cireasa marina

aprilie 11th, 2011

Daca va uitati in josul blogului meu, jos-jos de tot, o sa descoperiti o baltoaca mica. Asta se intampla pentru ca cireasa este o fiinta profund marina.

E asa de marina cireasa incat a facut rezervari pentru 1 Mai la mare acum vreo doua luni. Ca sa fie sigura ca nimeni altcineva nu o sa cotropeasca precum un corp strain camera din turn. Odata rezolvate micile detalii administrative, sa ne odihnim putintel.

Pentru acest special eveniment vin se insotesc cu cireasa oaspeti veniti tocmai de la viena. Mare pacat ca nu au putut veni si americanul de la sofia si madrilezul din tara capsunilor. Ce mai distractie o punem la cale.

De pe acum miroase cireasa aerul curat si plin de vant de mai. Mmmmm, mai e putin si ma dau lui. Simte ea chemarea senzuala a vodcii imblanzite cu ceva suc de portocale. Tropaie la ideea de a o revedea pe fetita, cel mai paros caine mic. Si vrea sa treaca buricele degetelor peste nisipul curat si nou.

Vreau sa gasesc ciorbele de peste aliniate ca la un semn si cu patrunjel proaspat presarat ca un praf de minune deasupra. Cineva sa aiba grija ca saramura mea de chefal sa fie proaspata si servita cu mamaliguta din belsug si sos uite. Ingrasati scoicile, parguiti dudele, puneti de cafele cu lapte, macar o duzina.

Umpleti oameni buni campurile cu maci. Pastrati loc de parcare acolo unde stiti ca-mi place sa ma opresc, pe straduta, suita pe iarba. Incalziti camera cu o aeroterma incat sa nu se zgribuleasca pielita subtire de cireasa. Stabilimentul turcesc sa pregateasca shuberek, limonada si iaurt gras, cafele la nisip si alte cofeturi. Venim.

Rabdarea mea a atins cote de avarie. Cireasa marina cere reunirea cu taramurile mult iubite. Sa se alinieze toti pestisorii, sa cante magarii, sa rasune muzica potrivita. Se deschide sezonul de cireseala la malul marii. Ascultati zvonul de petrecere.

eclozarea noului an la cireasa

ianuarie 2nd, 2011

De ceva vreme mi s-a insurubat in cap superstitia asta. Ca asa cum iti incepi anul, asa il duci mai departe. Cu sprinturi bune, cu presimtiri rele, cu trairi mediocre sau melancolii sterpe si neputincioase.

Prin urmare nu ma mai las surprinsa. Imi pregatesc ziua dintai ca o gospodina priceputa cosul zilnic. Ziua mea de 1 ianuarie e o foaie curata, pe care scriu doar ce am eu chef. Si chefuri am, mereu am. Nestavilite, obscene, transhumante, hiperbolice, travestite, tripartite.

Am baut cu grija doar 4-5 surubelnite, ca sa nu urlu ca lupii la luna de atata mahmureala. Am dansat cu sfiala, sa nu fac entorsa sau gat de lup. Am avut grija sa ajung acasa la mine, ca sa nu ma trezesc cu fara turtita de vreun cearsaf strain, cu trandafiri creponati sau dungi prost asortate.

Un singur lucru n-a putut cireasa controla. Chiar inainte sa ma trezesc intr-o zi glorioasa de 1 ianuarie am visat ca faceam dragoste batraneasca, matrimoniala, linistita, casnica, fara pericole, cu inginerul fara inima. Ideea asta m-a tulburat asa de tare incat nici macar mos ene n-a mai putut sa-mi tina ochii inchisi. Asa ca mi s-au deschis uimiti, doua felinare aprinse, pe la pranz.

Cum s-a furisat inginerul fara inima la mine in oniric si direct in chiloti, nu pot sa pricep. Ii arde de saga.

Apoi e drept ca am mai avut un soc. Trecand prin fata oglinzii, am zarit fata mea de vodka. Adica trasaturile trase de par ici, impinse in dezordine dincolo. Am pus cu mana stanga ochi langa ochi. Am dat cu mana prin par, pana ce au plecat familiile de pasari ce-si facusera cuib acolo peste noapte. Apoi am indreptat cu grija cearcanele cu un servetel.

Am nechezat puternic si mi-am zis las’ pe mine. Imboldita de dragonul nesatios din stomac, am mancat 16 sau 17 sandvisuri cu branza de capra. Pentru ca mi-era pe buna foame, mi-am oferit si cu baton de ciocolata cu marzipan. Odata e 1 ianuarie si vreau sa fiu sigura ca o sa ma hranesc bine tot anul.

Apoi tar telefonul si mama de cireasa ma invita la pranz. Dau fuga si indes in gura obisnuita sa duca multe o portiune de salata boeuf. Dar si o mascota de la Capsa, sa spele grasimile. Apoi trag un pui de somn, ca sa fiu bine odihnita tot anul. Si imi vin prietenii apropiati, la un pahar. Si dai, si lupta. Ne distram cu niste sarmalute cat un degetar, plus muraturi iscusite si 4 feluri de prajituri venite cu trenul de la Suceava. Toate spalate abundent cu ciocanele de visinata din salaj.

Un an bun cred ca ma asteapta. A eclozat el mai ciudat dar restul merge ca pe roate. Asa te vreau, cireasa.

multumesc frumos

decembrie 30th, 2010

Multumesc frumos pentru anul asta care tocmai se scurge acum, sub mine, gafaind.

A fost unul plin ochi si foarte reusit. Tot ce pot sa tanjesc este sa mi se dea un an la fel de fabulos. Nu mai bun, nu mai gogonat, nu mai lucitor. Vreau un an la fel. Vorbesc serios.

Multumesc frumos pentru niste prieteni grozavi pe care am reusit sa-i cuibaresc langa mine si anul asta. Am sedus ba prin cinste ba prin viclesug niste oameni extraordinari. Multumesc anului 2010 ca strans langa mine cea mai tare garnitura de persoane si personaje.

Multumesc frumos pentru ca ma inteleg asa de bine in cuget si-n simtire cu mama de cireasa. Ce bine ca am petrecut si anul asta asa de aproape impreuna. Ea imi sufla in ceafa intr-un mod benefic si nu-mi inchipui livada fara femeia asta cmegacalifragilistica.

Multumesc frumos patronului meu pentru jobul pe care l-am avut si anul asta. Fara curajul lui de a-mi da o coala de hartie si niste bani ca s-o umplu, probabil nu m-as fi apucat asa de curand de scris. Si multumesc si pentru prezenta, chiar daca acum din penumbra, a sefului cu tepi, ariciul. Cat despre colegii da, ma simt imboldita sa multumesc inca o data. Sunt cei mai tari oameni dintr-o redactie.

Multumesc persoanei care mi-a gonit, macar temporar, omuletii din vezica. Nu i-am vazut, auzit sau simtit scormonind acolo de vreo 8 luni si asta nu e putin lucru. A fost mai mult liniste din punct de vedere vezical in 2010. Sunt recunoscatoare.

Multumesc frumos pentru sageata albastra care a mers unsa, fara sa capete vreun betesug, desi nu mai e chiar o tinerica. Multumesc pentru casa mea care devine din ce in ce mai frumoasa si mai rosioara in obraji.

Se cuvine sa multumesc si pentru ca am scos mezelurile din viata mea. Am divortat intai de parizer si salam si abia pe urma dar ferm am renuntat mai ales la crenvusti. Niste lucruri pe care le adoram dar pe care am invatat sa nu le mai indes zilnic in gura mea pofticioasa.

Cel mai tare si mai tare multumesc pentru veselia de care sufar in mod natural, venita la pachet cu un chef grozav de viata. Uite ca la sfarsit de 2010 zburd si exult si sar intr-un picior. Si asta desi nu am primit vreo veste grozava si nici nu am fost anuntata de o marire de salariu.

Apropo, era sa uit. Multumesc frumos ca nu sunt hulpava si lacoma de posesiuni materiale. Ca nu dau iama regulat in electrocasnice si tehnologie. Ca ma tratarisesc doar ocazional cu rochii, bluze, chiloti si agrafe.

Multumesc foarte mult, la fel de mult ca pentru toate cele de mai sus, pentru ca ma cititi. Asta imi asigura un rost si rostul ma face sa fiu vesela si tot ce ziceam doua paragrafe mai sus.

2011, keep up the good work.

cireasa si mirarea vacantelor nereusite

septembrie 15th, 2010

Cireasa are furnici pe talpi din nascare. Pentru a se verifica informatia e suficient sa se surfeze tumultosul ei trecut de turist. China-Buzau-Belgia-Cluj-Vama-Vama-Vama-Austria-Austria-Austria-Istanbul-Istanbul_Istanbul-Londra-Brasov-si-asa-mai-departe.

Hai sa mergem! sunt cuvintele ei cheie. Ea adora sa le adreseze oamenilor care ii plac si ii stau cu placere pe-aproape in momentele de libertate.

Dupa ce i se mai potoleste putin flama, cireasa (se) intreaba ce destinatie alegem de data asta din marea de produse. Urmeaza o clasificare a dorintelor. Sunt avansate anumite locuri in rang, ajung la coada altele. Se dau spagi, se folosesc nepotisme. Se prefigureaza ceea ce urmeaza sa se intampla. Dulce moment.

Priceputa planificatoare de vacante, cireasa are pofte de gravida in ceea ce priveste turismul. Si ce bucuroasa este dansa cand gaseste musterii cu care sa intoarca pe toate partile ale lumii cotloane. Strange mereu langa ea oameni buni. Care par sa impartaseasca magia fugii organizate si aceleasi idealuri de distractie in grup.

Absolut toti oamenii care au chef sa o insoteasca pe cireasa in calatorii sunt de isprava. Verificati cu verificatorul de vacante, viitorii parteneri de drum par foarte potriviti. Chimia e la cote maxime, valorile apar comune, interesele de cooperare in voiaj sunt imense, bugetele asemanatoare. Vacanta are toate motivele sa porneasca la cheie.

Si totusi, cand vacanta se intampla, dezastrul loveste nemilos. Ceva incepe sa mearga prost. Dar numai dupa ce-am plecat incat nu pot da inapoi. Intai incetinel, de cireasa nu poate sa puna degetul pe problema. Ca o boare. Apoi gaura neagra intre partenerii de vacanta se mareste ca o plaga.

De cele mai multe ori nu mai e nimic de facut. Iti vine sa-i crapi capul tovarasului de calatorie, cu o sapa metaforica. Motivele sunt de la cele mai mici pana la cele mai mari. De unde totul ducea la consens, acum dezbinare si disarmonie sunt cuvintele cheie si cele care seamana nebunie.

Dorintele calatorilor se itesc complet diferite, bioritmurile defazate si caderea la o intelegere devine imposibila.

A avut cireasa cateva astfel de experiente recente. Dar nu e doar atat. A inceput cireasa sa colectioneze altfel de povestiri cu sad end de la tot mai multi oameni dragi. Mereu aceeasi problema. Mereu fara rezolvare. Oamenii pleaca la drum prieteni buni si ajung inapoi dusmani inveterati.

Tu crezi ca mergi in vacanta, ce bine. Si de fapt te imbarci pe un vulcan cu eruptie la termen. Si esti prins undeva departe, intr-un loc de obicei mirific, alaturi de niste oameni cu care nu te mai intelegi de vorba buna. Nici sa fugi de ei nu poti. Dar nici sa-i suporti nu-ti da mana. Situatia degenereaza rapid si apasator.

Si uite cum am prins frica de situatiile astea care sunt, vezi bine, imposibil de prevazut. Si imi vine sa fac vacante doar cu un grup mic de oameni cu care am mai calatorit deja. Si sa las experimentele deoparte, desi par tentante si cu iz de izbanda.

Vi s-a intampla si voua la fel, cred. Si daca da, oare ce e de facut.

caut mereu mirosul ei

mai 2nd, 2010

Sa vorbim putin despre el, acest miros, ca merita. E mirosul libertatii, al apei curate cu sare in ea, al algelor vii, al nisipului neintinat, al vantului care canta rock si al soaptelor de zeci de prieteni care sunt stransi la un loc.

Asta si multe altele compun mirosul ei, mirosul vamii. Pe care l-am simtit si acum doua saptamani, cand n-am mai putut si m-am dus buluc peste ea. Si pe care eram ferm pregatita sa-l adulmec si acum. Oh, sunt asaaa de pregatita sa las mirosul vamii sa ma ia brate, cu toate ale ei bune si rele.

Da, stiu ca de 1 mai la mare sunt si pui de rockeri si punkeri care inca nu s-au prins ca sa fii treaz e misto si prin urmare se imbata pana cand cad in subuman si vomita in timp de merg si isi dau ocazional sangele pe nasurile lor mici si tinere, de atata adrenalina jalnic gestionata.

O sa treaca ceva vreme pana o sa se prinda hoardele astea ce misto e sa vii de 1 Mai la mare si sa ramai cu hainele si parul curat. O sa reuseasca sa agate chiar si gagici. Unele care au facut un dus in ultimele 8 ore.

Am stiut si ca o sa fie frig desi soarele o sa arunce peste noi cu raze din belsug. A batut vantul prea tare, ne-a fost greu sa gasim toti mancare, pentru ca nu s-au deschis toate chioscurile cu prajeala proaspata. Stiam ca o sa ne plangem ca vama a fost asfaltata si ca anul asta parca au venit mai multi tarani ca niciodata.

Si totusi am stiu si ca nimic din toate astea n-o sa-mi strice cheful. Am avut cu mine o echipa de elita: prietenul imaginar I., a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Si dupa ce ca sunt incadrata in trupa asta de soc, am mai gasit acolo alti prieteni tari de tot.

Am baut cu masura, pana am prins licurici in ochi. Am dansat pe mese, am reusit sa gasim loc. E bine de spus ca n-am mai vazut atatia oameni in vama niciodata, in cei 33 de ani. Un fel de exod. Am pus pe noi haine mai mult calduroase decat cele mai sexy si mai flu-flu. Am mancat salata de icre si hamsii prajite cu mujdei. O da, la Dinamo.

Daca asta nu e viata, atunci care e? Am avut cu mine si o carte buna, si un hanorac cu fluturi si gluga pentru vantul de langa malul marii. Am luat cu mine si costum de baie (sunt o optimista fara cusur) si prosop de plaja si slapi. Le-am folosit, o zi intreaga am stat la soare doar in bikini si un sutien neincapator. Ce lux sa inghiti atata soare.

Mereu ma emotionez la prima intalnire cu vama. Si sa stiti ca nici ea nu ramane chiar indiferenta. Mi-a oferit un golf cu apa doar un pic inspumata, cat sa ma intarate. Si oameni misto, cu chef de petrecanie. Ovidiu a ajuns deja si s-a straduit sa imi pregateasca cea mai cea cafea de pe litoral.

Bilantul: imi arde fata si nu doar mie. Sutele de masini pe langa care am trecut la intoarcere erau pline ochi cu oamenii foarte rosii la fata.

Este unul dintre cazurile fericite, cu happy ending american. Caut amusinand mirosul vamii si l-am si gasit. E bine la mare. Ne intoarcem curand. In doua saptamani.