cireasa si regasirea orasului pierdut

septembrie 30th, 2011

Cand am trecut de la troleu la masina am zis ca e un pas inainte. Dar cand am trecut de la masina la bicicleta, am facut doi-trei-patru. Sa zic de ce.

Cand merg cu masina, imi scapa felul in care se schimba anotimpurile. Iar mare parte din sunetele vrajite de fiecare zi raman zidite dupa un geam. In sageata albastra reusesc sa ajunga doar lucrurile care urla la mine. Cele subtile, fine, duioase, se lipesc brutal de geam si nu au forta sa patrunda inauntru, pana la cireasa.

Daca ati sti ce lucruri minunate amusinez eu de pe bici la inceputul asta de toamna. Daca ati sti voi, nebiciclistilor si nebiciclistelor. Razele de soare miros diferit, cand trec prin ele si le port drept palarie, direct pe crestet. Frunzele danseaza portocalii, cu miros amarui, imbatator. Diminetile miros a must si a fum si a putina ceata.

Trecand cat pot de gratios cu bicicleta mea pe strazile cu multe case, imi pica ochii pe tot felul de dragutenii. Vad o doamna scarpinandu-si pisica sub barbie, in timp ce-i sopteste lucruri frumoase. Imi strecor privirile lacome printre zabrele sa vad cum oamenii isi ingrijesc in tihna gradinile.

Cand pedalez, sunt prinsa in tot felul de momente pretioase, de pus la teschereaua cu bunele. Aud cum exerseaza cineva la pian si se mai opreste sa se gandeasca inainte sa reia. Vad locuitori de pe la parteruri cum deretica prin case si casele se gudura inapoi. Descopar strazi noi, de bunastare si huzur pline.

Cand sunt biciclista, realitatea e facuta din imagini multi-multi-multimedia. Pozele se misca fin, sunt poleite cu soare, au in fundal fosnet de frunze si miros de iarba. Cand sunt biciclista, imi descopar orasul si cu partile lui subtile. Parti care imi tot scapa cand sunt sofer.

Sunt asa de multumita sa incep toamna asta calare, ca nici nu se poate povesti. Desi eu am incercat sa incalec pe-o sa si sa va spun ce drag mi-e de bici a mea.

cireasa si identitatea de facebook

septembrie 29th, 2011

Cireasa nu e mereu fericita. Traieste bine de tot dar nu e mereu fericita. Promit, jur pe rosu, sa moara bibi.

Daca lucrurile ar sta asa, probabil ca ar fi vorba despre wonderwoman si nu despre cireasa. Ori eu sunt asa de reala, ho ho ho. Am oase care se rup, par care imi mai sta si prost, orice i-as face si i-as drege. Am dinti de o calitate si o culoare indoielnica. Deh, mostenire de familie.

Am o vezica care m-a adus in pragul crizelor de nervi demne de spitalul de nebuni. Ca sa nu mai zic ca exista unele duminici in care, daca nu sunt atenta, pot sa cad jos din pricina sentimentului nimicului. Depresia sta atunci cu dintii infipti in gatul meu firav si fuge cu mine prin curte.

Si totusi, identitatea mea de facebook arata mereu curata, uscata, impecabila. Ca si cum duc viata asta perfecta, fara asperitati sau vicisitudini. Daca citesti doar facebookul meu, iti mai vine probabil sa-ti bagi unghia in gat si sa te intrebi. Mama masii cu cireasa asta. Chiar nu i se intampla nimic naspa. Ce cacat.

Eu tocmai mi-am dat seama ca nu e corect asa si insist sa dau o dezmintire. Asa cum Mihaela Radulescu si alte femei frumoase din Ro tanjesc poate sa dea o dezmintire despre ultimele coperti de reviste glossy pe care au aparut ca niste zeite, din ultimii lor cine mai stie cati ani.

Dragi cetitori, viata mea nu e chiar asa de lucioasa. Sunt solara, e drept. Sunt optimista, e si mai drept. Am langa mine oameni brici, e adevarat. Dar sunt si o fiinta abila si cu scoala de PR la activ. Toate starile mele sunt trecute printr-un fel de photoshop grozav de performant.

Pe facebook apar doar femeie 35+ fericita, bucatareasa iscusita brusc, sirena sexy, calatoare inraita si o gramada de alte chestii. Dar pe cuvantul meu ca mai fac si bucate bune de dat la ghena si raman fara un ban in buzunar pentru ca m-am lacomit sa plec nu stiu unde. Unde mai pui ca exista pe lumea asta si barbati care nu cedeaza farmecelor mele. Incredibil dar vai, atat de adevarat.

Cateodata merg la croitor cu niste pantaloni preferati, la scurtat. Am dat bani multi pe ei si abia astept sa-i incerc. Dar pun semnele de scurtat aiurea si ma trezesc cu niste pantaloni pescaresti, trei sferturi adica, de toata frumusetea. Atunci imi vine sa (ma) omor.

Identitatea mea de facebook ma sperie si pe mine uneori. Chestia e ca nu vreau sa va sperie si pe voi. Zilele trecute frunzaream un profil al unei cunostinte si mi-am dat seama ca ce vad acolo nu e posibil. Si ca nici macar nu vreau sa incerc asta acasa, ca e prea de tot.

Femeia cu pricina ar fi trebuit sa fie cea mai razbatatoare in afaceri, cea mai frumoasa din sud-estul Europei, cu cel mai iubitor sot, mama a celui mai reusit copil din cati se exista. Daca este sa te iei dupa facebook, poarta cele mai frumoase haine din lume, rade mereu ca si cum pe platouasul ei nu incape nicio secunda de deznadejde. Chiar daca nu o cunosc ca pe coapsa mea dreapta, stiu ca ea mai scartaie pe la incheieturi.

Si acum, sa ma scuzati. O sa continui sa intretin personajul imaginar de pe facebook cu aceeasi ravna. Voiam sa pun doar un disclaimer, ca sa stiti ca mai si exagerez uneori. Multumesc.

cireasa si statia de autobuz

septembrie 27th, 2011

Am langa casa o statie de autobuz. Orice om are, cred.

Doar ca eu nu pot s-o sufar pe asta. Masina luata de acolo nu m-ar duce nicaieri unde mi-as dori. Asta este chiar una dintre frustrarile mele de capatai. Niciun autobuz din preajma livezii nu-si ia responsabilitatea sa ma duca in centru. Toate vor sa ma taraie de par in cu totul alte directii nedorite.

Prin urmare am instituit un boicot. Nu o folosesc niciodata. Nici macar nu prea trec pe langa ea. Insa astrele s-au aliniat si mercur probabil ca a intrat cu gratie si bujori in obrajori in retrograd. Altfel nu-mi explic cele mai mai jos.

Am chemat instalatorul. Un om care mi-a mai calcat pragul si tine minte chiar si ce lucrare mi-a facut aucm 2 ani. Dar care acum a mai refuzat sa vina singur, pe picioarele lui, ca data trecuta. Vino cireaso si ia-ma de la statia de autobuz x. Of, ce sa fi facut. M-am dus. L-am insotit facut conversatie de salon catre casa.

Abia pleaca instalatorul ca sta sa vina altcineva. Un om care avea toate datele sa nimereasca, chiar orb fiind, braila mea. Si totusi imi da un sms de mi se fac mintile funda. Si asta, al doilea, imi zice vino, cireaso, sa ma iei si tot de la statia x. Pff. Decid ca ma duc.

Stabilesc cu omul sa imi dea sms cand e aproape de statie, pentru o buna coordonare. Imi da si eu il descopar abia tarziu. Ies val vartej, cu parul maciuca si mustrari prinse in el precum agrafele. Ajung transpirata la statie. E noapte si nu e nimeni. Astept multa vreme, mirandu-ma singura de locul in care sunt.

Apoi plec cu coada intre picioare. Cum ajung acasa, primesc inca un sms. Vino, cireso, am ajuns la statia x. Frustrarea mea nu cunoaste margini. Suparata foc pe omul rau si pe statia absurda, ma tarai pentru cea de-a treia oara catre statie. Marai la om si imi plang si mie incetisor de mila.

N-am luat niciodata nimic din statia aia. Nu am coborat niciodata in ea. Si nici nu aveam de gand sa schimb nimic in directia asta. Si totusi, viata s-a tinut de farse. Asa am ajuns sa vizitez o statie de autobuz, statia x, de trei ori intr-o zi. Sa-mi scot parleala, pasamite.

am cheia de la ikea

septembrie 27th, 2011

Zau daca mai stiam pe unde sa-mi insir pantofii.

Am venit vara asta de la Paris cu destule perechi. Unii turcoaz, altii roz somon, altii aurii, altii verde marin. Pas de-i inghesuie prin vreun cotlon, sa nu se cunoasca. Nu e chip. Sertarele se itesc la mine burzuluindu-se. Imi scuipa inapoi continutul si imi dau cu tifla. Nu mai incape un ac d-apai un pantof, doi, doispe.

Si cum Ikea au detectivi de elita, au aflat treaba asta. Si m-au tras de maneca sa-mi dea un dulapior inaltut si tras prin inel dar totusi foarte incapator. Asa ca tocmai am beneficiat si eu de un produs folositor din seria lor cu solutii pentru spatii mici.

As fi putut sa pun aici si poze cu dulapiorul cu pricina. Dar nu m-am atins de cutie si nici ca ma ating pana nu gasesc un barbat de isprava sa il monteze.

Thanks, Ikea. Eu te placeam de mai demult dar e dragut sa vad ca treaba este reciproca.

despre ce este vorba

septembrie 26th, 2011

Multe dintre revelatiile mele au loc alaturi de a cherry.

Sa fie oare faptul ca ea este fenomenala si ma inspira precum o muza urbana. Sau poate faptul ca petrec atata timp langa ea incat nu mai am cum sa am revelatii in alta parte, ca nu mai am timp. Sau poate chiar o combinatie. Ma rog, chiar nu conteaza.

Dar ii spuneam deunazi, intr-un puseu de cinism, ca viata asta e tare grea. Ca este doar despre centrale termice care trebuie reparate, dinti de portelan groaznic de scumpi, asigurari impovaratoare, taxe absurde catre stat si leasinguri care trebuie inchise.

Nu i-am mai zis dar am gandit, jur ca am gandit, ca viata asta este si despre alte lucruri rele. Cum ar fi masini de spalat care nu mai vor brusc sa limpezeasca, desi este singurul lucru pe care il au si ele de facut. Dar si alte masini de spalat care nu mai vor sa dea rufele cu sapun si nici sa le mai stoarca.

Despre oameni acri care nu inteleg ca acreala le face tot lor rau. Si despre oameni prosti care cred ca a fi acru este o virtute si ca doar asa obtii cate ceva. Si despre drumuri care te omoara si care nu duc nicaieri si care te fac sa te simti ca un caine care, se stie, taman de asta moare. Exact in timpul in care prostul tot insista sa moara de grija altuia.

Si a cherry ma asculta si zice da. Dar viata e si despre cafele, beri, sex, sutiene de dantele, torturi si flirturi. Si ea nu a mai continuat si eu nu am mai completat-o atunci dar o fac acum. Caci are dreptate. Oricati dinti de portelan scumpi trebuie sa cumpar cu entuziasm si ori de cate ori mi s-or cere insistent taxe.

Viata este clar despre mirosul diminetii cand se intinde ea peste oras. Despre pepene rosu taman cat trebuie de copt si placinte care miros frumos in cuptor. Despre balaceala in apa, masaje facute de cine ai pofta, par cret de la apa de mare, muzica buna ascultata in public si must.

Despre cum te uiti la ea, la viata, este vorba. Si ce bine ca poti sa-ti alegi singur ochelarii.