S-au strans deja cateva luni de cand ma aflu in situatia asta putin jenanta.

Credeti sau nu, cireasa nu mai poate bea apa din sticla pe tacute. Am state vechi in domeniu. Beau apa din sticla de cand pot tine minte. O fac cu demnitate si fara sa galgai si sa scot sunete dezagreabile, care sa sperie vanatul. O fac ca o domnisoara educata pe pension. Si totusi, ceva la gura mea s-a schimbat dramatic.

Cert e ca, odata cu actul asta al adaparii ciresei, care ar trebui sa se petreaca in anonimat, ies si o serie de sunete melodioase. Se aude ca si cum ai canta la un fluier cu apa. Niste tiu-tiu-tiu-ritiuuuu-tiu-tiu-fiii-fii acompaniaza fiecare gurita de apa cat de mica pe care decid sa o iau.

Nu-mi dau seama daca se mai poate intreprinde ceva pentru a ma intoarce in timp. As vreau eu sa mai beau apa din sticla ca pe vremuri. Dar buzele mele se tuguie intr-un mod nou, rasunator. Si nici ca pot face ceva, orice, pentru a le impiedica sa devin acesti menestreli pusi pe doinit.

Mare minune daca in curand colegii mei de birou, cei care sunt martorii a doi litri de apa bauta zilnic, nu o sa faca o plangere. Parca vad cum o sa vina reprezentantii departamentului administrativ si o sa ma ia pe sus, pentru a ma deporta intr-o camaruta intunecoasa, unde voi petrece restul orelor si zilelor lucratoare, pana cand promit sa-mi revin.

Sau macar, daca reusesc sa ii farmec si ei sunt cumsecade, o sa ma inscrie la vreun concurs international de baut apa intr-un mod spectaculos. Un trofeu nu strica nimanui. As putea reprezenta Europa sud-est, Europa pur si simplu dar si Bali. Caci or avea ei multe lucruri incantatoare pe insula dar n-am auzit pe nimeni sa bea apa asa frumos.

In asteptarea acestui eveniment insa eu voi bea apa cum ma pricep mai bine si acest lucru o sa il stie toata lumea.

Sunt 100% pentru spontaneitate dar ah, ce-mi mai place planificarea.

Adica, odata ce un an nou incepe sa mi se desfaca in fata ochilor ca o mandarina dulce, feliuta cu feliuta, se intampla asa. Am niste acore fixe dar si o gramada de timp liber de sarcini. Si numai bun pentru indesat in el fapte, oameni si intamplari de isprava.

Asa ca pur si simplu stiu ca o sa merg la Amsterdam inainte de Paste, cu mama de cireasa. Am bilete, nu jucarie. Adica am bilete pana la Bruxelles. Sper ca pe aceasta cale sa afle si mama de cireasa ca mai avem de luat un tren pana in tara fumurilor rasare. Iarta-ma mama pentru asta. Iarta-ma si pentru ca avem doar bagaj de mana si va trebui sa lasi acasa, inca o data, forfecuta.

De Paste ma asteapta un drum lung pana la un judet indepartat. Cireasa salajeanca se re-integreaza in Salaj cu a sa prietena a cherry. Pun pariu ca o sa gasesc acolo ceva papanasi de branza, oua umplute, ciorbita cu afumatura si pasca. O sa cant in corul bisericii, o sa amusinez pomii in floare. Sfinte Sisoe, frumoasa este viata.

Stiu ca de 1 Mai o sa fiu la malul marii. Am rezervat camera, nu jucarie. Vodca, ciorba de peste, dans pe mese, ocheade dupa barbati misto, valuri, stele, mujdei, miros de apa cu nisip. Curtea doamnei stefan, imbobocita. Caricatura de caine fetita, mai batrana cu un an.

De pe 1 iunie imi fac sediu central la Cluj, la prietena mea kapra ardeleana. O sa ma balacesc in Tiff cu toate fortele. Sper ca organizatorii au pregatit o selectie nemaipomenita de filme nordice. Niciodata nu vad destule. Ce pofta mare am. Sfarcuri tari la gandul momentelor ardelene.

Si apoi festival de la Garana, sper ca esti pregatit. Ca eu vin. Am si cort in sensul asta. Ma astept la muzica buna si decor natural aranjat cu grija, caci nu am mai vizitat zona cu pricina. Si cine a zis ca un Istanbul tomnatic strica. Nimeni, din cate stiu.

Intre toate preconizez duzini de weekenduri la mare, la munte si oricum in deplasare. Pur si simplu stiu ca ma asteapta un an plin ochi cu lucruri stiute si nu prea. Abia astept. Sunt foarte pregatita pentru tot ce e mai bun intr-o viata.

Familia mea e de doua feluri mari si late.

Una dintre ramuri cuprinde niste personaje inrudite prin sangele care apa nu se face, oricat am incercat eu sa-l diluez. Pe asta nu am ales-o dar a iesit ok. Nu ma inchipui pe mine avand alti parinti. Din vitrina de produse, mi-au fost dati cei mai tari. Ei si cativa veri si o mana de matusi fac toti banii.

Cealalta familie este cea formata din prietenii buni. Zau ca nu glumesc. E tot familie. Pe asta am ales-o si a iesit tot bine. Am cu ei revelatii folositoare, certuri aprige, desfatari comune, sarbatori pregatite cu apa in gura, vacante zbuciumate, weekenduri ce inoata in spritz, probleme medii si solutii dulci. Exact ca intr-o familie normala.

In prima familie, cine a fost sa (se) nasca (s-)a nascut. Dar cea de-a doua familie a mea este aproape in intregime gravida.Deocamdata si in mare parte, este gravida ca stare de spirit. Dar simtesc eu ca nu va curge multa apa pe Dambovita si vor incepe sa rasara bebelusi pe banda rulanta in livada.

O parte din familie a zamislit deja vreo 3-4-5 copii. Altii au copii in asteptare, pentru a fi livrati in curand. Abia astept sa vad ce tin mamele prietene acolo, inauntru. Sunt curioasa sa vad cu ce s-au ocupat bun toate lunile astea. Alta parte de familie se straduie deja sa-si puna seminte de bebelusi in marsupiu si asta va asigur ca este o treaba foarte placuta.

In fine, ultimii incep a se gandi cu placere la copii si vor sa ii capete in curand. Pentru asta exerseaza senzual de-o viata intreaga si acum vor roade. Cireasa se bucura pentru toata lumea. Si pentru cei care au pui in burta si pentru cei care isi cultiva semintele cu ravna. Dar simte in cosul pieptului o mica greutate.

Cataroiul asta este format dintr-o parte frica, doua parti presiune sociala si inca o parte frica, dar de alt fel decat prima. Prima frica suna asa. Familia mea functiona perfect asa cum era, in formula consacrata. Cu un stol de bebelusi, oare o sa mai fie ea la fel de legata si armonioasa? Ea spera ca familia se va lega si nu dezbina, odata ce apare necesitatea orelor fixe de masa si de (ne)somn.

Presiunea sociala o inghionteste pe cireasa si o arata cu degetul, adresandu-i intrebari suparatoare. Despre ultima frica cireasa nu vrea sa vorbeasca dar nu este de neglijat. Acestea ziind fise, nu este mare lucru de facut. Familia mea e gravida. Si asta e si prilej de bucurie dar vine la pachet si cu greturi si hormoni. Tineti-ma de mana, va rog.

Primul lucru care trebuie spus este ca se iubesc si ele cum pot. Dar o fac intr-un mod potrivit cu statura si visele lor gingas aninate intre coarne.

Domnule, in primul rand ele iubesc cu pasiune si nu le e jena sa arate asta in public. Asta-mi place mie la girafe. Sunt porno. Primul lucru pe care il fac este o perversiune la care oamenii ajung doar cu straduinta si numai daca sunt siguri ca nu afla alti oameni.

Girafele nu se limiteaza doar la dusuri aurii. Ci ele, mari vietati curioase si nerabdatoare, si gusta din aceasta prima ofranda a dragostei lor. Daca totul este ok, girafele merg mai departe si isi ies din minti impreuna. O fac in mod profesionist, cu simt de raspundere.

Preludiul lor implica mult gat, metri intregi de gat. Le inteleg. La mine la zodie zice ca este una dintre partile cele mai sensibile. Abia dupa ce se unduiesc in fel si chip, ondulandu-se si impletindu-se pana vad stele verzi, girafele se izbavesc in felul ala. Noi, cei mai putin sofisticati, tindem sa procedam asa din prima. Unu zero pentru girafe.

Girafele se iubesc de o maniera totala si deloc cumpatata. Se iubesc asa cum putine fiinte am vazut sa o faca. Fara sa le pese de prejudecati si de gurile lumii slobode. Girafele se iubesc ca si cum nu mai exista un maine. Se iubesc cu mintea goala de facturi si leasinguri si asigurari si dentisti. Se iubesc, banui eu, cu tot ce au mai de soi la purtator.

Cand barbatii au par cret si poarta tricouri albe cu dungi bleumarin, soarele rasare.

Uite ca pana acum n-am fost atenta la combinatia asta letala. Pardon, atenta mereu am fost cred. Cam de cand aveam 2 ani jumate si eram la mare la 2 mai si m-am prins ca ei sunt mai simpatici, orice-ar fi. Dar nu mi-am dat seama in ce masura este ravasitoare alaturarea acestor doua efecte speciale.

Deja traiesc intr-o lume mai buna cand intalnesc barbati cu par cret si destul. Si tricourile de mariner mi s-au parut intotdeauna ok. Dar cand parul carliontat este plantat pe un cap care este infipt intr-un corp ce nu s-a larbartat si pe corp sade o pereche de jeansi asortata cu un tricou cu dungi, s-a terminat.

Zilele trecute facebook mi-a recomandat un nou prieten. Batranul si perversul, stricatul, cinicul, nesatulul si libidinosul facebook face mereu asta. Nici macar nu verific ce-mi propune. Refuz din prima, ntz ntz. Dar de data asta era un barbat cu mult par cret si cu multe dungi.

Cica eu si cu el aveam in comun multi prieteni si, mi-a facut facebook cu ochiul, lumea ar putea fi a noastra. M-am scuturat nitel, am mancat jaratec, m-am dat de trei ori peste cap si nu i-am cerut prietenia. Mi s-a parut ca premisa relatiei noastre este una superficiala.

Ce sa-i fi zis. Ti-am cerut prietenia nu pentru ca asculti muzica misto si nu pentru ca avem 27 de prieteni comuni. Te-as fi dorit la mine in portofoliul virutal si cine mai stie apoi pe unde doar pentru ca ai mult par cret. Si destule dungi incat sa sucesti mintile unei cirese.

Si in general incerc sa pun frau ciresei monstroase din mine. Care ar vrea sa fie prietena cu toti barbatii creti si cu dungi din lume. Dar sa-i fie iertat daca pe ici, pe colo, mai cade intr-o reverie sora cu o nebunie cand ii pica ochii pe asa un exemplar. Ochii vad si ii ies din cap, inima cere si ii iese din piept cu zgomot de tunet.

Stiti vorba aia. Cret sa fii, dungi sa ai.