cireasa bibliotecara de mantuiala

octombrie 31st, 2011

Uite ca m-am erijat fara sa vreau in bibliotecara. Una fara educatie de resort si chiar si fara experienta.

Insa cireasa este o bibliotecara entuziasta, macar atat. Si asta o ajuta sa presteze aceasta munca fara o remuneratie lunara. Cireasa se alege doar cu placerea de a imparti cu prietenii din livada lecturi bine targetate. Si cu discutii insufletite despre cartile inghitite pe nerasuflate, dupa ce acestia le-au citit la randul lor.

Parte din jobul asta asumat vine din dragostea mea pentru carti. Care e coplesitoare, e imensa, e atotcuprinzatoare. Imi place si cum miros cartile. Ma distreaza si sa pipai cartile, sa ma plimb cu buricele degetelor pe cotor si coperta si pe unde mai pot. Sa mai zic ca imi place sa inmoi un deget in gura inainte de a da pagina.

Sigur, mai presus de toate ador sa aspir continutul cartilor bune. Cealalte parte din job vine din cliseul senzual potrivit caruia bibliotecarele sunt tare sexy. Din toate acestea a reiesit natural dorinta mea de a-mi face un stoc onorabil de carti. Un stoc in continua miscare. Biblioteca mea are trei sucursale, in locuri cheie din metropola.

Sediul central este in livada din nord, si contine 4 puncte de lucru. Acolo am o biblioteca mare, conventionala, si o biblioteca mica, ce contine cartile preferate. Inca un punct de lucru este in fara usii de la intrare, unde sunt stivuite cateva carti ce trebuie livrate cititorilor mei preferati. Inca un stol de carti, tot muc si sfarc, stau in sala de asteptare de pe masa din bucatarie. Apoi vor migra catre usa de la intrare, imediat ce se face loc. Nu mai prididesc.

Dar am o sucursala si pe biroul meu instalat confortabil in cladire. Aici deservesc cititorii pasionati intre 10-11 si pana pe la 17-18. Am pauza de pranz dar toata lumea stie asta si nu vine atunci sa ma traga de maneca. A treia sucursala este mobila si instalata in sageata albastra. Am acolo carti pentru cititorii care locuiesc mai departe.

Lucrurile merg struna, in sensul ca rulajul de carti la biblioteca ciresei este imens. Stocul se improspateaza saptamanal. Vin carti, pleaca alte carti. Vin cele dintai inapoi si se inghesuie alaturi de altele noi pentru mine, dragi deja altora. Ce mai balamuc.

Singura mea problema este ca nu am un soft specializat care sa ma ajute sa tin sirul cartilor sau macar niste fise sau macar un caiet dictando unde sa am notate intrarile/iesirile. Deci sunt o bibliotecara paguboasa. Daca oamenii imi aduc cartile inapoi, ok. Daca nu, nu. Eu nu o sa-i pot trage la raspundere, caci uit.

Si desi desfasor activitatea de bibliotecara in regim de mantuiala, am totusi satisfactii uriase de pe urma acestei indeletniciri. Contactati biblioteca ciresei. Nu veti regreta.

frumoasa merge mai departe

octombrie 28th, 2011

M-am trezit azi dimineata cu un cactus in gat. Exact ca in reclama la supt de acum cativa ani.

Eu ca eu. Dar din camera alaturata se auzeau stranuturi in serie si cineva isi tragea nasul in paralel. Am alergat intr-un suflet, caci acolo doarme de obicei somn lin Frumoasa. O vietate, nu doar o bicicleta, care mi-e draga nevoie mare.

Si ce sa vezi. Era zburlita toata la mine, sculata cu fata la cearsaf si botoasa din pricina guturaiului. A inceput sa boscorodeasca ceva legat de faptul ca azi ea ramane in pat, acasa, in carpe. I-am zis Frumoaso, ce naiba. Nu ma face de ras, am asteptari imense. Esti tanara, sanatoasa, in putere. Iesi afara.

Ea ca har, ca mar. I-am pus impotriva vointei ei o hainuta ca de caine mic de apartament, dar incapatoare pentru ea. I-am legat in jurul gatului un fular tricotat cu dragoste de catre vreo intreprindere de confectii. I-am tras manusi pe cele doua coarne, securizate cu un fir intre ele, ca pentru copiii mici. Am uns-o cu miere, am dat-o cu lamaie.

M-am echipat si eu corespunzator si uite-ne pe amandoua afara, printre frunze si nori. Odata aflata afara din casa, parca nu a mai fost asa de rauvoitoare. A inceput sa-i placa aerul tare, presarat cu udatura. Se uita dupa pasarile care zburau alandala, in buchete mici. A prins chiar viteza, fara sa o imping eu din spate.

Asa Frumoaso, asa te vrea cireasa. Zburda, ca e doar octombrie. Sa te vad in noiembrie, mai incolo, poate atunci am sa te las uneori acasa. Si doar daca ploua prea tare sau vantul ne impinge pe amandoua inapoi. Degeaba mananci creta in speranta sa faci febra, sa stai acasa. Eu n-am inima pentru asa ceva.

Si auzind cuvintele mele de imbarbatare, Frumoasa a continuat sa manance pamantul. Sa ma duca la piata, la serviciu, la mama de cireasa si pe unde mai am eu nevoie diverse de satisfacut. Acum e un fapt de viata dovedit. Frumoasa merge si pe frig, merge mai departe.

cireasa descarcerata

octombrie 27th, 2011

Am fost si m-am eliberat.

Am amanat asta cat s-a putut fara sa fiu banuita de maladii comportamentale. Folosindu-ma de diverse tertipuri, am reusit sa prelungesc durata tratamentului de la 6 luni la un 1 an. Dar mi-a fost ciudat sa le explic medicilor ca eu mai vreau sa tin in gura aparatul, din motive romantice. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Asa ca tocmai am fost intr-un loc specializat pentru descarcerarea gurii mele. La o privire superficiala, ati zice hurraaay. Bravo cireaso. Caci dupa un an de fiare mestesugit instalate spre a-mi tine gura intr-un cleste, a venit liberarea. Gura mea e libera sa umble sloboda din nou.

Poate ca ar fi fost cazul sa dau o petrecere de inaugurare a gurii in noua formula. In loc de asta insa, trebuie sa recunosc ca a fost jale pe vale in livada. Odata cu fiarele care au parasit gura, a plecat si un somoiog de lacrimi nostalgice. Ei, barbatii sunt de vina. Eu sunt ok.

Sunt superba, e drept. Dar oh, acel jenesecua pe care-l avea intreaga mea faptura datorita fiarelor care imi brazdau gura s-a dus. Ma tem. S-ar putea ca acele cohorte de barbati care au cazut sagetati de farmecul meu sa-si vada de acum inainte de viata lor.

Aparatul mi-a garantat timp de 1 an de zile cu 32%-43% sex appeal, de la caz la caz. N-am mai avut atat de mult succes de pe vremea mainii rupte. Pe atunci barbatii imi faceau ochi dulci pe motiv ca sunt beteaga. Acum naiba stie exact de ce. Cert e ca rar e ceva mai sexy ca un aparat in gura unei femei minione, tunsa scurt si divortata.

Dar ce-a fost a fost. Acum trebuie sa indur viata fara aparat dentar. Sper sa ma descurc, inca pasesc nesigur si la rastimpuri fug plangand in vizuina. E greu sa nu pari vulnerabila.

revigorarea mancarurilor persecutate

octombrie 25th, 2011

Sa-mi spuneti cu ce au gresit bucatele traditionale romanesti cu care am crescut eu atat de mica. Si mai ales cele alese, pentru pentru sarbatoreli. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Ce au facut domnule ele asa de cumplit incat sa nu se mai afle cu staruinta pe masa romanilor care suntem noi. Nu zic nu, si mie imi place avocado si rontai cu placere din vreo anvida, daca e. Pastele sunt viata mea, in diverse combinatii avangardiste, cand mediteraneene, cand asiatice.

Dar cum sa nu las tot si sa ma plec pana la pamant in fata unui platou cu oua umplute. Aceste bijuterii miniaturale ale bucatariei noastre din mosi stramosi. Galbene, frumoase. Dupa ce le infuleci cu dusmanie ai senzatia ca ai mancat tot ce era mai important pe lumea asta.

De ce domnule nu avem mereu prin frigider un castron zdravan cu salata de boeuf. Zau daca mai tine cineva asa ceva. Doar cate o matusa nostalgica refuza sa se dea batuta de revelion. Dar nici ea nu mai e asa de convinsa, asa ca face, pentru mai multa siguranta, si o salata taboule.

Si piftia. Aceasta regina neincoronata a iernilor noastre romanesti. Unde e piftia, poftim. Cum mai tremura ea de sexy in timp ce eu o intep pervers aproape cu o furculita. Cum se mai gudura ea pe masa romaneasca si cum ma mai ispiteste ea sa dau pe gat castronas dupa castronas.

Asa ca m-am pus pe treaba. Voi lansa cat de curand un proiect culinar pilot, desfasurat la mine in bucatarie, cu fonduri personale. Nu, nu trebuie sa ma aplaudati. Puteti doar sa mai faceti un lapte de pasare din cand in cand. Asta o sa ma multumeasca enorm.

Urmaresc prin aceasta campanie personala reabilitarea bucatelor romanesti. Arat interes si pentru mancarurile pentru zile normale dar ma uit cu pofta si la cele pentru zile speciale, ca cele care tocmai stau sa vina. Vreau ca bucataria mea sa geama de crema de zahar ars, placinta cu dovleac, sarmale, cozonac, turta la cuptor.

Abia astept sa nu-mi mai vad capul din pricina atator cratici si oale doldora de ghiveci, ostropel, ciorba de rosii, salata de vinete, cartofi cu ou, pilaf cu ciocanele si ciulamale. Si cate si mai cate. Sa va tineti bine. Cireasa gateste de-i sare basca.

hora in 5 pasi simpli

octombrie 25th, 2011

Cine-ar fi zis ca la un moment dat ma apuc sa horesc din pasiune. Eu sigur nu.

Am fost la o nunta in weekend si m-am uitat cu uimire cum picioarele mele au luat-o razna si sufletul hop si el in ciorba, baldabac. Mi s-a mai intamplat mie accidental sa fiu parte din vreo hora. Dar nu s-a mai intamplat sa-mi si fie pe plac lucrul asta. Si nici nu m-am priceput vreun pic, vreodata, la ea. In consecinta, directia de instruire in directia asta a fost mereu spre zero.

Acum insa mi se pare ca sunt acest specialist de succes in hora. Si simt mancarimea de a povesti despre ea, vazuta de o cireasa de metropola. Doamnelor, domnilor, hora nu este ceva simplu. Stiind asta, in prima hora am intrat taraita de par de cineva. Abia la sfarsitul celor vreo 20 de minute am inteles ce trebuie sa fac, moment in care mi-a scapat un oh de surpriza.

La a doua hora m-am dus singura, cu barbia in sus, plina de trufie. Mi se parea ca o am la degetul mic. Cand colo, am descoperit ca, daca pic in ispita de a ma uita la picioarele celorlalti, brusc nu mai stiu sa fac. Am mai descoperit si ca undeva cineva mereu incepe sa tina alt pas, in contratimp cu ce fac eu si cei de-o hora cu mine. Si totusi hora functioneaza chiar si asa, ca un organism viu si de nestapanit.

La hora cu numarul trei nu mai aveam nicio indoiala legata de abilitatile mele horistice. A inceput sa-mi si placa nevoie mare. Si totusi am descoperit brusc la ce folosesc mainile. Pe care inainte le lasasem captive si manipulate in mainile vecinilor de hora. Dar din care nu-mi venise neam sa dau la randul meu, cu folos.

Hora cu numarul 4 a durat 40 de minute si a adus, pe langa niste broboane de sudoare, stiinta de a hori prin saritura. Un giumbusluc rezervat doar emeritilor horei, dupa cum m-am prins eu cu aceasta ocazie. Odata capatata aceasta abilitate, am sarit de numa, generand in felul asta si mai multa transpiratie. Dar si extaz.

Insa doar la cea de-a cincea hora am observat cu uimire ca nu eram gata. Abia acum mi-a venit, pe langa miscarea corecta din cele patru madulare si implementarea micii sarituri de profesionist care ma distra in asa masura, sa ma relaxez.

Asta s-a petrecut cand am ridicat privirea si am ramas cu ea asa, sus, uimita. Ce chestie, nimeni nu se uita ca cireasa, la picioare. Colegii de hora se uitau insufletiti unii la altii in timp ce horeau de sa le mearga fulgii.

Si gata. Vreau doar sa va informez ca, daca vreti sa fiti parte dintr-o hora ca la carte, trebuie multa munca fizica dar si daruire emotionala. Cum eu le-am avut pe amandoua, tadaa.