fund cu miros de piersica

august 25th, 2010

Cireasa se gandeste destul de mult la hartia igienica, in general. Iar cand merge la supermaket, cireasa se intreaba adesea de ce hartia igienica miroase ori a nimic, ori a piersica sintetica.

De unde pana unde precedentul care a stabilit ca fundul trebuie sa miroasa a piersica sau sa nu miroasa deloc, nu pot sa-mi inchipui. Imi pare ceva aproape filosofic. Precum zicala secolul 20 va fi religios sau nu va fi deloc. Si uite ca noi suntem in secolul 21 iar rafturile sunt pline ochi de hartie igienica alba sau culoarea somon fume.

Din pachetele piersica, daca le agiti si eu le agit, se ridica un miros greu. Inca nu un miros de fund dar cu siguranta miros de piersica sintetica. Am vazut ca oamenii aleg cu precadere piersica asta. Nu apreciaza hartia pur si simplu. Vor sa dea noblete actului lor intim.

Gasesti azi hartie cam cu orice desen. Pestisori, mingi de fotbal, flori, motive geometrice, pasarici si alte inventii placute ochiului. Dar cand e vorba de adaugat o aroma, universul se ingusteaza grozav. Oamenii dau din colt in colt si apoi tot la piersica ajung, usurati. Piersica ii ajuta sa se usureze.

Sa fi studiat oare producatorii problema, oare. Sa fi combinat mirosul de fund cu diversele miresme frumoase luate din natura. Sa le fi dat ca piersica, aceasta batrana actrita, este singura capabila sa se uneasca intru miroase cu el, cine stie. Pesemne asa a fost.

Umbla zvonrui ca pepenele galben a fost respins pe motiv ca e prea puternic. Zmeura pe motiv ca e prea exclusivista. Merele nu s-au calificat nici la preselectie. Prea populare.

Oricum nu se mai prea pot face multe in privinta asta. Lucrurile stau asa. Ori fundul iti miroase a fund ori fundul iti miroase a fund cu un usor iz de piersica mecanica. As vrea sa vad ca piata de hartie igienica devine mai zglobie. Ca oamenii isi scot ochelarii de cal si cer miros de menta. Dar vremurile sunt grele. Cine sa mai aiba grija de asta.

Eu as merge pe prima varianta, daca ar vrea cineva parerea mea. Dar cine sa mi-o ceara. Producatorii produc 2 sau 3 straturi cu sau fara miros, fara sa ma intrebe nimic. Eu insa o tin pe a mea. Ce sa fac. Mirosul de fund pur si simplu mi se pare mai cinstit. Mai ales ca, in acele momente, nu sta nimeni sa se bucure de piersica respectiva.

Pentru linistea mea insa, trebuie sa stiu. Voi apreciati un miros de fund si atat. Sau sunteti genul care cautati piersica pe raft. Si daca da, de ce.

cireasa, ospitalitatea si vaza roz

iunie 16th, 2010

Are cireasa in casa o vaza roz somon, numai buna pentru buchete de flori. Dar pentru ca acestea totusi nu se bulucesc mereu sa o umple, ce si-a zis dansa. Ia sa-i gasim o alta intrebuintare. Cum ar fi sa facem pipi in ea.

Am inaugurat-o in momente palpitante. Intr-o noapte cand din diverse motive m-am pomenit in casa cu trei musafiri barbati. Unii care nu-mi erau nici rubedenii de grad 1, nici colegi de la gradi. Ci trei barbati tineri, necunoscuti si care vorbeau alta limba.

Frumusei nevoie mare, altfel. Cu par cret si ochi verzi si vioi, majoritatea coplesitoare dintre ei. Adica un 66%.
Niste musafiri pe care m-am angajat sa-i gazduiesc si apoi mi s-a strans samburele de atata emotie sora cu groaza ca ma aflu sub acelasi acoperis cu ei in casa, noaptea pe la 3.

Am observat ca mai toti purtau casti in urechi si nu vorbeau unul cu celalalt, desi stiam ca erau buni prieteni. Adica fix genul ala de baieti antisociali si prin urmare inofensivi ca niste eunuci. Pareau cumsecade si calmi din cale-afara si nedornici sa pangareasca pielita subtire de cireasa. Cu toate astea, eu teribil de tematoare am devenit.

Pe scurt m-a cuprins o paranoia si m-am incuiat in camera. Cand sa rasucesc cheia in broasca, ghinion. Facea un zgomot ca si cum se schimba lemnaria din tot blocul in acelasi timp. Asa ca a durat o vesnicie pana cand, inaintand cu 1 mm pe sec, am reusit sa incui fara zgomot.

Vezi bine, nu voiam ca ei sa stie ca mi-e frica si sa-i intarat. Se stie ca un potential vanator care miroase sange, vaneaza chiar daca nu are pofta de mancare in momentul ala. (Aici va fac cu ochiul).

Mai e ceva. Eu nu fac pipi noaptea. Dar atunci m-a scapat. De stres m-a scapat. Si cautand innebunita o metoda sa nu mai deschid iar usa timp de 100 de minute, mi-au picat ochii pe vaza roz. M-am repezit la ea si am inceput sa ma simt bine. Aproape ca m-am integrat in absolut.

Ca sa nu va tin cu inima la buze, noaptea a trecut cu bine. Dar de atunci s-a nascut un precedent. Noi si noi situatii in care a trebuit sa fac pipi in vaza roz au inceput sa apara in viata mea. Ca ciupercile dupa o ploaie zdravana de primavara grabita.

Sigur, nu vorbesc de situatii cand sa merg la baie e simplu si la indecodita mea. Ci de momente cruciale din dimineata, mai ales, cand vaza devine singura scapare. Ma indrept spre ea in fuga dar voi inchipuiti-va ca se intampla in slow motion, cu incetinitorul, ca in filmele americane cu batai.

Si mai e ceva. Orice alta vaza pur si simplu nu-si face treaba. Doar cea roz e buna. Asa ca am grija sa fie mereu la indemana, pentru situatii mictional-imposibile din viata mea.

cireasa si pipi pe ea

mai 25th, 2010

Cireasa tine foarte multe la imaginea ei. Care de altfel e buna si ingrijita cum trebuie. Udata cu multa atentie si implicare. Retineti cuvantul udata. ca o plantuta de care ai grija bine, astfel incat sa ramana nepatata. Retineti cuvantul nepatata.

Si totusi exista o situatie in care, cand alunec, nu mai am nimic de zis. Pur si simplu e asa de umilitoare, incat mi se pleostesc urechile, chiar cand nu afla nimeni ce-am patit. Si reusesc cumva, prin nonsalanta mimata si miscari agere, sa pitesc rusinea ce-am patimit.

Este atunci cand, din motive de context (deal/vale/frica de a nu fi prinsa/sila de atingerea cu locul in care se desfasoara actiunea), in tot cazul pozitia proasta in care fac pipi, cireasa face pipi pe pantofi si/sau pantaloni.

Cum necum, de obicei nu descoper asta decat cand e prea tarziu si deci actul complet ireparabil. Cum necum, cand asta se intampla, nu vorbim de trei stropi. Ci de o intraga bucata de material de culoare mai inchisa, care sta marturie celor intamplate.

O vreme jelesc cele intamplate. Niciodata nu pot sa fac pipi pe conversi sau fust sau pantaloni si sa plec imediat de la locul faptul. A trecut mult timp de cand ma ocup cu asta si inca nu, nicio imbunatatire la partea emotionala. Sufar ca un caine mic si stau putin acolo unde am facut ce-am facut, cu speranta ca dispare.

Cand realizeaza implacabilul asta, cireasa incepe sa capete obiceiuri de mangusta. Acel animalut sau poate altul pentru ca habar n-am ce face o mangusta, care se strecoara ager si nevazut pana unde are nevoie. Ma lipesc de ziduri, selectez bob cu bob rute ocolitoare, pe unde ma gandesc ca intalnesc cei mai putini oameni.

De obicei asta se intampla la restaurant sau la un picnic in natura sau la mare, in conditii vitrege. Asa ca apoi, odata ajunsa inapoi, in adunarea de prieteni de unde plecasem, ma comport nenatural. Fie ma las coplesita de tristete nejustificata. Simt udul si nu pot sa trec psihic peste el.

Fie afisez o veselie nejustificata, pentru ca impiedica publicul prezent sa se prinda ca e ceva in neregula si mai ales ce anume. Si nici ca ma mai ridic de jos pana cand nu scrutez, cu ochii mei de soim, starea de uscare a fostului ud.

Ce rusinica obrazului subtire de cireasa. Si ce destin implacabil, sa pateasca ea asa uneori, din graba care strica o gramada de treaba. Sau neatentie si cap in nori. Adica exact conditiile specifice necesare pentru momentul cand loveste nefacuta. Cireasa mai face pipi pe bucati din ea, cateodata. Of si iar of.

cireasa si maruntaiele vecinului

martie 23rd, 2010

*Aceasta poveste s-a petrecut in februarie, dar abia acum am capatat forta epica si mai ales morala sa o spun.
**Aceasta poveste este si destul de scarboasa. Include un wc, un vecin si launtrurile lui. O cireasa care cotrobaie prin aceste amanunte. Oamenii gretosi din fire sa iasa din livada. Nu vreau lesinuri in serie. Vine primavara.

E dimineata, parai din toate incheieturile sa ajung undeva cu ora fixa. Dar observ cu neplacere ca mi s-a infundat wc-ul. Vars repede cateva lacrimi de frustrare ca totul in jurul meu se sfarama bucata cu bucata. (Atunci mi se stricau toate, una dupa alta).

Imi revin insa repede, ca n-am timp de goange. Gasesc instalator cu greutate si interventii si pile si rugaminti pline de arsita. In final zice ca vine repede. Eu exult. Cu greu mai gasesti mesteri ok cand pe bune ai nevoie de ei.

Chem taxiul, afara ninge cu galeata. Doamna dispecer, inger al tineretii mele, imi gaseste masina in 10 minute. Imi vine sa o strang tandru la piept si sa o sarut cu limba. E greu de tot sa gasesti masina. Trec 2 minute si ma taie. Trebuie sa fac pipi. Incerc sa ma tin dar imi dau seama ca e drum lung si mai bine ma eliberez.

Puncte-puncte. Apoi trag apa, care urca pana sus de tot si nu vrea sa mai coboare decat cu pipeta. O apa nu tocmai curata, daca aveti toleranta sa ma intelegeti. Tic-tac face ceasul, tic-tac. Si totusi zaresc ceva care ma nelinisteste si nu ma lasa sa plec pur si simplu.

De pe teava a iesit inapoi, catre mine, ceva terifiant. Sa vomit sau sa plec, ma intreb. Si imi dau seama ca un instalator e asa de greu de gasit in ziua de azi. Unul bun, care sa vina chiar de azi pe azi, cand afara ninge demonic, e si mai si. Incat inteleg pe data ce am de facut.

Inteleg ca nu pot sa-l fac pe instalator ca, in demersul lui de a repara, sa treaca prin neplacerea de a scobi in chestiile din wc-ul meu. Daca il vede pe nenumit si se supara si pleaca. Sunt terminata atunci. Tic-tac face ceasul, tic-tac.

Inhat o punga pe post de manusa. Caut disperata ceva de racait in locuri intunecoase si dosnice. Gasesc o scrumiera mica de metal si ma pun pe treaba. Noroc ca sunt imbracata frumos si ca am chemat taxiul.

Dupa ceva munca, ma trezesc fata-n fata cu un cacat ca-n povesti, de dimensiuni fantastice. Pe jumate intepenit la intrare sau iesire, nu stiu cum sa explic, imi zambeste din oceanul de apa rabufnita. Fac ochii cat doua galetuse. Cum eu nu m-am crezut niciodata capabila sa generez asa ceva, ma gandesc cu mult respect la prietenul meu imaginar, I. Singurul care ar mai fi avut de curand acces la wc-ul din livada.

Trage mosul, trage baba, cacatul iese cu mare greutate. Si dupa el, mai scot inca doua exemplare la fel. Facute dupa chipul si asemanarea cacatului perfect, primordial, si ca forma dar si privind alte insusiri. Var repede incarcatura intr-o punga si punga aia in alta punga si aia in alta. Si tot asa, pana ametesc si pierd sirul. Cad jos. Imi revin.

In timpul asta fug ca o gaina fara cap prin casa pentru ca tic-tac face ceasul, tic-tac. Prietenul meu imaginar se uita cu ochi de genune la mine si la manevrele rapide pe care le fac, carand dupa mine the thing. Afla ce e inauntru si i se zbarleste parul pe ceafa, cred. N-am avut timp sa verific.

Transpirata pe buza de sus, cu parul lipit de cap si cu mintile duse, nu ma pot abtine si il complimentez pentru ceea ce tocmai am aflat. Ca digestia lui este una de vis. El se apara si zice ca nu, nu e ce cred. Eu pun asta pe seama timiditatii de a discuta un subiect asa de delicat si totusi asa de palpabil. Doar tin dovada in mana.

Fug cu cacatii in punga pe scari in jos, cu hainele falfaind, si cand sa deschid usa de la ghena, tadaaa. E incuiata iremediabil. Taximetristul ma vede, ma cheama, este iritat. Ninge pe el, ninge pe mine, ninge pe neputinta mea de a scapa de colet, ninge si pe colet.

Singurul lucru pe care il inteleg bine este ca nu ma pot urca cu el in taxi. Ma uit ca un animal ranit in jur si gasesc scaparea. Vad un cos de gunoi cu gura mica de tot. Alerg de cat p-aci sa-mi rup gatul si indes acolo cacatii inveliti in 14 sau 18 pungi, nu mai stiu.

Apoi sar in taxi si incep sa suflu greu, ca un animal ranit in amorul propriu. Plec de la locul crimei si incerc sa uit prin ce tocmai m-am balacit. Vin seara acasa si aflu ca a fost o defectiune pe coloana, astfel incat roadele vecinului de jos au germinat in sus pe teava, pana la mine.

Ma uit cu intelegere la prietenul meu imaginar I. si ma bucur ca nu el a produs ce am vazut dimineata. Ma induiosez apoi gandindu-ma ca am gestionat cu eficienta treburile vecinului meu de jos. Un om cumsecade, cu care ma inteleg bine si are umor.

Si apoi inghet, la gandul final. Ca anume m-am debarasat de rodul maruntaielor lui taman in cosul de gunoi stradal de sub geamul dumisale. Si ca acum da, e iarna. Dar o sa vina in curand si vara. Si atunci sa te tii.

regele pipi

februarie 23rd, 2010

In imparatia unde salasluiesc eu acum troneaza un rege. Unul care domneste peste toti supusii in mod egal. Fiecare vietate de prin paturile pline ochi este aici pentru un motiv legat de pipi.

Ca nu poate sa il faca deloc sau ca il face prea mult. Ca iese cu gogalti sau senzatie de sticla pisata. Ca iese in culori bizare sau ca iese fara avertisment, cand omul vrea doar sa se amuze de ceva in societate, pipiul e rege.

El este aici monitorizat si tinut in puf de catre o armata intreaga de aghiotanti care se intereseaza mereu de soarta lui. Desi sectia se cheama altfel, mai frumos, numele este clar un paravan pentru adevarata activitate care se desfasoara aici.

Preocuparea asta ma duce cu gandul la bursa din New York. Numai acolo am mai vazut febra asta si zbuciumul fara seaman. Acolo lumea se preocupa de actiuni, aici de maria sa regele pipi. Personalul medical, de la vladica la opinca, vrea sa stie un singur lucru cand te trezesti dimineata. Ai facut?

Daca nu, tristete. Si o mustrare arata din buze si ochii dojenitori. Cireaso, de ce nu ai facut, ca doar stii ca de-asta esti aici. Sa faci pipi iar si iar. Ai o norma, ai niste standarde, ai obiective pe termen lung si scurt. Noi avem intelegere o vreme. Dar la o adica, nu mai raspundem si tu vei suporta consecintele. Fa pipi. Acum.

Daca da, ai facut, vor sa stie cum a fost. Imi dau sticlute sa-l masor, vor sa-i vada culoarea, isi dau cu presupusul asupra texturii si apoi dispar cu el. Mare minune daca nu il si gusta. Si ascund aceasta procedura de ochii donatoarei, ca sa minimalizeze orice comentarii ar putea aparea asupra profesionalismului lor.

Ei stiu ca cireasa umbla pe siteuri, bloguri, si prin in reviste, si ce si-au zis. Sa-si ia masuri si sa nu rasufle nimic in media cu referire la modul in care se poarta ei cu pipi oamenilor in general si al ciresei in special.

Sa nu transpire informatia ca regele pipi este vedeta absoluta si functioneaza ca moneda de schimb. Da-mi pipi tau si iti zic daca ai voie sa mananci. Spune-mi ce pipi ai ca sa iti spun cine esti. Arata-mi pipi tau ca sa poti iesi de aici.

Si uite-asa, cireasa s-a facut frate cu doctorii, asistentele si infirmierele. Si le-a dat tot ce si-au dorit ei, ca sa o lase sa plece. Ei au acum cantitati impresionante si asta-i doar inceputul unei frumoase prietenii. Pentru ca regele pipi rules.