istanbulul vazut de o blonda (text Esquire)

februarie 15th, 2012

Trebuie că prin sângele meu curge și ceva bragă turcească. Altfel n-aș avea nici un temei serios să mă simt ca acasă când ajung la Istanbul. Dar cum mă apropii suficient, îmi cresc pe loc fluturi în stomac de atâta îndrăgosteală.

Abia mai reuşesc să ţin cumsecade volanul când văd ce mi se întinde la picioare. Şoseaua devine covor roşu lucrat special pentru mine de mâna dibace a celor 12 milioane de rezidenţi. Este a 10-a oară când merg la Istanbul. Şi asta pentru că nu mă pot abţine să nu iau la intervale regulate o gură zdravănă de musulmanism tras în pojghiţa de marţipan european.

Şoseaua scobeşte printre zgârie-nori şi o ţine aşa kilometri întregi pe post de preludiu SF pentru marele oraş. Mă prind că am ajuns când turcii devin câtă frunză, câtă iarbă. Şi acum istoria se repetă. Pentru că se îngroaşă treaba şi turcii mă cotropesc din toate părţile. Maşina mea e strânsă ca într-o menghină între mii de maşini otomarsan, tirsan şi otosan. În timp ce conduc, jumătate din mine iese în consolă afară, pe geam. Este acum rolul şoldului meu drept să ţină volanul. Trebuie să arăt prin viu grai că vreau să trec şi eu, o blondă venetică. Şi apoi să mulţumesc, făcând temenele adânci, spre deliciul turcimii care îmi face loc să mă strecor.

Din şoseaua asta cu 5-6 benzi scapă cine poate. Dar ştiţi cum e, norocul şi-l mai face şi omul. Mă zvârcolesc, zâmbesc, înjur, ţip, implor, mă bucur şi până la urmă reuşesc să fiu o xena de succes. Dintre zecile de posibilităţi, aleg o ieşire care pare să semene cel mai bine cu numele scris pe hârtiuţă. Deşi, dacă e să fiu sinceră, toate ieşirile de pe autostradă se cheamă sultan mohamed bey abdulah ahmed aksaray sau – oricum – o combinaţie shuffle între toate astea. (Sana Nicolau, Esquire, septembrie 2009)

Continuarea aici.

turcificarea ciresei

noiembrie 15th, 2011

Primul obiect a fost un covor. Scump, nu-i vorba, si de culoarea cireselor salbatice. Turcul de mi l-a vandut avea ochii negri de taciune incins. Maica-sa impletise, cica, la covor.

Apoi a venit degraba un ceainic performant si un set de paharele vrajite. De data asta, am adus acasa si o narghilea si tot ce trebuie pentru punerea ei la treaba. Mi-am dat seama insa ca asta e doar un inceput timid. Planuiesc sa strang inca o seama de tehnologii otomane importante.

Am neaparata nevoie de fantana ce produce valuri de ayran. Vreau sa fac surf pe ele. Pe mine nu ma mai multumeste ayranul cumparat la borcan de plastic, eu vreau adevaratul produs, cel facut atunci, pe loc, cu spume de proaspat ce este.

Imi trebuie si caruciorul cu cuptor incorporat, cel pentru prajit castane. Vreau sa servesc pe a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri cu multe castane, castane din belsug, un puhoi de castane.

Instalatia pentru doner imi trebuie pentru musafirii carnivori din fire. Sa se roteasca ea la mine in bucatarie, asta-i pohta ce-am pohtit. Sa curga unsoarea din carnea facuta sul, sa curga pe cartofii prajiti asezati cuminte la baza.

Rotisorul pentru intestine de miel ce urmeaza apoi sa fie tocate, condimentate din belsug si varate cu de-a sila intr-un sandvis cu paine pufoasa poate sa mai astepte putin. Dar nu vreau sa lipseasca dintre ale mele obiecte personale de pret.

Despre baia turceasca, ce sa va mai povestesc. Vreau in sufragerie o piatra mare si calda pe care sa ma intind in serile de toamna tarzie si iarna timpurie. In pielea aproape goala alaturi de oamenii dragi. Zero porcarii, vreau doar sa am pielea fina si mintea curata.

Si daca asa stau lucrurile, cum sa ma intreb de ce nu ma stramut eu acolo, in tara semilunei rasare. Caci prea imi place turcimea si prea ma turcific pe an ce trece. Sa am grija ce-mi doresc.

pentru rezervari, reveniti in toamna

mai 10th, 2011

Ma gandesc daca o fi sau nu o fi normal sa stiu in ce ape ma scald in fiecare weekend de acum si pana in mijloc de septembrie.

Asta nu s-a intamplat pentru ca cireasa e un maniac depresiv al planificarii. Ci uite-asa, pur si simplu. Actiunile si activitatile s-au luat de mana, au format cuminti un sir si au inceput sa defileze in trap saltat si sunet de fanfara prin fata balconului. Ele nu s-au lasat pana nu le-am alocat o data fixa pentru implementare.

Si in continuare, un weekend la primarie, un weekend la scoala de fete.

Vine TIFF, cu ale lui filme potrivite. Oare cate filme romanesti si nordice or fi in program. Mmmmm, ce placere. Ard in flacari de nerabdarea mancatului de filme pe paine cu unt. Am prieteni cu mine si in aceasta intreprindere glorioasa. Cinefili de nadejde, care cu greu parasesc sala de cinema pentru a iesi in soarele Clujului.

Apoi un weekend in care purcedem in tinuturile reci dar frumoase ale dentistei cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Ni se pregatesc de pe acum, stim deja, manastiri, curti de tara si oameni draguti de tot, ciuperci cu smantana si alte activitati conexe.

Si rezervatia Rusenski Lom da din coate sa prinda loc in fata. Bulgarii prieteni s-au strecurat in programul meu cu indaratnicie. Nu-i chip sa-i mai scot de acolo. Unde-i branza, nu-i tocmeala. Vreau sa aburc pe carari de padure. Sa poposesc in sate pitite printre munti. Sa ma ingan cu iarba, scoborand de pe o bicicleta.

Sigur, marea isi ia tributul ei. Nici nu prea mi-a trecut prin dibla sa petrec timpul altfel decat asa. Stand intinsa la soare dar sub umbrela mica dar umbroasa. Cu o cafea mare in mana si o carte in cealalta mana. Necitind de fapt nimic si doar uitand-ma la valuri. Si racaind cu degetele mici de la picioare in nisipul curat murdar.

Asa imi petrec cele mai multe dintre weekendurile verii asteia atat de mult asteptate. Sezand pe litoralul nostru mult injurat dar care mie mi se pare seducator. Apa cu nisip aduce magia, pana la urma. Oriunde s-ar afla ea. Si daca e la 4 ore distanta, ce bine. Vreau sa fac baie in pepene rosu, in timp ce mi se canta o muzica buna.

Chiar si inceptul de septembrie vine cu o invitatie a la turca bre. Musai primul weekend, caci apoi incepe treaba nihal, zeita turca, si nu ne mai poate primi si omeni. Urfa si adana kebab, ploaie de stele pe bosfor, cafelute la nisip, rauri de fresh de portocale si zile rumenite.

Deci toate weekendurile sunt sub semnul unei calatorii anume. Cireasa este fully booked dar departe de a vrea sa fie aroganta. Pentru a stabili programe si activitati viitoare, va rugam reveniti in toamna. Sunt curioasa sa stiu ce e de facut dupa 15 septembrie.

pun voci pe desene animate si asta nu e tot

decembrie 8th, 2010

Pun voci pe desene animate si asta nu e tot.

E drept ca merita sa mai vorbesc putin despre asta inainte sa purced mai departe cu realizarile. Vocile astea sunt mare lucru caci cireasa nazuieste la trebusoara asta de ani buni. Sa fie intr-un ceas bun. Sunt asa de multumita, oh, ce mai voci pun eu, de rasuna valea. Pentru disney direct pun. Si mi-au transferat cele mai noi si mai smechere creatii ale lor. Au zis cireaso, ia-le tu, fa-ti mendrele cu ele, am auzit ca esti grozava la imitat chestii.

Si am reusit sa cumpar si 2 bilete pentru Bali, asa cum imi doream in ultima vreme. Merg acolo cu o prietena buna, am reusit sa o conving in sfarsit sa ma insotesca la capatul lumii. Ce m-am mai chinuit. Avea diverse pe cap, ca orice om. Dar am pus atata presiune incat a zis da. Bravo, buna alegere. Am biletele, ele ma fac sa zbor inca de pe acum. E grozav.

Am slabit. Am slabit dintr-o data, destul de repede si usor. Am dat jos exact cele 3 kilograme pe care le voiam plecate de pe mine. Probabil ca m-a ajutat psihic si abonamentul scump la sala de fite. Tocmai l-am reinnoit, de multa vreme ma gandesc. De maine o sa inot in voie. Cu soarele care vine pe 1/8 de bazin si cu apa care imi curata gandurile si le insira frumos, ca margele verzui transparente pe o ata.

Iarna asta merg la ski de doua ori cate o saptamana. Odata acum, imediat dupa revelion, cand mi-am propus sa inghit toti carnatii Tirolului. Si inca o data, in martie, la inceput.In Bucuresti o sa dea ghiocelul iar eu o sa fiu prima care o sa ma joc prin zapada, pe varf de Alpi, dimineata.

Apoi ma intorc si mut la Cluj pentru o vreme. Am treaba de nu-mi vad capul, caci in toamna plec la Istanbul. Dar bine ca s-au aranjat toate. Cireasa exulta. Se simte asa de razbatatoare ca a reusit sa le puna pe toate cap la cap. Cireasa de pe acest tort de ciocolata este faptul ca am inceput sa castig mai multi bani muncind mai putin. Ai zice ca nu se poate dar sunt dovada vie. Sunt o mare stratega financiara, nu doar o scriba iscusita.

Mda, si acum momentul adevarului. Nimic din ce am insirat mai sus nu e adevarat. Insa exista o teorie potrivit careia daca imi inchipui ca am obtinut ceea ce ravneam, e aproape rezolvata. Caci cica elimin eu niste energii asa de multumitoare pentru contextul in care ma desfasor, incat chem binele. Trag de guler cu forta dar si zambetul pe buze soarta si o oblig sa vina sa ma satisfaca. Na.

Eu cred in Mos Craciun.

cireasa si invatamintele de circulatie

septembrie 8th, 2010

Cireasa nu calatoreste degeaba. Cireasa trage invataminte de prin locurile in care se extinde si pe care le ingenunche prin cotropire. A venit vremea ca romanca sa supuna turcii.

Intai s-a sfiit dumneaei de traficul napraznic care preceda intrarea in Istanbul. De fiecare data, aceeasi pozna. Conduce cireasa 11 ore si brusc trebuie sa intre intr-o amarnica devalmasie. Masini bara la bara, actionate de conducatori turci, in viteza. Turcii schimba cele 4 benzi dupa reguli numai de ei stiute. Mereu taind fata ciresei.

Dar dupa o zi de vara pana-n seara, cireasa incepe sa inteleaga mersul lucrurilor. Si chiar sa le dea turcilor lectii de conduita la volan. Pentru ca or fi turcii dibaci la turcarenii dar nici cireasa nu se lasa mai prejos la romanisme in trafic. Lucru la care turcii, vezi bine, nu se prea pricep.

Obligata sa treaca prin foc si para, cireasa desprinde niste invataminte  care o vor ajuta chiar si in traficul local. Cel din livada ei. Si anume, va incerca sa aplice cu succes urmatoarea strategie istanbuleza, combinata cu elemente bucurestene. Obictivul final (viziune-misiune) este lasarea conationalilor cu gura deschisa.

Cand va dori sa schimbe brusc directia, cireasa o va face fara sa pregete si fara sa aiba remuscari legate de altii. Va intreprinde acest lucru fara sa semnalizeze si fara sa se uite in ochii partenerului de trafic. Si o va face rapid. Sunt permise chiar si schimbari bruste de pe banda 1 pe banda 3, in rarele ocazii cand ea chiar exista.

Cand va da peste o straduta mica si eventual in panta, cu grad mare de risc din mai multe puncte de vedere, cireasa se va napusti. Daca era abia intr-a treia, va accelera pana va ajunge la a cincea si va se va arunca glont inainte. Fara frica si fara sentimente de nesiguranta.

Pentru orice schimbare in trafic, cireasa nu va semnaliza sub nicio forma. Ea nici nu va claxona, lucru invatat acum si care sigur ii va bulversa pe soferii mai slabi de inger. In situatiile limita, cireasa va da doar flasuri si va trage nabadaios de volan, in timp de accelereaza si schimba naucitor banda.

Aflata pe crampeiele de autostrada existente la dansa in tara, cireasa va folosi banda de urgenta ca pe sufrageria ei. Va intoarce in U unde nu are voie si va trece la mustata fata de colegii de trafic, dandu-le fiori de groaza. Pazea, vine cireasa cu abilitati de conducator turc. Asa o se murmure cand ies in urbe.

De pui stia cireasa ca sa conduci la Stanbul e lucru mare. Acum a reusit sa stapaneasca traficul otoman si e tare mandra. Asa de mandra ca se plimba fudula prin livada si se comporta haiduceste in trafic. Traiasca turcii si invatamintele lor de circulatie.