a fi sau a nu fi ciubotaru

iulie 7th, 2010

Cam astea sunt problemele noastre zilele astea. Daca a fi sau a nu fi Ciubotaru este un lucru bun. Si daca e bun de ce si daca nu e bun iar de ce. Desi putina lume se mai gandeste la argumente. Ii dam inainte cu chintesenta.

A scris si Petreanu cumva despre asta tocmai cand voiam sa zic si eu, asa ca am tacut si am inghitit galusca. Dar mi-a venit iar, ce sa fac. Daca pe natiune o arde topicul asta, ma arde si pe mine.

Adrian Ciubotaru
este un om multumit. Poate ca asta e ceea ce ne deranjeaza pe toti. Asta in primul rand, pentru ca oricum el mai are 101 defecte. Toate majore, toate de sa-ti iei campii. Toate etalate in public, ca un evantai care face vant, prin simpatie si intamplatoare geografie, si vecinului.

L-am cunoscut simplu, inainte sa-i stiu activitatile. Am citit impreuna la un cenaclu chestii scrise noi. Ne-am placut instant. Sunt semne ca o sa ne placem si in continuare. Nici nu-mi pasa daca pe el il bucura sau nu. Eu ma veselesc ca il stiu. Se misca mereu si se misca bine.

Am aflat dupa aia ca face lecturi urbane. Un proiect foarte misto, se vede treaba. Si asta e altceva care nu prea ne convine. A inceput cat o nuca, cum sunt atatea evenimente mici. Care au viata de musculita betiva si apoi mor in pace, fara sa mai supere pe nimeni.

Nuca asta insa, nuca lui Ciubotaru, s-a facut dovleac. Si apoi caleasca, cu Ciubotaru drept vizitiu. Lecturi urbane e cel mai destept copil urban si calatoreste prin toata tara, la cerere. In vremea asta, oameni care abia sunt capabili sa-si organizeze o lectura acasa, singuri, d-apai lecturi in public, clevetesc.

Ca Ciubotaru e peste tot, ca e prea public, ca e prea preocupat de imagine, ca e fals. Ca prea le stie pe toate si ca, de fapt, ce daca a facut un proiect care ne place. Ciubotaru ne enerveaza la maximum si ar fi bine sa-si savureze succesul acasa, in liniste. Fara sa mai faca atata tam-tam-tam. Nu ne plac reusitele.

Putina lume este relaxata ca Adrian Ciubotaru. Putina lume are chef de alti oameni asa de tare cum are chef tot el. Putina lume face ceva pe lumea asta din care sa nu-i iasa niste bani. Sau macar o maslina pe care sa o rontaie satisfacut, spunandu-si eu nu sunt prost. Eu produc, deci exist, asta e deviza.

Ah, cred ca alt defect major de care sufera Ciubotaru este ca nu stim exact din ce traiesite. Daca nu are un job pentru care sa se trezeasca dimineata? Lasa senzatia, neplacuta pentru restul, ca la el nu se incrunta niciun sef. Are timp de tot ce n-avem noi. Si, culmea, mai si calatoreste si este invitat peste tot. Wtf. Omfg. Lol. Brb. Lol. Asa ceva e greu de suportat, recunosc.

Deci a fi sau a nu fi Ciubotaru? Eu votez pentru a fi, ca sa moara dusmanii de necaz. Si asta n-are nicio legatura cu faptul ca Ciubotaru mai are un defect nasol, capital. E sexy si are priza la femei. Huo

cireasa si cascavalul ei

iulie 1st, 2010

Cireasa isi propune sa faca o scurta introducere despre cascaval, ca si concept.

Cascaval inseamna specialitatea din categoria branzeturi care e galbena, ferma la atingere, ingrasa cel mai mult si e subjugant de buna atunci cand e pusa in tost si se topeste peste paine si sunca si ce ai mai pus tu acolo.

Tot cascaval sunt si banii de care face cineva rost. Sigur, este un limbaj mai de cartier dar parca te mai uiti.

Eu am deschis blogul pentru ca ador sa scriu. Dar si pentru ca este cool sa faci asta. Odata ce-am inceput, nici ca m-am mai putut opri. Si da-i, si lupta. Scrisul meu zilnic aici este la fel de important precum cafeluta turceasca facuta de mana proprie si cele 4 (patru) sandvisuri hapaite la inceput de zi, cu ceai.

Doar cu greu am putut eu intrezari la inceput viitorul luminos care o sa se deschida ca un put fermecat dinainte-mi. Nici cat negru sub unghie n-am stiut ca blogaruind ce poftesc o sa capat cascaval. Si acum, chiar si pe vremuri de apriga criza, eu capat ambele feluri de cascaval.

Cand m-am trezit intaiasi data cu bucata de cascaval, m-am mirat. Abia dupa o vreme mi-am dat seama ca-i de bine. Da, buna meserie mi-am ales.

Pentru ca sunt si bloggerita, pe langa altele, am primit o bucata delicioasa de cascaval. Un cascaval fin si bine facut de catre niste specialisti. Unul care se topeste in gura de cireasa si genereaza minuni cand se intinde in aparatul de topit cascaval peste paine.

Chiar mai am inca o bucatica pe care o tin pentru zile speciale, de rasfat cascavalesc. O sa pun in aparat si castraveti si rosii. Pfiii, ce mai nebunie o sa iasa acolo. Cred ca vecina o sa sparga usa precum postasul din reclama ca sa ia si ea macar o imbucatura.

Si culmea e ca pe langa cascaval fizic, cireasa se capatuieste si celalalt fel de cascaval. Adica primeste dansa uneori banet sau alte servicii scumpe doar pentru faptul ca ii place scrisul. Si pentru ca altora le place sa citeasca ce scrijeleste dumneaei.

Ce legatura are deci cireasa si cascavalul, s-ar putea mira cineva. Toata legatura, va asigur. Exist, deci produc cascaval. Si real si metaforic.

cireasa si banii

aprilie 8th, 2010

Am observat ca lumea ii priveste pe oamenii care se indeletnicesc cu ceva cat de cat artistic ca pe niste sfinti. Niste oameni caritabili care se inhama la niste cruci culturale si le duc in vazul lumii, spre distractia celorlalti oameni, cei seriosi, care se folosesc de lucruri palpabile.

Adica faptul ca ai treaba mai mult cu sunete decat cu retele, ca folosesti mai mult imagini decat cifre, ca te bantuie mai degraba designul decat planul de afaceri pe anul viitor, genereaza ideea ca esti un boem. Sunt aici sa contrazic intreaga defectuoasa perceptie.

Si eu am legatura cu domeniul artistic, vorbeste lumea. Folosesc mai mult cuvinte si nu-mi pasa de targetul de telefonie mobila al nimanui. Dar nu poate nimeni sa ma acuze ca as fi, vezi Doamne, cu al meu cap in nori. De bani imi pasa si inca cum. Am martori care sa certifice aceasta treaba. Va rog, sariti de ma sustineti.

Sunt o cireasa financiara pana-n maduva oaselor. Imi plac banii si ii necesit la mine in sistem precum doreste boul sa bea apa. Imi fac mereu planuri prea costisitoare in orice domeniu si apoi ma stradui cu vointa tot de un fel de bou sa ma cocot acolo unde ravnesc. Banii n-au incotro, si se tin dupa mine.

Dorintele mele, sunt, prin urmare, prea putin boeme si foarte palpabile. Vacanta in Canada, suport de biciclete pentru Golf, laptop de culoare alba, mic si usor, toate concertele din primavara-vara asta, weekend prelungit la Amsterdam, weekend la mare in fiecare weekend, icre rosii pe toate tartinele tuturor diminetilor mele, reparare acoperis si izolare termica exterioara.

Sa gaseasca cine o putea strop de boema in toate astea. Spre deosebire de Eminescu, care se pare ca supravietuia cu greu mancand carnati dar cu toata mizeria scotea din penita lucruri minunate, eu manuiesc cuvintele si mai bine daca stau langa un sac cu bani, fie el si pe card.

Nici vorba sa nu stiu sa ma administrez sau sa mi se para ca lasa, noi sa fim sanatosi. Sa pot eu scrie lucruri marete si cineva o sa-mi dea un coltuc de paine, ca important e doar spiritul. Nu. Stiu sa-mi valorific munca (aviz amatorilor de a trage foloase in livada mea). Si faptul ca din cap ies niste ganduri care curg pe o tevusta si la capatul ei se aude un clichet de galbeni, ma multumeste teribil.

Cireasa nu uita sa manance, nu uita sa se imbrace frumos si este la curent cu ultimele motorizari de la modelele de masini preferate. Cireasa isi trage finantele de sfori si le directioneaza cu precizie de genist german.

Cireasa o fi artistica pe alocuri dar este o mare filosoafa cand vine vorba de finantele personale. Si nu crede deloc ca o asemenea aplecare catr treburi pamantene este rusinoasa sau impieteaza asupra muncilor ei legate de vorbe bine ticluite.

Cireasa apreciaza banii si are noroc ca si banii o apreciaza pe cireasa. M-am gandit sa nu existe echivoc in directia asta. Si, ce-o mai fi, om vedea.

cu cine m-as marita

ianuarie 30th, 2010

Mi-am dat seama acum ca cei ce faceau casatorii aranjate nu erau chiar niste papagali. Ar trebui sa fiu mai atenta la intelepciunea seculara.

E frumoasa si dragostea, nu zic. Dar ea nu tine de caldura, sanatate, mancare, izbanda in probleme legal-administrative si mai stiu eu ce chestii trebuincioase prin casa de cireasa. Pentru un trai fara griji, am nevoie urgenta de mai multi barbati extraordinar de bine pregatiti. Simultan, nu concomitent.

M-as marita in primul rand cu un urolog. Specialist de frunte, premiat pe la ce stiu eu ce congrese internationale. In care se diseca pe viu vezici nazbatioase si femei isterice, purtatoare de astfel de vezici. Si apoi se vine cu solutii pertinente pentru ciresele lumii. L-as lua cu mine pe urolog oriunde m-ar purta pasii. Chiar si la epilat.

Apoi as avea nevoie de un specialist in instalatii. Exact ca domnul Dumbrava, de care ziceam mai ieri. Un om care sa nu pregete sa-si vare bratele pricepute prin mecanisme si orificii si masinarii complicate existente intr-o livada. Si care sa intretina o gospodarie in cel mai ridicat grad de functionare, cand doctorul e de garda.

Se rup bucati din cireasa cand trebuie sa aiba in grija dezastre casnice. Si se tulbura ca o apa maloasa.

Urmatorul pe lista este un avocat. M-as marita imediat cu un avocat specialist in cauze civile si relatia cu autoritatile locale si organele si organismele. Si de ce nu, specialist si in divorturi, in caz ca nu prea ne intelegem. Si mariri de pensii si dat angajatori in judecata. Bineinteles, ar fi capabil si le-ar castiga pe toate.

A, si tot el ar avea in job description sa asigure si veniturile gospodariei noastre comune. Ca doctorii stim cum sunt platiti. Si instalatorii nu exceleaza, cred.

M-as marita fara sa ma uit inapoi si cu un vorbitor american, expert in dezvoltare personala si motivare si life couching. In diminetile mai neguroase l-as pune sa ma motiveze puternic. Sa sadeasca in mine ideea ca pot face orice. Doar sa intind mana si sa vreau. Sa imi spuna ca sunt exceptionala, frumoasa, un mecanism de succes. Sa ma indrume ce sa fac in continuare in cariera.

M-as marita imediat. Si l-as ruga sa petreaca timp de calitate si cu urologul, spealistul in instalatii si mai ales avocatul, ca el aduce banii.

Ar mai fi niste categorii de barbati pe care i-as aduce in haremul meu. Dar am zis sa nu-l manii pe Dumnezeu. Si oricum, cred ca ma descurc doar cu astia din prima linie. Am treaba multa, am fugit.

pacatul cel (mai) mare

decembrie 18th, 2009

pacate

Pacatul cel mai mare al ciresei este mandria.

O meteahna care nu apare in forma asta printre cele sapte pacate capitale. Dar simt eu ca ea este un derivat direct din trufie. Care este cap de lista. Si o simt eu ca atarna greu de gatul meu.

Nu cred ca e cazul sa discutam despre faptul ca cireasa este cumva atinsa de lacomia pantecului sau iubirea de arginti. Chiar nu vad cine ar putea elucubra pe tema asta. Cat despre desfranare, ce sa mai discutam. Daca s-ar organiza lunar concursuri de virtute la mine in livada, pe toate le-as castiga.

Dar e atat de hiper ea, bucata asta de maglavais neplacut, mandria. Incat ar putea, de ar fi transformata cumva in energie alternativa, sa asigure o baie calda pentru fiecare dintre focile unei banchize. Ce s-ar mai balaci ele zbenguindu-se si scandand: cireasa, cireasa, cireasa. Mda, mandria. Exact ce ziceam.

Mandria imi deschide gura cu forta si ma obliga in mod regulat sa spun lucruri pe care nu le simt si este exclus sa le gandesc. Ca nu cumva sa par mica si lipsita de forta. Si sa ma vadesc uriasa in cuget si-n simtire, in fata oricui.

Dupa ce le zic, sufar prejudicii sufletesti. Ba resping persoane care imi plac. Ba imi refuz pofte ce ma chinuie apoi indelung, cand toti oamenii dorm.

Mandria imi inchide in repetate randuri gura, cu lipici performant, cand chiar ar fi cazul sa spun naibii ceva bun. Ce? Cum sa zic eu ceva care sa imi vadeasca sentimentele in deplinatatea lor si sa ma puna altfel intr-o lumina belalie.

Mandria si potentiala ei ciufulire in public ma opreste de la a-mi incerca fortele in diverse situatii in care as avea sanse bune sa castig.

Cand vreau sa particip intr-o masurare de forte, imi apare un cantar. Intr-un taler este prezentat pricajit, castigul potential. In varianta atentie, obiectele de pe cantar sunt mai mici decat in realitate. Si pe celalalt, rasetele augmentate ale publicului, in cazul in care as pierde.

Din pricina asta, o auzi pe cireasa ca zice nu, multumesc, nu ma bag pentru ca nu imi trebuie. Si zice asta unei serii intregi de chestii pe care si le-ar dori destul de tare. Frica de esec bate filmul. Si pana la urma despre asta e vorba, despre mandrie si orgoliu in cantitate prea destula.

As plati sume babane cui m-ar ajuta sa mai scap de niste x la suta mandrie. Si m-as caciuli si as face bust de tinut in sufragerie cui m-ar invata sa pun capastru orgoliului demential. Dar pare ca lucrurile nu merg neaparat asa.

Mandria, pacatul meu cel mare. Ce ma fac Doamne cu el.