da si primeste, frateste si prieteneste

ianuarie 30th, 2009

ofera

De astazi inainte sunt o cireasa care uneori are gust de lamaie.

Asta pentru ca noi, doua fructe puternice. Cireasa de fata si lamaia partenera, iubim oamenii si iubim planeta. Si cum oamenii si planeta ne iubesc inapoi (trad. engl.), iacata ce am pus la cale.

Un blog, pe numele lui de familie dasiprimeste. Un loc unde voi si altii, pe care ii cunoasteti sau nu. Puneti o poza si o minidescriere a unui obiect pe care il posedati dar nu il folositi.

Desi el e in stare ok si poate fi folosit de catre altcineva, cu succes, in continuare. Sau in unele cazuri e chiar nou-nout, dar nu intra in sfera de interes a posesorului actual. Ati crezut ca il doriti, dar v-ati inselat.

Un loc unde voi, dar si altii. Pe care cu ocazia asta puteti sa-i si cunoasteti, va uitati. Si daca vedeti ceva de care aveti nevoie, spuneti acolo, in comment. Si obiectul devine al vostru. Fara bani, normal. Si pe modelul primul venit, primul servit.

Scopul din spatele proiectului sunt de fapt mai multe scopuri care este.

Sa ne facem ordine in vietile noastre. Si sa tinem langa noi doar ceea ce folosim. Asa e sanatos.

Sa facem fericiti alti oameni care au nevoie de un obiect de-al nostru. Ce bucurie sa poti face asta, cu efort minim.

Sa facem noi rost de un obiect pe care ni-l doream, fara sa platim un shfantz. Ador lucrurile moca.

Si ultimul, dar nu cel de pe urma. Sa recirculam lucrurile intre noi, salvand in felul asta putin si planeta. Pentru ca daca reintroducem in circulatie lucrurile deja achizitionate, nu cumparam altele noi similare. Adica diminuam consumul.

Va dati seama. Obiectele astea, si nu sunt putine. Stau acum printr-o gramada de case, nefolosite. Pitite care pe unde. Si isi doresc cu ardoare sa-si gaseasca un stapan care sa le atinga macar din cand in cand. Sau, de ce nu, sa le atinga mereu. Pentru ca pentru asta au fost create.

Intrati pe blog si uitati-va un pic. Eu si lamaie am pus primele produse de dat, din casele noastre. Apoi uitati-va prin casele si vietile voastre. Apoi prin casele si vietile celor apropiati voua.

Verificati si dulapul din bucatarie. Al vostru si al lor. Poate va sare basca de surpriza dand nas in nas cu vreun storcator. Care nu apuca sa stoarca nicio pulpa. Si apoi uitati-va sub pat. Al vostru si al lor. Unde poate este un aparat de alergat pe care nu transpira nimeni niciodata.

Faceti poze obiectelor carora nu le gasiti un rost. Dar despre care banuiti ca pe altii ar putea sa-i tenteze. Si intrati inapoi pe dasiprimeste. Dati-ne mail cu poza. Si fiti buni reprezentanti ai unei comunitati.

Sper ca va place ideea cu magazinul nostru gratis. Daca va place chiar prea tare, luati de la noi de pe blog patratelul cu ideea. Si propovaduiti si voi. Daca nu, nu.

Ai, si in curand abia astept sa ne si intalnim regulat. Noi, oamenii astia cu suflet mare si pufos. Care avem chef si timp si interes pentru alti oameni. Si pentru lume, in general.

Multumesc frumos.

vasilonia* vazuta cu ochi fals austrieci

ianuarie 29th, 2009

ochi

*Unde vasilonia este tara in care traiesc eu putin de fiecare data dupa ce vin din strainatate. In mod traditional geografic ea este numita Romania.

Vasilonia pentru ca asta a fost una din primele firme pe care le-am vazut dupa ce am trecut de la unguri spre aici. Firma de constructii Vasiloni. Poate vine de la Vasile si oniric. Sau poate de la altceva, astept sugestii.

Vedeti sirul de ferestre din poza, cel din stanga? Sunt ferestrele unui bloc din Vasilonia, ales la intamplare. La intamplare si nu prea. Intrucat pentru mine este extrem de semnificativ.

bloc_nebun

Daca va uitati putin, cele 10 ferestre sunt complet diferite intre ele. Cei 10 vecini n-au reusit sa se inteleaga intre ei asupra modelului de urmat atunci cand ai la dispozitie o fereastra.

De fapt nici nu au discutat vreun pic. De fapt nici nu le-a trecut prin cap sa discute cum sa faca niste ferestre unitare. Ti se da de la bloc o fereastra. Cum procedezi? Cum te taie capul, ca oricum nu conteaza.

Fereastra primului de sus e impartita in 3 pe verticala. Urmatorul a zidit-o complet cu niste caramida rosie pe-a lui. Cel de sub el a impartit-o in 2 bucati inegale si a zidit una din parti cu bca, cred.

Asta care vine mi-a placut mult. A luat o lopata si-o mistrie. Si si-a facut el o fereastra mai mica in centru si restul a zidit grosier. Urmatorul are o fereastra doar dintr-o bucata si imediat dupa el vine unul cu 5 bucati, pe maro inchis cred.

Apoi inca unul cu 4 bucati cu rama alba, apoi unul cu 6. Inca unul cu 4, dar diferit de cel mai devreme, pe maro si alte proportii. Deci si culoare si impartela diferite. Si…nu mai are rost. Va zic eu ca nu erau doua la fel.

Eu nu traiesc in alta tara pentru ca imi place mult aici. Romania ca tara mi se pare foarte misto. Am cutreierat-o in lung si in lat. Si o sa o mai cutreier. Mi se pare extrem de reusita ca peisaje si ce sa mai.

Mi-e draga. Cand ajung in Bucovina, mi se pare ca sunt in rai. Imi plac si oamenii. Mi se par liberi si simpatici. In nebunia lor, traiesc poate mai aproape de adevar decat alte natii.

Dar de cate ori ma intorc de pe alte meleaguri. Nu pot sa nu raman absolut traznita de cum sta treaba pe la noi. Si ma doare de mor ca nu pot sa plec de aici. Si ca trebuie din cauza sangelui dornic, sa ma intorc mereu. In aceste locuri fara de concept unitar.

Vasilonia e rodul unui capcaun nebun. Care a luat 2 andrele si a crosetat in graba niste aberatii. Pe care alt personaj cu tulburari de comportament, prieten cu primul, le-a luat si le-a lipit cu grija. Pentru ca asta il relaxeaza cand se enerveaza.

Fix ca intr-un puzzle dar in care ideea e sa nu se potriveasca nimic cu nimic. Un puzzle care imi aminteste de poezia dadaista. Curent interbelic parca, ai carui reprezentanti jucausi se distrau alaturand alandala cuvinte scoase din caciula, curiosi sa vada ce iese.

Si noi, vasilonienii, ne-am distrat. Asta e clar. Am facut tara asta speciala. In care totul e incropit, lipit si crampocit. O tara dezolanta, cu lighiane sparte aruncate pe camp. Cu receptoare de telefon cu fir cu tot lasate pe plaja.

Cu papuci sariti din picioarele oamenilor care au fugit cine stie unde desculti. Cu bucati de pungi agatate de cine stie cine si cine stie cum prin copaci. Tara cu trotuare asezate in aceeasi ordine ca dintii strambi ai unui batran.

Stiti cantecul ala de la cenaclul lui Paunescu. Tara de unde vin, calator/I-o taaaara, o tara de dor/Deeee dooooor/. Culmea e ca desi inca mai am ochii fals austrieci cu care privesc lucrurile astea elucubrante. Mi-e draga rau de tot tara mea. Nu pot Doamne fara ea.

Si mai stiu ca in cateva zile ochii fals austrieci o sa treaca. Pana cand plec catre urmatoarea destinatie straina. Si sigur, orice-ar fi, mai bine organizata ca Vasilonia, tara mea.

Mai e putin de tot, poate inca doua zile. Si o sa vad totul romaneste, cu liniste. Cantand refrenul national: asta e.

o lume de wc-uri buclucase

ianuarie 28th, 2009

purcei

Exista pe lumea asta wc-uri si wc-uri. Cum sunt si oameni si oameni. Sau caini si caini. Zile si zile. Nopti si nopti. Iubiri si iubiri. Si putem sa o tinem tot asa pana in amurg.

Aviz neamatorilor: vorbim aici despre cand mergem la baie sa facem. Hai sa dam lucrurile pe fata. Mergem sa facem No. 2. Deci nu pipi. Celalalt lucru. Those we don’t speak of.

Nenumitul sa-l numim de acum incolo pe acest personaj iluzoriu dar principal al zilelor noastre. Erou jenant dar atat de prezent in diminetile sau serile noastre. Si care ne face sa fim cand nefericiti, cand extatici. Dar niciodata indiferenti.

Gata. Simt cum am pierdut deja inca un cititor, pe dumneata. Iarta-ma ca nu ma pot abtine sa vorbesc despre asa ceva. Si te rog revino maine dimineata. Daca mai poti. Cand vom vorbi despre vreme, for a change.

Asa. Cand te intalnesti cu un wc nou. Trebuie sa stii ca exista 3 feluri in care poti sa interactionezi cu el, dupa cum urmeaza:

Wc-ul care da feedback

Este cel pe care te asezi. Te relaxezi sau dupa caz, te incordezi, consecutiv. Dupa ce nenumitul realizeaza aterizarea. Conformatia nefireasca ceramicii face ca ti se lipeste cu viteza luminii inapoi de fund o fleashca.

E greu de spus din ce este ea exact formata. Dar tu, protagonist, iti inchipui ce e mai rau. Esti umilit si suferi ca un caine. Aici ma opresc cu descrierea. Dar cred cei care au reusit sa invinga pudoarea si sa ajunga pana aici stiu exact despre ce vorbim.

Wc-ul care te uimeste

Este cel care din fabricatie are un fel de anticamera. Cea pe care nenumitul poate sa se odihneasca putin, inainte de a lua drumul pribegiei in neant. Banuiala mea este ca inginerul a fost vreun neamt pervers. Abuzat cand era mic.

Tipul asta de vas te face mereu sa te intrebi. Cum am putut sa fac eu asa ceva. Apoi, imediat, vin in lant celelalte intrebari. Cine sunt eu. Si incotro ma indrept. Si, tinand cont de ce tocmai am comis. In ce masura o sa reusesc sa ajung acolo unde mi-am propus.

Wc-ul care te lasa nedumerit

Nenumitul a plecat pe drumul lui. Ai auzit si pleoscul care confirma faptul ca ai livrat. Si totusi el nu este de gasit. Te uiti inca o data, mai atent de data asta. Da, e incredibil.

Nu exista nicio dovada cum a nenumitul a trecut pe acolo. Te simti neimplinit. Si parca si cumva tradat in amorul propriu. Tu ai produs ceva important si vrei sa-l verifici. Imposibilitatea acestui CTC te lasa golit pe dinauntru.

Wc-ul plicticos

Calare pe care nu ti se intampla niciuna din faptele de mai sus. Si care te impinge la o viata monotona, fara aventura. Asta este, cred, primul pas catre alcolism.

Daca ai mai multe experiente la rand in felul asta, ajungi sa nu mai stii cine esti. Sa ti se para ca totul este pierdut. Ca nimic nu are rost pe lume. Si ca singura cale este resemnarea.

Asta a fost.

Daca mai puteti sa ma priviti in fata. Si mi-a scapat ceva, vreun alt tip de tron sau de impact. Va rog sa nu ezitati sa ma contactati la adresa stiuta. O zi minunata, inceputa si terminata cum trebuie, va doresc.

Si acum va las tezaur 13 litere de aur: another cherry

strange-ma in brate tare o data la 10 zile

ianuarie 27th, 2009

AThingofBlood

Se pare ca in timpuri moderne ca cele pe care le traim. Atat ne tin capacele fara afectiune. Si un corp cu sange cald care sa stea lipit putin langa soparla din noi noaptea in pat.

Adica eu am invatat sa-mi iau brad singura. Si sa nici nu mi se mai para ca sunt napastuita si pedepsita de astri. Sa formez numarul ala cand se opreste centrala in toiul iernii si sa butonez ce-mi zice domnul Adrian la telefon.

Stiu sa fac 14 drumuri de la masina in casa cu tone de apa minerala si cartofi. Sa conduc pana la istanbul si inapoi fara sa-mi iasa sufletul din mine de frica/stres/sfortare. Si asta desi nu inteleg sa citesc o harta. Si n-o sa inteleg prea bine niciodata, oricat ma dau de mare.

Am vazut ca si personajul barbat isi face de mancare. Ba chiar de multe ori mai bun decat i-as face eu. Alege perdele cum se pricepe si el mai bine. Si uite ca nu sufera prea tare cand trebuie sa-si faca ceai singur cand e mucios.

Eu fac rezervari la restaurant, organizez iesiri in oras, platesc bauturi ca si cum mi se cuvine. El se duce la nunti singur fara sa i se para ca poarta o palarie cu pene de strut la care se uita toata lumea.

Dar dupa 10 zile de independenta 200% la 100. Ma lasa si pe mine si pe ea si pe el si pe el nervii rau de tot. Si scobim toti in agenda dupa ajutor fara prea multe menajamente. Buna, pe unde esti. Ce faci azi? Dor.

La capatul firului raspunde tot un om independent. Care nu se supara si nici nu crede ca il tratez ca pe un element de calitate inferioara. Si nici nu il tratez asa.

Doar ca stiu ca e facut din carne si oase si piele. Si acum, dupa ce am fost wonder woman la job. Si in administrarea vietii mele de zi cu zi. Eu am nevoie de carne si oase si piele. Si el poseda asta.

Si in mod sigur si el are nevoie. Ca doar au trecut 10 zile. Si stie ca nu de el mi-e dor in mod special. Dar nu i se pare important. Ca si el trebuie sa-si refaca sistemul atat de perfect de functional. Cu niste parfum de femeie de nesuportat pe termen lung.

Ne intalnim si ne e asa de bine. Suntem tandri si sensibili si omenosi. Imi trec degetele prin parul lui. Ma ia in brate cand deschid frigiderul. Ne purtam ca si cum suntem impreuna pe bune.

Ne spunem frugal ultimele stiri. Plec la ski, mi-e frica de criza, m-au promovat. Mi-am luat mac, am racit tare, au venit ai mei sa vada noua casa.

Vrei sa mananci ceva, uite am ciorba, parca iti place ciorba. Da, n-am mancat de multa vreme, doar merdenele la pranz. Vai, ce dezatru. Zambete, imi pasa azi ce mananca el in fiecare zi.

Hai sa-ti pun eu bec, vad ca n-ai la baie. Da, nu stiu sa pun. Vai, ce dezastru, uite iti pun eu. De ce nu ai zis, doar stii ca te ajut cand e nevoie. Zambeste, lui astazi ii pasa ca eu de obicei nu am bec daca s-a ars.

In pat suntem bucurosi sa ne tinem tare strans in brate. Uite domnule ce bine e sa ai o mana mare pe stomac. Si un umar sub care sa te cuibaresti cand dormi. El se mira pe tacute ca miros frumos. Si moare de placere ca i-am incalzit picioarele de obicei reci.

Dimineata fac micul dejun ca si cum il fac mereu. Nu vrea ceai dar i-l var sub nas cu forta. Te rog bea, e normal si sanatos. Cine te crezi sa refuzi ceai, eu stiu mai bine. Nu-mi place stitlul tau de viata cu lipsa mancare dimineata si merdenele.

El bea si se mira ca ce bine e sa-ti faca cineva ceai dimineata si sa te oblige sa-l si bei. Ar fi misto sa ai tot timpul asa un gardian de soi. Care nutreste si sentimente alese pentru intelectul tau.

Ne despartim cu un sarut din varf de buze. Sarut tandru, de tras in poza si de povestit la nepoti. Care nepoti? Nu asa se capata nepoti.

Peste 10 zile sau poate 9 daca a fost o saptamana mai nasoala. Sau poate 11 daca suntem ocupati, ne scade glicemia. Trebuie benzina emotionala in sistemul individual performant nevoie mare.

Ne cautam, cartite de metropola. Unde esti, ce faci, dor. Dor de carne calda, orice carne, dar tu esti ok. Clar te prefer dintr-o multime de carne x. Si eu. Ma bucur ca te cunosc.

Strange-ma iarasi tare in brate ca au trecut 10 zile. Si urmeaza o perioada grea, trebuie sa fiu fit si ok. Mana pe stomac. Picioare incalzite. Ceai dimineata. Bec nou la baie.

Ar fi minunat sa fiu eu singurul freak care vede ca lucrurile se intampla cam asa. Dar se vede treaba ca din pacate sunt in mainstream si nu in underground. Voi ce parere aveti? Si mai ales, intelegeti ce vreau sa spun?

chemarea strabunului

ianuarie 26th, 2009

floare carnivora

In loc sa va las sa va imprieteniti cu metafora. Imi vine mie asa sa o explic taraneste, de la inceput.

Vine de la cartea lui Jack London, Chemarea strabunilor. Unde lupul crescut drept catel domestic. Care se si crede catel prin urmare, ca asa i s-a zis. Simte in sange chemari de fantasma, care il chinuie.

Si priveste cu jind si durere. Catre padure si salbaticie si alti lupi, ca si el. Si pana la urma nu mai poate sa latre politicos. Si urla cum ii vine din rarunchi.

Eu am crezut si sperat mereu ca sunt complet individuala. O cireasa cu personalitate distincta. Care si-a definitivat singura viata piesa cu piesa. Ajungand doar prin vointa proprie si context ulterior ales prin liber arbitru la apucaturile si valorile de acum.

Dar uite ca trebuie sa ma plec in fata sangelui care imi curge compot de cirese prin vene. Si sa recunosc ca aportul meu care este. Se dezvaluie complet minim si insignifiant.

Cred ca as fi putut fi crescuta, apropo, chiar si intr-o haita de lupi. Sau intr-o familie de mongoli. Ca tot acelasi lucru as fi iesit. Genele de cireasa fac toti banii.

Ce sa mai, sa o dau pe fata. Descopar ca seman cu tata incredibil de tare. Incep dimineti in care imi vine sa las tot. Si sa fug asa cum sunt in papuci, cu banii de paine, in lume. Sa vad eu care e treaba.

Bine ca nu port ochelari. Ca sigur m-as aseza peste ei in continuu. Si apoi i-as juca in picioare ca sa ma racoresc. Dar eu dau cu caciula de pamant in supermarket. Daca imi zici ceva nepotrivit.

Imi ies flacari din gura si nas si urechi. Cand universul face ceva gresit, fara sa ma consulte. Sa ma duc la orelist? si improsc cu cele mai rele cuvinte potrivite ca sa fac lumea din jur sa sufere cumplit.

Cat despre sexul opus. Traiesc numai ca sa mi-l fac prieten. Ma rog, traiesc si ca sa mananc. Fiind iarasi, si aici, in asentimentul strabunului. Stiti vorba aia cati sunt cu nadragi mie toti mi-s dragi?

Mda, jenant. Dar n-am ce sa fac. Tata adora tot ce poarta fusta. Asa ca si eu am o toleranta incredibila pentru unitatea prin diversitatea de pantaloni. Care umbla liberi prin univers.

Esti barbat? Ce bine. Hai sa te imblanzesc. Vezi magia? Si de obicei el o vede.

In plus sunt pitica, ca tata. Dar cu voce urieseasca. Ca tata. Culmea e ca atunci cand nu sunt ca tata. Sunt ca mama de cireasa.

Port unghii rosii mereu, orice s-ar intampla. Asa cum am vazut la ea cand eram cireasa necoapta. Ma fardez ca ea. Si mi se pare ca niciun Craciun nu poate sa treaca fara brad imens si prieteni. Si fara salata de icre. Si servetele cu reni.

Sunt uimita de contributia mea jalnica. Probabil un 12%. Noroc ca ai mei sunt ok. Pentru ca ma conduc aproape exclusiv dupa chemarea strabunilor. Si ce ne faceam daca strabunii astia erau jenanti. Sau insignifianti. Sau niste neplacuti.

Si la voi e asa de evident cui apartineti?