cireasa estivala part 2

iulie 27th, 2010

Puf, am iesit din spuma de mare. Inca mai am pielea gaina de la vanticelul de dupa baie. Sunt mandra sa ma prezint intr-un ambalaj de mulatra caucaziana. Si mai pastrez sare pe piele si par cret de la valuri. Cine stie al catelea dus va fi capabil sa stearga urmele astea dragi.

Da, inca mai duc dorul borsului de peste. Cel rosu la culoare, cu pesti mici, si cu leustean proaspat tocat pe deasupra. Unde mi-o fi hamsia cu mujdei si mamaliga. Dar m-am intors si sunt gata de drum. Incepe vacanta part 2, de peste mari si zari si tari.

Merg acum sa ma bat cu toti ratonii pe burtica si sa beau sirop de artar cu polonicul, in compania veveritelor. Am comanda ferma sa aduc esenta de artar si inapoi, acasa. Deci voi tocmi probabil un transatlantic ca sa pot multumi si pe a cherry si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Obiectivul primar: sa ma revad cu verisoara primara, cea mai draga ruda din cele mai indepartate rotunduri de lume. Mi-e dor de ea pana la loc comanda.

Primele seminte prajite de mamaia impreuna le-am mancat. Dar cireasa spune cu mana pe inima: cojile erau puse la locul lor, in buna oranduiala. Primele aprige filme de groaza impreuna le-am privit, dardaind cu sufletul la gura si asezonand si cate un pachet de tigari de caciula. Cum sa nu fiu emotionata.

Mai vin la Montreal special pentru cireasa si prieteni vechi torontezi. Ne vom cazni impreuna sa vorbim frantuzeste. Dar cireasa poate fi banuita ca oamenii astia sunt doar un pretext.

Pentru ca pe bune sunt curioasa si o sa aflu cum e sa te imbaiezi in lacuri canadiene si sa te usuci la soare pe pontoane canadiene. O sa petrec timp cu doi nepoti semicanadieni, care nu prea vorbesc romaneste dar stiu sa aprecieze o salata de vinete cumsecade si o matusa pe cinste.

Apoi ne vom sui doua fete cucuiete in masina si vom porni intr-un roadtrip. Voi sti care sunt cele mai gustoase imbucaturi din Montreal si cum arata Quebec-ul. Voi numara oameni zambitori si copaci falnici si voi insista sa stau la picnic in cele mai frumoase luminisuri canadiene.

Apoi vom merge la NY, the Big Apple. Unde chiar nu stiu cu ce ma voi ocupa mai intai. Am de vazut prieteni de cand eram mica. Am de strabatut Manhattanul dupa indicatiile unui italian care stie ce zice. Si trebuie sa iau guri din magia orasului asta de care e indragostita toata lumea, ca sa pot aduce si acasa.

Ce stie cireasa ce-i New York-ul. Dar va afla. Si trebuie sa recunoasca ca este megacurioasa sa patrunda cat de cat tainele lui american dream. Cel pe care l-a tot criticat de pe canapea, de-acasa, fara sa stie exact cu ce se mananca.

Despre toate astea dar si extrem de multe altele, pe 16 august. Sa va gasesc frumosi si odihniti, caci va iubesc ca-n prima zi. Fatal.

cireasa si lectia de umilinta

iulie 25th, 2010

Chiar ieri dimineata ma uitam la un tanar pe plaja in mod complet dezaprobator.

Modul in care isi coafase barba nu-mi era deloc pe plac. Avea par des doar in partea de jos a barbiei, ca de tap, si el se intindea ca o perie performanta de pantofi pana la cele doua urechi. Zero par imediat sub gura. Zero par imediat deasupra gurii.

O ciudatenie, zau asa. Unde mai pui ca era si cam roscat. Ma gandeam ce fel de om mai e si asta, care arata ca un marinar din filmul Toate panzele sus. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem in anul 2010 si chiar nu e cazul sa ne mai frezam asa. Adica stiu ca el a vrut sa fie cool, dar hai sa ne linistim putin.

Mi s-a parut asa de neplacut incat nici macar nu mi-am mai batut gura sa-l arat prietenilor, sa-l barfim pe indelete. Pleaca cireasa de la mare pe dupa-masa si pleaca impreuna cu o blonda. Tot soferita si ea dar n-are a face. Niciuna nu stie sa faca o pana.

Pentru ca ciresei ii place viata, a apucat-o in goana pe la Adamclisi. Si taman cand a ajuns in cea mai adanca-si-fara-de-scapare-pustietate-dar-in-acelasi-timp-si-cel-mai fermecator-taram, a inceput sa ploua cu galeata. Si chiar cu mopuri cu tot si din cand in cand cu cate o femeie de serviciu.

Fuioare dese de apa zburau in toate partile. Peisajul era mirific dar masina a inceput sa traga greu, ca un bidiviu prea ostenit. Intai cireasa n-a vrut sa se dea jos, sperand ca metoda strutului va fi suficient de buna. Daca nu ne uitam ca avem pana, poate chiar nu avem pana. Ntz, ntz.

Masina gafaie si nu vrea la deal. Se scoboara cireasa, se face leoarca in 2 timpi si 3 fandari. Se apleaca si vede ca o roata merge pe partea de metal. Ce-are treaba asta a face cu domnul tanar cu barba? Totul are. Incepe cireasa timida, cu rochia lipita de solduri si sani, sa faca semne rarelor masini colege de ruta Adamclisi.

Trec vreo 15 masini, complet nepasatoare. Cine sa vrea sa iasa pe asa prapad, sa aline problema, oricare ar fi ea, a unei foste blonde. Opreste intai o masina cu doua femei dragute. Explic speta (cuvant invatat de la cealalta blonda) si ele imi zic ca habar n-au sa faca pana. Ele pleaca, eu le petrec din ochi cu lacrimi de sange.

Apoi un snop de masini mari si nepasatoare si uite o masina de Iasi, plina cu femei. Din ea coboara soferul, singurul barbat. Domnul tanar cu barba ridicola, cel de dimineata. Ii explic ca stiu ca e foarte neplacut ce il rog. Dar am pana si, daca stie sa faca ceva, il rog tare de tot sa se apuce de ea. Ajutor.

Barbosul sare indata din masina. Cu sange extrem de rece dar, vezi bine, inima calda, imi goleste portbagajul de toate bagajele, inoata printre ibrice, slapi si umbrelute. Nu se mira ca am in masina un ghiveci, ala mai lipsea, mai cireaso.

Intreb daca trebuie sa stau afara sau inauntru. Nu conteaza, zice el nefandosit. Si uite cum doua blonde stau in masina, in panta, in timp ce afara ploua napraznic. In timpul asta, barbosul nostru, cea mai frumoasa priveste acum, munceste din greu.

Poarta jeansi albi, e ud tot, din barba ii picura apa ca lui Mos Craciun fulgi de nea. Face totul cum trebuie si nu se supara deloc.

Ce a invatat cireasa din asta sunt 2 lucruri. Ca nu trebuie sa judece barba cuiva, pentru ca se poate insela amarnic si nu barba face pe om. Si doi, ca o fosta blonda care nu stie sa puna benzina si sa faca pana poate totusi sa plece prin lume. Cineva o sa ii faca un cuib.

11 ani si jumatate

iulie 23rd, 2010

Cireasa a avut foarte mult timp de gandire acum, la mare.

A avut asa de mult timp a avut incat a putut sa se scobeasca pana in cele mai indepartate unghere ale mintii. Scopul a fost unul demn: de a deretica si de a scutura de praf lucruri uitate. De a arunca ce nu mai e trebuincios si a gasi un loc mai bun idelor cu prioritate zero.

Tot umbland ea pe acolo, au iesit la iveala chestii.

De exemplu, se juca ea asa, facand cu buricele degetelor minuscule castele de nisip. Din cele cu structura de rezistenta care sa le permita sa reziste macar un minut jumate. Si a facut un calcul rapid cu radical luate cate trei si a descoperit cat timp a investit in relatii lungi.

Doamnelor si domnilor, am avut 11 ani si jumatate de relatii de lunga durata.

Daca imi pun mintea si adun la socoteala, ca un harciog harnic si nebun, si incercarile mai scurte si mai zvapaiate, iese ceva incredibil. Sunt o cireasa incredibil de romantica, asta reiese. Ca imi place ceva de speriat sa ma joc de-a mama si de-a tata si cateodata si de-a copii lor si uneori de-a doctorul.

Practic, inafara de orele cand sunt competenta la serviciu si de cele cand dorm fara vise si de cele cand sunt ocupata sa mananc tort de ciocolata cu trufe, am cateva viteze simple. Dragoste, dragoste si iar dragoste.

Eu ba sunt intr-o relatie si ma ocup intens de gradinarit in vederea unor roade de calitate. Mi-e drag de celalalt gradinar de parte masculina, sadesc soiuri noi, altoiesc ce nu mai e chiar multumitor, ud si tot asa.

Ba am iesit dintr-o relatie si am nostalgii si dileme si sufletul sfasiat in 84 de parti inegale, cusute la repezeala intre ele cu sarma ghimpata. Ma uit inapoi la ce am parcurs, ma intreb, ma sucesc, ma rasucesc.

Si daca nu este una dintre cele doua de mai sus, inseamna ca e cea de-a treia. Cea plina de sperante, care raspandeste primavara in jur. Probabil ca tocmai ma ciupesc de obraji pentru un strop de culoare in plus si imi musc buzele increzatoare pentru noua relatie ce urmeaza.

Stai sa vezi ce bine o sa fie, cireaso, de data asta.

11 ani jumate de inima tinuta in lesa sau sah nu e putin lucru. Se cladesc imperii intr-asa un rastimp. Se schimba cateva guverne, se nasc cativa copii, incep si se termina razboaie. Eu, cu inima. Ocupata sa o tin sa nu sara din piept de entuziasm. Sau sa nu moara de inanitie. Sau sa se irige suficient.

Sunt foarte curioasa la ce cifra ajung in final, cand inima o sa fie utilizata la capacitate maxima si nu o sa poata mai mult. Cat o sa insumeze kilometrajul meu inimos, asta poftesc sa stiu. Si mai vroi sa aflu cati ani ati fost voi in relatii, daca adunati. Va multumesc.

cand corcodusele devin broscute

iulie 22nd, 2010

Am ajuns la mare si am constatat faptul ca Vama este plina de corcoduse coapte. Ele sunt storcite pe caldaram de trecatorii prea zoriti sa mai fereasca niste fructe care s-au desprins de pomul lor de bastina.

Vama Veche este plina ochi de corcoduse zilele astea, mi-am zis. Cat rod s-a legat anul asta. Cred ca sunt si caise cazute, mi-am mai spus marunt in barba. Caci vad unele fructe de dimensiuni mai mari. Si am trait ceva vreme cu gandul asta. Abundenta de corcoduse la mal, soasansissantrimetra, radiovacanta.

Mi-a luat ceva vreme sa procesez o informatie aparent simpla. Cireaso, acolo unde nu sunt corcodusi, nu au cum sa fie corcoduse cazute sub ei. Adica nu are cum sa fie plin de corcoduse sub niste copaci inexistenti. In Vama veche sunt sute de corcoduse pe jos si doar cativa corcodusi. Unul ici, altul colo.

Cu noul gand captusit in minte, am scrutat caldaramul mai cu insistenta. Si m-am uimit ca nu m-am prins pana acum. Vama este acoperita cu un tapet de broscute. Prinse in diverse faze ale vietii lor ce s-a stins in liniste, fara lumanare la cap dar totusi alaturi de cei dragi.

In Vama vezi pe ulitele proaspat asfaltate broscute cu toate labutele intinse in laturi ca si cum ar fi admiratoarele vreunui sport extrem. Si urmeaza sa se arunce in gol de pe varful unui munte, pentru mai multa adrenalina.

Mai sunt si broscute trecute in eternitate, ca un facut, fix in clipa in care stateau cuminti si se gandeau la ceva. Se vede asta daca te apropii si te uiti cumsecade. Si de fapt vezi tapet cu broscute dormind, discutand iubindu-se. In acest ultim caz ne uitam la tapetul cu doua corcoduse imbratisate.

De ce anul asta corcodusele au devenit broscute si alte dati nu. Pasamite intai a plouat din belsug si asta a adus in Vama un potop de broscute vilegiaturiste. Toate ochioase, lucioase, zvelte si puse pe topait ceva de speriat. Broscutele sunt peste tot, se intrec la saritura in lungime printre corcoduse si caise.

Si oamenii, cei 12.000 de oameni care au fost in Vama in weekend, au calcat in drumurile lor broscute pana la loc comanda. Au facut-o cu piciorul si cu masina si cu orice le-a mai stat la indemana. Ce destin, ce poveste.

In timp ce unii niznai poate inca mai vad corcoduse pe asfalt, in istoria recenta a broscutelor sta insemat cu litere de sange o mare catastrofa. Se facea ca noi, broscutele, ieseam cu miile afara, sa ne distram. Si creaturi bestiale ne vanau ca pe dude. Creaturi fara inima sau alte lucruri care sa-i incurce.

cireasa estivala part 1

iulie 14th, 2010

A venit vremea delasarii ciresei in bratele seducatorului domn concediu. Daca m-ati auzi cum mai chiui si daca m-ati vedea cum mai dau de bucurie cu a mea caciula de pamant.

Oricum, am plecat deja. Cred ca vedeti norul de praf de culoare zmeurie lasat in urma mea. Am plecat la mare pentru talazoterapie, bronzoterapie, campariterapie si alte terapii menite sa-mi desteleneasca fruntea si sa-mi relaxeze pixul.

Cineva trebuie sa ma opreasca din scris, macar de cateva ori pe an. Doar nu sunt un tonomat ci o cireasa. Deci o sa las hartia si tastele deoparte si o sa ma bucur de vara cum stiu doar eu. Am si un timeline pentru perioada urmatoare si nu mi-e rusine sa-l fac public.

O sa ma trezesc pe la 9 dimineata. Poate 9 jumate daca e innorat. O sa scobesc in frigider dupa niste avocado de intins pe paine. Sau dupa somon afumat de pus calare peste niste unt* din belsug. Sau o sa maruntesc niste rosii si o sa intind peste ele o fleica de branza telemea.

O sa mananc indelung in curte, in conjurata de flori si de prieteni. O sa pun si o cafea la misto, sa fiarba in timpul asta pe foc. O sa sorb cu o mana din cafea si cu cealalta mana o sa duc la gura bucate alese. Apoi o sa iau umbrelele de plaja si o sa-mi fac sediu central in fata la stuff.

O sa ascult muzica, o sa trag cu ochiul la pectorali si muschi oblici, pe unde ii bunghesc. O sa mai cumpar o cafea. Si apoi o inghetata. O sa imi arat pielea soarelui pana la 12 juma, cand o sa mananc o ciorba de peste. Apoi ma var sub umbrela mai ies doar pentru o aruncare cascadoreasca in apa.

Pe la 3 o sa ma ia somnul. O sa ma cuibaresc in pat, o sa ma las lui, lui Mos Ene, trosnind din toate cotloanele corpului meu. O sa ma scoale niste copii din curte care o sa se joace de-a vandalii. O sa-i injur si o sa ma culc la loc. O sa ma trezesc pe la 5, cu parul valvoi, ochii mici si o imensa multumire in suflet.

O sa ma tarai iar la plaja si o sa ma arat din nou cu pielea soarelui mai dulce acum. O sa plec cu greu de pe plaja. O sa invoc diverse motive, pana cand o sa fiu luata cu forta. De catre frig la picioare si prieteni. O sa ma dusuiesc. O sa ma reped si o sa sar in cap intr-o saramura de chefal la dinamo.

O sa plescai din limba de placerea ce-am simtit si o sa ies in oras. O sa beau campari si o sa dansez si o sa ma uit pe furis la barbati. Aceste creaturi reusite si cu vino-ncoace. Si tot asa, timp de cine mai stie cate zile. Clar ca o sa pierd sirul. Si la sfarsitul acestui ritual o sa fiu o cireasa mulatra si foarte odihnita.

Ma intorc cu un post nou joi, 22 iulie, doar pentru a pleca din nou in scurt timp. Ne simtem bine.

*Cum or trai unii fara unt nu pricep.