paine si sperma

mai 31st, 2010

Se dau doua biciclete. Se da o cireasa si un prieten imaginar, I. Se da o dupa-masa nici prea cleioasa de arsita dar nici sa faca pielita subtire de cireasa cu un neplacut aspect de gaina.

Suntem la mare. La cel mai indepartat colt de Mare Neagra cu reflexe albastre apartinand tarii noastre. Incaleca cireasa pe-o sa, incaleca si I. Fusta fal-fal, cositele ciresei fal-fal, pielea ciresei de nuanta cafe ole. Trecem pe langa campuri mustind de maci.

Ne indreptam catre bulgari. Suntem sedusi pentru ca au castraveciori, dulceata de trandafiri si privelisti tulburatoare. Pedaleza cireasa, pedaleaza I. Ajungem in vama, prezentam buletine. Vamesii spun exact ce n-ar vrea cireasa sa auda.

O fobie mare si lata are si ea. Si primeste provocari din toate pozitiile pe tema asta. Dati-va jos de pe roti, avertizeaza ei. Cainii o sa sara la voi. Sar la toti biciclistii. Prietenul I. stie groaza ciresei cea mare. O linisteste insa cu cuvinte potrivite. Sunt aici, o sa fie bine, nu te mai gandi.

Descalecam (al catelea descalecat din istorie este asta?) si cu bicicleta langa, mergem tiptil. Intai nimic. Apoi apare unul, apoi inca unul, apoi inca 3, apoi inca 2, apoi inca 1. Cireasa stie exact pentru ca cireasa abia mai are puls.

Cainii asmutiti se uita mai ales la cireasa. La ea isi ranjesc dintii, spre ea arunca bale, pe ea o vor. Ca de obicei. Si tot ca de obicei, cireasa incepe sa tremure patologic din toate incheieturile, transpira toate, si incearca sa isi indese inapoi in piept cu miscari pripite inima. Care s-a strecurat cumva afara, dand oasele deoparte si facand pielea sa plezneasca.

Asediul cainilor pare ca tine o ora. I. ma salveaza, intr-adevar. Cand el latra rau la ei, ei pleaca, dar cu regret. Imi ia mult pana sa-mi revin la semne vitale normale. Imi vine sa plang. Incalecam. Fusta mea fal-fal. Cositele mele fal-fal.

Pe langa noi scenografi priceputi desfasoara campuri intregi cu decoruri cu maci si flori mov si albastrele si rauri de grau verde. Cum s-a schimbat tara, cum fiecare centimetru patrat de pamant este lucrat cu mare grija. Totul arata nemteste. Ce diferenta. Deci asa se fac castraveciorii, cu grija.

Se destinde cireasa, dar inca are in ochi apa limpede de caprioara. Se opresc biciclistii, fac popas. Sa-si mai traga sufletul, sa faca o poza magiei bulgaresti. Intra cireasa in graul necopt, mangaietor. Intra si prietenul ei imaginar. Dupa un scurt dialog, senzualitatea se intinde ca o molima peste recolta bulgareasca.

Se trage cortina, fasaie graul, se aud ceva zgomote specifice dragostei. Trece niste vreme, imposibil de precizat. Pamantul miroase asa de puternic. Seva florilor se ameteca cu respiratia sacadata a celor doi actori protagonisti pe pamant bulgaresc.

Se trage cortina deoparte si ce sa vezi. Ramane niste grau culcat la pamant. Maci striviti alaturi de alte flori ale campului incearca sa-si revina din stransoare. Se lasa inserarea. Cireasa incaleca, fusta fal-fal. Cositele fal-fal. Ea si prietenul ei imaginar.

Daca dragoste nu e, nimic nu e. Insa niste bulgari o sa manance toamna-iarna viitoare paine si sperma deopotriva. Pam-pam.

Tags: , , , , , , , , ,
Posted in De dragoste si dor | 14 Comments »

cireasa, delta si aparatul

mai 31st, 2010

Cireasa n-a calcat pana acum pe taramul deltei. Isi doreste asta de absurd de multa vreme si cu tulburator de multa patima.

Dar se pare ca e la fel de greu sa convingi pe cineva sa mearga in delta ca atunci cand vrei sa convingi un barbat sa-ti faca un foc doar de dragul uitatului la flacari, fara sa puna o carne sa sfaraie pe el. Mi-as dori sa apreciati acuratetea comparatiei.

Si uite cum invitatia Sony sa ma duca in delta a picat la fix. Au zis vino cireaso, sa-ti aratam ceva. Asta a fost motivul lor: tocmai au lansat 1 sau de fapt 2 camere noi. Nex-3 si Nex-5, doi frati care fac chestii despre care trebuie sa stie cat mai multa lume.

Motivul meu mai trebuie spus? Abia asteptam sa ma cheme cineva in delta, oricine. Ce daca n-am reusit sa conving un barbat, tot e bine ca am convins o firma. Si culmea e ca sunt déjà destule aparaturi Sony in viata mea incat sa ma numesc client fidel. Bingo.

E clar ca o sa va spun ce-am inteles eu ca face camera asta dintr-un punct de vedere ciresesc. Nu stiu sa manuiesc tehnologii, nici macar simpliste, d-apai smechere. De-aia am o intimitate jalnica cu masina mea proprie de spalat. Cu care, desi ne stim de 6 ani, sunt in relatii foarte reci si pastram distanta cat putem de tare. Ciresei nu-i plac butoanele. Cred ca nici masinii mele de spalat, ciresele.

Si totusi. Hai sa va zic ce face bun, special si unic aparatul asta cu care m-am jucat in weekend, avand la indemana cele mai frumoase privelisti, cred, din lume. Primul lucru: e cel mai mic si cel mai usor aparat din lume, cu obiectiv interschimbabil.

Adica Nex-3 respectiv Nex-5 este o combinatie prea fericita intre un aparat mic si performant, de buzunar, din ala pe care chiar il port mereu cu mine, si un aparat maret, cum au profesionistii. Rrrrr. Ce-mi mai plac profesionistii, cu obiectivele lor lungi si groase.

Dar sa ma intorc. In termeni simpli, e genul de aparat care e mic ca un amator si tare ca un profesionist. Apoi, aparatul asta e genul de prieten tehnologic care vorbeste mereu cu tine si nu te lasa sa faci poze proaste.

Din ce-am inteles eu, dar ma rog, poate ma insel un pic, chiar daca eu m-as chinui si as vrea de-a naibii sa fac poze nasoale, iese din aparat o manuta vanjoasa si ma opreste, obligandu-ma sa merg pe calea cea buna.
Tehnologia desteapta dinauntru imi pune mesajele potrivite pe ecran, pentru fiecare situatie in parte. Cireaso, vrei sa pozezi apus? Uite-asa se face cel mai bine. Cireaso, ai vazut un barbat in uniforma care iti place teribil? Uite cum poti sa-l scoti pe el in fata si tot ce e in jur se blureaza.

Cele mai tari chestii pe care la face sunt poze panoramice si de sus in jos si de la stanga la dreapta. Eu apas un buton si misc camera spre ce vreau sa prind si el le lipeste singur si-mi da o singura poza. Cool. Dar face si 7 cadre pe secunda, pe “sport mode”. Asta inseamna ca pot poza chestii in miscare, care ies clare, ca un fel de minifilmulet.

Rezultatul e ca amatorii ca mine pot face poze de profesionisti. Mi se pare destul de tare. Ce mai face Nex? Pai poze misto la lumina putina. A, si scoate zgomot slab cand declansezi, ca sa nu se prinda lumea de ceea ce tocmai faci. Pentru mine cel putin, asta, ultima, e importanta tare.

Si uite si niste poze din rai.

Tags: , , , , ,
Posted in Uncategorized | 2 Comments »

vreau sa fiu zana intr-o luna

mai 29th, 2010

Stati si nu jubilati, ca nu este vorba despre mine. Eu sunt déjà o zana in viata, doar stiti asta. Desi mi-a luat ceva mai mult de o luna sa ajung asa, intrucat nu am avut parte de atata sustinere de cata o sa beneficieze zana asta despre care planuiesc sa va vorbesc.

Cireasa a fost aleasa intr-un juriu. Nu, nu este cum cred ca sperati voi, adica nu am fost convocata de catre vreo celula de sorginte geniala a guvernului, menita sa vina cu solutiile cele mai potrivite pentru iesirea Romaniei din criza. Inca mai astept telefonul asta. Fiindca ei nici nu stiu ce pierd. Cireasa are viziune, cireasa are misiune.

Ci am fost chemata, alaturi de niste femei aprige, adica Copila Blonda, Maldita, Alina Constantinescu si Roxana Radu, sa decid care este femeia mai grasuta, asa, pe care o ajutam sa devina Zana intr-o luna. Si cand zic asta, nu glumim deloc.

Campania este lansata de Dietetik, adica prietena mea draga Lamaie, impreuna cu prietena mea draga Pietricel si cu cea mai noua prietena a mea, Anca Nelersa. Dar sa va ciripesc cum sta treaba, pentru ca poate va intereseaza.

Eu, mama, prietenele mele cele mai bune si vreo doua matusi pe care a trebuit sa le declar, ca totul sa fie cinstit, atunci cand am fost abordata, la sectiunea averi personale, nu avem voie sa participam. Voi insa da.
Pana pe 17 iunie trebuie sa intrati aici, sa va faceti cont, sa fiti logate, si sa ziceti de ce credeti voi ca sunteti cea mai potrivita femeie actuala plinuta, viitoare zanuta. Trebuie sa ne impresionezi, sa explici ce-ai incercat si cum nu ti-a iesit, sau sa povestesti de ce este enorm de important pentru tine sa te remodelezi sub bagheta unor specialist.

E cam ca la admiterea la o facultate straina, pentru master: 50 % conteaza popularitatea potentialei zane (adica voturile inregistrate) si 50% conteaza bagheta noastra, a persoanelor din juriu. Cum suntem femei cu inima buna, sa n-aveti emotii.

Ce primiti in schimb? Numai chestii misto de tot. Un program de o luna, cu o serie de tratamente si consultatii specializate, care sa va faca sa slabiti. Facem asta impreuna cu Keiko Slim Spa si Medicover, care si-au unit fortele si va tin sub lupa, pana va fac mai frumoase. Dar pun umarul la proiect si Casa Natural si Aloe Vera, si Eventim, care ne-a dat bilete la concertul Elton John, unde o sa mergem cu mare pofta de dans si tambalau.

Castigatoarea va fi anuntata pe 18 iunie. Cu cat pui povestea mai repede, cu atat ai sanse sa strangi mai multe voturi. Suna nu un prieten, suna o gramada de prieteni, pe toti pe care-i cunosti si stii ca au net, si pune-i sa te voteze. Cele mai votate 10 povesti intra in finala si aici imi incep eu munca, alturi de celelalte déjà zane.

Tot aici gasesti si regulamentul exact al concursului, si toate procedurile pe care ti le vom aplica, dupa ce te-am desemnat in mod oficial zana. Ca sa fiu sincera, abia astept sa vad o femeie cu prea multa carnita cum se transforma intr-o diva. Si sigur ca as vrea sa se intampla asta cu o cititoare din livada mea. Asa ca, daca va tenteaza, puneti repede acolo povestioara care va aduce slabirea.

Va pup si aveti grija de silueta voastra. Vad ca e al doilea post despre grasime intr-o saptamana. Ce-o fi cu mine? Doh.

Tags: , , , ,
Posted in Uncategorized | 3 Comments »

ciorna despre tulcea

mai 27th, 2010

Ajunge cireasa pentru prima data in judetul Tulcea dar si in orasul Tulcea.

Despre locul asta de lume unde nu a mai calatorit niciodata, ea are de facut niste remarci primare. Dupa ce va reveni, poate se vor mai sterge din cele de acum si vor veni altele primenite, noi. Dar pentru inceput, asta e ciorna mea despre Tulcea.

Ca sa ajungi la Tulcea, trebuie sa treci prin orasul Tandarei. Poate voi stiati unde e. Eu nu. Tot ce pot sa va spun, pe langa uimirea ce-am simtit ca am aflat locatia, ca tandarencele arata traznet si sunt gatite nevoie mare. Foarte hot.

Am trecut pe langa fostul sit al Orasului de Floci, despre care nu stiam nimic. Un vechi oras medieval, astazi disparut. Ciresei i-a sarit basca cand a citit asa porcarie scrie in mod evident de catre oficialitati, cu litere de-o schioapa.

Si acum exclusiv despre Tulcea si imprejurimi.

Vacile de aici sunt negre si lucioase si pasc in soare, toate indreptate in aceeasi directie. Ca si cum sunt indrumate de un dirijor de vaci. Nu te prinzi mai deloc cand intri in Tulcea. Tot crezi ca o sa urmeze si, cand inca o astepti, vezi o tablita ca tocmai s-a terminat.

Totul este facut din piatra alba si pare albit de soare de veacuri. Pe alocuri, drumurile nationale care te conduc in partea asta de lume sunt din pietris de format mare sau chiar uliti, pur si simplu. Pe langa Tulcea, fetele trag agale magarusi indaratnici de o sfoara.

Casele tulcene sunt perfect functionale, in sensul ca sunt facute exact cat ii trebuie familiei respective. Rar vezi megalomanii sinistre, ca pe langa Bucuresti sau alte locuri blagoslovite de paranoia. Aici exista tufe mari de trandafiri care explodeaza peste tot din piatra alba si seaca si multe fantani vii.

In regiunea Tulcea, exista ciurde de barbati salbatici, cu motoare, veniti (cred) din alte parti. Barbatii tulceni sunt deschisi la culoare si cam pitici dar compenseaza asta prin faptul ca isi pun doi sau mai multi cercei intr-o ureche.

Aici multi porumbei se imbraca in alb. Si multi tulceni inmoaie bidineaua un vopsea si isi vopsesc casele, portile si gardurile cu albastru puternic. Graul lor mangaie ochiul meu si mana mea. Campurile tulcene sunt pline de sange, desi nu se lupta nimeni cu nimeni. Macii cotropesc tot.

O groaza de tulceni au case cu acoperisuri de stuf, ca la Muzeul Satului. Eu credeam ca asta e ceva de mult apus. Si totul pare de o saracie lucie, cum rar vezi in alte parti de tara.

Revin cu noutati si informatii despre ce naiba caut aici.

Posted in Uncategorized | 6 Comments »

cresa de avocado

mai 27th, 2010

Poate stiti, poate nu. M-am laudat, si pe buna dreptate, ca am nu doar 2 prietene foarte bune, ci poate 22. La fel de aproape neverosimil de bune.

Exista insa doua cu care impart o preocupare speciala. Este vorba despre a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Fiecare dintre noi avem acasa cate o cresa de avocado. Culmea e ca nu ne limitam la a ne vedea de propriul program de crestere, ci facem si schimburi culturale intre crese. Adica trimitem cate un avocado de la una la alta, pentru nevoi imediate.

Sa ma explic. De obicei se intampla asa. Omul fara stiinte aprofundate in avocado aude de la fitecine ca ar fi bun. Ba chiar il mai si intalneste intr-o salata, la un restaurant cu fite. Si afla alta data, facand ochii mari, ca ar intra in compozitia felului de mancare numit guacamoles. Adica ceva delicios.

Si atunci omul vrea sa aiba acasa si el avocado. Mai ales ca in jurul lui exista niste personaje care, cu fervoare aproape religioasa, ii tot spun ca este cel mai bun lucru de pe pamant. Si ca daca nu ai avocado in casa, practic nu existi. Si ca ai trait intr-un fel de ev mediu al mancatului pana acum, cand incepe iluminarea. Cumva, e adevarat.

Asa ca bietul om expirat merge la supermarket si il cauta. Gaseste un fel de galusca de culoare verde inchis. Vede ca lumea o alege pipaind-o. Pipaie si el guguloiul si il ia pe cel mai tare, crezand ca cel mai molcut e trecut. Ca para malaiata. Gresit.

Cei mai buni avocado sunt cei moi. Cu cei tari ca piatra nu se poate face nimic. Ii aduce omul acasa, se uita la ei neputincios o vreme, ii dezbraca de pielita, incearca sa-l mananci cumva, oricum. Rezultatul e jalnic si omul arunca avocado si nici ca mai incearca vreodata. Si mai exista varianta nr. 2, la fel de futila.

Aduce omul acasa avocado si il tot tine, pentru ca i se face frica de el si nu stie cum sa-l abordeze. Prefera sa-l ignore, ca si cum nici avocado n-a mancat, nici gura apa nu-i lasa. Avocado in timpul asta se strica. E drept ca pana la stricare, ajunge in faza lui optima, dar omul de unde sa stie. Cand in sfarsit ii e clar detinatorului nauc de avocado ca are in posesie ceva stricat, il arunca. Gresit.

Noi trei pipaim avocado ca sa-i gasim pe cei mai moi. De cele mai multe ori asta este o activitate fara sorti de izbanda, pentru ca avocado sunt de obicei tari de tot. Adica necopti. Dar ei nu sunt de ignorat. Ii luam acasa, de obicei 2-3. Si ii punem intr-o fructiera, ca pe portocale.

Ii lasam doua zile fara sa ne interesam de soarta lor. In a treia zi, incepem si-i pipaim indecent de mult. Hmm. Sperimatadarsperigedeaba. Inca nu e gata. Nu mai e chiar pietroi, dar inca nu se poate manca. Mai lasam o zi, pipaim. Tot nu e bine. Sigur, totul difera de la avocado la avocado.

Ei sunt diferiti, precum oamenii Dar daca ma obliga cineva sa trag o concluzie, as zice ca un avocado devine din pietroi bun de mancat in 4-5 zile. Dar trebuie mereu pipait. Si numai cand il simti ca ti se abandoneaza ca o amanta, ca te lasa sa ti se afunde doar un pic degetele in carnea lui, atunci e bun. Paraie de bun ce e.

Dar pentru ca pofta e prea mare, incepe sarabanda. Eu sun dentista, a cherry ma suna pe mine, dentista suna pe a cherry. Auzi, ai un avocado copt? Ca al meu sigur mai dureaza 2 zile si imi trebuie. A cherry poate are. Dar poate are doar unul singur si o doare sufletul sa-l dea. Ca ea cu ce mai ramane. Si tot asa.

Astfel arata circuitul avocado-ului in natura. Si noi, trei fructe in toata firea, cu felurite responsabilitati (regina neincoronata a online-ului romanesc/stirista stiristelor/dentista secolului) ne asumam totusi si cresa vesnica de avocado. Nici una dintre noi nu sta fara vreun avocado in casa, copt sau nu. Trebuie sa avem. Trebuie.

Pentru ca gustul sublim cu care se prezinta avocado la tine atunci cand e el pregatit, cu putine lucruri se compara. Prea putine. Asa ca suntem foarte ocupate, zi de zi. Cu tot ce trebuie intr-o casa si intr-o viata, ca ea sa fie armonioasa si eficienta. Dar nu neglijam niciodata cresa de avocado, unde mereu avem cativa coconi.

Tags: , , , ,
Posted in Mintea mea sorcova | 9 Comments »

« Older Entries

sunt si la