scurt ravas catre babardem

martie 31st, 2011

Mi-a luat ceva timp sa ma decid sa scriu. Imi dau seama ca alunec usor in derizoriu.

Insa Javier Bardem este unul dintre barbatii aia ba placuti ba contestati de catre femei. Asta m-a facut sa cad totusi prada propriilor mele cuvinte. Asta si faptul ca in ultima vreme am vazut extrem de multe filme in care frumosul asta este protagonist de vaza. Imi permit sa-mi dau deci drumul in cele ce urmeaza.

Draga Javier Bardem, nu te vei supara desigur cand eu te voi alinta Babardem. Fac asta pentru ca vreau sa stabilim o complicitate rapida si cu efecte benefice de ambele parti.Ce mai tura vura, vreau sa ne cunoastem mai bine. Bine de tot, in toate cutele noastre de carne.

Babardem, esti atat de fierbinte. Oh, atat de fierbinte. Mie nu-mi pasa de alte femei guralive care te ponegresc in gura mare. Poate e chiar mai bine asa. In felul asta primitiv vei invata sa ma apreciezi la justa mea valoare.In plus, nici nu-mi prea place sa ma lupt cu rivale pentru inima cuiva. De ma vrei, bine. Si eu cred ca nu ai cum sa gandesti sau sa rostesti nu.

Babardem, sa lasam binisor talentul-ti deoparte. Nu ca nu ai intruchipa personaje fabuloase si asta cu foarte mult talent. Dar nu talentul face obiectul odei mele. Ci vreau sa ne concentram mai degraba pe ambalajul tau. Babardem, esti frumos cum numai un inger salbatic se arata.

Esti varianta latino a lui Rahan si asta ma incanta. Imediat ce simt un suflet neinfricat, ma tulbur toata. Nici putinul par de pe antebrat nu mai sta locului cand te vede. Ochii mei vad, Babardem, si toate partile corpului meu cer. Ma intreba daca pun prea multa presiune. De multa vreme n-am mai fost asa navalnica. Cu greu imi deschid inima in public.

Doar tu, Babardem, stii sa ma faci sa plang in serile de mijloc de saptamana. Sotul meu ar fi platit arginti pentru asa un rezultat spontan. Dar tu, tu si aura ta clocotitoare, ma misti. Ma faci sa ma misc intr-o varietate de feluri, cu gandul la tine. N-o lua in nume de rau.

Si daca te vei simti presat de atata celebritate, si daca o sa vrei sa te asezi si tu lasa ta langa o femeie de isprava care e si imblanzitor de tigri in timpul ei liber, nu ezita. Te voi astepta oricat dureaza asta.

peripetia cafelei la borcan

martie 30th, 2011

Ieri dimineata eram intr-o graba nemernica. Ce sa faca cireasa mai intai.

Sa pregateasca un mic dejun fastuos. Sa umple o cada unde sa se balaceasca plenar. Sa cante impreuna cu radioul. Sa intinda rufele chircite deja. Sa pritoceasca mancare pentru pranz in caserole. Sau sa trebaluiasca treburi online. Livada duduie de treaba in prag de zi.

Cu atata graba, uita ea sa preleveze din masina termosul pentru cafea de dus la job. Acum trebuie sa iasa pe usa. Totusi, cafeaua asta arata prea apetisant pentru a fi lasata de izbeliste pe aragaz. Cireasa alege sa faca un management al crizei in stil taranesc. Ia un borcan si toarna acolo cafeaua. Pune capacul si iese vijelie pe usa.

Odata ajunsa la job, cireasa uita borcanul cu a ei pretioasa cafea in bucataria cladirii. Cand se duce sa o ia, gaseste acolo, adunate fix langa borcan, doua doamne. Ele discuta despre al cui o fi borcanul asta cu ceva maro in el. Cireasa se rusineaza ca ea e impricinata cu substanta cafenie in borcan si nu-l mai ia. Isi propune sa revina mai tarziu.

Rabda o dimineata fara cafea si se ia cu treaba. Revine in jurul pranzului, acest criminal la locul faptei. Ca un facut, gaseste alte doua doamne. De parca alt subiect nu ar fi pe lume, si ele discuta tot despre borcanul ciresei. Al cui o fi domne. De dimineata este aici. Ce-o fi in el, etc.

Cireasa se face ca-i este sete si iar lasa cafeaua acolo unde e. Ba chiar pluseaza. Cand doamnele o intreaba din ochi daca stie ceva legat de asta, da din umeri uimita ca ar putea sa o banuie pe ea. Vezi bine, nu vrea sa se stie ca ar putea sa descinda la serviciu purtand cafeaua intr-un borcan. E destul de jenant. Se leapada a doua oara.

Cireasa nu se mai poate concentra la munca sau alte subiecte, oricat de interesante. Sta la panda sa gaseasca bucataria goala. Cand asta se intampla, isi da seama ca nu suporta presiunea de a fi prinsa in fapt tocmai cand toarna din borcan in pahar. Asa ca insfaca borcanul, ia si un pahar si fuge cu ele la baie.

Acolo intreprinde anevoioasa operatiune. Iese pe furis din buda si in sfarsit se bucura de sfanta cafeluta de dimineata. Prin cate trebuie sa treaca un fruct cu a lui cafea in borcan.

unde este barbatul

martie 29th, 2011

In general ma descurc bine eu cu mine insami si cu garnitura mea de prieteni grozavi.

Sunt insa momente cand trebuie sa iau garda si o las jos. Atunci ma intreb cu pofta si ochi lucind de interes unde e barbatul. Acest personaj colectiv de pret, fara de care multe lucruri nu merg cumsecade.

O sa las deoparte situatiile romantice unde se cere un barbat de nadejde. O sa ma opresc asupra aspectelor practice azi. Unde este bunaoara barbatul cand se apuca cireasa sa bata un cui.

Peretele nu vrea sa stea niciodata cuminte sub mana ei inarmata cu un ciocan. Se valureste, da din picioare, se stramba la ea. Cand in sfarsit ea reuseste sa-l gaureasca, se isca o crevasa mica si neagra. Apoi mai cade nitica tencuiala si tot asa. Intr-o gaura gandita initial pentru un cui, poti sa faci un cuib de randunica.

Si unde este barbatul cand centrala clipeste a neliniste din ochiul ei rosu. Cand incinta se raceste ca sangele unei vietati trecute in nefiinta. Cand e iarna afara si vantul incepe sa-mi treaca jucaus prin plete. Un vant pezevenghi nevoie mare, desi suntem la interior.

Unde este barbatul cand cireasa se afla fata in fata cu tehnicianul de service. Cand el zice sfatos ca trebuie schimbat neaparat ceva la masina, sa zicem un jigler dar poate fi orice altceva, ei nu ii da mana sa-l contrazica. N-a mai auzit in viata ei cuvantul cu pricina. Poate ca trebuie schimbat, cine sa mai stie. Cum cine. Mereu barbatul.

Si unde este barbatul in general, la toate lucrurile care trebuie facute cu nitel cap. Caci nu se poate trai armonios si echilibrat doar cu energie fenimina. El stie incotro ar fi bine sa o luam si de ce, geografic vorbind. Mai stie cum se cheama muntii aflati la mai mult de 1000 km departare. De ce se bat oamenii prin lumea asta mare si de neinteles. Si cum anumite lucruri au mai multi sorti de izbanda facute intr-un anumit fel.

cireasa ca baietii

martie 28th, 2011

O, ce veste buna. Heineken tocmai a stricat la propriu orzul sau pe cireasa. Adica a invitat-o in Heineken Mansion, un loc mai degraba potrivit pentru orice barbat.

Cireasa bea de felul ei bere nefiltrata. Cand bea bere filtrata, bea Heineken. Asa ca potriveala mai mare nici ca se putea. A fost luata cu limuzina de la parcul Herastrau. A ajuns la Mansion insotita de o gramada de fete cucuiete. Si uite cum s-a gasit in locul ala unde baietii bloggeri s-au distrat acum ceva vreme.

Am vizitat camerele unde ei s-au rasfatat, ca la muzeu. Camere in care deasupra patului troneaza un poster cu San Siro, cred. Si cu alte faze importante din meciuri celebre. Cine sa le stie. Fotoliile de tip puf sunt mingi de fotbal. Privelistea catre afara este placuta. Asta pentru a te regasi, imi inchipui, dupa ce ai consumat multa bere in mod responsabil. Haha.

Camera cea mai importanta e camera verde, bineinteles. Un loc cu 2000 de sticle asezate mumos pe rafturi. Unde in mijloc gasesti o masa de fussball si un frigider care tine berea rece, in caz ca iti vine din senin chef.

Cireasa si celelalte femei s-au distrat ca baietii. Au ras tare, s-au uitat la televizor, au baut bere si au ciugulit cate ceva. Trai pe vatrai, va spun. Las imaginile sa vorbeasca.

Cata bere, cata iarba

Barbati mici si de plastic

Ceiling of our limo

Pofta mea

Bere – partea de sus

pomelnicul telefoanelor mele

martie 27th, 2011

Seria intamplarilor triste cu telefoane mobile a inceput acum 5 ani. Era intr-o toamna cand mi-a disparut telefonul de 250 de euro. Intr-un club, strecurandu-se afara din niste pantaloni albi ce imi veneau tare bine. Orbita de succesul ce inregistram, l-am ignorat.

Sentimentul avut atunci a fost de pierdere a unui prieten drag. Unul in care am investit mult. Unul de la care aveam asteptari mari. Cum ar fi sa ma insoteasca pe complicatele cai ale vietii de-a pururi. Sa trec eu in nefiinta si el sa ramana. Cam asa imi doream.

Traumatizata fiind de o asemenea intamplare, am achizitionat unul mai ieftin. Unul care sa ma faca sa sufar mai putin. Asta, al doilea, a plecat pe tacute. Fara tamtam, fara sa vrea sa imi dea o palma morala. Nici macar n-a spus unde. Pur si simplu nu a mai fost de gasit. Pentru ca a plecat destul de repede din viata mea, nu am mai apucat sa ma atasez cum faceam de obicei.

M-am intors atunci la un telefon al meu teribil de vechi. Unul ponosit dar de nadejde, care nu m-a tradat niciodata. Pentru ca insa societatea te impinge de la spate sa tii pasul cat de cat, a trebuit sa imi iau in curand unul nou. A intrat in scena telefonul de culoarea zmeurei.

Frumos la stat dar teribil de labil la sfat. Nu auzeam ce zice interlocutorul. Vedeam cine ma suna doar daca era noapte. Am petrecut impreuna un an si ceva. Cea mai lunga relatie cireasa-telefon. Ne invatasem reciproc slabiciunile, ne bucuram in tihna de putinele lui puncte tari.

A venit un val mai vijelios si mi l-a luat. Am reusit sa-l recuperez din spuma marii dar nisipul si algele intrate in strafundurile lui i-au cauzat. De atunci inainte nu a mai vrut sa ma slujeasca. Am cumparat atunci unul pe puncte, de la operatorul meu de telefonie mobila. Un telefon care arata bine dar nu a mers niciodata.

Inca de la inceput, lumea ma auzea cu voce de vrajitoare-cotoroanta. L-am dus de la 4 ori la service. Am incercat sa ma razboiesc cu sistemul. Am pierdut lamentabil. Sistemul stie ce face. De atunci, oamenii au inceput sa-mi daruie telefoanele lor mai vechi dar inca vii.

In primul venit am turnat lapte proaspat, la doua saptamani de cand eram impreuna. A refuzat sa mai mearga. Am primit unul mai mic si mai urat, un model 1900 toamna. El accepta sa trimita 3-4 smsuri, apoi se pune pe picioarele de dinapoi si nu mai vrea. Trebuie sa-i scot bateria ca sa-l conving sa trimita din nou.

Oricum, i-am spart plasticul de la ecran indesandu-l in bagajul de Londra. Noroc ca acum merge ala in care am turnat lapte. S-a uscat pelicula cu pricina si a pornit.

Ce-o mai fi, om vedea. Daca il coplesesc din nou cu lapte, mai am unul de rezerva. Lumea nu ma mai intreaba acum daca imi merge mobilul. Vine pur si simplu si imi da ce are. Stie ca o sa am mare nevoie candva, repede.