cum il incep, asa il am

decembrie 31st, 2009

inceput

Despre noul an este vorba. Da, chiar asta care se inscauneaza acum. Si de prima zi din el, care se intelege ca este cruciala.

De cativa ani buni mi s-a instalat convingerea asta ferma. Ca ce aleg eu sa fac sau nu pe 1 ianuarie o sa ma bantuie 364 de zile fara oprire.

Prin urmare, trebuie sa fiu extrem de atenta cu ce ma indeletnicesc in aceasta prima zi a unui nou inceput. Trebuie sa raman lucida si sa nu ma culc pe-o ureche.

Nu o sa ma ocup doar cu ingrijirea unei mahmureli. Sau indesarea de cantitati importante de mancare in stomacul deja largit peste masura. Nu.

Avem treaba anul asta. Nu-i timp pentru taiat frunze la caini. Primul lucru pe care il voi creste cu atentie si de care ma voi ocupa ca de copilul meu este activitatea sexuala din aceasta zi.

Inca nu pot sa uit anul ala in care am avut neglijenta ca in primele ore, pe 1 ianuarie, sa practic sex de necalitate. Si am fost sortita sa nu-mi revin din asta timp de 12 luni lungi.

Noptile mele din acel an de negratie au tot cazut la controlul CTC, una cate una. Oricat m-am straduit, tot ce am atins s-a transformat in dezolare senzuala. Dar am invatat din greseli. Si acest 1 ianuarie o sa fie cu ah si oh.

Apoi zbarrrrr la cosmetizarea parului nedorit de pe corp. Potrivit teoriei mele, daca ma prinde 1 ianuarie cu par neeradicat, o sa fiu paroasa tot anul. Nu-mi permit asa ceva, am o imagine de aparat.

Continui cu eforturi sustinute pentru o digestie reusita. Cine vrea sa fie balonat tot anul? Not me. O sa mananc usor si sanatos. Asta e ceva care intra si pe rezolutie. Pana la urma da, cam totul trece prin stomac. Suna primar dar de fapt este complet filosofic.

Dar sa mai las vorbele de saga. Am noroc ca inceputul asta ma prinde by default langa prieteni buni. Pentru ca eu asa vreau sa ma trec prin orice mi se pregateste. Alaturi de cat mai multi oameni misto. Si uite ca imi iese.

O sa dorm bine, o sa vorbesc cu toti cei dragi langa care nu pot fi. O sa si muncesc ceva, chemand muza in ajutor. Am multa treaba anul asta la serviciu si ambitii cat casa. Trebuie sa ma reinventez si sa ma expandez precum o floricica de porumb in ulei incins.

Chiar mi se pare ca am de-a face cu un nou inceput. Si desi 2009 a fost un an foarte bun, insist ca asta sa fie si mai bun. Parca sunt mai coerenta si mai pusa pe pozitii pentru tot ce vine.

Aveti grija sa faceti ceva bun azi, neaparat. Ceva care sa va placa, ca sa o duceti bine tot anul. Cireasa insista si este foarte serioasa despre asta. La multi ani.

cireasa si adulatia

decembrie 30th, 2009

adulare

Da, cireasa stie ca este fenomenala. Si crede cu tarie ca cei mai multi dintre oamenii care o cunosc trebuie sa i se prosterneze, de bucurie ca au intalnit-o.

Probabil ca cei putini, care nu o fac, au fost bolnavi cand erau mici. Sau sunt pur si simplu persoane insensibile, care strica procentul celor ce au apucat calea dreapta. Sa ii dam deoparte si sa discutam despre restul.

Dar cand cineva vine la mine si imi declara privindu-ma in ochi ca sunt exceptionala, nu prea stiu cum sa fac. Adica sinele meu interior se bucura, dragutul. Dar nu stiu ce sa scot pe gura ca sa fie ok.

Mie imi vine cumva sa-i zic bravo. Ce alegere exceptionala ai facut. Sa ma placi asa de tare, adica. Esti pe calea cea buna. Keep up the good work. O sa ma straduiesc sa nu-ti insel asteptarile.

Bineinteles ca nu vorbesc teoretic, asa. Mi s-a intamplat de curand. A venit si mi-a zis cred ca esti exceptionala. Esti incredibil de misto. Nici nu-ti inchipui cat te plac si cat de mult mi-as dori sa fiu ca tine. Esti asa de dulce.

Wow. Ce m-am mai bucurat. Ochii mei s-au topit si s-au facut de miere nezaharisita. Dar tare incurcata am fost. Ce sa-i spun eu sa faca? Sa zic ca nu m-am asteptat la asa ceva? Nu se face, ca ar fi o minciuna. Sa zic ca e normal si ca si eu simt la fel despre mine? E prea de tot.

Tot ce am putut sa fac a fost sa zambesc destul de tamp, necaracteristic mie. Si sa zic ca este o veste buna si ca ma bucur teribil.

Nu am mintit. Chiar asa era. Dar m-am simtit teribil de nelalocul meu. Sa mi se cante o oda intr-un loc neasteptat, de catre o persoana noua, nu e usor. De indurat. Te simti minunat de bizar.

Apoi am intrebat totusi ce am facut sa merit asa o adulatie. In fond era o persoana care nu ma cunoaste aproape deloc. Mi s-a raspuns ca se vede dintr-o ochire ce soi bun sunt. Si ca nu te poti insela. Super, am adaugat.

Mai ramanea doar sa o sarut cu limba. Ca sa pecetluim discutia intr-un mod placut. Si restul serii am plutit pe un norisor de culoare roz somon. Asa sunt de usor de multumit.

Doamne, ce bine e sa te laude cineva. Chiar daca tu stii ca nu prea are inca motive, ca nu te stie destul. Doamne, ce bine e sa te laude cineva.

Multumesc, stii tu cine.

cireasa si piticele humorului

decembrie 28th, 2009

alba

Sunt zilele astea deportata de buna voie intr-un loc tare departat, plasat aproape de unde se agata harta in cuiul ei. Aici ninge mult si se mananca chisca* si galuste** si carmoaje***.

Tot aici, de la aerul tare si mancarea rupta din rai ce se coace pe-acest plai, oamenii sunt crescuti ca brazii. Cireasa, o femeie maruntica, se simte ca degetica. Nu-i vorba, ca ea s-a obisnuit de pui ca toti oamenii pe care ii intalneste, absolut toti, sa-i vorbeasca de sus.

Dar aici, in locul unde s-au inventat glumele, romanul e ca bradul. Crescut bine si falnic. Cireasa nu poate decat sa dea cu palaria de pamant, salutand asa aluat spornic de om. Ce-i inalt, si lui Dumnezeu ii place.

Si aici intervine prietenul meu imaginar, I., care mi-a facut un foarte frumos cadou. Mai ales pentru ca nu prea cunoasteam lumea si ma simteam nitelus stinghera. Ca sa nu-mi scada self esteemul pana la cote de alarma taman in mizeul iernii. Si sa nu fiu nevoita sa mananc si mai multa racitura si bors pentru a ma drege.

Asa ca in serile cat am iesit in oras, la diverse concerte bucovinene cu iz de metropola, m-am simtit excelent. I. a angajat un stol intreg de femei marunte, care sa stea mereu in preajma mea. Si pe care le-a instruit sa se poarte normal, ca si cum se gaseau acolo pentru ca asa s-a intamplat.

Femei de prin partea locului, nu stiu cum le-a gasit asa de multe si la dimensiunea asta. Pentru ca v-am zis, aici oamenii sunt ca Fat-Frumos. Cresc la un pranz cat altii la 100.

Iar ele erau nu de o inaltime cu mine. Ci si mai mici, toate mai mici, incredibil de convenabil mai mici. Femeile astea erau chiar mai mici decat mine. Barbatii erau insa asa cum ii stim. In conjunctura asta fericita, cireasa parea un gulliver venit sa cucereasca liliputul.

I. chiar mi-a recomandat sa-mi anunt inca de la inceput intentiile pasnice, ca sa nu sperii micile caprioare. Sa nu creada ca am venit prin partea locului, eu, giganta, cu cine stie ce intentii de razboi sau cutremure sociale.

Pfii, dar ce m-am mai distrat. Si ce bine e sa fii macar o data unul dintre cele mai infoiate si reusite exemplare ale speciei. Daca mi-as fi pus si tocuri (dar nu am avut inima sa exagerez in felul asta care m-ar fi aratat haina la suflet) si as fi stranutat de sus, de acolo, as fi maturat totul in cale.

Am fost placut impresionata si m-am bucurat de darul asa de smechereste ticluit. Multumesc I., a fost foarte tare. Dar acum imi dau si eu seama ca nu poti sa inchiriezi femei mici pe oriunde ne ducem. Asa ca propun sa ne intoarcem la normal.

Cireasa de campie isi asuma sa redevina pitica. Si femeile din nord sunt libere sa se raspandeasca pe la casele lor.

*Unde chisca este caltabosul, asa cum il stim. **Iar galuste sunt sarmalele. ***Carmoajele sunt orice fel de prajiturele asezate pe un platou.

frica de re-daruit

decembrie 27th, 2009

regift

In fiecare an, aceeasi drama. Cireasa e neglijenta si nu tine minte de la cine a primit un cadou care nu ii cade bine la socoteala.

Exodul de lucruri nepotrivite are loc, precum migratia antilopelor gnu, de doua ori pe an. De ziua dumisale, cand orasul e in floare. Si de Craciun, cand orasul este tot sub floare alba, de zapada.

Cum totusi cadourile, chiar nepotrivite, nu se face sa le arunci la gunoi din momentul in care invitatii ies pe usa, cireasa ramane mereu cu niste lucruri absurde in viata ei. Pe care le-a depozitat intr-un dulapior anume. Intitulat dulapiorul pentru re-daruit.

El este burdusit cu tot felul de traznai. Rochii nepotrivite cu spiritul de cireasa, chiloti prea mici pentru un fund care se respecta, carti ale caror slove mi-au ramas nedeslusite, cate un parfum nemirosit in veci de catre vreun nas, in direct de pe pielea mea.

Si asteapta cireasa prilejul potrivit, cu rabdare de pradator de elita. Si cum vine ziua cuiva important dar nu chiar in top trei, cireasa se arunca in cap in dulapior. Si inoata ea printre acele rafturi mici.

Si culege de-acolo vreun articol care sa se potriveasca, chiar daca nu manusa, cu andrisantul. Are ea grija de fiecare data ca obiectul sa para ales chiar atunci si pentru persoana respectiva.

Chiar daca nu se vadeste extraordinar de potrivit si respectivul nu exulta de bucurie, simularea este de calitate. Adica nu o poate nimeni trage la raspundere ca nu ar fi cumparat ceva nou.

Dar in momentul predarii-primirii, cireasa este cuprinsa de jena si frica si remuscari. Ii vine sa smulga punguta din mana celui blagoslovit cu obiectul extras din dulapiorul de re-daruit. Sa mimeze un lesin. Sa inceapa sa bata intr-o tigaie, ca si cum a innebunit pe data.

Si in final, cu nervii intinsi la maximum, sa sara in bratele sarbatoritului urland. Iarta-ma, nu o sa mai fac niciodata. Hai la Ikea sau la Zara, unde o sa-ti cumpar ce vrei tu. Toate astea i se intampla, de buna seama, pentru ca este ingrozita ca farsa ei va fi descoperita.

Si ca taman persoana asta pe care o strange in brate si careia ii ofera cu drag un cadou, i-a dat acelasi cadou anul trecut. Si zau daca exista situatie mai social inacceptabila de-atat.

Prin urmare, sa vedeti bataile de inima ale ciresei la ocazii. Primele momente sunt decisive. Si cum de o fi scapat cireasa pana acum cu fata curata, se intreaba mereu. Si multumeste sortii.

mancarea dulce mult aduce

decembrie 25th, 2009

porc

Pun pariu ca nu v-ati distrat ca mine. Nici nu aveati cum.

Am tinut post destula vreme, tot postul. Mi se sufla in ceafa ca nu trebuie sa te lauzi cu asta. De fapt e bine sa tii chiar secret. Ca atunci cand umbli cu postul pe post de palarie cu pene de strut pe cap, umilinta se duce pe apa Sambetei. Si degeaba te-ai mai chinuit. Esti la sub zero.

Ma rog, uite ca nu sunt capabila sa tac despre asta. Si iar dau cu mandria mea prea mare in populatie. Pentru ca trebuie sa va explic cumva ce am simtit cand am luat prima imbucatura de mancare de dulce.

Cum m-am dezmeticit si m-am prins ca e rost de bucate la liber, cum am trecut la fapte. Zero moderatie. Zero grija pentru organismul ce nu mai stia ce e carnita.

Prima gura, unt frecat cu usturoi, m-a gasit uimita. A, deci asta este gustul untului, cel drag. Sfinte Sisoe, frumoasa e viata.

Apoi am ingurgitat branza de capra. Abia am reusit sa ma tin in picioare de la suflul de explozie interna din pricina placerii. Jos palaria pentru capre. Faceti o branza de sta pisica-n coada. Niciodata nu v-am pretuit asa de mult ca azi. Va iubesc.

Uite si somonul. Apuca cireaso paine, manjeste-o cu unt, tranteste peste ele fleica roz-portocalie. Acum spune ce simti. Uimire, domnule, uimire.

Apoi ma dau cu totul lui, lui cornila. Si mana dreapta incepe de smintita si apuca sarmale, icre, salata de boeuf. Si inc-o data, la loc comanda.

Cu stanga duc la gura, in putinele dati cand nu am carne in dansa, paharul de visinata la gura. O sticla visinie venita din satul chechis, judetul salaj. Cu domnita, mama de a cherry, e venita. Si ung gatul insetat cu pahar dupa pahar.

Apoi intregesc orgia cu ceva costita afumata ce luceste aurie la lumina dupa-amiezii, cartofi rumeniti si o placinta dumnezeiasca si plesnind de carne.

A terminat cireasa postul e mai buna. Mult mai buna. Dar buna e, nevoie mare, si mancarea dulce si de dulce, cu care m-am recompensat pe mine, un cucernic enorias. Sa se dea cate un pogon de mancare, sa ajunga la toti.

E Craciun si asta trebuie insemnat cum se cuvine in calendar.