SANUCA

warning/disclaimer: povestirea asta face rau oricarui afacerist care se respecta.

era intr-o vara. ma mutam si nu mai voiam sa car pianul dupa mine inca o data. tot nu mai cantam la el. era ca un pietroi mare si negru de gatul meu mic si roz.

asa ca a fost o usurare pt mine cand noii proprietari ai casei pe care o paraseam au zis ca il cumpara. aveau 2 fetite gemene care voiau sa cante la el.

si aici intervine dezastrul, cauzat de 3 factori. ca zice si la discovery channel ca un dezastru nu se intampla dintr-o cauza, ci un context de lucruri.

1. matusa mea a zis ca dc vand pianul, trebuie sa-i dau ei banii astfel obtinuti, pentru ca ea mi l-a facut cadou; si cum eu vand cadoul, banii trebuie sa ajunga inapoi la daruitor; poate la aceasta decizie a contribuit si faptul ca am dezamagit familia necontinuand sa cant. dar cum sa continui?! ce sa ma fac?! profesoara de pian? m-ar fi ras si curcile! in plus, eu trebuia sa exersez cand alte fetite cu gatul roz sareau elasticul. a fost foarte greu, va spun…mi-a marcat copilaria.

2. eu eram in semidivort (no comment aici)

3. sotul meu fost avea sa le mai dea propritarilor noi niste bani, nush de ce exact, dar nu eram implicata.

intamplarea face ca suma pe care avea fostul sot sa le-o dea proprietarilor a coincis cu suma pe care trebuia sa o incasez de la ei pt pian…

cum proprietarii nu stiau ca eu divortez, li s-a parut ca datoriile se pot stinge. ca doar suntem impreuna, eu si sotul meu, la bine si la rau. acum era la rau, sincer. adica banii pe care ii au de luat de la fostul sot se pot stinge cu banii pe pianul meu. despre care aflasem recent ca era de fapt al matusii.

cert e ca, in acest fel simplu, sau poate nu, eu am vandut un pian, dar l-am si platit in acelasi timp. pentru ca matusa cerea banii.

a trecut ceva vreme, dar intamplarea cu pianul mi se pare inca ff valabila pentru modul meu de a face profit.

deci poate ca ursitoarele, pe urarea cu lipsa pe viata a presiunii la dush, mi-au mai dat ceva. un simt al business-ului personal de exceptie. personal pentru ca pt altii fac bani, si chiar bine.

is it me? sau lumea merge intr-o directie gresita?

cineva apropiat mi-a povestit in treacat ceva despre curci si obiceiurile lor. le cunoaste bine. am insistat pe subiect.

primul lucru pe care as vrea sa-l impart este faptul ca ele vin cu garantie. adica daca ti se strica ceva la curca, desi tu ai tratat-o bine, te duci la producator si va intelegeti.

tot ca la masini, ele vin in culoarea de baza, alb, adica cea mai ieftina. sunt curci facute in laboratorul de curci, de-aia. nu sunt curci libere care strang culorile lumii pe penele lor.

asa ca orice culoare in plus vrei sa pui pe curca, costa. si atunci nu mai pui, ca doar nu le iei sa faci parada cu ele.

dar de ce le iei?

sunt curci de carne, nu de oua. deci nu se asteapta nimeni la ele sa faca pui vii. n-au aceasta responsabilitate a perpetuarii speciei. pai si atunci ce fac?

pai cica doar mananca graunte, fac pipipi si cacaca si dau din aripi din cand in cand. dar fara sa poata zbura. deci doar de intimidare, asa.

ies dimineata din cotetz si seara nu mai vor deloc sa intre acolo. se comporta ca si cum nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase. se fac ca nu mai recunosc coteztul. si trebuie sa le mani cu o jordie ca sa intre la loc. si asta in fiecare zi.

alta problema e, zice persoana care le cunoaste bine, ca nu vin niciodata cu nicio idee. tot noi, oamenii trebuie sa venim cu idei noi pentru curci, ceea ce e frustrant.
ele se comporta ca si cum they dont give a damn.

se pare ca sunt si putin unisex, in sensul ca masculii nu sunt mai bataiosi si mai sefi decat femelele. conform persoanei care le cunoaste bine, masculul de curca este un papagal. e doar mai mare, dar no balls. oricum, cand le cumperi, nu stii ce sunt, afli abia dupa o vreme.

cat traieste o curca? cea de carne, despre care vorbim, doar 3 luni. iar smecheria este sa ajunga in intervalul asta cat mai grasa. si, previzibil, nu vine cu nici o idee in sensul asta. tot noi, oamenii, tb sa venim cu idei despre cum sa ne ingrasam curcile in timp record.

deci, sa recapitulam: sunt albe, au garantie, n-au responsabilitati, nu vor sa gandeasca desi se pare ca pot. traiesc 3 luni, nu vor in cotetz seara si masculii sunt niste papagali.

aceasta este neinteleasa viata a curcilor de carne.

da chiar, unde se duc periutele de dinti care nu mai au nici un rost?

da-da, vorbesc de alea care au avut responsabilitati speciale, care au purtat niste semnificatii. nu doar sa spele oamenii pe dinti, mai mult de atat.

alea care cand au aparut ne-au bucurat tare. si apoi, cand au ramas nefolosite, langa ale noastre, au fost insuportabil de privit.

intai, o vreme, credem ca ele o sa mai foloseasca la ceva. si apoi, dupa un timp t, cred ca e acelasi la toata lumea, ne lamurim ca trebuie sa plece.

parca le si vad cum isi pleostesc perii si isi lasa capul lor flexibil in jos (sunt periute premium). asteptand sa le iei si sa le zvarli cat colo, la coltul cu periute fara rost.

n-ai mila pentru astfel de periute. iti vine sa le arzi intr-un foc urias de tabara in fata blocului. facand incantatii ritualice si dansand in jurul lor, ca bastinasii. ca sa alungi spiritele rele care le invaluie.

deci revin: unde se duc periutele de dinti care sunt mai speciale decat alte periute?

au ele codurile lor secrete de comunicare? se strang 2 cate 2 si merg intr-un taram unde incep sa faca ore in folosul comunitatii, ca sa se simta folositoare?

hm, n-as crede. dar totusi nici printre noi nu raman. deci undeva se duc.

taramul periutelor fara rost nu poate fi decat undeva intre lumi. unde e intuneric si vesnic frig. si ele trebuie sa ispaseasca vina de a ne fi indus in eroare.

dar poate gresesc. stie cineva unde este taramul periutelor de dinti fara rost?

Stati asa, sa va explic.. dragi cititori (voi aia 8-9), stimati straini care ati intrat intamplator, si voi mult iubiti invitati la masa care ati plecat flamanzi,

nu am facut nimic din cele scrise de another cherry cu buna stiintza. Dimpotriva. N-am facut-o cu nici o stiintza deloc.

Pusa pe cumparaturi, m-a luat repede sa umblu la fondurile comune si sa-i inmanez cardul insotit de un PIN verbal. Eu, cireasa somnoroasa, cum eram atunci, am balbait un numar din patru cifre. E drept, doar doua erau corecte, dar eu zic ca totusi proportia e buna…

Cand colo, suna ciresica prietena suparata foc si cu coditza zbarlita de rusine ca am gresit numarul.

Si de aici a inceput totul. 24 de ore mai tarziu tot nu stiam pinul. Nici daca ma picurai cu ceara nu puteam sa-mi amintesc celelalte doua cifre. Si, precum banuiti, combinatii sunt multe… Nu m-am lasat si am blocat de nenumarate ori cardul introducand in seturi de cate trei, variante de pinuri. Asa m-am imprietenit cu baiatul de la banca tot rugandu-l sa mai imi dea o sansa, sa deblocheze nenorocitul de card langa care faceam deja spume. Pacat ca amnezia a afectat si relatia asta.. nu-mi amintesc nici macar numele lui

Oricum, pentru ca nu ajungeam la nici un rezultat, am luat-o pe another cherry de tortitza sa scoatem bani de la banca cu buletin+card. Week-end fiind, sursa banilor nostri era tocma’ la dracu’n praznic in Militari (pentru cei care nu cunosc Bucurestiul, undeva in curia)

To make the long story short, acolo, o functionara nespalata pe cap mi-a spus ca sistemul, stiti doar, sistemul -e inchis. In singurul loc in care puteam sa ajung la banii mei, sistemul e fucking inchis.

Asa ca, pennyless, ciresele s-au intors acasa, cu codita intre picioare. Aici another cherry a cedat si m-a pus sa scriu pe un biletzel asa: “eu , r..a..l..u..c..a l….., nascuta la data de.., in Zalau, jud. Salaj, fiica lui.., va rog din suflet sa ma duceti acasa, c-am uitat unde locuiesc”. Am executat spasita sperand doar sa-mi amintesc in caz de nevoie, unde am pus biletul.

Norocul a facut ca am gasit numarul magic, pinul adica, pe o hartiutza. Avea cifrele cele doua ghicite de mine si inca doua, foarte simple de altfel… am impaturit hartiutza frumos si am pus-o intr-o caseta de valori.. daca mi-as aminti doar unde am pus cheia..

cirese ospitaliere, am invitat lume la masa. am mers in ultimul moment la billa sa fac cumparaturi. m-am lafait printre rafturi. am ales cu atentie cele mai bune chifle, batog de peste, branze fine, sunculita pt spaghette carbonara, parmezan, un ananas. si multe altele.

m-am prezentat cu un carut doldora la casa si am dat cardul lui a cherry, nonsalanta, razand si vorbind in timpul asta la tel. n-a mers deloc, am incercat de 2 ori. coada privea cu interes. stiti cum e, cand miroase multimea sangele aproapelui…

am dat cardul meu, fonduri insuficiente. coada deja se foia in spate si pufnea. m-am inrosit, cum sta bine unei cirese simtitoare.

casiera nu putea inchide bonul meu, ca sa ia pe urmatorul cumparator. un domn cu gusa si favoriti, sigur nu eram genul lui. m-am dus la bancomatul din incinta billa, si, sub privirile ucigatoare ale cozii am incercat inca o combinatie de pin. n-a mers si s-a si blocat.

m-am intors la coada cu codita-ntre picioare si am intrebat cu voce mica ce tb sa fac? lasati cosul si mergeti, va rog. am plecat in tromba, in murmurele de agasare si dezaprobare ale cozii.

am avut impresia ca toata coada crede ca sunt saraca si pe deasupra si hoata. parca am si auzit comentariile: n-avea un ban in portofel, dar de ananas ii ardea ei…a facut-o ma-sa numai cu ananas. si ati vazut cum era imbracata?!

a cherry, care nu era de fata, a fost complet convinsa ca eu nu m-am priceput sa fac ceva si ca m-a invins tehnologia. m-a privit cu suspiciune si usoara iritare cand m-am inturnat cu paporna goala. mai ales ca n-am mai avut ce sa le dam musafirilor, care si-au pus pofta-n cui.

si eu am urat-o putin din cauza umilirilor la care am fost supusa public. si uite cum un pin a strecurat niscaiva tensiune intre cirese. care a disparut curand ca un fum. ciresele nu se pot dusmani, sunt legate prin codita.

doar ca am nevoie de 7-9 sedinte de terapie ca sa pot trece peste aceasta intamplare neplacuta.