despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

cireasa si strategia pentru pepene rosu

iulie 5th, 2010

Cireasa a observat ca pepenele rosu este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii unui roman. Si ca absenta lui din frigider te face sa simti ca nu traiesti vara destul. Sau ca o traiesti, dar prost.

Prin urmare, inteleg de ce fructul asta coplesitor de frumos este motiv de zazanie intre semeni: cei care sunt stapanii gramezilor cu mot se lupta cu cei ce il iau acasa. Si vede cum rareori dau oamenii dovada de mai multa precautie ca atunci cand isi aleg pepenele rosu al zilei lor de vara. Cireasa nu se constituie intr-o exceptie.

Pare perfect acceptabil sa iau rosii care au mijloc lemnos, mere fara zeama destula si pere care incep sa se faramiteze. Desi, fie vorba intre noi, nici asta nu prea mi se intampla. Am ani lungi de practica in spate si imi aleg fructele si legumele cu grija unui nebun.

Astept de la pepenii mei rosi sa fie creaturi izbutite, cu care sa ajung la subtilitati marete. Sa fie zemosi, nu prea copti dar suficient de adusi la termenul pargului. Sa aiba coaja subtire si supletea proaspata a unui pui de purcelus. Sa paraie la injunghiere, semn ca sunt taman buni.

Dar desi stiu cum vreau sa fie interiorul iubirii mele de-o vara, habar n-am cum s-o aleg. Ce mai: cu pepenii rosii e ca-n viata, cu partenerii. Si dupa ce am stat sa ma gandesc nitel, am venit cu strategia potrivita. Am observat eu ca toti cei dornici de pepene rosu abordeaza problematica asa.

Se duc la vanzator pornind de la premisa ca dumnealui e un specialist in pepeni. Dar ca e totodata un hot care vrea sa le vanda musai un produs indoielnic. Si atunci, ca sa scape de farsa tuturor vanzatorilor de pepeni care vor sa insele populatia si sa tina fructele bune doar pentru ei, pofticiosii incep ritualul.

Se reped autonom in gramada. Iau un pepene, il bat ca pe caii de curse pe crupa. Il asculta cu urechea, dupa modelul indienilor din filmele western. Stiti, cand vor ei sa vada daca vine trenul sau ii urmaesc albii. Il ciocanesc, ii verifica codita, il arunca in aer, zgarie cu unghia pielea insusi a pepenului luat sub lupa. Apoi se declara multumiti si pleaca cu el acasa. Unde descopera de multe ori ca nu e bun de nimic.

Cireasa procedeaza diferit. Ea porneste de la aceeasi premisa. Ca omul care vinde pepeni e un specialist care stie ce pepeni sunt buni si care sunt falsurile. Dar in loc sa presupuna ca el e si hot, ea se gandeste ca este un om bun, pus acolo sa ajute.

Si, prin urmare, renunta la a mai identifica in mod empiric pepenii buni dintr-un noian. Hai sa fim seriosi, toti pepenii arata la fel. Parca sa ne faca in ciuda. Asa ca cireasa ii spune gratios specialistului. Va rog frumos, domnule, doamna, sa-mi alegeti un pepene delicios. Nu ma pricep si chiar imi doresc unul bun.

In absolut toate cazurile, vanzatorul se trezeste la viata. Nu a mai primit de multa vreme o asemenea cerere. In general cu greu se poate face util, pentru ca se pare ca toti orasenii stiu sa-si aleaga singuri pepenii, in zilele noastre.

Asa ca e bucuros sa aleaga pentru cireasa. Si va promit, nu greseste nimeni niciodata. El e flatat ca in sfarsit cineva are nevoie de sfatul lui si nu il trateaza doar ca pe un hotoman. Iar cireasa are acasa mereu pepeni demential de fragezi si buni.

Asta este strategia mea de ales pepenele rosu. Si pentru ca este un aspect important de viata si pentru ca nu e egoista, s-a gandit sa o destainuie cetitorilor ei. Ca sa manance si ei bine.

refuz sa ma crizez

iunie 30th, 2010

Cercul se strange. Societatea imi da in continuare ghionti. Eu nu si nu.

Sunt o cireasa indaratnica, ce nu accepta criza pana nu o loveste peste gura, cu plesnet de ploaie. Chiar si cei mai calmi dintre noi fac planuri de saracie. Inteleg eu, cu putinele informatii de economie si politica pe care le am, ca Romania este o barcuta de hartie care se lupta cu valuri mari, lacome.

Si oameni fac planuri B si C, pentru ca viata lor prezenta, a, A incepe sa sune rau. Nori grosi se aduna deasupra existentelor noastre asa cum le stim. Si prin urmare musai sa ne restrangem regiile si gestiunile la minimum. Da, in teorie stiu ce e de facut. Practica ma omoara, draguta.

Eu ma comport bland cu mine, cu 3 randuri de manusi. Ca si cum nici de criza n-am auzit, nici banii mei nu sunt in deriva. Impozitare suplimentara? TVA explodat? Cireasa nu intelege de vorba buna. Ea tanjeste sa plece pe indepartati coclauri, sa cucereasca piscuri.

Vrea sa vada, de pilda, cum traiesc, muncesc si se veselesc canadienii. Si mai vrea sa stea lenesa la malul marii in fiecare weekend de vara dat de la Dumnezeu. Asa stie ea sa faca. Sa umble pana isi toceste pingelele, sa soarba din toate cupele posibile toate nectarurile respective.

Lumea nu se mai multumeste sa sopteasca ce ne asteapta, ci pur si simplu iti urla in ureche. Vine sfarsitul glumii. Dar cireasa replica senina ca ea nu vorbeste limba crizeza. Stati asa, ca o sa gasim noi o cale individuala. O sa fie rau, stiu. Dar o sa facem tot ce se poate sa ne fie bine. Haideti sa nu ne cantam prohodul economic.

Si iar se urca in masina, si iar pleaca si iar face planuri de mancat castane coapte cu miros de octombrie prin tari straine. Si se imagineaza la ski, cu un carnat in plisc si un weissbier in labuta, cantand olariti. Si moare de pofta sa stea cu pedala apasata pana la prasele, 90% din timp.

Vreau sa stiu ce faceti voi acum. Si daca mergeti in vacanta cum v-ati obisnuit anii trecuti. Si care este planul vostru B sau C. Multumesc.

Hai s-o facem, Anca!

iunie 19th, 2010

Daca tot i-am luat interviu Ancai de la Let’s Do It, Romania! hai sa vi-l arat si voua.

Uite.

despre dor si parloage

iunie 2nd, 2010

Ce se mai falesc romanii cu faptul ca au inventat cuvantul dor. Desi eu as zice ca strainii se descurca destul de bine cu varianta imi lipsesti. Tot dor de fapt inseamna si asta.

Mie mi se pare ca nu pe notiunea asta ar trebui sa insistam noi ca surda pe mormant sa avem copyright. De ce sa ne cramponam de ceva ce nu suntem siguri ca am generat doar noi pe lume, cand stam bine la alte capitole. Uite, de exemplu parloaga. Cu ea ne putem fali fara grija.

Pentru cei ce nu simt nicio vibratie la auzul acestui cuvant, parloaga este o bucata de pamant tipic romanesc, pe care nu se cultiva nimic. Pe ea creste in devalmasie iarba in smocuri lungi, nefrezata de vreo mana de om.

Iarba este amestecata pe alocuri cu spini, buruieni si chiar are petice de pamant pur si simplu, maro. De fapt am numit impropriu parloaga bucata de pamant. Parloagele sunt terenuri intregi care arata conform descrierii de mai sus, cu mici dar foarte mici diferente, in functie de relief.

Acest obicei, parloaga, nu face parte dintr-o strategie agrara la nivel national. Desi ea apare, cu insistenta unei muste care vrea sa ti se puna dimineata pe gura, pe tot teritoriul tarii. Cu accente mai apasate in anumite zone. Parloaga nu este gestionata regional, desi fiecare regiune are macar una.

Parloaga a fost o data un teren roditor si muncit de un om, ajutat de un cal, bou sau o masinarie mai moderna. Parloaga a avut viata si vointa proprie si a indestulat, proabil timp de mai multe generatii, niste guri de oameni legati de pamant asa cum suntem noi azi legati de net.

Parloaga de azi (de fapt terenul ingrijit si roditor de mai ieri) reprezinta de fapt doar o grija in minus a cuiva. Cand era teren, ea avea nevoie de atentie, implicare, management si chiar iubire. Si oferea in schimb lucruri de bagat in gura.

Parloaga de azi asigura proprietarului ei mai multe ore de somn. Si mai ales ea ii garanteaza o siesta ferita, la racoare, pe timp de vara. In timp ce tot felul de oameni cam nebuni si transpirati la maximum secera sau culeg ceva, pe un soare orbitor.

Desi am cutreierat multe pamanturi streine, nu am mai vazut parloage. La modul general, oamenii se straduiesc sa-si cultive pamantul aflat in folosinta. Ba unii chiar se chinuie groaznic, teraseaza cu eforturi mari, iriga cu picatura, stau in genunchi si pigulesc aplecati asupra pamantului. Scot produse agro din piatra seaca, la propriu.

Consider deci ca parloaga este o dovada clara a resemnarii omului ei si a alienarii lui fata de un pamant care are prea multe pretentii. Si ca este completamente romaneasca. Intre noi fie spus, in mod curios, bulgarii nu s-au prins ca se poate si asa. Desi vecini pe atata granita, bulgarii chiar nu stiu ce-i parloaga si la ce se foloseste.

Si atunci, revin. De ce ne batem capul cu atata dor? Parloaga-i frate cu romanul.