cireasa cu trei matusi

septembrie 1st, 2010

Daca ma uit bine la lumea care ma/ne inconjoara, vad ca rubedeniile nu sunt chiar la mare pret in ziua de azi.

Oamenii pe care ii cunosc de-abia mai au timp de mame si tati. Bunicii sunt la sute de kilometri departare sau incep sa dispara. Deci aici nu mai trebuie investit efort. Iar de matusi si unchi nu mai are nimeni timp. Sunt un fel de accesoriu capatat prin contractul cu viata. Te-ai nascut, primesti si asa ceva. Dar accesorii de care nu trebuie neaparat sa ne preocupam. Avem atatea pe cap incat numai de ei nu ne mai arde.

Si totusi cireasa are trei matusi completamente active. Si pentru care are rezervate halci importante de timp din viata ei nelucratoare. Cum s-a petrecut una ca asta, nu stiu exact. De ce altii nu viziteaza niciodata vreo matusa iar cireasa e mereu la vreuna din cele trei, nu pot sa pricep in ruptul capului. Sa nu credeada cineva ca lor li se pare ca ma comport cum trebuie.

Fiecare dintre cele trei matusi se simte teribil de neglijata. Daca trece o luna, o matusa nevizitata incepe sa se nelinisteasca si sa-mi trimita mesaje subliminale prin metoda tipic matusesti. Gasesc postituri pirn tot orasul, continand un text scurt. Viziteaza-ti matusa. Viziteaza-ti matusa. Viziteaza-ti matusa. A venit timpul. Esti neglijenta. Unde ti-e capul. Alergi ca o nauca dar uiti de matusi.

Senzatia mea e ca alerg de zabauca de la o matusa la alta si nici ca mai apuc sa fac altceva. Convingerea lor e ca cireasa e prinsa mereu cu tot felul de treburi de neinteles si de-aia nu ajunge niciodata sa le viziteze.

Una dintre matusi ma ademeneste la ea cu placinta. De obicei cu visine, uneori cu mere, niciodata mit carne. Ador placinta mit carne. Odata intrata in barlog, imi povesteste cate in luna si-n stele. Despre razboi si ce rai sunt rusii, despre alte rubedenii disparute, niste timpuri de de mult si relatii conjugale desfasurate in moduri in care nu cred azi ca mai e posibil. Eu ii aduc napolitane. Ea ma intreaba unde mai plec.

Alta matusa ma ademeneste cu vorbe potrivite. Nu zice niciodata ca-i e dor de mine. Dorul e ceva cheesy si ea e o matusa asa de cool. Inventeaza tot felul de treburi pentru care o cireasa trebuie negresit sa viziteze aceasta matusa. Cand intru in casa care mi-e parca predestinata, mananc mereu ceva bun. Gustul imi aduce langa mine cantece de cand eram mica si zurgalai si vocile tuturor si mirosul de petrosin si semintele care se prajesc pe aragaz. In timp ce in cuptor se coace o turta.

Si inca o matusa ma ademeneste cu pareri fondate despre viata. Matusa asta e pusa strategic in buricul targului, deci nu prea o pot ocoli. De la ea, de la cucurigu, se vede bine toata partea de oras care conteaza. Intr-un balamuc de carti si picturi, matusa imi da sa mananc ceva bun si musai sanatos 100%. E sora buna cu broccoli, migdalele, concepte care propaga toleranta si posibile mici retete de succes personal.

Am trei matusi si ma mandresc cu ele. Fiecare are ceva special si o complicitate buna cu cireasa. Si ma bucur ca sunt un fruct vizitator de matusi. Cand lumea nu mai are timp nici macar de una, eu imi fac timp de trei. Trei matusi! E drept ca nu reusesc mereu sa tin pasul cu atatea si prin urmare matusile se mai burzuluie la mine. Dar treaba cu buchetul de matusi e un lucru de mandrie. Si pare ca sunt o cireasa de isprava.

Tags: , , , , , ,
Posted in Respir in Romaneea | 3 Comments »

cireasa si micimea universului cunoscut

august 31st, 2010

Cireasa nu poate sa priceapa de ce povestile ei sunt mai imbarligate decat ale altor oameni.

Ea se simte in permanenta intr-o oala in care aparent e bagata cu oameni, animale, locuri geografice si intamplari care nu au legatura intre ele. Si, pe masura ce lucrurile avanseaza, se prinde ca totul e cumva gandit de un papusar nebun, ce are chef de distractie cu blonde minione. Pe care le gateste indelung, la foc mic, sa se perpeleasca incetinel.

Am informatii sigure potrivit carora sunt implicata intr-un univers daca nu paralel, macar mai bine planificat decat al altora. Aproape tot ce ating cu aripa mea dreapta se contecteaza prin fire de poveste. Desi eu ma preocup cu incapatanare de prezent, in jurul meu reiese un trecut si se tese un viitor legat cu ite initial nevazute dar ulterior rosii de atata intensitate.

Oamenii importanti din viata mea sunt din zone atat de diferite. Ai zice ca n-ar putea sa se cunoasca intre ei si sa creeze impreuna ceva memorabil. Si totusi, soarta imi joaca feste hilare. Si va asigur ca toate legaturile sunt la limita acceptabilului de catre un om normal, d-apai o cireasa. Totul e putin probabil, putin promiscuu si putin peste un scenariu de telenovela cu buget mic.

Fostul meu sot, inginerul fara inima, urmeaza sa-l cunoasca in scurt timp pe SMPE. Vor face plaja impreuna si sor sorbi din paharele prieteniei. Daca n-as fi asa obosita de atatea intamplari, poate ca as fi chiar curioasa ce o sa iasa din aceasta impreunare impotriva naturii. Jeep-ul intalneste BMW-ul, ceasul de x mii il intalneste pe cel de y mii, nebunia periculos de discreta intalneste nebunia scanteietoare ca o nestemata. Cucoana lene cunoaste pe adolescentul neastampar.

Am trait s-o vad si pe-asta. Cel mai iubit dintre pamanteni a avut multa treaba cu poneiul. Poneiul este bun prieten recent cu mine. Si pentru ponei cel mai iubit dintre pamanteni este cel mai iubit dintre pamanteni. Prietenul meu imaginar e legat fedeles de alti oameni de prin viata mea. Si fete si baieti. Dinainte de a ne cunoaste. In moduri greu de descris dar care ar descreti multe frunti pline de griji.

E greu, va spun. Viata mea e ca o mancarica. Locurile prin care ma plimb poarta indicatoare. Aici s-au petrecut, cireaso, urmatoarele fapte care au legatura directa cu mata. Oamenii langa care ma priponesc poarta urmele unor burice de degete familiare. Daca nu poarta inca, vor purta. Marile iubiri fie sunt cunostinte de gradinita, fie se vor cunoaste in viitorul apropiat.

Universul meu e cat o nuca. Si desi se labarteaza pe alocuri ca sa inghita date si contexte noi, apoi se strange la loc si-mi arata, dand cu tifla, noile combinatii sub semnul coincidentei supreme. Cireasa nu stie ce sa mai aleaga. Unde sa mai mearga. Cu cine si de ce. Si se uita la ce-i trece pe dinaintea ochilor cu sentimentul unui deja vu viitor.

Sa inceapa petrecerea.

Tags: , , , , ,
Posted in De dragoste si dor | 6 Comments »

la cizmarul parasit

august 31st, 2010

Pe cizmarul meu l-a parasit nevasta lui.

De ce a facut ea asta, cizmarul nu intelege. Sa-l vedeti cat e de chipes. Un cizmar blond si ars de soare, cu ochii albastri si spirit de invingator. Un cizmar vesel si pus pe sotii, cu muschi si maiouri decoltate si putin par blond care-i iese triumfator deasupra marginii albe de bumbac curat. Un cizmar roman ca un gondolier venetian.

Un cizmar care are niste preturi nebunesti. Pe care le accepti cu placere, caci iti place cum pune pingele si captuseste lucruri de necaptusit de catre altii. Un cizmar care munceste de dimineata si pana seara pentru cuibul sau in care sedea pana de curand ea.

Nu-i lipsea nimic neveste-mii, se plange cizmarul clientilor cu flecurile si mintile duse. Munceam de dimineata pana seara ca sa aiba tot ce trebuie. Stii, cizmarule, poate lipseai prea mult, iti vine sa zici cand il auzi tanguindu-se. Dar te opresti gandindu-te ca, daca era un cizmar mai lenes si neimplicat, ce. Nu e sigur ca nevasta ar fi ramas.

Ajunsa discutia la lucrul ala delicat, cizmarul trebuie sa admita. Da, nevasta i-a plecat cu un altul. Daca a fugit sau s-a indepartat in pas molcom, asta nu mai stiu. Faptul e consumat si cizmarul meu e parasit. Clientii cu ciubote paradite se prezinta in continuare la pravalia lui de lux. Dar banui eu ca el nu mai gaseste misiunea-viziunea muncii lui asidue.

Cum nu intelege cizmarul parasirea, nu intelege nici cireasa. Care credea, si uite cat gresea, ca macar cizmarii nu au probleme in casnicii si idile. Pana sa aud povestea lui, traiam cu impresia ca vantul de nebunie care spulbera relatiile dimprejurul meu ocoleste cizmarii.

Banuiam ca asta e ultimul atu al oamenilor cu mai putine pretentii de la viata. Or avea salarii mai mici, n-au auzit de Red Hot Chilli Pepper, nu tanjesc dupa avocado dar exista si niste avantaje. Invidiam in secret modul sanatos si simplu in care isi gestioneaza relatiile amoroase si casniciile trainice.

Dar daca cizmarul meu a fost parasit, castelul meu de nisip cu turnuri dalbe s-a naruit. Daca cizmarul meu a fost parasit, se poate intampla orice si oricui. Si nu mai e doar cireasa inconjurata ca un giulgiu de esecuri sentimentale cu iz de scenarii de telenovela.

E clar ca nu mai sunt in siguranta nici sculerii matriteri, nici fierarii, nici agricultorii. Toti sunt pasibili de neveste cu fluturi in cap si in stomac. Care isi abandoneaza focul din vatra si lasa un nor de praf in urma-le.

Cireasa are pantofi de dus la cizmar. Dar acum parca nu-i arde sa  se prezinte cu ei la cizmarul parasit. N-ar suporta sa il vada uitandu-se cu neintelegere la o ghetuta.

Tags: , , , , , , ,
Posted in De dragoste si dor | 5 Comments »

cireasa si cainii antipersonal

august 30th, 2010

Probabil ca am facut o psihoza. Cand iti schimbi viata in functie de ceva care te sperie foarte tare, nu poate fi decat o psihoza, angoasa, sau ceva asemanator. Oricum nu bun.

Eu am de ceva vreme o bicicleta. Imi place sa biciclesc ceva grozav. Bicicleta mea e albastra, ca si sageata albastra. E primita de la prieteni buni, dupa ce m-am plans suficient de induiosator ca eu vreau sa merg mai mult calare decat altfel.

Cand ne aflam pe niste dealuri, afara din oras, nimeni nu ma intrece. Biciclesc cu simt de raspundere si nu obosesc niciodata. Entuziasmul meu e ceva de speriat. Imi place sa explorez lumea din viteza decenta a unei biciclete. Si in felul asta explorez totul cu cat mai multe simturi puse la bataie. Miros ierburile, ma ating de temperatura aerului, vad lucrurile fara distanta data de o vitrina.

Si cand pedalez prin oras ma strabat valuri de placere multiplicata. Cand ma urc pe bicicleta, cu pletele fal-fal si fusta mrrr-mrrr, ma simt libera. Dar oh, senzatia dureaza cateva minute, pana cand intru pe teren minat. Tot bucurestiul este un teren minat. Ca si cum pana de curand am fost implicati intr-un razboi ale carui ponoase nu am reusit sa le inlaturam complet.

Peste tot sunt caini care functioneaza pentru mine si altii, mai sensibili, ca si mine antipersonal. Ei stau cuminti si nebagati in seama, ca si minele antipersonal. Nu stii ca sunt acolo pana nu pasesti pe vreuna. In calitate de biciclist, tu mergi linistit si cainii iti explodeaza in fata. Se reped, acesti paznici nedoriti ai unui mare nimic, sa-ti strice viata.

Orasul asta oricum nu e conceput in mod prietenos pentru un biciclist. Soferii si portierele lor nepasatoare dar si gropile ca niste rani deschise ale orasului asta sunt dusmanii directi ai biciclistei din mine. Dar lucrurile devin si mai complicate cand primesc drept bonus acest topping absurd. Cainii antipersonal.

Ei sunt pusi acolo de o mana anonima dar tot criminala. Si sunt intretinuti de obicei de diversi oameni de obicei mai in varsta. Mici criminali si ei. Responsabili in a intretine minele antipersonal din orasul meu. Cainii mananca toata ziua si lenevesc. Seara, orasul devine nesigur sunt imperiul lor de mic terorism urban.

Cainii nu suporta ca eu sa merg pe bicicleta. Alegerea mea eco strica linistea lor in mod absurd. Cainii antipersonal sunt programati sa faca viata amara unei cirese care ar vrea sa incerce sa-si indulceasca traiul metropolitan. Cand calc pe (langa) ei, cainii se asmut si imi arata ura pura prin fiecare por si dinte.

Ma alearga, imi zadarnicesc programul meu de timp liber. Ma obliga sa apuc pe rute alternative, de care nu am chef. Cainii antipersonal ii schimba traseul zilnic si ma fac sa imi tin bicicleta in casa. Cand in sfarsit orasul meu se linisteste si masinile lasa loc unei promenade lejere, intra in functiune cainii.

Pititi pe sub masini, prin locuri intunecoase si cele mai selecte zone rezidentiale din oras, cainii antipersonal fac ce stiu mai bine. Actiuni antipersoana. Si uite cum se pleaca o cireasa in fata lor. Si cu coada intre picioare, permite sa se astearna praf pe bicicleta albastra si pe vise de eliberare zilnica.

Tags: , , , ,
Posted in Respir in Romaneea | 2 Comments »

turnir pentru un ochelarist

august 26th, 2010

A cherry si cu mine am tras o concluzie. Ochelaristii cu aer ingenuu si ani putini sunt cei mai sexy barbati ai verii 2010.

La inceput nu i-am luat in seama. Mergeau ochelaristii pe langa noi liberi ca pasarile cerului. Noi nu ii luam in considerare si le lasam libera trecere, fara taxa un sarut. Pana intr-o seara, la malul marii, cand am fost lovite dimpreuna cu leuca la tampla.

E de facut aici un mic preludiu. A cherry si cu mine nu apreciam acelasi soi de barbat. Ea apreciaza genul de barbat Mark, sotul lui Sandy Bell. Iar mie imi place de nu se poate Rahan. Aici detalii. Iar personajul colectiv barbat alege mereu ori o cireasa, ori alta cireasa. Sa ne faca ochi dulci amandurora nu s-a mai vazut. Si totusi…

Am ochit Ochelaristul cu pricina in tandem. Si, ca un facut, el pe amandoua ne-a placut din prima. Acum, eu si a cherry stim sa jucam fair play. Fara suparare, am zis ca e momentul Ochelaristului. Sa zica el ce si cum. Dupa ce aflam pe care o place el mai tare, cealalta se retrage decent.

Dar sa vezi pozna. Ochelaristul se uita la noi ca buchet si nu-i chip sa ne dam seama ce floare il atrage mai dihai. Vazand asa, am hotarat sa nu mai dansam umar la umar. Ne-am despartit, cum am vazut la paradele aviatice, in formatie stea. O cireasa intr-o parte, alta cireasa in alta parte.

Zero rezultat, ochelaristul nu s-a mai uitat deloc o vreme. Am decis atunci cu a cherry sa organizam un concurs de abilitati. Modelul concursului: turnir in toata regula. Sa castige cea mai buna, in lupta dreapta, ne-am zis.

Ne-am pus harnasamente, ne-am luat doi cai odihniti si ne-am tot incontrat. Am incercat sa ne sabiem in fata unei multimi de cheflii. Strans in fata stabilimentului stuf, publicul nostru este dornic sa vada un strop de sange.

Ochelaristul nimic. Danseaza cu zulufii lui in vant, pe jumatate gol. Partea lui de sus, cea care se vede, este magnifica. Muschii oblici se vad crocanti. Pectoralii sunt frumosi de la natura. Umerii sunt lati, pielea fina bine intinsa pe carnea tanara. Partea lui care nu se vede pare si mai frumoasa. Ca asa sunt toate partile care nu se vad.

Obosim, se trage cortina, ne promitem sa reluam a doua zi. Si uite-ne pe plaja, cu aceeasi pofta in cuget si-n simtire si turnirul tinut in plin soare. A cherry vede cum Ochelaristul mirific intra in apa. Si pentru ca incercase apa si era rece, imi arunca peste umar. Cireaso, acum e momentul sa il incercuiesti fara mine, daca ai pofta.

Ma uit putin, imi fac niste socoteli. Pun in balanta placerea de a jughini Ochelaristul si, pe celalalt taler, demintatea si responsabilitatea mea ca om. Vad luminita de la capatului tunelului si ii dau lui a cherry o replica mortala. Nu, ca eu nu-mi bag calul in apa.

Tags: , , , , , , ,
Posted in De dragoste si dor | 5 Comments »

« Older Entries

sunt si la