ce stie sa faca o pusculita

decembrie 23rd, 2010

Am o vaca si am si o gaina. Asa arata gospodaria mea.

Vaca sta cuminte pe masa si, in mod bizar, e lipsita de insasi feminitatea ei. Producatorii au pictat-o frumos dar au zamislit-o pe lume fara ugere. Nu face muu-muu, nu da lapte proaspat nedegresat partial si nu se uita cu ochii ei de vaca melancolica si plina de pofte la iarba. E doar frumoasa si sta acolo, cu o gaura in spate. Vaca este austriaca, o rasa de Salzburg.

Gaina n-a mai facut oua de nu mai stiu cand. Locul ei preferat este pe frigider. Isi imparte locul cu doua pisici si este inconjurata de niste castroane rosii. Este grasa, tantosa si cu un cioc obraznic. Nu, nu o sa o tai niciodata pentru ciorbita. M-am obisnuit sa ma vegheze pe mine si pe cine se mai afla prin bucatarie din locul potrivit. Si ea are o gaura in spate.

Si cum ma uitam asa la ele, mi-am dat seama ca am gresit pe undeva. De multa vreme nu le-am mai tratat pe cele doua dobitoace drept ce sunt de fapt. Vistiernici angajati cu ziua in livada mea. Cine mai stie de cand nu am mai introdus vreun banut in corpul lor dornic de joaca. Dar dupa o discutie ca intre femei cu mama de cireasa mi-am seama ca nu fac bine.

Rolul unei pusculite este sa adaposteasca bani. Nu sa sada degeaba, oricat de desavarsita i-ar fi frumusetea. Asa ca am inceput cu timiditate dar totusi am inceput sa le hranesc pe rand. Mi-am intors buzunarele pe dos si am inceput sa picur avere in cele doua visterii.

Vaca este mai vesela acum, ca si-a recapatat rostul pe lume. Nu tu uger dar asta nu o mai supara neaparat. Bine macar ca intra bani. Gaina nu mai cotcodaceste a paguba. Sta mandra si, cand sunt intoarsa cu spatele, isi numara veniturile. In loc de oua, face bani.

Lucrurile si-au intrat in fagasul lor la mine in casa. Bine ca am reglat problema spinoasa. Ce m-or mai fi barfit orataniile vecinilor. Ca nu le dau nimic. Ca ele traiesc degeaba. Ca ce fel de casa e asta fara o pusculita care zornaie. Pot sa vina sarbatorile. Totul e randuit acum.

sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului

septembrie 20th, 2010

Am afisat cateva zile catre lume statusul plateste-ti aproapele. Unii s-au mirat, altii au ras. A treia categorie intai s-a mirat si p’orma a ras.

Sunt de acord cu propunerea culturala facuta de Discovery channel acum ceva vreme. Unitate prin diversitate, ne indemnau ei sa gandim, apropo de oameni. Si mie mi se pare ca atunci cand suntem diferiti, iese mai bine. Dar ma refer la culturi, la informatii, la arii de activitate si alte aspecte conexe, care pot adauga valoare unei interactiuni om-om sau om-om-om sau om-om-om-om.

Dar cand incercam sa fim prieteni, exista insa o baza comuna de valori de la care vreau sa plecam impreuna. Umar la umar, fara dubii si scenarii alternative. Fara sa plangem pe parcurs, tu sau eu. Fara sa ne vina ganduri ucigase la cafea. Fara sa ne intrebam reciproc: eu cu ce am gresit.

Ca sa fim prieteni, eu am nevoie sa ma insotesc cu oameni punctuali, cu care stiu ca pot face o treaba. De la mine sigur nu o sa patesti un scenariu in care o sa-ti intre os prin os de asteptare afara. Nici afara, in soare, nici asezat si singur. Daca voi intarzia uneori 8 minute, o sa anunt si o sa ma scuz tare de asa neplacere. Prieten al meu, vreau sa faci la fel.

Mai insist sa nu ma trezesc ca esti genul suparacios, care sa ia personal tot feluri de nimicuri impersonale.Te rog sa nu suferi de mania persecutiei, sa te temi ca ti-as putea face nu stiu ce si sa cauti nod in papura prieteniei noastre. Ca, daca faci asa, nu prea mai avem ce vorbi. Eu o sa cred ca esti de pe alta planeta, nu a mea, si o sa te invit sa te intorci acolo, printre ai tai.

Si, mai ales, vreau sa vorbesc despre regina relatiilor bune intre oameni. Ca sa fim prieteni, eu zic sa ne platim fiecare ce consumam. Nu insist ca tu sa-mi faci cadou cine stie ce beri atunci cand iesim in oras. Si eu nu vad de ce trebuie sa platesc cireasa singura taxiul, atunci cand ne vedem, noaptea pe la 3.

Daca eu fac febra mare si, de la prea mult delir, te invit sa te omenesc cu oarece, atunci ai de ce sa te relaxezi. Daca nu, stai in garda si intreaba-ma cati bani trebuie sa-mi dai. Daca am mancat, baut, dormit, calatorit, mers la film, folosit prezervative impreuna, sari ca un arc. Fa gesturile firesti de a incerca sa platesti. O sa-ti te anunt daca nu e cazul dar tu propune-te, neplatitorule, la plata.

Si eu o sa procedez la fel cu tine. Sa nu-ti fie frica ca vei fi pagubit, cu mine alaturi. O sa apar cand am promis, chiar daca nu am chef. O sa vezi ca nu o sa ma supar, cand apar probleme mici intre noi. Si o sa-ti dau mereu banii inapoi. Pretind la fel. Si, toate acestea fiind zise, hai sa facem o lege. In prietenia noastra, sa tinem amandoi cu dintii de mottoul sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului.

Adica si tu si eu dar mai ales tu, sa fim atenti sa nu calcam pe becul financiar al celuilalt. Amin.

a fi sau a nu fi ciubotaru

iulie 7th, 2010

Cam astea sunt problemele noastre zilele astea. Daca a fi sau a nu fi Ciubotaru este un lucru bun. Si daca e bun de ce si daca nu e bun iar de ce. Desi putina lume se mai gandeste la argumente. Ii dam inainte cu chintesenta.

A scris si Petreanu cumva despre asta tocmai cand voiam sa zic si eu, asa ca am tacut si am inghitit galusca. Dar mi-a venit iar, ce sa fac. Daca pe natiune o arde topicul asta, ma arde si pe mine.

Adrian Ciubotaru
este un om multumit. Poate ca asta e ceea ce ne deranjeaza pe toti. Asta in primul rand, pentru ca oricum el mai are 101 defecte. Toate majore, toate de sa-ti iei campii. Toate etalate in public, ca un evantai care face vant, prin simpatie si intamplatoare geografie, si vecinului.

L-am cunoscut simplu, inainte sa-i stiu activitatile. Am citit impreuna la un cenaclu chestii scrise noi. Ne-am placut instant. Sunt semne ca o sa ne placem si in continuare. Nici nu-mi pasa daca pe el il bucura sau nu. Eu ma veselesc ca il stiu. Se misca mereu si se misca bine.

Am aflat dupa aia ca face lecturi urbane. Un proiect foarte misto, se vede treaba. Si asta e altceva care nu prea ne convine. A inceput cat o nuca, cum sunt atatea evenimente mici. Care au viata de musculita betiva si apoi mor in pace, fara sa mai supere pe nimeni.

Nuca asta insa, nuca lui Ciubotaru, s-a facut dovleac. Si apoi caleasca, cu Ciubotaru drept vizitiu. Lecturi urbane e cel mai destept copil urban si calatoreste prin toata tara, la cerere. In vremea asta, oameni care abia sunt capabili sa-si organizeze o lectura acasa, singuri, d-apai lecturi in public, clevetesc.

Ca Ciubotaru e peste tot, ca e prea public, ca e prea preocupat de imagine, ca e fals. Ca prea le stie pe toate si ca, de fapt, ce daca a facut un proiect care ne place. Ciubotaru ne enerveaza la maximum si ar fi bine sa-si savureze succesul acasa, in liniste. Fara sa mai faca atata tam-tam-tam. Nu ne plac reusitele.

Putina lume este relaxata ca Adrian Ciubotaru. Putina lume are chef de alti oameni asa de tare cum are chef tot el. Putina lume face ceva pe lumea asta din care sa nu-i iasa niste bani. Sau macar o maslina pe care sa o rontaie satisfacut, spunandu-si eu nu sunt prost. Eu produc, deci exist, asta e deviza.

Ah, cred ca alt defect major de care sufera Ciubotaru este ca nu stim exact din ce traiesite. Daca nu are un job pentru care sa se trezeasca dimineata? Lasa senzatia, neplacuta pentru restul, ca la el nu se incrunta niciun sef. Are timp de tot ce n-avem noi. Si, culmea, mai si calatoreste si este invitat peste tot. Wtf. Omfg. Lol. Brb. Lol. Asa ceva e greu de suportat, recunosc.

Deci a fi sau a nu fi Ciubotaru? Eu votez pentru a fi, ca sa moara dusmanii de necaz. Si asta n-are nicio legatura cu faptul ca Ciubotaru mai are un defect nasol, capital. E sexy si are priza la femei. Huo

cireasa si cascavalul ei

iulie 1st, 2010

Cireasa isi propune sa faca o scurta introducere despre cascaval, ca si concept.

Cascaval inseamna specialitatea din categoria branzeturi care e galbena, ferma la atingere, ingrasa cel mai mult si e subjugant de buna atunci cand e pusa in tost si se topeste peste paine si sunca si ce ai mai pus tu acolo.

Tot cascaval sunt si banii de care face cineva rost. Sigur, este un limbaj mai de cartier dar parca te mai uiti.

Eu am deschis blogul pentru ca ador sa scriu. Dar si pentru ca este cool sa faci asta. Odata ce-am inceput, nici ca m-am mai putut opri. Si da-i, si lupta. Scrisul meu zilnic aici este la fel de important precum cafeluta turceasca facuta de mana proprie si cele 4 (patru) sandvisuri hapaite la inceput de zi, cu ceai.

Doar cu greu am putut eu intrezari la inceput viitorul luminos care o sa se deschida ca un put fermecat dinainte-mi. Nici cat negru sub unghie n-am stiut ca blogaruind ce poftesc o sa capat cascaval. Si acum, chiar si pe vremuri de apriga criza, eu capat ambele feluri de cascaval.

Cand m-am trezit intaiasi data cu bucata de cascaval, m-am mirat. Abia dupa o vreme mi-am dat seama ca-i de bine. Da, buna meserie mi-am ales.

Pentru ca sunt si bloggerita, pe langa altele, am primit o bucata delicioasa de cascaval. Un cascaval fin si bine facut de catre niste specialisti. Unul care se topeste in gura de cireasa si genereaza minuni cand se intinde in aparatul de topit cascaval peste paine.

Chiar mai am inca o bucatica pe care o tin pentru zile speciale, de rasfat cascavalesc. O sa pun in aparat si castraveti si rosii. Pfiii, ce mai nebunie o sa iasa acolo. Cred ca vecina o sa sparga usa precum postasul din reclama ca sa ia si ea macar o imbucatura.

Si culmea e ca pe langa cascaval fizic, cireasa se capatuieste si celalalt fel de cascaval. Adica primeste dansa uneori banet sau alte servicii scumpe doar pentru faptul ca ii place scrisul. Si pentru ca altora le place sa citeasca ce scrijeleste dumneaei.

Ce legatura are deci cireasa si cascavalul, s-ar putea mira cineva. Toata legatura, va asigur. Exist, deci produc cascaval. Si real si metaforic.

cireasa si banii

aprilie 8th, 2010

Am observat ca lumea ii priveste pe oamenii care se indeletnicesc cu ceva cat de cat artistic ca pe niste sfinti. Niste oameni caritabili care se inhama la niste cruci culturale si le duc in vazul lumii, spre distractia celorlalti oameni, cei seriosi, care se folosesc de lucruri palpabile.

Adica faptul ca ai treaba mai mult cu sunete decat cu retele, ca folosesti mai mult imagini decat cifre, ca te bantuie mai degraba designul decat planul de afaceri pe anul viitor, genereaza ideea ca esti un boem. Sunt aici sa contrazic intreaga defectuoasa perceptie.

Si eu am legatura cu domeniul artistic, vorbeste lumea. Folosesc mai mult cuvinte si nu-mi pasa de targetul de telefonie mobila al nimanui. Dar nu poate nimeni sa ma acuze ca as fi, vezi Doamne, cu al meu cap in nori. De bani imi pasa si inca cum. Am martori care sa certifice aceasta treaba. Va rog, sariti de ma sustineti.

Sunt o cireasa financiara pana-n maduva oaselor. Imi plac banii si ii necesit la mine in sistem precum doreste boul sa bea apa. Imi fac mereu planuri prea costisitoare in orice domeniu si apoi ma stradui cu vointa tot de un fel de bou sa ma cocot acolo unde ravnesc. Banii n-au incotro, si se tin dupa mine.

Dorintele mele, sunt, prin urmare, prea putin boeme si foarte palpabile. Vacanta in Canada, suport de biciclete pentru Golf, laptop de culoare alba, mic si usor, toate concertele din primavara-vara asta, weekend prelungit la Amsterdam, weekend la mare in fiecare weekend, icre rosii pe toate tartinele tuturor diminetilor mele, reparare acoperis si izolare termica exterioara.

Sa gaseasca cine o putea strop de boema in toate astea. Spre deosebire de Eminescu, care se pare ca supravietuia cu greu mancand carnati dar cu toata mizeria scotea din penita lucruri minunate, eu manuiesc cuvintele si mai bine daca stau langa un sac cu bani, fie el si pe card.

Nici vorba sa nu stiu sa ma administrez sau sa mi se para ca lasa, noi sa fim sanatosi. Sa pot eu scrie lucruri marete si cineva o sa-mi dea un coltuc de paine, ca important e doar spiritul. Nu. Stiu sa-mi valorific munca (aviz amatorilor de a trage foloase in livada mea). Si faptul ca din cap ies niste ganduri care curg pe o tevusta si la capatul ei se aude un clichet de galbeni, ma multumeste teribil.

Cireasa nu uita sa manance, nu uita sa se imbrace frumos si este la curent cu ultimele motorizari de la modelele de masini preferate. Cireasa isi trage finantele de sfori si le directioneaza cu precizie de genist german.

Cireasa o fi artistica pe alocuri dar este o mare filosoafa cand vine vorba de finantele personale. Si nu crede deloc ca o asemenea aplecare catr treburi pamantene este rusinoasa sau impieteaza asupra muncilor ei legate de vorbe bine ticluite.

Cireasa apreciaza banii si are noroc ca si banii o apreciaza pe cireasa. M-am gandit sa nu existe echivoc in directia asta. Si, ce-o mai fi, om vedea.