despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

protestatarii, forfecuta, ambasada, gunoiul si cireasa

mai 20th, 2010

Nu altii cum sunt, dar cred ca sunt mai buni ca mine la acest capitol. Cand e vorba sa merg la circa financiara, notar, doctor intr-un spital, avocat, primarie sau ambasada, ma pierd cu firea.

Ii trebuie ciresei pregatire psihologica, si nu putina. Luni de zile sta cu numarul de telefon al oficialului/functionarului/entitatii pe care trebuie sa o contacteze. Il tine sucalit in pumn sau lipit pe birou sau strecurat in to do-ul zilnic sau scris pe fruntea ei si a altora.

Cireasa are planificat in cap pana la ultimul detaliu intreaga abordare, pana sa aiba curajul sa ia notarul/doctorul/avocatul/functionarul de coarne, dupa caz, si sa intreprinda ceva.

Acum este cazul unei ambasade si este de obtinut o viza. I-a luat ciresei decizia de a intra pe net pentru a citi conditiile de indeplinit 3 saptamani. De cand s-a apucat, a aprofundat dumneaei termenii impusi timp de alte 2 saptamani.

A vorbit cireasa temeinic cu o matusa din titan si o verisoara aflat peste ocean (poezie) despre cum cred ele ca sta treaba cu viza si obtinerea ei timp de 2 luni, aproape in fiecare zi. I-a luat 5 zile lucratoare sa afle adresa ambasadei si sa o localizeze (cireasa, acest detectiv particular) pe harta orasului.

Pana a adunat toate actele necesare, cireasa a muncit temeinic timp de 4 saptamani. Apoi a aflat programul de lucru cu publicul (2 zile lucratoare, timp in care a avut/simtit si multe intrebari si temeri si dubii. Apoi a decis, intr-un final, si a ales ziua potrivita pentru descins la ambasada.

Se potriveste treaba ca ambasada e langa Kiseleff iar in ziua cand a ales cireasa, dupa 2 luni de ganduri si tatonari, Bucurestiul este sufocat. Este calare pe el cea mai mare cantitate de oameni revoltati si totusi tristi de la revolutie incoace.

Incearca cireasa sa se apropie cat poate cu masina. Apoi i se zadarniceste trecerea si inainteaza pe jos. Inainteaza prin ploaie, alaturi de marusurile de protestatari care se strang rauri-rauri spre marele afluent: sarpele gros si omenesc al deznadejdii.

Cireasa reuseste sa intre in anticamera ambasadei inarmata cu tot ce credea ca are nevoie. Dar uite ca are ceva in plus. O forfecuta de unghii si o bucata de paine. Ceva de neacceptat intr-o ambasada. Incearca cireasa sa-l induplece pe domnuul chiar dragut, cu manusi, de la intrare, sa o lase sa bage forfecuta dimpreuna cu aparatul foto, telefonul mobil inchis si reportofonul, in seiful ambassadei. Acces denied.

Cireaso, aici avem camere, si in ambasada, nici macar in seiful ei de dinainte de intrare, nu putem tine un obiect taios. Pleaca acum si intoarce-te fara forfecuta si paine. Si mai adauga: noua nu ne pasa unde lasi astea. Si acum imi face cu ochiul, a complicitate.

Iese cireasa si da ochi, in plin Kiseleff, cu protestatarii si niste jandarmi. O ia pe gazon, ca sa arda etape, se opreste langa primul cos de gunoi si zvarle in el forfecuta si painea. Un jandarm este cat pe ce sa o retina, pentru ca e suspecta. Poate are o bomba. Poate e nebuna. Poate pur si simplu trebuie cercetata. Dar nu apuca sa ma apuce, ca eu ma refugiez inapoi in ambasada.

Ai forfecuta, cireaso? intreaba paznicul amabil. Nu, domnule. Super, cireaso. Intra dumneaei, isi depune icrele in seiful in care avea voie orice dar nu paine si forfecuta. Ajunge la ghiseu. Si dupa vreo ora iese. In plin Kiseleff, in plina manifestatie sindicala. Traverseaza gazonul in graba si ajunge la cosul de gunoi.

Langa el, aceiasi gardieni banuitori care o banuisera pe cireasa de netrebnicii inca de prima oara. Cireasa se apleaca, intra 3 sferturi in cosul de gunoi si se apuca si scobeste in el dupa forfecuta. Gaseste si painea, invelita intr-o punga alba, dar o lasa acolo. Ia forfecuta, se uita jenata spre gardieni si se explica.

Stiti, nu m-au lasat in ambasada cu forfecuta asta. Dar are valoare sentimentala, trebuie sa o iau. Nu pot fara ea. Gardienii inteleg pe data intreaga manevra si mai ca se intampla ca la americani. Dau sa aplaude cireasa si istetimea ei de a rezolva o situatie spinoasa sau, de ce sa nu zicem, mai ales ca in ea este implicata si o forfecuta, o situatie taioasa.

unde pleaca cei 2% la suta

mai 5th, 2010

Vorbesc de cei 2% la suta din impozitul pe care il platesc de imi sare basca. Sigur, trebuie sa accept ce nu pot schimba. Asa ca sunt un bun contribuabil si declar toate veniturile rezultate altfel decat din salariu.

Dar ce fac cu ce am jurisdictie sa schimb? Cei 2% sunt singurii peste care am puteri depline atunci cand imi depun declaratia anuala la fisc. Restul e tacere. Pai si cum sa-i las eu in vant, asa.

Eu nu sunt genul ciobanului mioritic, care a aflat ca neprietenii lui vor sa-l hacuie si s-a resemnat. A zis lasa, daca asa mi-o fost scris, trimit o oaie sa-i zica mamei ca m-am dus. Eu n-as fi procedat asa in locul lui. Mi se pare ca a fost cam papagal.

Si eu, cireasa, nu sunt papagal. Eu stiu ca daca nu specific exact unde vreau sa se duca aia 2%, alege primaria pentru mine. Si imi vine sa regurgitez ultima masa daca mai vad niste investitii ale primariei pentru imbunatatirea orasului asta.

Chiar daca o sa mai vad vreodata apa fantanii de la Unirii colorata in rosu sangeriu, verde brad, albastru turnesol si galben pipi, vreau ca macar asta sa nu se intample din banii mei. Ca sa nu-mi vina sa-mi infig unghia in gat ca n-am fost eu atenta.

Si nu, nu vreau sa sponsorizez cu zambetul pe buze vreun aranjament floral adus dintr-o tara exotica fara sa se intrebe nimeni daca acestui aranjament floral ii convine clima din Romania. Si apoi sa ma uit la el cum se usuca, intr-un sens giratoriu din Ferentari.

Mai sunt 10 zile. 10 zile in care pot sa imi depun declaratia de venituri revenite din altceva decat salariul de la patronul meu, cel mai bun patron. Eu stiu exact unde trebuie sa dau dar mi se pare o treaba personala, ca si spalatul in zona inghinala, cand fac dus. De-aia nu zic. A fost greu sa aleg.

Dar vreau sa va rog mult sa nu lasati primaria sa foloseasca dupa bunul plac ai vostri 2%. Sunt ai vostri. Si daca pescuitul e ceea ce va infioara pielea de placere, va implor sa ii dati unei asociatii profesioniste de pus rame in carlig.

Si daca animalele, de orice fel si de oriunde, sunt cele care va emotioneaza, va rog frumos dati-i pe cei 2% unei asociatii culturale care se ocupa cu facut masaj vacutelor sau de achizitionat in fiecare dimineata peste proaspat pentru o suma de pisici fericite.

Sau la Muzeul Taranului Roman sau la SMURD sau la copii cu HIV sau la cercetarea in cancer sau la adultii autisti sau la psihoterapie pentru adultii deprimati sau la gradina zoologica sau la un parc dendrologic din retezat.

Sau, daca n-aveti absolut nicio idee de ce ati vrea sa faceti cu ei, va dau eu una. Este vorba despre Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane. Pentru ca Nona m-a convins ca stie sa faca evenimente care conteaza.

Daca vreti sa faceti asta, aici datele: Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane sau ApPAC, Raiffeisen Bank Agentia Grivita, IBAN RO14RZBR0000060012487048, CUI 26758301.

Uite ca iar nu pot sa ma abtin. Va conjur, nu lasati primaria sa faca din ai vostri 2% revelion la Romexpo. Unde pleaca ai mei cei 2%? Unde vreau eu si asta ma face sa ma simt puternica.

iepurasul ninja: Da, vreau!

februarie 15th, 2010

“Iepurasul se lauda cui sta sa-l asculte ca el e de tip ninja. Si asta mai ales in relatiile cu sufletele pereche ce-i ies in cale. Si totusi in viata lui se insinueaza un aspect atavic, care ii scade puterile.

Calcaiul vulnerabil se iveste atunci cand e cerut in casatorie. El stie sigur ca, odata confruntat cu propunerea asta tulburatoare, ar lasa garda jos, jos de tot. Si asta chiar daca ar avea banuieli legate de deznodamant”. (HBO Club, iepurasul ninja)

De ce n-as putea sa refuz cereri in casatorie si cum functioneaza chestia asta cititi in continuare aici.

pentru ce atata zbucium

ianuarie 18th, 2010

mofluz

In Austria, orice-ar fi, se pleaca la 4 dimineata. Am fost cu tot felul de grupuri, in combinatii de n luate cate k. Orice ar insemna asta.

Toti barbatii soferi au aceeasi meteahna. Vor musai sa plece spre Tirol la 4 dimineata. N-am inteles niciodata de ce oamenii mari vor sa plece la ski doar la ora asta sinistra. De ce oare nu se poate pleca la 9. Dupa ce devii pe de-a-ntregul om, si nu o bruta in stare de orice.

Nici cu muncitorii nu prea inteleg eu cum sta treaba. De ce incep ei, mai ales mahmuri fiind, munca la 7? De ce pleaca ei apoi de pe frontul de lor de lucru cand toti ceilalti oameni trag din greu si ziua e abia la inceput. Nu stiu.

In felul asta nu reusesc decat sa enerveze pe toata lumea, amarnic, cu bocaniturile lor cand somnul e dulceag. Si taman cand ai vrea sa-i vezi la treaba, ca sa ai senzatia ca universul merge in directia necesara, i-ai de unde nu-s.

Si in spitale se intampla la fel. Daca vrei sa-i povestesti unui doctor nefericirile tale te cheama la 7 dimineata. Atunci e el cel mai dispus sa asculte ce te doare. Si il doare-n fund ca tu n-ai acelasi bioritm.

Si infirmierele si asistentele si tot soborul asta de oameni inregimentati in sistemul de insanatosire. Toti parca sunt batuti cu leuca. Vai de bietii bolnavi care stau cazati in spital.

La ora 6, putin dupa ce-au cantat cocosii, cand orice om, d-apai un bolnav, are somnul cel mai inocent, li se aprinde brutal lumina in cap. Ca sa curme, de invidioase ce sunt pe somnul amaratilor din paturi, biata odihna beauty sleep.

De ce, de ce sa nu inceapa totul la 9? De ce sa ne pice tuturor ochii in gura si sa mai fim si subumani de oboseala. Dupa ce ca avem probleme de sanatate. Nu e drept.

A, acum mi-am adus aminte. Ca si la tara umbla vorba ca animalele trebuie hranite in zori de zi, numaidecat. Crede cineva ca gainile n-ar vrea sa doarma mai mult, pe cracuta aia a lor, daca ar fi lasate?

Sau vacile, vacile ce vina au. Toata lumea da vina pe ele. Cum ca sunt 100% responsabile pe ora asta de trezire imposibila. Si taranii spun asta, la unison. Desi nu pot sa pricep cum de sunt asa de solidari fara net si macar o petitie online pe facebook care sa-i uneasca.

Vacile sunt niste fapturi razgaiate si absurde. Si daca nu le dam de mancare cand se ingana ziua cu noaptea, ele se rascoala. Eu nu cumpar asa ceva.

Eu cred ca orice dobitoace pot fi dresate sa traiasca dupa stilul de viata al utilizatorului. Si pentru ca treaba asta nu a fost implementata la scara mare si nu s-a facut o evaluare pe termen scurt, mediu si lung, sa vad cine are tupeu sa ma contrazica.

Dar asa suntem noi, alarmisti, si luam totul in tragic. Eu cred ca cine se scoala de dimineata ajunge departe, e drept. Doar ca la fel de departe ca ala de se scoala normal. Cu singura diferenta importanta ca e mult mai obosit.

Propun sa stam serios de vorba cu soferii ce pleaca spre Tirol, muncitorii, doctorii, gainile si vacile. Si sa gasim o solutie buna pentru toata lumea.