octombrie 28th, 2010
Functia mea de blogger, ca nu ma pricep sa-i zic altfel, ca doar n-o fi o meserie sau un fel de mancare exotic, vine cu diverse propuneri.
Ba ma duc la un festival de film in Cluj, orasul preferat. Ba ma prelumblu cu mainile la spate printr-o fabrica de lapte curata ca o bomboniera, incercand sa prind mecanismele caii laptelui. Ba mai castig un premiu, in intampinarea caruia vin cu o palarie curioasa. Buun. Sa-mi fie de bine.
Pentru ca m-am tuns scurt, foarte scurt, cel mai scurt, si sunt acum o bloggerita care seamana cu baietelul cuiva, am fost din nou invitata undeva. Pe motive de freza dar si ceva in plus. Poate o combinatie de tenacitate cu inima si cu alte ingrediente cheie pe care trebuie ca le am ca sa pot ajuta.
Am fost invitata la sectia de copii si adolescenti de la Institutul Oncologic. Sa mi se explice cum sta situatia si sa vad cu ce pot ajuta. Nu stiu altii cum sunt. Dar eu nu puteam sa ma duc la vizionare de filme in orasul de inima si sa beau lapte in excursie si sa urc pe scena sa ridic un premiu dar sa zic ca aici nu vreau sa merg, ca-mi dauneaza.
Asociatia Pavel m-a invitat. Niste femei care sunt cazate intr-o camaruta in spital si incearca sa le abata copiilor si tinerilor si parintilor lor mintea de la boala cea mai rea. Oameni incredibil de buni si de pozitivi. Sa stii sa ramai nealterat in valea plangerii si sa cauti mereu solutii pentru problemele extreme ale altora nu e putin lucru.
Am mers cu inima purice, ingrozita de aura disperata care inconjoara acel lacas. Eu si alte 4 femei tunse la fel de scurt: Minxieee, Oana Bratila, Oana Portase si Lori Modoran. Spre bucuria mea, m-au tinut capacele mai tare decat credeam. Ni s-a prezentat situatia exhaustiv. Stiu prea multe despre lucrul asta acum. Si simt ca o sa aflu lucruri si mai coplesitoare in cele ce urmeaza, pe masura ce ma apropii.
Stiu suficient incat sa vreau sa le duc saptamana asta 4 televizoare. Trebuie sa le duc 4 televizoare in stare de functionare si cred ca voi trebuie sa ma ajutati. Nu au alta distractie si nici macar pe-asta nu si-o pot onora.
Asta fac pentru inceput, strang 4 televizoare. Caci apoi am multa treaba acolo. Revin pe tema, acum sa rezolv primul task. So?
Later edit: am deja un televizor, venit din comunitate. Pot. Putem.
Later edit: mai am un televizor, tot de la voi. Pot Putem. Mai am 2.
Later edit: am facut rost de toate. Multumesc enorm.
octombrie 28th, 2010
Am descoperit* o melodie care ma uimeste mereu. Este vorba despre Simple together de Alanis Morissette.
Mi se pare ca versurile exprima asa de plenar ce crede un om cand se indragosteste. Si arata cumva tot plenar si dezamagirea ca lucrurile nu s-au comportat cuminti, pe masura asteptarilor. Le pun mai jos, sunt fascinante. Si o sa incerc si o traducere primara si complet adaptata si aproximativa, la prima rasuflare. Chit ca stiu ca nu aveti nevoie.
You’ve been my golden best friend / Mi-ai fost cel mai tare prieten
Now with post-demise at hand / Dar acum ca ne-a murit in brate
Can’t go to you for consolation / Oh nu pot sa caut consolare tocmai la tine
Cause we’re off limits during this transition / Pentru ca ne-am ars groaznic pe parcurs
This grief overwhelms me / Sunt coplesita de gust rau in gura si melancolie
It burns in my stomach / Si am arsuri la stomac
And I can’t stop bumping into things / Si reusesc sa merg mai departe doar lovindu-ma de lucruri
I thought we’d be simple together / Am crezut ca o sa mearga usor ca un fulg
I thought we’d be happy together / Am crezut ca o sa fim fericiti
Thought we’d be limitless together / Am crezut ca sky is our limit
I thought we’d be precious together / Am crezut ca o sa stralucim impreuna
But I was sadly mistaken / Dar ah, cat de tare m-am mai putut insela.
You’ve been my soulmate and mentor / Mi-ai fost suflet pereche si mentor
I remembered you the moment I met you / Te-am remarcat din prima
With you I knew god’s face was handsome / Cu tine m-am prins ca fata Lui e de bun augur
With you I suffered an expansion / Cu tine m-am reinventat
This loss is numbing me / Am pierdut si sunt amortita
It pierces my chest / Am pieptul perforat de nemultumire
And I can’t stop dropping everything / Si-mi scapa tot si toate
I thought we’d be sexy together / Am crezut ca o sa fim asa de sexy impreuna
Thought we’d be evolving together / Am crezut ca o sa devenim mai buni
I thought we’d have children together / Am crezut ca o sa facem copii
I thought we’d be family together / Si ca o sa fim o familie misto
But I was sadly mistaken / Dar ah, cat de tare m-am mai putut insela.
If I had a bill for all the philosophies I shared / Of, daca as avea cate o suta pentru fiecare filosofie la care m-am dedat
If I had a penny for all the possibilities I presented / Of, daca as avea cate un leu pentru tot ce am crezut
If I had a dime for every hand thrown up in the air / Of, daca as avea cate un banut pentru fiecare tanananana (nu gasesc ceva bun)
My wealth would render this no less severe / M-as imbogati
I thought we’d be genius together / Am crezut ca o sa fim mortali impreuna
I thought we’d be healing together / Am crezut ca o sa ne ungem ranile reciproc
I thought we’d be growing together / Am crezut ca o sa (ne) crestem impreuna
Thought we’d be adventurous together / Am crezut ca o sa facem haiducii impreuna
But I was sadly mistaken / Dar ah, cat de tare m-am mai putut insela.
Thought we’d be exploring together / Am crezut ca o sa devenim exploratori profesionisti
Thought we’d be inspired together / Am crezut ca o sa fim sursa de inspiratie unul altuia
I thought we’d be flying together / Am crezut ca o sa zburam de bine ce o sa ne fie
Thought we’d be on fire together / Am crezut ca o sa ramanem pe jar
But I was sadly mistaken / Dar ah, cat de tare m-am mai putut insela.
*Melodie indicata de a cherry pentru autoflagelare cand mergem la drum.
Si cantecul.
octombrie 26th, 2010
Cine-ar fi crezut ca in orasul asta cat o nuca si pe care il stim ca pe buzunarul nostru de la spate mai poti descoperi asa ceva. Un cotlon public si totusi privat, numai bun de giugiuleala. Dar uite ca s-a intrupat, pentru dragostea ce zace-n noi.
Am prins de veste si va fi numai al meu. Exista un cinematograf dedicat special indragostitilor, cu preponderenta clandestini. Care se feresc din cine stie ce motive puerile de ochii altor oameni. Si nu ma refer anume la indragostitii de cultura, ci la ceilalti . Care nu mai au rabdare si vor sa puna carne peste carne, fie chiar si intr-un mod incomplet dar sincer.
Sigur, povestea nu-mi apartine. Este vorba despre o verisoara de la tara, din partea tatalui, care a venit in capitala si a patimit tot ce spun mai departe. Cica a intrat dumneaei in cinematograful in care spera sa aiba nitele momente de pace si prietenie cu un domn respectabil. Voia sa vorbeasca obraz in obraz si apoi rasuflare-n rasuflare despre carti, filme, flori, fete sau baieti.
Cand colo, ce sa vezi. La o ora absurda, cand se presupunea ca toti oamenii muncesc sau iau masa, era plin de lume. S-a mirat ea de asa obiceiuri metropolitane. Zero intimitate, ce mare mitocanie. Si dupa ce a incercat o comunicare verbala si non dar plina de talc cu partenerul de discutie in plina sala, a fost lasata de nervii ei. A plecat bajbaind dupa un spatiu aparte, tragand dupa ea corpul prieten.
Culmea e ca l-a si gasit. Se pare ca undeva intr-o latura a salii exista o perdelusa care asigura discretie perfecta pentru cine are nevoie de ea. Si ea avea. Mare nevoie, povesteste ea cu talc, facand si cu ochiul, in care apare o steluta de praf de minune, concomitenta cu o buburuza de saliva datorata poftei sale de viata.
Parca vad cu ochii mei acest refugiu unde poti duce o conversatie decenta in timp ce-ti si atingi interlocutorul, sa-l faci atent. E o oaza de armonie umbroasa. Poti sa vezi si filmul, daca ai pofta. Dar cica poti s-o faci intr-o pozitie mai acatarii. Nu in sezut pe scaunul tare, separat de lumea de care vrei de fapt sa te lipesti printr-un barbar maner.
Poti sa te incolacesti, sa te sucesti, sa preiei comanda, sa te supui, sa te aciuiesti de-a busilea, sa suspini incet, sa exclami a mirare si inca o suita de alte activitati. Verisoara mea de la tara e un om pur, ea nu minte. Se cade sa o cred pe de-a intregul.
Toate astea si multe altele se pot face in cinematograful indragostitilor. Un spatiu de ragaz urban cu o gramada de public in jur.
octombrie 26th, 2010
Ma bantuie o stare noua, ca o razvratire a carnii si mintii mele de cireasa cu pielita subtire si decolteu generos.
Ma bantuie si cand dorm si cand stau treaza si cand ma scald dulce intre cele doua. Ani de zile m-am straduit sa mint frumos, usor ca o aripa de fluture si mai ales diplomatic. Am si fost mult ajutata de scoala ce facui si anturajul in care lucrai cu spor si rezultate notabile. Un specialist de PR eficient devine un mic cameleon frumos nevoie mare. Toata lumea vrea sa puna mana pe asa lapte si miere. Ce daca se sparge ca o bula de sapun fa la prima mangaiere.
Acum insa ma loveste direct peste frunte reversul medaliei. Patesc pedeapsa pentru ca am mintit profesionist ani de zile. Acum imi vine sa spun toate adevarurile lumii fara de perdea si plina de clabuci la gura. Abia ma abtin si gura mi-e mereu plina de lucruri incomode care se roaga sa iasa la iveala. Cireaso, lasa-ne sa vedem lumina zilei.
Trebuie sa dorm. Iti miros picioarele. Nu mi-e dor de tine. Gatesti rau, sa o lasam balta. Ma plictisesti. Ai gresit rau aici. Asta nu are cum sa mearga, e gandit cu fundul. Uita-ma. Ce film rau ai ales. Nu am avut orgasm. Am nevoie sa merg singura acum. Vreau sa fac revelionul cu x. Ma vad cu altcineva. Ai ticuri gramada si nu-mi plac ticurile. Ma exasperezi cu figura asta. Arati obosita azi. Esti prea consumist si te dispretuiesc.
Si iar.
Sunt doua clase peste. Esti penibil. Ce tunsoare care nu te aranjeaza. N-ai nicio sansa. Tocmai m-ai jignit. Cum poti sa-mi propui asa ceva, intereseaza-te inainte. Taci tu sa zic eu. Ma faci sa rad. Nu ma interseaza. Proportia intre cap si corp e gresita. De multa vreme n-am mai intalnit pe cineva asa primar. N-ai pic de umor. Nu am timp sa ma vad cu tine. Ai matreata.
O fi sfarsitul lumii mele, asa cum o stiu. Daca cireasa incepe sa mearga prin viata impartind ciucuri de adevaruri acolo unde inainte doar zambea se se intorcea pe calcaie, poate ca totul se preface. Cine sa reziste unui asemenea tratament si de ce. Ma abtin cat pot si imi dau mici palme peste gura in mod metaforic.
Dar ma simt injectata cu serul adevarului si mi-e ca digurile n-o sa mai reziste mult. Si ca, dand drumul la gura, dezlantui un noian de vorbe ingrozitoare. Cine o sa ramana pe langa mine, cine. Ce mai experiment.
