retragerea in judetul botosani

februarie 20th, 2012

A descoperit cireasa ca uneori se lasa dusa de val. Si ca nu mai apuca sa digere lucrurile pe care le inghite de-a valma. Ca nu se mai gandeste in linisite la ale ei si ale vietii chestiuni.

Ajunsa in punctul asta critic, cireasa ia decizii din mers si inertie. In astfel de momente simte ea ca e vremea sa se opreasca. Sa traga haturile cailor salbatici care o duc prea repede si sa respire adanc. Apoi sa se gandeasca la ce nazuieste dumneaei sa faca. Fara stimuli din exterior. Doar descosandu-si interiorul.

Ei bine, cireasa trece acum printr-un astfel de moment. Si ea stie ca pentru a gandi-gandire nu e suficient sa te inchizi in casa. Uneori chiar trebuie sa plece departe, in locuri special amenajate. Caci cireasa a descoperit ca exista spatii parca special pentru gandit.

Unul dintre ele se afla in orasul Bergamo, in partea de sus, cea veche. Am gandit acolo lucruri incredibil de bune. Dar numai ideea ca trebuie sa iau un bilet de avion si sa purced singura pe meleaguri straine si e destul sa ma descurajeze.

Prin urmare mi-a venit ideea asta legata de judetul Botosani. Sa ma calugaresc adica, pentru macar 10 zile. Si sa ma retrag intr-una din manastirile care populeaza acest judet, unde sa capat din nou mintea limpede. N-am casunat pe vreuna anume. Dar sigur sunt destule, pe alese.

De ce tocmai botosani, sa ma explic. In primul rand pentru ca nu am poposit aici niciodata si mi se pare nedrept. Apoi pentru ca e suficient de departe incat sa nu poata cireasa sa fuga cand o apuca panica si amocul. Judetul Botosani nu are spectaculoase forme de relief. De aceea gandurile ciresei pot zbura lin peste sesuri, fara sa se incurce in formatiuni deluroase sau muntoase.

Apoi in Botosaniul nu pare sa se intample mare lucru. Vreun festival de film sau un concert rock orice o poate distrage pe cireasa din gandit. Ca atunci n-a facut ea mare branza si mai bine ramanea la Bucuresti. Mi-e pofta de retragerea in judetul Botosani.

Imi vine sa-mi fac chiar azi o boccea pe care sa o prind in varf de bat. Si apoi sa ma teleportez. Dar am enorm de mult de munca si la manastire nu cred ca e net si deschidere pentru nevoile virtuale ale ciresei. Ma mai gandesc dar tare as vrea.

cireasa si atacul clonelor

octombrie 14th, 2011

Titlul este menit sa va induca in eroare. Despre ce o sa scriu de fapt este cum am atacat eu, si nu vreo clona, un barbat in public.

Eram la un eveniment monden, unul mare de tot, unul intamplat acum nu prea multa vreme. Si vad eu in multime un barbat cu care mai vorbisem doar o data. Dar asa de tare m-a bucurat data aia, incat acum, vazandu-l cum se fataie prin fata mea ca o tinta vie, am lasat tot si m-am dus ata. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Nemaiputand suporta pofta, tot ce voiam este sa-l salut. Poate sa-l si pup pe obraz, fara limba. Sa dau putin navala peste el, invaluindu-l in parfum si ceva zambete de care am din belsug. Sa ma lipesc cu pieptul meu opulent de pieptul lui numai bun, in speranta unei prietenii trainice, daca va fi sa fie.

Stiam ca are o prietena. Prietena lui imi e cunostinta si mie, ba chiar am baut pasamite si o cafea in tovarasia ei. Pe atunci nu stiam ca are asa un iubit grozav, de pus la orice rana, fie ea si una grava. Daca as fi stiut, nu mai sedeam la masa cu ea nepasatoare. Poate ca o pofteam la un turnir. Eu sunt genul castigator.

Asa. Si-mi stabilesc eu tinta. Si incep sa ma indrept catre ea, increzatoare si cu barbia putin mai ridicata decat ar fi normal. Stai ca-ti arat eu tie cine este cireasa invingatoare. Si imi iau eu avant poate putin cam tare. Urma sa ma mai domolesc cand ajungeam langa el dar aici intervine neprevazutul.

Ma impiedic eu de o cuta de mocheta si nu mai pot pune frana. Si reusesc sa nu cad pe jos gramada la picioarele lui. Dar ma infig in barbatul cu pricina mult mai violent decat s-ar fi cuvenit. Mai ales ca el era inconjurat de foarte multa lume, cu care socializa linistit, nefiind la curent cu intentiile mele marsave.

Cum buzele erau gata pregatite si tuguiate pentru un sarut cast, aproape ca i-am facut o gaura in obraz. M-am napustit peste el cu totul si cu totul. El s-a mirat putin de asemenea invazie dar a fost demn si nici nu s-a aparat prea tare. Ba chiar mi se pare ca am detectat si putina licarire in ochi. Aici intervine insa iar neprevazutul numarul doi.

Langa el se iteste prietena lui, cunoscuta bine si mie. Care se uita cu ochi mari de caprioara cum m-am aruncat inflacarata peste iubitul ei. Vazand eu ce deznodamant nepotrivit si simtind o mare rusine, nu prea am avut timp sa tes o strategie iscusita.

Singura idee care mi-a trecut prin cap a fost sa sar si pe ea cu un entuziasm nu chiar egal dar oricum totusi exagerat rau de tot. Si sa vedeti cum m-am napustit si la ea si am strans-o la piept cu ardoare. Am sperat eu ca in felul asta mai reduc din ravagii.

M-am gandit ca in loc sa strige dupa mine cireasa nemernica, ea o sa povesteasca lumii altceva. Tot rau dar parca mai bine. Cum ca cireasa are felul asta neplacut de a saluta. Adica isi fac vant si sare pe om cu gura pregatita sa se lipeasca de carnea de pe fata bietului om pe care abia de-l cunoaste.

Dar daca a cumparat interesul meu mascat pentru barbatul ei si s-a incalzit la scuza mea palida, asta nu mai stiu. Si sper sa nu aflu pe bune niciodata.

cireasa nemernica

octombrie 5th, 2011

Bicicleam inspre Mogosoaia in viteza de croaziera. Probabil ca aveam o fata senina si care prezenta incredere. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Asa stand lucrurile, am fost oprita de un cuplu de englezi aflati intr-o masina pe care o pilotau in deriva. Ei au dorit sa stie cum ajung la Aeroportul Otopeni. Eram pe 1 Mai. Cuprinsa de un sentiment cald de ospitalitate, am zambit frumos, chiar daca eram incurcata nevoie mare.

M-am scarpinat a paguba in chelie si m-am concentrat de mi s-au umflat venele pe frunte. Eu nu stiu pe unde sa o iau nici macar cand imi fac un plan detaliat de-acasa. D-apai cand mi se pune sula in coasta sa zic repede. Insa nu puteam sa nu le zic nimic, caci m-as fi simtit tare prost.

Am ingaimat convingator ceva si ei au plecat bucurosi. Tot biciclind eu asa, mi-am dat seama ca i-am imbarligat nevoie mare. Si ca traseul propus de mine englezilor era unul absurd. Ma simt oribil dar stiti vorba a fugit puiul cu ata. Adica nu mai e mare lucru de dres.

Ca un facut, ma paste tot acum, doar cativa kilometri mai sus, o a doua intamplare pe care o cos cu ata alba.
Am ajuns la centura si un domn batran, cu par coliliu, ma intreaba unde e Chitila. Pe loc ma bucur, caci mi se pare ca stiu exact unde e Chitila. Si mi se mai pare si o oferta divina prin care sa-mi rascumpar prima greseala, cea cu englezii.

Aici, la dreapta. Multumesc mult cireaso, imi zice batranul recunoscator. Tot biciclind, ajung la adevarata intersectie cu drumul spre Chitila. Si azi ma mai intreb unde a ajuns domnul cu pricina. Si de fapt daca a mai ajuns vreodata. Sau s-a intalnit cu englezii si si-au pus capat zilelor in cadrul unui eveniment festiv dar modest, dupa posibilitati.

Si despre aceste doua intamplari survenite la 20 de minute distanta, m-am hotarat sa scriu abia azi. Azi, cand mi-am trimis matusa sa cumpere niste creioane fistichii de la o Diverta care s-a desfiintat de o buna bucata de vreme. Ea m-a sunat din fata magazinului sa ma roage sa-i explic ceva mai cu amanuntul, caci magazinul nu pare ca exista.

Feriti-va de cireasa. Ocoliti-o si nu o intrebati pe unde este drumul vostru in viata. Caci cireasa, desi bine intentionata si plina de remuscari dupa, o sa va indrume pe o cale absurda, gresita.

paradisul pe care poti pune mana

septembrie 24th, 2011

De multa vreme voiam sa va arat articolul asta. Este scris pentru The One in prima zi care a urmat vacantei din Bali, deci la cald.

Cum multa lume m-a contactat intr-un fel sau altul sa-mi zica ca e grozav, am zis sa-l pun si aici. Poate ca nu ati dat de el in drumurile voastre. Si tot m-ati certat ca am scris prea putin despre Bali. Uite.

“Plaje frumoase am mai vazut, mancaruri bune am mai gustat si oameni ospitalieri am mai intalnit. Bali este insa un cocktail profund energizant, in care sunt folosite cu grija toate ingredientele vrajite care sa te faca fericit, ne spune Sana Nicolau.

Zeci de zmee inoata pe cer, manuite de copii razand cu gura pana la urechi. Un fluture mare de matase neagra, de cea mai buna calitate, face valuri de caldura deasupra capului meu.

Stau la umbra unui bananier, tin o bere aburinda in mana si imi balacesc picioarele in piscina de un turcoaz stralucitor. Ascult greierii, adulmec betisoarele aprinse pentru ofrande si imi vine sa ma ciupesc, sa ma asigur ca totul mi se intampla chiar acum si chiar mie. Sunt in Bali, Indonezia, si tot ce mi-am inchipuit sau mi s-a spus despre insula asta trebuie inmultit cu 1001.” (The One, august, 2011, Sana Nicolau)

Continuarea aici.

barbatul vesnic jignit

august 2nd, 2011

Imi plac barbatii cat mai aproape de normalitate. Imi plac barbatii cat mai aproape. Imi plac barbatii. Imi plac.

Pentru ca ma intereseaza totusi specia asta in intregul ei cu gust de miez de paine proaspata scoasa in secunda asta din cuptor, mi se mai intampla si mie sa calc alaturi de carare. Uneori ma mai intriga si niste specimene care se remarca prin tot felul de ciudatenii. Astazi imi place barbatul asta care este vesnic jignit.

El exista si vietuieste, asa jignit cum e, in cladirea de birouri in care imi am si eu culcusul. Am mai explicat eu cum fabrica asta de barbati imi propune zilnic modele performante. Sigur ca are si asa ceva pe stoc, adica un barbat de-a pururi jignit.

A se nota de la inceput ca nu l-am jignit eu. Desi, daca mi s-ar fi oferit ocazia, poate cine stie. Si, dupa ce am cercetat cat m-am priceput eu contextul lui socio-profesional, pare ca nu l-a ranit in sentimente nici altcineva. Pur si simplu asa arata el. Jignit nevoie mare, in fiecare dimineata data de la Dumnezeu.

Cred ca asta ma si putin intarata. Imi vine sa ma impicioronghez odata dinaintea lui si sa ii pun o mana in piept. Pe aici nu se trece si asa a fost. Apoi sa il dau pe spate. Nu stiu exact cum si prin ce procedee dar unele sigur neortodoxe, deci neduse la biserica.

Si asta pentru ca nu mai pot asa. As vrea sa-l vad odata pe jignitul asta ranjind multumit. In sfarsit bucuros nevoie mare ca exista pe lume si ca universul nu comploteaza impotriva lui fara de incetare. Asa cum din greseala credea. Vreau sa vad extaz pe fata jignitului sau surpriza sau orice altceva bun.

Vreau sa-l fac pe jignit sa chiuie ca un salbatic. Sa urle ca lupii. Sa tipe ca din gura de sapre, uitand ca e, de fapt, asa de jignit. Sa-l fac macar sa planga, as vrea, daca altceva nu-mi iese. As pune in slujba acestui proiect multa energie, caci nu mai pot vedea fata asta asa de lezata. Unde mai pui ca arata si bine.

Jignit sa fii, noroc sa ai.