refuz sa ma crizez

iunie 30th, 2010

Cercul se strange. Societatea imi da in continuare ghionti. Eu nu si nu.

Sunt o cireasa indaratnica, ce nu accepta criza pana nu o loveste peste gura, cu plesnet de ploaie. Chiar si cei mai calmi dintre noi fac planuri de saracie. Inteleg eu, cu putinele informatii de economie si politica pe care le am, ca Romania este o barcuta de hartie care se lupta cu valuri mari, lacome.

Si oameni fac planuri B si C, pentru ca viata lor prezenta, a, A incepe sa sune rau. Nori grosi se aduna deasupra existentelor noastre asa cum le stim. Si prin urmare musai sa ne restrangem regiile si gestiunile la minimum. Da, in teorie stiu ce e de facut. Practica ma omoara, draguta.

Eu ma comport bland cu mine, cu 3 randuri de manusi. Ca si cum nici de criza n-am auzit, nici banii mei nu sunt in deriva. Impozitare suplimentara? TVA explodat? Cireasa nu intelege de vorba buna. Ea tanjeste sa plece pe indepartati coclauri, sa cucereasca piscuri.

Vrea sa vada, de pilda, cum traiesc, muncesc si se veselesc canadienii. Si mai vrea sa stea lenesa la malul marii in fiecare weekend de vara dat de la Dumnezeu. Asa stie ea sa faca. Sa umble pana isi toceste pingelele, sa soarba din toate cupele posibile toate nectarurile respective.

Lumea nu se mai multumeste sa sopteasca ce ne asteapta, ci pur si simplu iti urla in ureche. Vine sfarsitul glumii. Dar cireasa replica senina ca ea nu vorbeste limba crizeza. Stati asa, ca o sa gasim noi o cale individuala. O sa fie rau, stiu. Dar o sa facem tot ce se poate sa ne fie bine. Haideti sa nu ne cantam prohodul economic.

Si iar se urca in masina, si iar pleaca si iar face planuri de mancat castane coapte cu miros de octombrie prin tari straine. Si se imagineaza la ski, cu un carnat in plisc si un weissbier in labuta, cantand olariti. Si moare de pofta sa stea cu pedala apasata pana la prasele, 90% din timp.

Vreau sa stiu ce faceti voi acum. Si daca mergeti in vacanta cum v-ati obisnuit anii trecuti. Si care este planul vostru B sau C. Multumesc.

despre orci in varianta litorala

iunie 28th, 2010

Orcii sunt fapturile sinistre trimise de Sauron, adica ochiul rau din fratia inelului, sa-i invinga pe pamanteni.

Daca ati vazut filmul, stiti ca ei arata ingrozitor si ca nu pot fi confundati cu un profesor de pian sau un specialist de IT. Daca nu ati vazut filmul, poza este cu unul dintre ei si destul de relevanta.

Impreuna cu a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri am descoperit ca avem orci si aici, in Romania. Ei se intalnesc in mediul lor natural la Vama Veche si sunt veniti de prin mai toate satele dimprejur. Limanu, 23 august, Tuzla si alte localitati unde poate ca s-au terminat femeile.

Exista si un loc unde credem noi ca se fabrica orcii, in persoana cladirii bizare (ar trebui sa o vedeti luminata noaptea) de la santierul naval, cel cu participatiune asiatica. Scopul orcilor? Imperechere, chiar si efemera, cu alte femele decat cele de la ei din localitate. Cu noi 3, daca se poate. Acum, daca se poate. In public, daca se poate.

Fructe cu experienta in decoratiuni exterioare, noi recunoastem orcii dintr-o mie. Designul fetei lor este unul din cale-afara de primar. Daca te mai inseli la figura, desi greu de crezut, nu prea ai cum sa gresesti cu hainele. Orcii poarta vestiminte sofisticate si accesorii greu de imaginat. Cum ar fi un mare diamant industrial intr-o ureche.

Multi dintre ei se dezbraca pe jumate desi nu e cazul, ca sa-si arate muschii si virilitatea. Orcii mai statuti se lasa coplesiti de hormoni de crestere dar si de imperechere si se bat cu non-orci pentru femei care nu i-ar vrea nicicum, oricum. Orcii umbla in grupuri si se protejeaza intre ei, mai ales la timp de primejdie.

Culmea e ca nu toti orcii arata rau dar absolut toti orcii ne pun gand rau. In mod automat, odata ce au pus ochii pe noi, orcii cred ca citesc in privirea noastra aceeasi pofta de care sufera ei. Cum se insala de fiecare data, conflictele se tin lant.

Exista si un anume orc litoral a reusit sa ne inspaimante de-a dreptul, pe termen mediu. L-am numit capetenia orcilor: Uruk’hai (tot din fratia inelului si tot vezi poza: ea e). Si-a capatat statutul asta pentru ca este mai inalt decat restul orcilor, pentru ca vaneaza si singur, este mult mai violent si nu renunta niciodata.

In aproape fiecare weekend de mers la mare, Uruk’hai in varianta autohtona a venit la noi, adulmecandu-ne si identificand locatia noastra fara gres. A incercat de fiecare data imperechere. In mod special cu a cherry dar de fapt cu oricare dintre noi, daca e.

Cat e ziulica de lunga, orcul asta cauta mici buchete de femei singure si apoi se duce langa ele si le inoportuneaza grav. Desi nu arata cel mai rau, Uruk’hai spune lucruri ingrozitoare, motiv pentru care colectioneaza refuz dupa refuz, de la toate fustele prezente. Noi credem ca asa se nasc criminalii in serie.

Faptul ca noi ne prezentam la mare in mod repetat si nu vrem sa ii oferim ospitalitate sentimentala il scoate din minti. Si pe noi ne scoate el, orcul asta vesnic infometat si niciodata descurajat de la atacuri esuate vesnic.

Cu ultima farama de rabdare, rog producatori de la Hollywood sa vina si aici, in Romania, sa faca un film. Promitem sa indicam locurile de pe litoral unde se strang orcii si sa nu ne obraznicim la parte din incasari, cand productia se va fi dovedit un blockbuster. Multumim.

cireasa cu parul valvoi

iunie 28th, 2010

Am o stire de ultima ora. E ceva senzational. Poate chiar ar trebui sa tin pentru mine informatia si sa incerc sa o fructific financiar-contabil.

Dar asa sunt eu, o guraliva. Doamnelor, domnilor, daca mergeti in Belgia va creste parul. Asa mi s-a intamplat mie, motiv pentru care nu vad de ce nu s-ar putea aplica acelasi tratament oricarui cititor de blog.

Tot ce-aveti de facut este sa cumparati un bilet low cost catre Bruxelles, neaparat vara. Si sa panditi prognoza cu atentie, ca sa fiti siguri ca ploua rau si e vant si frig de noiembrie. Incercati apoi pe vremea asta sa aveti haine nepotrivite si sa suferiti de frig, in timp ce sunteti stropit in mod sistematic cu apa din toate partile.

Zic asta ca sa fim siguri ca aplicam aceleasi reteta climatica. La mine asa a fost si nu vreau sa-mi veniti cu reprosuri de acolo, dupa ce ati petrecut zile frumoase si calduroase. Si sa-mi bateti obrazul ca v-ati intors cu aceeasi cantitate de par putin.

Da, cred cu tarie ca de la asta mi s-a tras. Am acum cu 37% mai mult par. Si in lungime si in volum si in ce mai vreti voi. Si nu, nu mi se pare asta pentru ca trec printr-o perioada mai labila din viata mea. O spune lumea pe langa care trec pe strada.

Cireaso, ai atat de mult par, mi se sopteste pe strada. Si asta o zic si oameni care nu ma cunosc. Si care doar auzisera din alte guri cat exact par am. Da, oameni buni, am fost in Belgia, le raspund cu subinteles. Cine are urechi de auzit, sa-auda.

Cred, e drept, ca a folosit si cantitatea de ciocolata ingerata. Deci musai, pe langa expunerea la frig, apa care cade din cer in rafale si vant napraznic, trebuie sa mancati ciocolata cata puteti. A, si sa vizitati in fiecare zi cate un oras, si la mijlocul perioadei, sa inghesuiti 2 orase intr-o zi.

Algoritmul este Bruxelles-Bruges-Gent-Anvers-Bruxelles. In trei zile sa le faceti. Daca se poate sa mergeti cu mama dumneavoastra, si mai bine. Asa va apropiati si mai tare de adevar. Bine, eu nu va impun nimic, doar va explic cum se face sa aveti o caciula de par in loc de doar cateva suvite.

Asta am eu acum si cred ca a meritat toata osteneala. Imi plimb acum podoaba capilara prin lume cu mare fast si ingamfare. Si ca sa vedeti ce greu mi-a fost in voiaj, aveti marturie cateva instantanee.

arestul, un fapt normal

iunie 26th, 2010

Asa mi-a declarat matusa mea cea grasa, acum 2 zile. Cea supranumita si oracolul din titan pentru ca e foarte inteleapta si le zice bine.

Bineinteles, dadeam din buze despre ultima stire din showbizz-ul politic. Diaconescu e la racoare pe aceasta arsita mare. Cum eu nu prea ma pricep la mare lucru cand vine vorba de treburi de-astea, pentru care exista sutu, o ascultam cu nesat.

Si ea zice chestia asta. Arestul e un fapt normal, de-aia s-a inventat. Si brusc asta mi-a declansat o revelatia grandioasa. As putea-o numi revelatia saptamanii, in urma unui top in care s-au luptat aprig, pe viata si pe moarte, inca niste idei cu adevarat importante.

Mi-am dat seama cu prilejul asta ca da, este un adevar absolut. Si ideea asta se poate aplica la toate lucrurile care ni se par curioase sau cu care nu reusim in ruptul capului sa ne obisnuim. Pentru ca exista anumite servicii pentru comunitate despre care preferam sa uitam ca ni se incurca printre picioare.

Brutarii exista pentru ca avem nevoie de paine mai mereu. Miez pentru trup si coaja pentru suflet sau viceversa, dupa caz. Ceainarii exista pentru ca ne place sa bem ceai cel putin 3 patrimi din an, in timp ce soptim ultimele stiri personale. Cizmar exista pentru ca ni se rup cizmele in timpul bataliilor urbane.

Si atunci e normal ca arestul exista pentru cand suntem foarte rai. Sau presupus foarte rai, ca sa fiu corecta.

Ba chiar avem noroc ca nu ne tine cineva sub lupa in fiecare zi i ca nu s-au montat aresturi pe fiecare scara de bloc. Ca altfel am merge toti la arest, de mai multe ori intr-o zi. Putin dimineata, probabil ca macar o ora intre mese si apoi inca o data seara tarziu.

E normal sa existe si spitale pentru ca ne mai imbolnavim si noi. Desi ideea asta ne indispune si de-aia refuzam sa integram informatia in cosul rutinei noastre zilnice.

E pana la urma un lucru obisnuit sa existe si morgi si cimitire pentru ca noi mai si murim. Desi incercam toti sa uitam asta si sa ne scoatem din geografia mintii locatia exacta a stabilimentului final.

Esti tare, matusa asta grasa a mea. O sa ma uit altfel putin la chestii acum.

Deci da, aproape ca e un fapt normal de viata ca Dan Diaconescu sa mearga la arest. A fost rau sau presupus rau. Si ala este locul specializat pentru cand esti asa. Hihi. Ca si cum te-ai duce la ghiseul de bilete ratb cand vrei sa iei tramvaiul, ca ai obosit.

vremea dudelor in floare

iunie 24th, 2010

Imi place Bucurestiul doar in doua faze. Doua mari si late. Ambele efemeride. Poate ca de-aia si-atat de frumoase.

Prima a trecut deja. Eu ma emotionez pana ma scurg fir cu fir in mijloc de aprilie. Atunci cand infloresc copaceii fructiferi pe motive de primavara. Ma uit fascinata de tot procesul: de la muguri de flori pana la plenire si ploaie de petale cu miros de zane.

Astept zilele alea ca pe o amanta. Urmaresc din randul intai cum intai crengile negre si ude nasc niste boabe alb-rozacee. Cum apoi se vorbesc toti si explodeaza ca la un fluier al unui copac mai batran si cu stiinta in ale imprimavaririi. Si petrec timp pe furis la poalele lor pana zboara tot prin aer, ca o nuntire.

Al moment este asta care se inchide acum. Si mor de ciuda ca se inchide. Ador orasul asta cand dau dudele si teii, frati buni cu ele, sunt in plina floare.

Fiecare copac este o invitatie la cina. Ia cireasa si indeasa in gura-i obisnuita cu trufandale cate dude coapte poate sa prinda. Putin rusinata de trecatorii care nu realizeaza ca orasul ii invita la un snack, mananc pana nu mai pot. Am un dud si langa serviciu, pe care l-am devorat cum am putut mai bine.

Nici nu stiu care-mi plac mai tare. Dudele alb-transparente cand sunt coapte, grase ca niste viermi. Alea care lasa pe mana doar o dara dulce-lipicioara si in gura un rai. Sau cele putin mai acrisoare, mov cu negru. Care pateaza mana si limba si hainele, daca esti mai pofticioasa din fire si nu ai grija.

Iar teii, oh teii. Ma dau lor, teilor. Cu greu mai intra cireasa in casa. Ar sta doar pe-afara, sa amusineze copaci. Sa se invaluie in plapuma de miroase. Sa traga pe narile facute palnie aburii ploii strecurate prin tei. cu dud la birou si o armata de tei acasa, orasul asta e locuibil.

Poate doua zile mai am, doar doua. Doua daca am noroc. Asa ca ma opresc din drumurile toate si culeg roadele orasului, in miros de parfumul cel mai fin. Sunt sedusa acum, pe ultima suta de metri, de vremea dudelor in floare de tei.