat mi-e deja plapuma de prieteni. Abia am timp sa-i intretin pe ei la standardele pe care mi le-as dori. Ce sa mai zic ce harababura s-ar crea daca eu as aduce mereu intrusii pe care mi-i doresc.

Ca eu asa inteleg prietenia. Sa ne sunam des, sa ne vedem macar o data pe luna, sa ne stim dramele cu amanuntele si detaliile unui grefier, sa bem impreuna pentru victoriile obtinute, sa stim cum aratam cand plangem, sa ne sfatuim in zadar, sa mergem la cafea si barfa si la cumparaturi si in concedii creative impreuna. E palpitant si merita.

Si neavand eu spatiu suplimentar pentru toti oamenii de care am pofta, traiesc momente critice. In momentul asta am incepute, asa cum faci intai maneca unui pulover si apoi il lasi asa, diverse prietenii prin lumea intreaga.

Am mintea si inima doldora de oameni dragi, cu care simt ca as cuceri lumea. Oameni care probabil ma banuie ca nu i-am apreciat la justa lor valoare. Sau ca m-am distrat usuratic, doar o data cu ei, si apoi i-am trecut la coltul cu amintiri nefolositoare.

Cum se elibereaza cate un loc in potpuriul meu de prieteni (prin nerespectarea obligatiilor trecute in contractul nescris de catre ambele parti), cum sun un candidat. De-asta am acum un inorog pe perete. Cand am intalnit-o pe Nona, mi-a placut napraznic. Si era clar ca treaba e reciproca.

Dar mi-a trebuit jumatate de an sa pun mana pe telefon si sa rezolv situatia. Sa fim prietene in mod oficial. Si asta e un caz fericit, tare fericit. Caci in momentul asta ma bantuie toti ceilalti, multi de tot, cu care as face lucruri asa de misto, daca m-as putea oferi cum trebuie.

Sufar ca nu pot manca tot ce vreau, in materie de oameni. Ce-as mai hapai la voi, dragii mei. Cu fulgi cu tot.