As vrea sa vorbesc despre chilotii, despre cool si not cool, despre China si Bridgette Jones si alegeri de facut in viata. As vrea sa vorbesc despre toate la un loc.
Dar sa incerc pe rand. De cand sunt mica dar totusi eligibila ca femeie, am ales sa port chiloti string. Sau, mai pe romaneste, cu ata-n fund. Mi s-a parut o decizie pentru o viata. Ceva asupra caruia nu mai revii usor. Poate doar cand se intampla in viata niste mutatii pe care nu pot sa mi le imaginez exact.
Dar anul trecut am fost in China cea mare si rosie la culoare. Si am descoperit ca toate chinezoaicele poarta chiloti ca atunci cand eram noi, fetele, mici. Atat de mici incat faceam inca tocanita din flori cu garnitura de iarba. Si la desert ne serveam una alteia si putinilor baieti care acceptau sa se prin in joc prajituri din nisip cu apa.
Cum am vazut asta? Nu pentru ca sunt o perversa care a tras cu ochiul la lenjeria trecatoarelor. Ci pentru ca nu o data a trebuit sa merg la toaleta in vazul a alte o duzina de femei, toate chinezoaice. In timp ce ele mergeau la toaleta in vazul meu. Asa se mai intampla uneori, in China cea comunista si totusi capitalista.
Se pare ca m-a afectat profund ce am vazut atunci. Si ca pe undeva, desi m-am minunat, mi s-a parut teribil de sexy. Altfel nu-mi inchipui de ce, la un an distanta, cu o perioada de gestatie teribil de lunga, mi-a incoltit in cap ideea ca trebuie sa fac la fel.
Si-uite asa am inceput sa ma uit pe furis la chiloti din ce in ce mai plini si mai din bumbac. Adica exact ceea ce numim not cool.
E drept ca nu visez inca la chilotii care l-au infiorat pe Hugh Grant cand a dezbracat-o pe Renee Zellweger in Jurnalul lui Bridget jones. Dar nici chilotii minusculi, pe care poti sa ii impaturesti cu o penseta si sa-i ascunzi intr-un degetar al unei bunici uituce, nu ma mai tenteaza.
Am achizitionat intr-un prim pas o mana de chiloti nici prea prea nici foarte foarte. Oricum, o revolutie in lenjeria mea personala. I-am pus intai cand am fost sigura ca nu ma vede nimeni. Acum imi plac asa de tare incat imi vine sa tin o conferinta internationala despre ei.
Si ma amuza atat de teribil de tare incat ma gandesc sa merg mai departe cu planul meu diabolic. Sa am si eu chiloti de chinezoaica respectiv un fel de lolita nestiutoare, care n-a descoperit dantela minuscula. Si nu stie ca oamenii, cand cresc, uita ca bumbacul e rege.
Eu sunt incantata, asta e clar. Si mi se pare ca mi se intampla o revolutie, nu involutie. Dar ma ispiteste ideea ca actiunea asta a mea de a aprecia brusc chilotii de tocilara promite sa se transforme intr-o directiva personala de mare anvergura. Care s-ar putea sa fie cel mai antisexy lucru de pe lume pentru barbati.
Oare ce cred barbatii, acesti beneficiar directi ai chilotilor de femeie.
