craciun la familia frankenstein

ianuarie 3rd, 2012

Trebuie sa spun cuiva. Si daca nu aici, atunci cand. Iar daca nu acum, atunci de ce.

Am participat la o masa de Craciun care mi-a sucit mintile in sensul rau. Dar apoi bun si pentru mereu. Eram agatata de bratul puternic dar totusi parca prea impanat cu grasime al iubitului meu la familia asta a lui cu nasul pe sus.

Familia se lauda ca e nobila dar din cate mi-am putut da eu seama sangele lor presupus albastru era dat de prestatia exemplara si deci pozitia privilegiata in timpul comunismului. Bleah. Familia iubitului nu prea ma placea desi nu prea pot sa-mi dau seama cum asa ceva era posibil. Doar sunt atat de misto. Ma rog, treaba lor.

A, sa zic intai ce satisfactie imensa am simtit cum mi se raspandeste in pantece la vreo 2 ani dupa. Cand mama iubitului m-a oprit in piata si m-a tot tinut de maneca sa-mi toarne balsam in urechea mea parca dreapta. Cum ca ce rau ii pare ca nu a vazut cand trebuia magia ciresei. Ca daca ar fi realizat. Ca poate ma mai gandesc. Ca nu vin pe la ei. Ah cum ma mai fura caterinca la povestea asta. Sa revin.

Chestia e ca ei m-au invitat la masa lor de Craciun. Emotionata si vrand sa fac impresie buna, am pus cea mai tare rochie. Mi-am luat pantofi cu toc pentru estomparea piticimii si un plus de prestanta. M-am impiciorongat la ziua si ora stabilita. 25 decembrie, anul imi scapa. Demult.

Stiam eu ca ei au cearsafuri albe, de spital, pe canapelele nou comandate. Vezi bine, sa nu le tocim racaindu-ne incoace si-n colo sezutul de a lor tesatura. Dar ajung acolo si vad ca nu le-au dat deoparte nici macar de sarbatori. In plus, mi s-a parut ca am nimerit intr-un moment nepotrivit.

Toti purtau halate tocite. Care de molton rarit, care de prosop cu perii dusi. Doar unul dintre frati avea o pijama de data mai recenta cu masini de curse. Mi-a venit instant sa ma fofilez afara din casa lor. Am avansat ideea de a ma intoarce mai tarziu. M-au oprit spunand ca ei sunt gata sa inceapa. Craciunul adica. Sunt gata sa dea drumul mesei de Craciun.

N-a fost chip sa ma sustrag. Si uite-asa am ingerat eu in rochie de gala si ei in zdrente niste caltabos si ceva icre. La masa a izbunic o cearta. S-au spus lucruri lipsite de armonie, s-a stins peste ei lumina sarbatorilor. Apoi ne-am tolanit pe cearsafurile de un alb luxos si am fumat o tigara. Am sorbit un paharel. Prietenul meu si ceilalti barbati au fumat cate un trabuc scump.

Cireasa salajanca si deci de origine primara a tinut insa minte toate astea. Si este bucuroasa ca nu a ramas in sanul familiei frankenstein. Un Craciun prost petrecut e o buna aducere aminte pentru un an bine inceput. Macar stiu cum nu trebuie sa arate lucrurile. La multi ani.

cutite care-mi dau cu tifla de craciun

decembrie 22nd, 2011

De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.

Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.

Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.

Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.

Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.

M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.

Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.

Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.

cireasa si ajunul

octombrie 17th, 2011

Cred ca in sfarsit m-am lasat spalata pe creier. Am tinut piept cat am putut. I-am injurat, am facut clabuci la gura. Acum m-am linistit. E asa de bine. Aveau dreptate.

Ani de zile am ras de campaniile publicitare sustinute prematur de mamutii comerciali in ultimul trimestru al fiecarui an. Ofertele de sarbatori din noiembrie ma scarbeau profund. Dar se vede treaba ca, tenace nevoie mare, au invins. Ma simt predestinata Craciunului inainte de vreme.

Uite ca e abia octombrie si eu imi bag nasul prin piete, scotocind dupa viitoarele coronite de brad fara funde si brizbrizuri. Anul asta am de gand sa aleg un brad inca si mai mare decat toti cei care m-au si ne-au si i-au cocosat pe carausi anii trecuti. Vreau unul urias si stufos ca o padure intreaga Unul care sa sfinteasca cu miros toata livada.

Ma gandesc deja ce sa gatesc pentru seara de ajun. Si asta pe langa sarmalele editia #2 care ma vor face celebra in toata tara. Daca fac eu o aronganta si pun la cale o piftie care o sa tremure de placere cand imi vede musafirii. Sau, de ce nu, sa indraznesc chiar un cozo cu muuuuulta nuca.

Stiu deja pe de rost o parte dintre cadourile pentru oamenii aia care ma desfata pe mine. Pe unele le chem de departe, pe celelalte le cantaresc bine cu inima si mintea. Lista mea de musafiri de sechestrat in livada in perioada sarbatorilor este aproape gata. Doar mici retusuri mai sunt de intreprins.

Sunt asa de pregatita sa ascult muzica siropoasa de Craciun si sa ma uit la filme si mai siropoase, bine infololita sub o paturica. Mi-e dor sa ma uit afara, sa vad clipocind luminite si lumanari pe la ferestile altora. Si inca si mai dor sa ma scol tarziu si sa beau o cafea timp de doua ore sau mai mult, dupa cum ma taie capul.

Eu sunt foarte pregatita de mere coapte, seri si dimineti si iar seri cu oameni misto in jur. Sunt dipusa sa primesc cadouri potrivite de la prietenii care stiu exact ce vreau. Si nimeni nu-i mai iscusit ca mine in a se entuziasma de tot amalagamul de fulgi, mancare buna, tihna si huzur care urmeaza. Stiu ca e devreme dar ce sa fac.

Ma taie / trece / chinuie Craciunul. Deja.

Later edit: v-am zis ca e Craciun, nu prea m-ati crezut. Acum na.

triumful sarmalei

decembrie 26th, 2010

Este adevarat ce-ati auzit. Am facut cele mai aprige sarmale din sud-estul Europei.

Norocul incepatorului sau ce-o fi fost, asta nu mai stiu. Stiu insa altceva si imi voi incalzi mainile la amintirea asta o vreme indelungata. Este vorba despre privirile si mormaielile pline de pofta ale celor ce au fost hraniti cu ele, cu sarmalele mele.

Sa stiti ca nu am dorit sa vin cu vreo inovatie. Am incercat sa raman fidela retetei din familia mea. De zeci de ani incoace, cei de-acelasi sange cu mine rasucesc sarmale fabuloase. Generatii intregi de meseni s-au bucurat pe langa masa lor. In miros de sarmale bine facute au aparut pe lume copii. In miros de sarmale cu vino-ncoace s-au urzit dragosti nespuse si s-au slobozit ani de voie buna.

Urmand reteta matusii grase, am izbutit. Au iesit, cred 46 de sarmale. Am facut asa. Am mers la macelarie, am luat 3 kile de pulpa de porc si un kil de vaca. Am rugat sa mi se toace cu entuziasm. Ajunsa acasa, am pus varza in apa si eu mi-am facut de treaba cu carnea. Pe care am pus-o in ceva mare si, dupa ce i-am adaugat nu prea mult orez, am framantat-o pana a ametit.

Sub ochii mei purcelul s-a imprietenit cu vacuta. Iar cand am adaugat si ceapa maruntita cata trebuie si sare si piper si nitica apa, apai cine a mai vazut asa umplutura. Si apoi da-i si lupta. Inveleste cireasa in varza numa buna un cocon de carnita. Si apoi pune toti coconii la fiert, alinati in somn dulce de catre bulion si ulei.

Mmmm, ce minune a tehnicii s-a savarsit. Au iesit asa de maiastre incat o sa incerc sa ma inscriu la concursuri internationale de reprezentat Romania prin sarmale, inafara tarii. O singura problema a reiesit din tot acest al meu prietesug cu sarmalele. Au iesit asa de bune incat s-au terminat repede. Si eu acum terbuie sa zamislesc unele noi. Caci siruri de musafiri mai am si guri infometate au si ei.

Prin urmare pun-te cireasa si fa niste sarmale, ce mama zmeilor pazesti. Zis si facut. Azi din nou sarmale si, daca ramane carne, si o ciorbita de perisoare. Muah.

cireasa si logistica bradului

decembrie 21st, 2010

De unde sa se prinda cireasa ca o sa ajunga in asa postura delicata. Acum da ea din colt in colt si tot asa. Dar totusi nu razbeste in identifica pe raft solutia cu eticheta “optim” agatata de un firicel de ata.

Ani de zile nu si-a batut deloc mintea cu logistica asta. Mereu s-a gasit cineva cu muschi si vointa de fier prin preajma. Un barbat care s-o ajute cu placere si vioiciune in a aduce galigan de brad in casa. Ca sa nu mai vorbim de fixarea in suport si probele aferente pana cand bradul ciresei accepta sa stea falnic si drept, ca un urias verde.

Trebuie sa targuiasca acum cireasa bradul pentru 2010 si sa vezi pozna. Prin sau pe langa casa omului nu misuna niciun barbat. Mai rar asa ceva. Nu tu un suflet pereche, nu un verisor de la tara, nu un oaspete de peste mari si tari. Nu tu macar un coleg de serviciu sau un vecin binevoitor. Si-a caznit ea mintea in fel si chip. S-au perindat prin fata ei, ca genericul din Tanar si nelinistit, o sama de barbati potentiali adjuvanti de brad.

Dar fiecare vine cu o poveste interactiva. Una sensibila tare la atingere, ce presupune un risc emotional.

Daca il rog pe X* sa ma ajute sa car bradul, o sa creada ca vreau de fapt sa facem sex salbatic cu miros de padure. Daca il apelez pe Y, o sa ma banuie ca insist sa ne impacam intr-un mod patetic si o sa-mi rada in nas. Sunandu-l pe Z as putea comunica dorinta mea imediata si arzatoare si nesocotita de a incepe o relatie. Cu el, acum, neaparat.

As mai putea sa-l cer pentru o seara geroasa de mers in Obor pe A. Dar cu A. nu am vorbit de multa vreme, prea multa. Si ma gandesc ca ar stramba din nasu-i ca un radar, suspicios fiind de asa rugaminte. B. sigur m-ar intelege si nu ar adauga semnificatii suplimentare acestui act simplu: cumpararea unui brad pentru cireasa. Dar are acum o prietena si vreau sa-l feresc de ghilotina.

Uf, pe C. chiar nu pot sa-l rog. Ar ramane cu impresia ca m-am hotarat si ca acum vreau sa-i port copiii si nu ar fi de acord.

Ce complicat e sa cumperi un brad. Daca i-as suna pe toti acesti oameni sa ma ajute sa aduc acasa un dulap greu, n-ar fi nicio problema. Dar un brad, hm. El poarta printre crengute promisiuni si sperante si uitaturi piezise si juraminte facute in graba sau incurate prin ciucurii de la covor. Asa stand lucrurile, cireasa trebuie sa-si ia singura copacul vanjos la spinare. Urmarita doar de catre a cherry, cu ochi de strateg logistic si multa pricepere.

*Pentru protectia sentimentelor de ambele parti, numele personajelor au fost schimbate.