vintage sau minimalist? par pubian, adica

martie 2nd, 2012

Despre parul barbatilor, numai de bine.

Aici si aici puteti consulta ce parere am, daca nu ati aflat deja. Bref, eu vreau sa ramana pe veci acolo unde e pus. Dar cand vine vorba despre pilozitatile femeiesti, mi s-a parut mereu ca eradicarea lor dramatica este cheia. Zis si facut.

Din frageda pruncie, cum am prins niste fire pe undeva, mai ales prin locurile dosite de privirile curiosilor, cum le-am smuls cu salbaticie. Am facut asta slobozind strigate razboinice pentru a-mi marca victoria impotriva parului nedorit dar si pentru ca nu puteam sa abtin. Cine s-a epilat vreodata stie despre ce indrug eu aici. Iti vine sa te vaicaresti.

Dar acum, cum sa ma explic eu. Acum mi-a venit asa o pofta nebuna sa schimb toata strategia de gestionare a parului pubian cu una noua si de fapt veche sub soare. Nu-mi dau seama daca pricina sade in vizionarea recenta a unor clipuri deocheate din categoria vintage. Sau pur si simplu anticipez eu, cireasa stilista cu mare fler in domeniu, noul val de par pubian care se va abate in curand peste univers.

Cert e ca nu mi se pare nu-stiu-cum-si-de-fapt-groaznic-de-retrograd sa am eu, femeie, ceva par in zona inghinala. Bine, hai sa recunosc ce simtesc cu adevarat. Chestia e ca a inceput sa mi se para chiar sexy lucrul asta. Si am vaga impresie ca nu ma pot impotrivi lui.

Inca nu am luat vreo decizie oficiala. Dar am inceput sa ma uit cu destula curiozitate la corpurile unor femei mai necivilizate, asa, si mi se pare tentant. Nu ma gandesc la o puzderie de par menita sa sperie vreun barbat modern, obisnuit cu freze de metropola.

Dar ma gandesc serios sa renunt la modul poate exagerat in care ma epilez acum. Si sa ingros delicat randurile celor care se milostivesc sa mai lase ceva acolo, de chichi de michi.

grupul femeilor care poarta fusta saluta grupul femeilor in bluza

decembrie 11th, 2011

Hello. Sunt cireasa si imi place la nebunie sa port rochie slash fusta. Dupa pantaloni nu ma prea omor.

Probabil ati vazut si voi batalioane intregi de femei care umbla libere prin oras fara nici macar pretentia ca ar avea pe ele vreo fusta. Si nu ma refer la vara si la tinute fluflu. Ci la miezul iernei. In orasul asta in care ploua prea rar sunt foarte multe femei tinere si frumoase. Femei cu par lung, care nu mai vor sa poarte fusta.

Femeile fara fusta aparent tin la confortul lor termic si nu vor sa raceasca. Asa ca le poti intalni indesate in pufoaice, sau ferecate in paltoane cu captuseala de trei degete. Ele sunt cu picioarele zavorate in cizme de blana, numai bune pentru ovare garantate sa functioneze brici pe viata. Dar fara fusta. Ce mult mi-ar placea si mie.

Si totusi ele isi pun pe ele o camasa, o incheie la toti nasturii. Isi trag apoi strampii si cizmele si adauga, praf in ochii privitorilor, chiar si un pulovaras. Dar acestor femei nu le place sa poarte pantaloni, no sir. Si nici cu fustele nu se impaca, prin urmare au decis un compromis. Femeile au ales bluza. Sunt eroinele mele.

Ele circula asa nonsalante prin oras. Multe dintre ele se deghizeaza in fuste pentru a presta munca zilnica, caci trebuie sa mananca si gura lor ceva. Dar cum ajung acasa, isi sfasie metaforic vorbind partea de jos a vestimentatiei si se avanta in timpul lor liber doar in jiletca. Iubesc asta.

Am si eu bluze frumoase. Mi-e si mie cald. Vreau si eu libertate pentru partea de jos a corpului meu incorsetat in tot felul de stofe. Dar of, cireasa nu are sange cat este nevoie pentru o asemenea fapta urbana. Ea face ce face si adauga cate o fusta.

In concluzie, hello. Sunt cireasa si imi place al naibii de tare sa port fust. Daca si tie iti place asta, putem fi prietene. Daca esti genul care umbla in bluza, lasa-ma sa ma mai gandesc putin. Poate ca inca nu sunt pregatita. Mi se pare ultima frontiera. Salut initiativa dar oops inca ezit. Sunt slaba de constitutie. Sau poate retrograda, cine stie.

cireasa si mustata (post pentru barbati)

octombrie 10th, 2011

Dragi toti, simt ca a venit vremea sa recunosc. Am mustata.

Am observat ca barbatii sunt de buna credinta. Ei nu prea isi inchipuie ca femeile dragute vin la pachet cu mustata. Si am ma distreaza faptul ca atunci cand eu nu anunt in sunet de fanfara ca sunt crescatoare de mustata, ei nu se prind.

De ce m-a apucat deodata spiritul justitiar nu stiu. Dar m-am hotarat sa fac lumina in chestiunea asta. Macar o seama de barbati sa stie sigur si sa dea mai departe. Sa stiti ca multe femei au mustata, foarte multe. Sigur, ele se tot straduie sa ascunda faptul asta neprielnic.

Dar daca acceptam faptul ca exista barbati fara par pe piept si uite ca traiesc bine merci, atunci de ce sa nu zicem si de mustata femeilor. ASa e in viata. Parul ba lipseste de acolo unde ar fi bine sa existe, ba se incapataneaza sa paraziteze locuri de neinchipuit.

Sunt asa de multe femei mustacioase incat exista la cosmetica de cand haul o categorie speciala de servicii. Ea se numeste chiar asa, va jur, mustata. Daca atunci cand merg la cosmetica uit sa mentionez ca vrea sa eradichez si mustata, pe langa alti peri, doamna nu uita. Ma intreaba pe sleau. Dar mustata, cireaso. Mustata nu?

Bine, eu cu mustata mea nu prea ma mandresc. In loc sa o port bine ferchezuita, pomadata si intoarsa la colturi, ca o declaratie de masculinitate, eu trag de ea in fel si chip. Torn pe ea ceara aproape fierbinte, ma duc in locuri special amenajate doar din pricina ei. O smulg, o calc in picioare, o asupresc.

O fac sa dispara macar temporar (aprox. 10 zile) din calea mea si a barbatilor care imi fac ochi dulci. Apoi, cand incepe a miji ca la un flacaiandru, dau din nou fuga sa ma ocup de ea barbateste. Fara sa plang si sa ma dau de ceasul mortii. Mustata mea, ce-ai facut Doamne cu ea.

Gata, eu am zis ce-aveam pe suflet si pe buza superioara. O gramada de femei au mustata. Acum traiti cu informatia asta cum oti putea si v-o taia capul.

suflete pereche prinse in povesti separate

octombrie 7th, 2011

Saptamana trecuta m-am lasat sechestrata intr-o masina cu inca 4 oameni necunoscuti.

Destinatia imi era una placuta. Drumul insa mai putin. Erau cu mine doua femei si doi barbati. Am petrecut cu ei in conditii de inghesuiala maxima putin peste 3 ore. Una dintre femei mi-a placut mult si din prima. Restul, absolut deloc.

As fi vrut sa pot trage un geam izolant fonic si epidermic intre mine si restul lumii dar na. Nu aveam buget, traim vremuri grele.

Doi dintre calatori, parte femeiasca si parte barbateasca, nu se cunoasteau deloc. Asta insa nu i-a impiedicat sa inceapa sa-si depene tot ce aveau in gusa inca din primele 3 minute. Cuvintele lor s-au legat cu funii rezistente la tot si orice si cu nod marinaresc pe loc.

Mie mi s-au parut foarte obositori. As fi bagat niste monede euro intr-un aparat sau poate direct la ei in fund, pentru mai multa eficienta. Monede gandite, bineinteles, pe post de taxa. Sa le coasa cineva gura cu amabilitate dar si fermitate. I-am suportat foarte greu spre deloc.

Insa n-am putut sa nu observ ce magic de potriviti erau. Erau doua boabe-ntr-o pastaie. Mi-a fost mila, imi venea sa-i mangai pe crestetul plesuv al unuia si acoperit cu o coafura ciudata al celuilalt. Si ei si-au dat seama ca sunt suflete pereche si totusi nu era nimic de facut in directia asta.

Erau amandoi casatoriti rau de tot. Adica unul recent si altul cu un copil la pachet. Of. Bietii de ei. E dureros sa iti intalnesti o potentiala iubire enorma random prin lume. Si sa nu fi capabil sa actionezi deloc in directia asta. Sa stii ca mai bine stai in banca ta.

Dar m-am mai gandit la ceva. Au fost asa de deschisi unul catre celalalt si tentaculele unuia s-au strecurat asa de tare pe sub pielea celuilalt incat poate ca nu erau casatoriti asa de fatal. Poate ca exista totusi o nisa, o crevasa, o hiba, o crapatura in mariajele lor.

Poate ca faptul ca erau prinsi in povesti in care nu se simteau bine a permis haosul asta sentimental. Oricum, a fost interesant pentru mine sa ma holbez la abandonul asta al lor total. Rar am mai vazut o asemenea aruncare reciproca, cu nesat, in bratele unui necunoscut.

Tare sunt acum curioasa daca ei au mai vorbit. Sau daca au lasat-o moarta, caci sunt si asa destule probleme pe lume incat sa ne mai facem si singuri. Caci la sfarsitul calatoriei si-au tras inapoi pe ei hainele formale si s-au multumit cu un sarut rusinat pe obraz.

intamplari din geanta mea (Esquire)

august 20th, 2011

“Mângâi fericită noua mea geantă şi purced să fac curat în cea veche. Asta ca să pot începe o relaţie bazată pe respect şi înţelegere cu cea proaspătă, încăpătoare, din piele, verde ca o cireaşă necoaptă, al cărei unic avantaj faţă de cea veche e că e nouă. Dau deoparte obiectele complet nefolositoare. Pe masă rămân triste, dar demne: glezniera de la ultima scrântire şi ruleta de măsurat perdelele. Şi cele trei pietricele, culese cu Mihai pe malul lacului, în seara magică.

La următoarea razie, curăţ buzunarul din mijloc de florile presate în 2006, în vacanţă, când m-am îndrăgostit serios a 14-a oară. Şi zic un „nu” hotărât celor două perechi de ochelari care mă imploră din ochi, pentru că acum port lentile. Aleg să înlătur fără să simt nimic deosebit, ce chestie!, nişte nasturi şi câteva pixuri care nu mai scriu.

Obiectele care au trecut de preselecţia dură strălucesc parcă de bucurie. Sticla de parfum e toată numai un zâmbet, ciorapii fini în ţiplă, portvizitul doldora de cărţi de vizită, portofelul de bancnote şi cel separat, pentru mărunţiş. Agenda mică în care trebuie să fiu tenace ca să reuşesc să-mi scriu gândurile, dar o ţin pentru că e tare frumoasă – şi agenda mare, mai practică, pentru to do list.

A supravieţuit şi portfardul cu forfecuţa pentru unghii rupte şi pila – pentru situaţiile când o unghie agaţă, şi asta nu se poate rezolva cu forfecuţa. Şi penseta, pentru că sunt moment când un fir de păr izbucneşte instant de sub piele şi trebuie să fiu pe fază.

Pentru că sunt altruistă, nu pot renunţa la medicamentele de care s-ar putea să aibă nevoie cei din jur.

Rămân cu mine guma şi, achiziţie nouă, spray-ul de gură, care a apărut după ce m-am sfătuit cu o prietenă în a cărei geantă am fost invitată şi am văzut că are şi aşa ceva. Lanternă mică pentru când o să rămân în beznă sau vreau să citesc la cineva în beci şi o pereche de şosete, că nu se ştie. O Eugenie mai veche, dar încă bună. Câteva pliculeţe de zahăr brun, pentru că nu toate cafenelele au.” (Esquire, mai 2009, Sana Nicolau)

Daca vi se pare misto textul (mie imi place), cititi restul aici.