multumesc frumos

decembrie 30th, 2010

Multumesc frumos pentru anul asta care tocmai se scurge acum, sub mine, gafaind.

A fost unul plin ochi si foarte reusit. Tot ce pot sa tanjesc este sa mi se dea un an la fel de fabulos. Nu mai bun, nu mai gogonat, nu mai lucitor. Vreau un an la fel. Vorbesc serios.

Multumesc frumos pentru niste prieteni grozavi pe care am reusit sa-i cuibaresc langa mine si anul asta. Am sedus ba prin cinste ba prin viclesug niste oameni extraordinari. Multumesc anului 2010 ca strans langa mine cea mai tare garnitura de persoane si personaje.

Multumesc frumos pentru ca ma inteleg asa de bine in cuget si-n simtire cu mama de cireasa. Ce bine ca am petrecut si anul asta asa de aproape impreuna. Ea imi sufla in ceafa intr-un mod benefic si nu-mi inchipui livada fara femeia asta cmegacalifragilistica.

Multumesc frumos patronului meu pentru jobul pe care l-am avut si anul asta. Fara curajul lui de a-mi da o coala de hartie si niste bani ca s-o umplu, probabil nu m-as fi apucat asa de curand de scris. Si multumesc si pentru prezenta, chiar daca acum din penumbra, a sefului cu tepi, ariciul. Cat despre colegii da, ma simt imboldita sa multumesc inca o data. Sunt cei mai tari oameni dintr-o redactie.

Multumesc persoanei care mi-a gonit, macar temporar, omuletii din vezica. Nu i-am vazut, auzit sau simtit scormonind acolo de vreo 8 luni si asta nu e putin lucru. A fost mai mult liniste din punct de vedere vezical in 2010. Sunt recunoscatoare.

Multumesc frumos pentru sageata albastra care a mers unsa, fara sa capete vreun betesug, desi nu mai e chiar o tinerica. Multumesc pentru casa mea care devine din ce in ce mai frumoasa si mai rosioara in obraji.

Se cuvine sa multumesc si pentru ca am scos mezelurile din viata mea. Am divortat intai de parizer si salam si abia pe urma dar ferm am renuntat mai ales la crenvusti. Niste lucruri pe care le adoram dar pe care am invatat sa nu le mai indes zilnic in gura mea pofticioasa.

Cel mai tare si mai tare multumesc pentru veselia de care sufar in mod natural, venita la pachet cu un chef grozav de viata. Uite ca la sfarsit de 2010 zburd si exult si sar intr-un picior. Si asta desi nu am primit vreo veste grozava si nici nu am fost anuntata de o marire de salariu.

Apropo, era sa uit. Multumesc frumos ca nu sunt hulpava si lacoma de posesiuni materiale. Ca nu dau iama regulat in electrocasnice si tehnologie. Ca ma tratarisesc doar ocazional cu rochii, bluze, chiloti si agrafe.

Multumesc foarte mult, la fel de mult ca pentru toate cele de mai sus, pentru ca ma cititi. Asta imi asigura un rost si rostul ma face sa fiu vesela si tot ce ziceam doua paragrafe mai sus.

2011, keep up the good work.

zi de parada, prajituri si fanfaronada

noiembrie 30th, 2010

Se trezeste cireasa inca de cu dimineata, care e deja instalata in al ei cap. Se trezeste cireasa pentru a apuca sa vada parada militara a Romaniei.

Inca nu m-am plictisit de vanatorii de munte cu ale lor palariute fistichii. Inca nu mi se pare de domeniul banalului sa vad cum lipaie scafandrii pe caldaramul celei mai bune parti din oras. Ca sa nu mai amintesc de genistii periculosi si marinarii albi ca laptele de capra cu toata grasimea inclusa. Pe toti astia si oricare or mai fi maine la defilare, abia astept sa-i vad.

O sa ma postez la Arcul de Triumf si o sa astept. O sa-mi lungesc gatul in compensarea piticimii ce ma caracterizeaza si o sa astept. Daca o sa vad rau de unde stau, o sa rog un domn patriot si prietenos sa ma ia pe umeri. Haide domnule, parca te mai uiti. De dragul privelistii a ce are patria mai bun din punct de vedere masculin si militar, merita sa facem impreuna o formatie de tip circ. Sigur o sa inteleaga.

Azi este ziua tarii mele, asa ca astept sa ma trateze cu prajituri si voie buna. Intai o sa caut amandine si bomboane fondante si pricomigdale de la Capsa prinse cu fundite de copaceii pe langa care trec. Poate s-a gandit sa ma serveasca. Daca insa nu gasesc, o sa-mi incropesc singura ceva. Cu manutele astea doua. O sa atrag in viata mea cat mai multe bunatati, ca la o aniversare adevarata.

Si toata ziulica o sa huzuresc. Nu o sa ma ating de net si pix si net si pix nici cat negru sub unghie. Ziua Romaniei este si ziua mea si prin nemunca va fi ea sarbatorita. Abia daca o sa rasfoiesc repede ofertele de ski austriac care se imbulzesc in casuta mea de scrisori. O sa trandavesc prin oras, la o cafea fara lapte. Apoi probabil ca voi inghiti ceva placut, alaturi de prietenii pe care ii gasesc lenevind ca si mine.

O sa ma plimb pe strazi cu pieptul scos inainte, cu mandrie, ca un soldat in civil, aflat in permisie de-o zi. Si ce zi. Ziua Romaniei. O sa aplic pas de parada, cu picioarele prea sus si cu mainile taind aerul regulamentar, pe langa talie. O sa spun tuturor trecatorilor grabiti si zgribuliti la multi ani. O sa fac fanfaronada de asa sarbatoare si o sa mai ciugulesc o prajitura.

Azi e ziua noastra si ne-o meritam cu varf si indesat. Sa ridicam paharul pentru noi si pentru ea, tara. Si sa facem tot ce putem noi mai bine.

Poza este luata de aici.

amor cu un mercenar

octombrie 15th, 2010

“Parerea mea este una simpla. Cu cat faci sex mai mult, cu atat o sa ai parte de si mai bogate si glorioase harjoneli in alcov. Pe cand, daca te lasi pe tanjala si iti ingadui pauze senzuale aparent inofensive, am o veste proasta: doar cu greu vei mai putea sa intri iarasi in randul lumii. Va trebui sa depui mari eforturi ca sa faci sex si in alte zile decat sarbatorile legale.” ( The One, septembrie 2010, de Sana Nicolau)

Restul il puteti citi aici si zau ca e bine scris. Eu sunt la festivalul Comedy Cluj si sa stiti ca aici ma bate un soare orbitor, nemaivazut.

pandanTIFF pe piept de cireasa

iunie 6th, 2010

Cam asta este TIFF-ul in fiecare an pentru cireasa. Un pandanTIFF valoros de purtat la gat cu mare placere si fala. Se intampla doar 10 zile pe an in Cluj dar pe cireasa o umple intamplarea asta stufoasa, cat sa-i ajunga ceva drum.

Nici nu inteleg cum am putut sa ocolesc, din nestiinta sau poate cine stie ce treburi arzande (noooot) festivalul asta timp de atatia ani. Daca ma prindeam mai devreme, filosof eram. Pentru ca TIFF nu o injecteaza pe cireasa doar cu o gramada de filme garantat bune, alese pe spranceana de Mihai Chirilov, pe care l-am intervievat cu de-amanuntul.

TIFF insemna libertatea de a te bucura de Cluj la inceput de vara. Inseamna inghetata linsa repede intre doua filme, in timp ce cu cealalta mana urc poze pe net. Ca sa vada tot omul cum e TIFF-ul. Festivalul strange cea mai –pestrit inteligenta lume laolalta. Si pune pe tava o oferta bogata, indesata, opulenta, strivitor de buna. Pelicula nearsa degeaba.

Mi-ar fi placut sa ma vedeti infometata (rar se intampla), fugind cu parul maciuca de la un cinematograf la altul. Ca sa nu cumva sa scap ce mi-am propus pentru ziua respectiva. Imi place asa de mult la TIFF, ca nici macar nu am nevoie de un insotitor ca sa ma introduc in ciorba asta cu gust bun.

Cum debarc in oras, cum ma pun pe vazut filme dupa filme. Si totusi, cu toata organizarea mea diabolica de tip 6 ore dormim, 40 de minute mancam, 2.8 minute mergem la toaleta si acum bem 2 litri de apa, am reusit sa vad in 3 zile doar 10 filme.

Cate mi-au scapat, Sfinte Sisoe, cate mi-au scapat. Lasa ca poate la prind la Muzeul Taranului. Am déjà ochii cat cepele inca verzi dar cu bulb bine definit, cand intru pe site-ul lor. Cand or veni? Si care dintre ele?

Cireasa merge la TIFF la petreceri unde iese mereu bine. In special cele HBO, mi se pare mie, ca zbarnaie. Ce bine ca sunt pe lista scurta de invitati. Abia astept sa-mi fac o noua palarie fistichie. Am de pe acum modelul in cap. Trebuie sa o sun pe Cosmina Fandacsia.

As vrea enorm sa va conving sa veniti, anul viitor, toti cu mine. Adica cele cateva mii de cititori pe care ii am in fiecare luna. Sincer nu cred ca va fi asa de criza incat va trebui sa ne ardem paturile ca sa avem cu ce ne incalzi. Si sa ne vindem sufletele si mamele ca sa fie paine pe masa. Deci nu vad niciun motiv pentru care sa lipsim. Sa vii la TIFF poate sa coste un mizilic.

Cireasa e asa de incantata de eveniment, incat pentru anul viitor are plan ferm. Va sta o saptamana intreaga, fie ce-o fi. Va lasa tot ce face si se va prezenta la apel, cu entuziasmul la cote de alarma si pixul pregatit sa redea tot ce misca acolo. Ca un trimis de pace ce se afla.

Si va inghiti cate filme va putea, gogalt-gogalt, precum lupul sarmalele caprei cu marar la subsuori. Oare povestitorul a vrut sa ne indice faptul ca aceasta capra, mama buna altfel, nu se radea defel la subrat? Hihi.
TIFF este pentru mine gura anuala de distractie cinefila bine organizata, plasat intr-un décor care-mi este atat de prielnic.

TIFF este pentru mine un pandanTIFF. Si tin la luxul de a-l purta in fiecare an. Obrazul meu subtire cu festivalul asta se tine.

gura de mare

aprilie 11th, 2010

Poate ca e iarna de vina. Prea lunga si prea inzapezita. Poate ca iedul din mine care cere insistent sa zburde, fara sa-i pese de alte calcule pe care le-as putea avea. Poate ca promisiunea irezistibila a unui vant prin plete.

Ne-am suit in masina si ne-am dus intins la mare. A cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si cu mine. Cu autostrada inchiriata specialmente pentru noi si tot tacamul. Cerul facea nori cu figurine pufoase. Deasupra capului am avut mereu elefanti si maimute si femei batrane si pestisori si oi.

Doar noi si campurile care zburau dandaratelea, cu pufii de la vrabii si ciocanitori care ne taiau calea. Si petale de flori care ne ningeau dinainte, pe post de covor rosu dar alb ca laptele proaspat muls.

Primul popas: Efendi. Cafeneaua turco-tatara din Neptun, deschisa din motive bizare tot anul. Pentru ca nu era nici un alt suflet dornic de suberek cu branza si iaurt si cafea la nisip, am gasit coltisorul nostru disponibil.

Ne-am tolanit pe perne in pozitii indecente si am hapait fara maniere cate doua suberek proaspete. In acordurile muzicii din tara fosta asupritoare. Cea care cum ne prindea, ne transforma in spahii si/sau ne necinstea.

Am luat cafelutele, vreo doua de caciula, pe terasa insorita pana la refuz. Apoi ne-am mutat agale mai departe si am ajuns unde ne tragea ata. La vama, pe nisip, unde ne-am si trantit pe loc pe nisipul inca naiv si neintinat. Si acolo am ramas, rastignite in miros de mare si sare si alge vii inca.

Si ne-am tras pe fata val de roseata primita de la soare, pe motiv ca ne-am emotionat sa vedem marea pentru prima data anul asta. Si am sporovait si am ras si i-am disecat pe ceilalti participanti la primele valuri publice de anul asta. Ne-am bucurat de primele fire de nisip stranse intre degete si am tras pe nas briza.

Dupa ce am reusit sa ne ridicam una pe alta de pe plaja folosind multe incurajari si un spaclu, ne-am aruncat intr-o cherhana. Unde am sarbatorit prima gura de mare pe anul asta cu salata de icre si bors de peste cu ardei iute. Si apoi am pornit sa infruntam un apus de zile mari.

Asa arata prima zburdalnicie pe malul marii. Si declaram sezonul deschis. Au inceput vamile si ele o sa se tina lant pana cade prima gura de bruma. Acum e randul gurilor de mare, luate in exces.