reabilitare termica cu ruinare psihologica

mai 17th, 2010

Orasul asta a fost gri de cand il stie cireasa. De multa vreme. Poate ca de cand s-a inventat, in varianta lui comunista.

Parca ma si obisnuisem cu ideea. Asta e. Locul de unde provin eu are culoare gri. Ce sa fac daca nu m-am nascut pe sol rosu lusitan. Sau printre florile exuberant pictate din vreo tara exotica, cum ar fi Malaezia. Bucurestiul e gri si locuitorii lui s-au adaptat, ca niste cameleoni de treaba.

De unde sa stiu eu ca, totusi, edilii acestui oras au inima zburdalnica din punct de vedere arhitecturalo-peisagistic-urban. Si ca atunci cand s-au apucat de treaba, impinsi cu un bat de la spate de cei interesati in a castiga din nou alegerile, o sa-si exprime toate fantasmele copilariei lor gri-gri.

Se zicea despre Ceausescu, in gluma, ca nu a avut jucarii cand era mic. Si ca de-aia sunt toate tramvaiele colorate in fel si chip. Sfinte Sisoe, ce bine se poate aplica gluma si la reprezentantii acestei metropole. Cei insarcinati cu pictarea blocurilor noastre gri, cele de toate zilele.

Parte nesemnificativa dintre blocurile de pe strazile principale, alese pe principiu de impact maxim catre populatia trecatoare si votanta, au fost reabilitate. Adica cetatenii care au avut norocul sau nu (nici nu ma prind) sa stea pe artere de larg consum s-au trezit infasurati in termopane noi, si o captuseala indoielnica.

Indoielnica pentru ca nu-mi dau seama cat de sanatos este pentru omul nostru sa traiasca facut sandvis intre asa niste materiale nenaturale. Dar cum nu ma pricep prea tare la asta, o sa trec sub tacere aspectul viata sanatoasa.

Dar si pentru ca, si aici ajungem unde ma doare, cetateanul a fost scos din comodul gri si confruntat cu o explozie nenaturala. Preponderenta este clara: natiunea trebuie salvata termic prin aplicarea unui portocaliu strident, de mai mare dragul.

Stiati ca suntem tara in care pigmentul asta se vinde cel mai bine din lume? Nimeni, nicio natiune nu a mai simtit nevoia sa-si boiasca tara in nuantele astea. Portocaliul s-a raspandit ca un pojar, de la case de tara supradimensionate pana la blocurile oraselor noastre. Esti cool, stai in bloc portocaliu.

Cand nu e portocaliu, estetul municipal a optat pentru un joc isteric de culori vii. Cand verde cu rosu si galben, cand portocaliu cu albastru, cand toate culorile spectrului. Brodite probabil dupa imaginatia bogata a unei secretare de primarie cu priza la colegii de la reabilitari blocuri. Ce zici mami, e bine asa? Dupa caz si rasplata.

Cireasa se bucura pentru reabilitarea termica a unora dintre locatarii blocurilor vizate de programul electoral. Si spera ca ei nu se vor imbolnavi de la materialele folosite spre salvarea lor. Dar cireasa, odata cu reabilitarea termica a unor bucuresteni, trece si printr-o personala ruinare psihologica.

Cireasa spera ca locuitorii de la geamurile incercuite cu patrate rosu-sange sau din blocurile complet portocalii nu-si bat nevestele cand vin de la serviciu. Si ca nu procedeaza astfel fara ca macar sa inteleaga ce i-a adus aici: o viata dusa intr-o culoare complet nepotrivita traiului linistit.

Ma zgribulesc de neplacerea vederii culorilor partial afisate ca o declaratie de forta prin oras. Ma bucur ca le e mai cald, la iarna, unor locatari de bloc. Dar ma intristez ca oamenii astia traiesc in cele mai absurd decorate locuinte.

Si tare mi-e teama ca reabilitarea asta termica vine mana in mana cu ruinarea psihologica a mea si a natiei, in general.

cireasa ajunsa la limita si sora ei cu par

octombrie 23rd, 2009

dead-of-night

Se ia cea mai buna mama de pe fata pamantului, mama de cireasa. Se ia si un caine mic si simpatic, cu imprimeu de vacuta alb cu negru. Se da mamei spre crestere.

Mama de cireasa indrageste cainele ceva de speriat. Si incepe sa se refere la ea ca fiind sora mea. Explica repede necunoscutilor de ce a iesit asa cu blanita si chiar si mai mica decat cireasa. Pentru ca e facuta mai la batranete.

Ma rog, mama pleaca intr-o calatorie uimitoare, care va face sigur subiectul unei povestiri urmatoare. Si insista ca sora mea vitrega sa ramana la mine in grija. Pentru fabuloasa suma de patru nopti.

Eu, cu inima deschisa. Doar a mai stat cu mine si alte dati. Mi se aduce bestia, impreuna cu instructiunile de folosire. Bestia, vesela tare. Ca doar ne iubim de multa vreme. Eu si prietenul meu imaginar I. incepem o seara in tihna.

Ne uitam la film, scarpinam catelul intre urechi si pe burta. Ii dam si ei de mancare de la gura noastra. Moare de placere. Ne jucam, ne bagam in seama, ne giugiulim. Eu admir ce bine se intelege sora mea cu I. Ce abil e I. Ce draguta sora.

Armonie maxima. Eu nu stiu ce si-ar putea dori mai mult o sora care e acoperita de par. Incepem sa picam de somn. Si pare ca la toti ni se intampla asta. Sora mea gaineaza cu ochii intredeschisi. Dar nu trece mult timp dupa ma retrag in camera mea, si incepe cosmarul.

Cainele latra sacadat, ca o picatura chinezeasca cu decibeli. Prietenul imaginar imi zambeste, nu-i nimic cireaso, lasa ca vorbesc eu cu ea. Se duce si se aud niste susoteli de bun augur. Ce bine, tace sora.

E ora 12 noaptea. Trec 20 de minute si sora mea incepe sa latre ascutit si cu toti plamanii. Ca orice caine mic care se respecta. Eu nu ma duc, ma fac ca ploua. Merge iar I. si se aude o intrega discutie.

Pesemne cainelui i se explica frumos ca e noapte tare. Avem vecini, suntem obositi si nu e frumos sa faci ham-ham fara discernamant. Ce, mai vede ea pe cineva care face asa ceva? Nu. Sora mea tace. Ia uite ce bine, s-a rezolvat.

Aici va rog sa va inchipuiti timp care trece cu repezitorul. Exista multe etape si multe discutii si exasperarea noastre creste ca un cozonac intr-o bucatarie incinsa de Craciun.

Sora mea latra temeinic, fara oprire. Cand merge unul din noi la ea, se opreste pentru 20 de minute. Apoi o ia de la capat cu incapatanare si ura de catar. Noi nu lipim geana de geana. Se aud vecinii de dedesubt cum fojgaie. Ma urasc. Ii inteleg.

Sigur, e de la sine inteles. La un moment dat nu ne-am mai dus sa o convingem cu duhul blandetii. Si nici sa ii facem ochi dulci. Ci o dojenim si ridicam la ea vocea indarjita si ziarul pe post de bata. Aplicandu-i cate una pe popou.

Moment in care surorii mele ii ies ochii din cap. Si se asmute la noi ca nebuna de legat.

Imi inchipui ce simt bietii vecini. Aud latraturi constante juma de ora. Ca noi asteptam tot sperand ca ii trece si se opreste. Si apoi niste nervi de caine. Ca si cum ne sfasie ea pe noi. Sau noi pe ea. Apoi iar liniste juma de ora. Si tot asa.

Si uite cum la ora 3 noaptea, vin in sugraferie, regatul surorii mele inscaunate aici. Si il gasesc pe I. in pielea goala, proaspat scos pentru a 426 oara din asternut in noaptea asta.

Tine o botnita in mana pe care incearca sa o fixeze surorii mele. Ca poate tace. Daca ar fi vazut cineva scena. Toiul noptii, un barbat gol, un caine si o botnita. Plus barbatul vorbeste cu destula blandete. Nu vreau sa ma gandesc la repercusiuni.

Bucuroasa de asa idee stralucita, ma alatur si eu lucrarilor. Tot cum m-a facut Eva. Odata fixata botnita, descoperim ca sora mea nu numai ca latra dublu. Dar si musca si e complet dezlantuita.

Pe la 4, iar ne trezim amandoi a duzina oara. Superjenati de vecini si urand cainele asta rau din toti rarunchii nostri. Suntem cu nervii in pioneze. Megaobositi si frustrati. Cainele, nu stiu de ce, ca doar el face tot balamucul asta, e la fel.

Au oare nu ti-am fost noi prieteni buni? Au nu te-am tratat ca pe o regina? De ce ne faci asta? De ce ne exasperezi? De ce te comporti asa de absurd? De ce ma pui in situatia asta fata de vecini? De ce a intrat dracul in tine? De ce?

Sora mea este scoasa si ea din minti. Maraie si ne arata coltii aia in mod normal caraghiosi. Dar acum, pentru ca este intr-o stare de dementa avansata, chiar imi face frica. O alergam prin casa ca in desene animate, in jurul mesei. Ea imblanita si noi fara de vestmant.

Se refugiaza intr-un colt de hol si pas de-o mai scoate de-acolo. In plus, este imposibil sa te apropii de ea. Este lovita de filoxera.

I. se apleaca deasupra aratarii, ca nu mai pot sa-i zic caine. Ci un diavol tazmanian de la sectia de furiosi. Si incepe sa maraie de o maniera care imi ingheata sangele in vine. I. la caine. Cainele are urechile date pe spate. Dar nu se lasa mai prejos.

Ingrozita de intorsatura pe care au luat-o lucrurile, rog pe I. sa o lase in plata Domnului. Vecinii aud acum si tropaielile noastre in fuga dupa caine. Si maraielile rau prevestitoare ale lui I.

Sora mea tace 20 de min. Apoi o ia de la capat cu latraturi continue, fara tihna. Ne mai sculam pe rand cand unul cand altul. Urlam la ea si trantim cu ziarul in apropiere. Maraie cumplit si latra ca posedata. Tace 20 de min, apoi incepe iar.

Vine dimineata si cainele crede ca suntem prieteni din nou. Nu, nu suntem. Eu am dormit 3 ore adunate din bucati. Si maine ma duc la serviciu. Nu e ok. Si aceasta este povestea despre cireasa obosita si cainele cel rau.

cireasa, gandacul, pisica neagra si nuca

octombrie 10th, 2009

pisica_neagra

Este o seara placuta. Ultima seara placuta de toamna, probabil.

Vai, ce nu-mi place anotimpul asta cu fata umana si miros sagalnic. Care anunta venirea imperiului gri cu negru, umezeala, frig, noroi si intuneric. Vai. Un preludiu pervers menit sa pregateasca mintea pentru urgia care sta sa vie. Vai.

Ma rog. Inca e o seara frumoasa. E cald. Miroase a plante vii. Sunt intr-o gradina din centrul Bucurestiului. Alaturi de prieteni buni. Evenimentul se numeste Hotcity Live si este despre povesti si desene animate.

Asta are mai putina importanta. Mentionez doar pentru ca vreau sa intelegeti ca toata lumea face liniste si asculta pe cineva vorbind. Ba chiar mi se pare ca prietenul meu imaginar I. vorbeste prea tare. Si ca trebuie, domnule, sa tacem malc, ce naiba. Uite, eu cum pot sa stau linistita?

Sau ma rog, puteam. Pentru ca din copacul mare de deasupra, un nuc venerabil de pe strada Domnita Ruxandra, cade pe mine un gandac. E intuneric si nu vede nimeni oroarea. Doar eu. Sar imediat de pe scaun. Tip isteric si sar inapoi.

Ceilalti participanti se fac ca n-au auzit nimic. Se gandesc ca probabil cireasa are tulburari de comportament. Ce sa faci, e multa presiune pe ea. Saraca. Stresul ne ajunge pe toti. Dar scrie draga si tu mai putin. Si o sa fie bine. N-o sa te mai isterizezi din senin.

Mai trece putin timp si se urca la mine pe scaun o pisica neagra. E frumoasa, matasoasa, jucausa. Nu pot sa-mi iau mainile de pe ea. As smotoci-o non stop. Si trag de ea o vreme, in tacere si deplina multumire.

Dar pisicii nu i se pare la fel. Ea nu considera ca cireasa e frumoasa, matasoasa si jucausa. Si nici nu mai are niciun chef sa-si tina mainile pe mine tot timpul. Asa ca se enerveaza si ma zgarie si ma si musca in acelasi timp.

Arsh, face cireasa, tragand repede mana. Si uitandu-se cu ochi de foc la pisica. Care fuge cat colo, spre a nu mai reveni niciodata. In timpul asta, oamenii isi deapana povestile lor.

Mi se sufla ca nu prea stiu sa ma joc cu pisicile. Da, se pare ca da. dar platesc cu bube.

Se termina cu bine expunerile si incep discutii mai marunte. Pe grupuri de interese si bisericute. Eu, bucuroasa ca totul a iesit bine. Doar e locul meu de munca si ma bucur cand facem ceva dragut.

Ce daca am fost pista de aterizare a unui gandac. Si m-a atacat o pisica. Nu-i nimic.

Si in timp ce eu zambesc candida. Cade din nucul secular in capul meu direct, o nuca. Cade cu zdronc. Prietena mea lamaie se uita compatimitor nevoie mare. Ea a vazut tot. Prietenul meu imaginar, I. se induioseaza si el.

Zau ca a pocnit tare. Ma mir ca nu s-a facut tsunami din Marea Neagra. Asa de tare doare incat cireasa incepe sa planga ca apasata de la un buton. Si fuge la baie.

Plange acolo cu lacrimi amare. Si isi aduce aminte de toate deznadejdiile. Si in timp ce cucuiul ii creste, ea tot plange. Si plange. Apoi iese de acolo, se simte penibil, isi ia geanta, da buna seara si pleaca acasa.

Sa tragem o linie. Si sa facem un bilant. Tocmai cand era cazul sa fiu cuminte si civilizata, ma comport isteric.

Pica pe mine un gandac mare. Ma musca si ma zgarie o pisica neagra. Imi pica in cap si o nuca tare si cu viteza. Tip, ma doare si plang. Nu-i nimic. Cireasa din fire n-are lecuire.

Sper doar ca nu am speriat vanatul de tot. Si ca oamenii aia o sa mai fie de acord sa ma intalneasca. Chiar daca pare ca sunt asa sensibiloasa.

Sper doar ca oamenii aia care ma vedeau pentru prima data sa treaca peste acest mic inconvenient. Si sa aiba chef sa se mai intalneasca uneori cu cireasa. Chiar daca ea are issues.

chemarea strabunului

ianuarie 26th, 2009

floare carnivora

In loc sa va las sa va imprieteniti cu metafora. Imi vine mie asa sa o explic taraneste, de la inceput.

Vine de la cartea lui Jack London, Chemarea strabunilor. Unde lupul crescut drept catel domestic. Care se si crede catel prin urmare, ca asa i s-a zis. Simte in sange chemari de fantasma, care il chinuie.

Si priveste cu jind si durere. Catre padure si salbaticie si alti lupi, ca si el. Si pana la urma nu mai poate sa latre politicos. Si urla cum ii vine din rarunchi.

Eu am crezut si sperat mereu ca sunt complet individuala. O cireasa cu personalitate distincta. Care si-a definitivat singura viata piesa cu piesa. Ajungand doar prin vointa proprie si context ulterior ales prin liber arbitru la apucaturile si valorile de acum.

Dar uite ca trebuie sa ma plec in fata sangelui care imi curge compot de cirese prin vene. Si sa recunosc ca aportul meu care este. Se dezvaluie complet minim si insignifiant.

Cred ca as fi putut fi crescuta, apropo, chiar si intr-o haita de lupi. Sau intr-o familie de mongoli. Ca tot acelasi lucru as fi iesit. Genele de cireasa fac toti banii.

Ce sa mai, sa o dau pe fata. Descopar ca seman cu tata incredibil de tare. Incep dimineti in care imi vine sa las tot. Si sa fug asa cum sunt in papuci, cu banii de paine, in lume. Sa vad eu care e treaba.

Bine ca nu port ochelari. Ca sigur m-as aseza peste ei in continuu. Si apoi i-as juca in picioare ca sa ma racoresc. Dar eu dau cu caciula de pamant in supermarket. Daca imi zici ceva nepotrivit.

Imi ies flacari din gura si nas si urechi. Cand universul face ceva gresit, fara sa ma consulte. Sa ma duc la orelist? si improsc cu cele mai rele cuvinte potrivite ca sa fac lumea din jur sa sufere cumplit.

Cat despre sexul opus. Traiesc numai ca sa mi-l fac prieten. Ma rog, traiesc si ca sa mananc. Fiind iarasi, si aici, in asentimentul strabunului. Stiti vorba aia cati sunt cu nadragi mie toti mi-s dragi?

Mda, jenant. Dar n-am ce sa fac. Tata adora tot ce poarta fusta. Asa ca si eu am o toleranta incredibila pentru unitatea prin diversitatea de pantaloni. Care umbla liberi prin univers.

Esti barbat? Ce bine. Hai sa te imblanzesc. Vezi magia? Si de obicei el o vede.

In plus sunt pitica, ca tata. Dar cu voce urieseasca. Ca tata. Culmea e ca atunci cand nu sunt ca tata. Sunt ca mama de cireasa.

Port unghii rosii mereu, orice s-ar intampla. Asa cum am vazut la ea cand eram cireasa necoapta. Ma fardez ca ea. Si mi se pare ca niciun Craciun nu poate sa treaca fara brad imens si prieteni. Si fara salata de icre. Si servetele cu reni.

Sunt uimita de contributia mea jalnica. Probabil un 12%. Noroc ca ai mei sunt ok. Pentru ca ma conduc aproape exclusiv dupa chemarea strabunilor. Si ce ne faceam daca strabunii astia erau jenanti. Sau insignifianti. Sau niste neplacuti.

Si la voi e asa de evident cui apartineti?

cireasa cu ochii iesiti din cap

octombrie 22nd, 2008

y1pV5jnj-9DNYVgusUPGC6CBTm8Nu2lXslV26gtGyZHIx6nBEEDJcnewq9mDziuLGMFeK7sx-JgDuo copy

buna dimineata. pe langa ca sunt cireasa full-time in viata de zi cu zi. am si eu un job. ca sa mananca si gura mea ceva. nu cred ca ma condamnati.

buuun.

si la jobul meu. care este un site unde scriu ca la balamuc. de-mi sar mucii pe pereti. am scris si un articol. destul de inocent zic eu. ciresesc, dar inocent.

in sensul ca nu voiam prin el. sa dau cu barda in barbati. pe care v-am declarat fatzish. si chiar putin jenata. ca ii ador ca specie. si ca nu vreau deloc sa traiesc fara ei. si ca nu mi se par niste porci. ci mi se par adorabili.

dar insiram eu acolo niste categorii mari de defecte barbatesti. care vin la pachet cu lucrurile care imi plac la ei. si sfinte sisoe, ce-mi mai plac. si mai ziceam eu ca. marea smecherie e sa stabilesti. tu femeie. cu ce tip de defect major poti trai.

ba chiar ma luam si pe mine la misto. de fapt ma luam pe mine prima la misto. in sensul ca pana si articolul se cheama “am ales afemeiatul”. un om rau adicatelea. cu el pot eu trai. jenant de recunoscut. si gata.

eu va dau aici linkul. cu rugamintea sa cititi. si sa vedeti ce isterie s-a iscat.

si apoi va mai dau un link. cu ce am scris despre fructe femei. si tipologiile lor naspa. asta la cererea publicului masculin cu ochii injectati de sange. care era tot in erectie. negativa. daca exista asa ceva. si cerea razbunare.

mai fac o precizare. desi cred ca pentru cine ma stie. si ma citeste. este de prisos.
articolele sunt scrise ca sa ne distram. nu ca sa ne sabiam. si sa declansam razboi intre specii. care e si asa destul de pronuntat. chiar daca pe muteste.

restul, o sa vedeti singuri. mie personal mi-au iesit ochii din cap. ca la melc. deci codo, seman cu tine acum.

dar sunt pe cale sa-mi intre la loc. in orbite. pentru ca aaaaa, am uitat sa zic ceva. desi s-a aruncat in mine cu rosii/oua stricate/pietre/vorbe grele/injurii/pornografie. eu sunt bine, sa stiti.

ba chiar am imblanzit cativa lupi. ca nu degeaba sunt cireasa din fire. si cireasa din fire n-are lecuire.

niste lupi care de rea ce sunt. dar buna totusi. s-ar putea sa ma invite in oras. sa mancam impreuna carne cruda. si sa maraim roz.