multumesc frumos

decembrie 30th, 2010

Multumesc frumos pentru anul asta care tocmai se scurge acum, sub mine, gafaind.

A fost unul plin ochi si foarte reusit. Tot ce pot sa tanjesc este sa mi se dea un an la fel de fabulos. Nu mai bun, nu mai gogonat, nu mai lucitor. Vreau un an la fel. Vorbesc serios.

Multumesc frumos pentru niste prieteni grozavi pe care am reusit sa-i cuibaresc langa mine si anul asta. Am sedus ba prin cinste ba prin viclesug niste oameni extraordinari. Multumesc anului 2010 ca strans langa mine cea mai tare garnitura de persoane si personaje.

Multumesc frumos pentru ca ma inteleg asa de bine in cuget si-n simtire cu mama de cireasa. Ce bine ca am petrecut si anul asta asa de aproape impreuna. Ea imi sufla in ceafa intr-un mod benefic si nu-mi inchipui livada fara femeia asta cmegacalifragilistica.

Multumesc frumos patronului meu pentru jobul pe care l-am avut si anul asta. Fara curajul lui de a-mi da o coala de hartie si niste bani ca s-o umplu, probabil nu m-as fi apucat asa de curand de scris. Si multumesc si pentru prezenta, chiar daca acum din penumbra, a sefului cu tepi, ariciul. Cat despre colegii da, ma simt imboldita sa multumesc inca o data. Sunt cei mai tari oameni dintr-o redactie.

Multumesc persoanei care mi-a gonit, macar temporar, omuletii din vezica. Nu i-am vazut, auzit sau simtit scormonind acolo de vreo 8 luni si asta nu e putin lucru. A fost mai mult liniste din punct de vedere vezical in 2010. Sunt recunoscatoare.

Multumesc frumos pentru sageata albastra care a mers unsa, fara sa capete vreun betesug, desi nu mai e chiar o tinerica. Multumesc pentru casa mea care devine din ce in ce mai frumoasa si mai rosioara in obraji.

Se cuvine sa multumesc si pentru ca am scos mezelurile din viata mea. Am divortat intai de parizer si salam si abia pe urma dar ferm am renuntat mai ales la crenvusti. Niste lucruri pe care le adoram dar pe care am invatat sa nu le mai indes zilnic in gura mea pofticioasa.

Cel mai tare si mai tare multumesc pentru veselia de care sufar in mod natural, venita la pachet cu un chef grozav de viata. Uite ca la sfarsit de 2010 zburd si exult si sar intr-un picior. Si asta desi nu am primit vreo veste grozava si nici nu am fost anuntata de o marire de salariu.

Apropo, era sa uit. Multumesc frumos ca nu sunt hulpava si lacoma de posesiuni materiale. Ca nu dau iama regulat in electrocasnice si tehnologie. Ca ma tratarisesc doar ocazional cu rochii, bluze, chiloti si agrafe.

Multumesc foarte mult, la fel de mult ca pentru toate cele de mai sus, pentru ca ma cititi. Asta imi asigura un rost si rostul ma face sa fiu vesela si tot ce ziceam doua paragrafe mai sus.

2011, keep up the good work.

cireasa germanica

decembrie 30th, 2010

Au trecut ani de zile de cand cireasa a fost etichetata drept germanica. Si asta de catre un om pe care cireasa l-a iubit in fel si chip, cu abnegatie.

Primind eticheta cu pricina, cireasa a simtit un cutit in spate. Ba nu, 2. Ba nu, mai degreaba 29. Si asa, ranita, s-a interesat pe loc, direct la sursa, ce vrea sa insemne asta. Nimic bun, cum parea din tonul andrisantului. Germanica inseamna, veni prompt raspunsul, ca esti rece. Rece, asta e culmea, cugeta cireasa. Rareori m-a vazut cineva mai calda decat omul asta de la munte.

Adica nu stii sa pui comprese, sa-mi iei temperatura, sa alergi cu parul maciuca la farmacie si sa te ingrijorezi teribil cand ma vezi racit, a continuat el. E drept, a trebuit sa recunoasca cireasa. Asta nu stiu sa fac si sunt semne ca nici nu vreau sa invat. Dar oh, stiu atatea altele. Stai sa vezi si sa nu crezi.

Cum ar fi sa ard ca in foc de artificii langa omul care-mi place. Si sa ofer dragoste chiar si neimpartasita, cand e musai nevoie. Si sa am toleranta fata de slabiciunile aproapelui. Toate astea si multe altele de bine se pun in balanta cu partea germanica a ciresei si se dau huta si ghici cine castiga. Cireasa dogoritoare de atata vitalitate.

Omul de la munte pur si simplu nu a putut fi convins cu argumente rationale despre faptul ca cireasa e 1/5 germanica dar restul numai caldura. N-a trecut mult timp si omul de la munte a indepartat cireasa germanica de langa el. Dar ea visa cu dor la omul de la munte, sperand ca el, fata cu reactiunea, o sa se intoarca la sentimente mai umane fata de cireasa si o sa o reevalueze.

N-a fost chip. Omul a plecat in cautare de zari mai de soare pline. Soarta a facut ca a dat peste femei din ce in ce mai germanice, cele mai germanice femei.

Nu prea exista dreptate pe lume, gandea cireasa. Si in zilele noastre cireasa isi mai aduce aminte. Si asa, germanica cum se afla, intretine foc viu si jucaus. Insa doar unii si nu altii reusesc sa vada asa lucratura maiastra.

ganduri despre pilula de dupa

decembrie 29th, 2010

De curand va povesteam despre metode contraceptive care se folosesc cu cap. Ei bine, din motive felurite, m-a suprins si pe mine iarna asta nepregatita. Exact ca pe autoritati.

Se da zero contraceptie si totusi destula apropiere fizica. Bonus, prezervativul fuge mancand nori intr-o lume mai buna. Si asta fara sa ma previna. Pur si simplu, fara regrete, fara vaicareli. Cand sa-l intreb daca totul e ok si vom avea o seara linistita, ia-l de unde nu-i. In loc sa stea la post, el umbla creanga. L-am certat aspru. L-am prins de umeri si l-am zgaltait.

Insa ce era de petrecut deja se petrecuse. Prinde orbul scoate-i ochii. Multi potentiali copii dantuie acum pe sub pielita subtire de cireasa. Maraie cireasa, da din codita si din colt in colt. Face socoteli, se uita ca pisica-n calendar. Nu-i vine deloc la socoteala sa inghita pastila de a doua zi. Prea multi hormoni de-odata. Cat pentru a schimba viata unui cal, nu doar a unei cirese.

Si dupa ce se codeste ea o vreme, isi da seama ca nu se mai poate taragana. Se duce val vartej la farmacie. Cere o pastila de dupa, chiar asa, taraneste, si plateste si o caruta de bani. Ca si cum dupa ce ca ai gresit, acum trebuie sa intri si intr-o stramtoare financiara. Apoi ia pastila, se pune cu ea pe canapea si se gandeste. Dar poate nu e chiar cazul s-o pe bune inghit.

Cine a mai auzit asa ceva. Ca dintr-o singura incercare, fie ea si reusita, se fac copiii. Probabil ca trebuie mai multa activitate fizica si niste sesiuni repetate. Da dar sa risc, nu prea imi vine. Se uita cireasa la pastila si pastila la cireasa. Isi masoara fortele, acesti adversari redutabili. Mi-e foarte sila sa inghit pastila de dupa. Ma gandesc ca in urma acestei intreprinderi, risc sa-mi creasca par pe sani, barba si coada.

Scot pastila din gaoace, iau alaturi un pahar cu apa. In loc s-o inghit si gata, sunt cuprinsa iar de speculatii. Etete risc, ii vine in cap tot ciresei. Pana la urma riscul ar fi un copil. Si ce copil ar fi, daca imi permiteti. Cel mai frumos din parcare. Daca in tot amalgamul asta eu as veni cu nitel blond, ar iesi o intreprindere cu multi sorti de izbanda. Asa ma bate gandul. Genetic vorbind, cred ca ar fi la standarde europene.

Ce-ar fi sa le fac tuturor o surpriza. Sa anunt ca urmeaza sa prezint lumii un copil facut din flori de cireasa. Dar gandul asta ingheata cireasa. Pe cat de frumos ar fi copilul, pe atat de absurd actul in sine. Sfinte Sisoe, se mira cireasa, ce ganduri iti pot veni odata cu niste spermatozoizi. Gata, nu mai sovai.

Hap.

prefer a doua oglinda

decembrie 28th, 2010

Am o oglinda in hol, una mare de tot. Toata lumea o lauda. Oamenii se oglindesc in ea si-si murmura in barbie. Uite domnule o oglinda pe cinste.

Are o rama frumoasa, de pus in rama. Nici prea incarcata, ca pieptul unei boieroaice, nici golasa ca gatul unul vultur specializat in a face diving in cadavrele de la cina.

In oglinda asta te vezi sus pana jos si esti si integrat intr-un context. Ea prinde lumina naturala din 3 parti si lucrul asta o ajuta si pe ea dar te ajuta si pe tine, cel ce te admiri. Este o oglinda foarte potrivita pentru dansat gol in ea pe muzica rock. Sau pentru facut dragoste foarte transparenta sau pentru executat piruete de patinator artistic.

Toate bune despre oglinda opulenta din hol. Dar adevarata mea oglinda preferata este cea mai subtiratica din sufra. Cea din hol, apreciata pentru calitatile ei speciale, imi este fidela. Prea fidela. Crede in mine si imi este sfetnic de taina. Asta inseamna ca imi arata rotunjimile pe unde sunt ele strategic plasate. Ca sa ma exprim delicat, sufera de lipsa de diplomatie. Un caine credincios care face sa mi se strepezeasca pe alocuri dintii.

Oglinda din sufra este cea care ma minte frumos. Cand cea din hol ma trage de maneca si-mi zice ca ar trebui sa mai las painica unsa cu unt si ciocolata cu lapte, cea din sufra imi sopteste lasa. Nu-ti bate capul, cireaso. Vino incoa si o sa vezi ca o sa fie bine. Si ma duc, sa stiti, ma duc imediat. Ma arat ei in toata goliciunea, ca sa-mi spuna oglinda oglinjoara, ca sunt cea mai potrivit proportionata din tara.

In ultima vreme am convietuit cum trebuie si cu oglinda principala. Prin urmare n-am mai avut nevoie sa cersesc o a doua opinie, din partea unui specialist alternativ, cu vederi mai largi. Dar dupa atatea sarmale si carnati si cozonac, cred ca trebuie sa ma refugiez pe tacute in sufragerie. Nu de alta, dar oglinda din hol freamata. Si vad cum ii sta pe buze adevarul despre solduri.

Oglinda din sufra e de mine zilele astea, pana cand oi reusi sa-mi smulg cantitatile importante de mancare de la gura. Ce lux sa ai doua oglinzi, fiecare pentru cate o situatie in parte. Va multumesc, dragi sfetnici de taina.

triumful sarmalei

decembrie 26th, 2010

Este adevarat ce-ati auzit. Am facut cele mai aprige sarmale din sud-estul Europei.

Norocul incepatorului sau ce-o fi fost, asta nu mai stiu. Stiu insa altceva si imi voi incalzi mainile la amintirea asta o vreme indelungata. Este vorba despre privirile si mormaielile pline de pofta ale celor ce au fost hraniti cu ele, cu sarmalele mele.

Sa stiti ca nu am dorit sa vin cu vreo inovatie. Am incercat sa raman fidela retetei din familia mea. De zeci de ani incoace, cei de-acelasi sange cu mine rasucesc sarmale fabuloase. Generatii intregi de meseni s-au bucurat pe langa masa lor. In miros de sarmale bine facute au aparut pe lume copii. In miros de sarmale cu vino-ncoace s-au urzit dragosti nespuse si s-au slobozit ani de voie buna.

Urmand reteta matusii grase, am izbutit. Au iesit, cred 46 de sarmale. Am facut asa. Am mers la macelarie, am luat 3 kile de pulpa de porc si un kil de vaca. Am rugat sa mi se toace cu entuziasm. Ajunsa acasa, am pus varza in apa si eu mi-am facut de treaba cu carnea. Pe care am pus-o in ceva mare si, dupa ce i-am adaugat nu prea mult orez, am framantat-o pana a ametit.

Sub ochii mei purcelul s-a imprietenit cu vacuta. Iar cand am adaugat si ceapa maruntita cata trebuie si sare si piper si nitica apa, apai cine a mai vazut asa umplutura. Si apoi da-i si lupta. Inveleste cireasa in varza numa buna un cocon de carnita. Si apoi pune toti coconii la fiert, alinati in somn dulce de catre bulion si ulei.

Mmmm, ce minune a tehnicii s-a savarsit. Au iesit asa de maiastre incat o sa incerc sa ma inscriu la concursuri internationale de reprezentat Romania prin sarmale, inafara tarii. O singura problema a reiesit din tot acest al meu prietesug cu sarmalele. Au iesit asa de bune incat s-au terminat repede. Si eu acum terbuie sa zamislesc unele noi. Caci siruri de musafiri mai am si guri infometate au si ei.

Prin urmare pun-te cireasa si fa niste sarmale, ce mama zmeilor pazesti. Zis si facut. Azi din nou sarmale si, daca ramane carne, si o ciorbita de perisoare. Muah.