cireasa si barbatul din suflet

decembrie 15th, 2011

Astazi gandul ciresei merge catre lepadarea de obiectul si subiectul senzualitatii superficiale.

Dovada ca nu toate femeile sunt dornice sa isi odihneasca capul neaparat pe un umar de barbat pe timp de noapte sunt eu. Cireasa. Cand iubesc, umarul e bine venit. Dimpreuna cu tot barbatul, chiar daca sforie. Si cu tresaririle lui de prin somn, cand vaneaza porci mistreti sau trage la cine stie ce tinta. Si cu scrasnitul din dinti si orice alte porcarii.

Cand iubire nu e insa, nasol e. Una este sa ne amestecam carnurile spre a face din ele cea mai condimentata tocanita de fleica de om. Alta este sa vreau sa mi te mai amesteci prin pat dupa ce s-au savarsit acte senzuale de importanta majora. Sa mancam tocanita si sa plecam acasa, asta e deviza mea.

Asta e. Nu mi se pare ca trebuie sa ma cuibaresc neaparat langa un barbat cu care am facut sex. Nu mi se pare. Sa recunoastem. Ce-a fost a fost si s-a terminat. E grozav sa dormi singur cand esti satisfacut si nu simti afectiune pentru satisfacator. Problema e ca barbatul mai crede sincer sau e prost sfatuit ca trebuie sa se intinda langa mine cu dinadinsul. Ca daca sexurile noastre s-au imprietenit, apoi trebuie musai sa ne si vedem la fata dimineata. Of.

Se intampla ca uneori imi vine sa platesc o taxa grasuta unei firme serioase si respectabile. Una care a aniversat de curand 75 de ani de experienta in domeniu si are iso 9001. Care sa il ia de langa mine cu binisorul sau cu forta, nu prea imi pasa de detalii, pe barbatul asta si sa-l duca la el acasa, in patul lui.

Probabil ca pe undeva sunt un fel de barbat. Se pare ca reusesc si sa ies prea repede din casa, cum femeile nu prea accepta sa faca. Si daca ati sti in ce spatiu cat o nuca pot eu sa-mi indes toate cele trebuincioase pentru 3 zile, ati ramane busbe. Cand la asta se adauga ce ziceam mai sus, parca mai poti fi sigur ce sunt eu.

Un fapt e clar. Imi vine sa-mi montez undeva la indemana un furtun cu apa. Un furtun cu apa oparita metaforica pentru indepartarea manifestantilor prea insistenti. Sau orice alta arma care sa-mi obtina libertatea dupa niste stropi bine delimitati de placere. De ce sa ne prefacem ca impartim si valori, nu doar epiderma.

Noroc cu sanii astia mari, caci astfel as avea pe alocuri mari probleme in a ma mai crede lumea ca sunt pe bune o caprioara.

incantatoarea batalie cu piciorul paros sau noaptea pe la 3

august 7th, 2011

Am cu piciorul paros de barbat o relatie de dragoste si ura.

Vorbim aici de cratiti aruncate in cap urmate de impacari spectaculoase. Nabadaile tin pana tarziu in noapte. Cand atat cireasa cat si piciorul, obositi morti, cad lati si nici ca le mai pasa de rezultatul bataliei. Oricum e remiza. Oricum nimeni nu detine supramatia pentru vreme indelunga. Oricum asta e.

Cand castiga piciorul paros, eu raman tintuita intre cearsafuri ore bune. Piciorul stie exact coordonatele geografice la care sa se puna astfel incat sa nu mai pot face nicio miscare, cat de mica. Cotropirea corpului meu de catre piciorul paros se face brusc si fara drept de apel.

Cand inving eu, il oblig sa se retraga dandaratelea, de unde a venit. Cu tambalau si strigaturi si cai si arme si bagaje. Rasuflu o vreme si imi intind madularele ostenite de-atata lupta. Apoi piciorul da buzna din nou si eu ma bucur sincer de asa intalnire.

Caci chestiunea nu e simpla. Piciorul iese victorios pentru ca unu la mana e bine hranit si antrenat. Dar si pentru ca imi cam place mie de el. Asta ma face incapabila de a ma impotrivi cum se cuvine asaltului noptatic, cand el survine. Va spun, lucrurile sunt dureros de palpitante.

Daca la inceput ma emotionez ca m-a incalecat, restul noptii ma chinui sa rezist cu asa incarcatura imposibil de neglijat. Dormi, cireaso, daca poti, in timp ce un picior paros iti apasa pe vintre. Dar nici ipostaza in care piciorul e departe si indiferent nu-mi convine.

La naiba, ce complicata este viata.

masturbare sau lectura

mai 30th, 2011

Apar uneori in livada niste dileme de ma doare mintea. Astazi sunt prinsa intre dragoste fizica si lectura.

Stiti ca sunt o mare impatimita a dragostei de sine. Sau a dragostelii cu sine, ca sa ma apropii de adevar. Ma plac suficient de mult incat sa incerc sa ma seduc de cate ori pot eu-pe-mine-ma. Ziceam aici cum ma uit in oglinda si raman traznita. Si ce se intampla mai apoi nu e de povestit, nu.

Multumirea de a ma baga doar eu in pat poate ca nu o intrece pe aceea de a dormi cu un barbat care imi place. Dar cu siguranta se gaseste cate ceva suficient de interesant de facut atunci cand raman singura cu mine insami. Si totusi.

Cand am o carte buna cu mine, tot in pat, dilema isi ranjeste la mine coltii ei perversi. De obicei e deja tarziu cand reusesc sa ma strecor-tarai-cuibaresc intre asternuturi. Si mi-e somn. Asa ca mi-e greu sa aleg ce-i mai bine si mai bine pentru mine in momentul ala de miez de noapte.

Mi-e pofta sa si citesc cateva pagini de cuvinte potrivite de altii. Dar parca ma ispiteste si dragostea atat de la indemana. O partida sigura, fara compromisuri, cu satisfactie garantata la pachet. O partida dupa care pot sa ma si culc imediat, daca am chef, fara sa mai trebuiasca sa insir-te margarite.

Mai castiga lectura, mai castiga dragostea. Dar lupta e apriga si ma uit la ea cu ochi moi, duiosi. Doar eu sunt arbitrul acestei lupte si la mine sta toata responsabilitatea castigului. Si nu pot fi chiar partinitoare. Nu.

somnul de la ora 3

noiembrie 23rd, 2010

Doarme cireasa somn dulce si fara zvarcoleli cam 8 ore in fiecare noapte.

Cateodata dorm si mai din belsug dar niciodata nu se pune problema pentru mai putin. Cireasa cu pielita subtire cu multa odihna si cu perne pufoase se tine.

Dimineata prin urmare ma trezesc cu un preplin de energie. As putea lumina 3 satuce mici din Austria, plus instalatiile de ski aferente fiecarui domeniu skiabil. Ah, numai la asta imi sta mintea. Ski ski si iar ski. Energia asta ma face sa mut munti mici in fiecare zi, lucru de care sunt foarte multumita. Doar ca pe la ora 3 se intampla.

Ma cuprinde un somn aproape dement. Trebuie sa fie blestemul fostului meu sot, inginerul fara inima. El mereu se lasa pe o parte dupa pranz, pentru ca nu-l tinea deloc constitutia. Ditamai barbatul, cadea din picioare de oboseala dupa o pizza. Probabil ca s-a intalnit cu pestisorul de aur si asa a aratat una dintre cele 3 dorinte. Fie ca fosta mea nevasta, cireasa, sa simta ce simtesc si eu, in fiecare zi. Plus un 30% de la mine, asa.

Altfel nu-mi explic asa intamplare. In timp ce lucrez, ochii mi se micsoreaza si se coloreaza. Se fac ca cei ai viezurilor dar niste viezuri obositi, care au baut prea mult azi noapte. Ma uit la munca ce mi se pune dinainte cu 30% din pofta caracteristica. Mai dau un twitt, mai anunt ceva pe facebook, mai scriu 2 cuvinte mestesugite. Va spun sincer, singurul lucru la care ma gandesc cu o pofta vulcanica este patul meu.

Contextul suna a pacla, in jur e o ceata deasa de nu mai cunoastem drumul catre casa. Fornai si parai din toate incheieturile de atata somn. Fac eforturi enorme sa-mi tin capul sus. Daca imi pica fruntea peste taste, ruinez si tehnologia si ma aleg si cu un cucui de mai mare dragul. Imi promit tot felul de recompense ca sa pot continua sa-mi misc degetele cu un scop.

Ma chinui asa vreo ora jumate. Ca sa pot rezista, inghit o cana mare de cafea de cafea pe care scrie ceva mobilizator. imi tin speechuri motivationale aproape cu voce tare. Ma gandesc la ariciul care ma vegheaza si la patronul meu care a fost bun si mi-a dat o sansa sa scriu cand nu stiam daca e ceva de capul meu.

Trebuie sa apelez la toate parghiile cunoscute si mai putin ortodoxe ca sa ma conving sa nu ma las prada lui mos ene. Somnul care ma invadeaza e cel mai puternic somn din lume. Ma simt ca si cum nu am dormit niciodata.

Poate ca am muncit prea cu spor. Poate ca am alergat prea. Poate ca ii trebuie mecanismului meu o pauza. Doar n-o sa ajung sa pic lata la ora 3. Abia astept sarbatorile. O sa ma lafai in pijama prin casa, cu mirosul de brad alaturi. Pazea.

scrisoare foarte deschisa catre fostul meu sot

aprilie 14th, 2010

Aceasta scrisoare este deschisa in mod impropriu. Adica taman cel catre care o recit in gura mare nu o sa o citeasca niciodata. O sa ziceti cum, lumea e mica, s-au mai vazut cazuri si mai si. O sa afle si el prin cunostinte comune ce sunt, slava Domnului, destule.

Uite, nu. Sotul meu nu e interesat de gandurile mele internetice, desi e inca de parere (sau abia acum) ca sunt o cireasa simpatica. Daca l-as invita la o pizza, poate ca m-ar asculta. Deci pot, stiind asemenea informatii pretioase, sa zic pe sleau tot ce am chef.

Draga inginerule fara inima,

Treaba e ca descopar chiar si acum relicve care atesta faptul ca am impartit noi doi patul ala al tau foarte masiv timp de atata vreme.

Desi mi-am schimbat numele, infatisarea si aparent naravul, e ca si cum m-as aseza in gara de nord, unde e mereu mare tambalau de oameni. Si as purta de gat o tablita pe care scrie “am fost sotia inginerului fara inima”. Si din asta sa deduca toata lumea restul de reverberatii psihologice neplacute.

Am ramas, inginerule fara inima, cu impresia ca toti barbatii pe care ii intalnesc sunt prevazuti pe urechi cu plasturi performanti. Din cei putin vizibili, rezistenti la apa dar rezistenti si la problemele si doleantele si nelinistile ciresei.

Cred ca daca gura mea se apuca sa vorbeasca catre o ureche de barbat de la care vreau ceva, urechea ramane stearpa. Plasturii din ziua de azi sunt tare bine realizati, asta m-ai invatat tu pe mine. Si pentru ca mi-a informatia asta in cap, am incetat sa mai vorbesc urechilor masculine.

M-ai invatat, inginerule fara inima, ca barbatul e facut mai presus de toate sa se odihneasca. Si ca orice deranj din activitatea asta sfanta nu poate rezulta catre cireasa, daca ea incearca sa produca o asa nedreapta tulburare, decat reactii negative. Usi, cireaso, n-am chef sa mut nici macar un degetar din loc pentru tine, d-apai un munte.

De-asta cireasa trage de sacose grele cand are nevoie de ele default, fara sa mai scheaune ajutor. Cheama mesterul potrivit pentru stricaciunea potrivita si incearca cu mintea ei cata este sa se gandeasca cam cum se izoleaza un acoperis.

Mi-ai aratat, inginerule fara inima, atatea mici chitibusuri rele si nefolositoare. Pe care, pentru ca eram destul de cruda cireasa, le-am luat ca atare. Si le-am dus si eu mai departe in lumea mea. In care, din fericire, barbatii mai vor sa care sacosele femeilor, sa cheme mesteri, sa repare acoperisul si sa le asculte cand au ceva pe inima.

Sa stii ca nu vreau sa-ti cer nimic in schimb. Desi daca procesele ar functiona ca in Ally McBeall, as gasi pentru tine 198,763 de capete de acuzare mici dar de efect. Vreau doar sa-ti spun ca stiu ce mi s-a intamplat atunci si inca mai trag ponoasele.

Si ca acum sunt bine, desi mai tarai din cand in cand cate un picior metaforic vorbind, ceea ce iti doresc si tie.

Cu tot respectul pentru asa munca facuta de tine, inginerule, cu simt de raspundere,

Cireasa.