cireasa si lectia de umilinta

iulie 25th, 2010

Chiar ieri dimineata ma uitam la un tanar pe plaja in mod complet dezaprobator.

Modul in care isi coafase barba nu-mi era deloc pe plac. Avea par des doar in partea de jos a barbiei, ca de tap, si el se intindea ca o perie performanta de pantofi pana la cele doua urechi. Zero par imediat sub gura. Zero par imediat deasupra gurii.

O ciudatenie, zau asa. Unde mai pui ca era si cam roscat. Ma gandeam ce fel de om mai e si asta, care arata ca un marinar din filmul Toate panzele sus. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem in anul 2010 si chiar nu e cazul sa ne mai frezam asa. Adica stiu ca el a vrut sa fie cool, dar hai sa ne linistim putin.

Mi s-a parut asa de neplacut incat nici macar nu mi-am mai batut gura sa-l arat prietenilor, sa-l barfim pe indelete. Pleaca cireasa de la mare pe dupa-masa si pleaca impreuna cu o blonda. Tot soferita si ea dar n-are a face. Niciuna nu stie sa faca o pana.

Pentru ca ciresei ii place viata, a apucat-o in goana pe la Adamclisi. Si taman cand a ajuns in cea mai adanca-si-fara-de-scapare-pustietate-dar-in-acelasi-timp-si-cel-mai fermecator-taram, a inceput sa ploua cu galeata. Si chiar cu mopuri cu tot si din cand in cand cu cate o femeie de serviciu.

Fuioare dese de apa zburau in toate partile. Peisajul era mirific dar masina a inceput sa traga greu, ca un bidiviu prea ostenit. Intai cireasa n-a vrut sa se dea jos, sperand ca metoda strutului va fi suficient de buna. Daca nu ne uitam ca avem pana, poate chiar nu avem pana. Ntz, ntz.

Masina gafaie si nu vrea la deal. Se scoboara cireasa, se face leoarca in 2 timpi si 3 fandari. Se apleaca si vede ca o roata merge pe partea de metal. Ce-are treaba asta a face cu domnul tanar cu barba? Totul are. Incepe cireasa timida, cu rochia lipita de solduri si sani, sa faca semne rarelor masini colege de ruta Adamclisi.

Trec vreo 15 masini, complet nepasatoare. Cine sa vrea sa iasa pe asa prapad, sa aline problema, oricare ar fi ea, a unei foste blonde. Opreste intai o masina cu doua femei dragute. Explic speta (cuvant invatat de la cealalta blonda) si ele imi zic ca habar n-au sa faca pana. Ele pleaca, eu le petrec din ochi cu lacrimi de sange.

Apoi un snop de masini mari si nepasatoare si uite o masina de Iasi, plina cu femei. Din ea coboara soferul, singurul barbat. Domnul tanar cu barba ridicola, cel de dimineata. Ii explic ca stiu ca e foarte neplacut ce il rog. Dar am pana si, daca stie sa faca ceva, il rog tare de tot sa se apuce de ea. Ajutor.

Barbosul sare indata din masina. Cu sange extrem de rece dar, vezi bine, inima calda, imi goleste portbagajul de toate bagajele, inoata printre ibrice, slapi si umbrelute. Nu se mira ca am in masina un ghiveci, ala mai lipsea, mai cireaso.

Intreb daca trebuie sa stau afara sau inauntru. Nu conteaza, zice el nefandosit. Si uite cum doua blonde stau in masina, in panta, in timp ce afara ploua napraznic. In timpul asta, barbosul nostru, cea mai frumoasa priveste acum, munceste din greu.

Poarta jeansi albi, e ud tot, din barba ii picura apa ca lui Mos Craciun fulgi de nea. Face totul cum trebuie si nu se supara deloc.

Ce a invatat cireasa din asta sunt 2 lucruri. Ca nu trebuie sa judece barba cuiva, pentru ca se poate insela amarnic si nu barba face pe om. Si doi, ca o fosta blonda care nu stie sa puna benzina si sa faca pana poate totusi sa plece prin lume. Cineva o sa ii faca un cuib.

cireasa si strategia pentru pepene rosu

iulie 5th, 2010

Cireasa a observat ca pepenele rosu este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii unui roman. Si ca absenta lui din frigider te face sa simti ca nu traiesti vara destul. Sau ca o traiesti, dar prost.

Prin urmare, inteleg de ce fructul asta coplesitor de frumos este motiv de zazanie intre semeni: cei care sunt stapanii gramezilor cu mot se lupta cu cei ce il iau acasa. Si vede cum rareori dau oamenii dovada de mai multa precautie ca atunci cand isi aleg pepenele rosu al zilei lor de vara. Cireasa nu se constituie intr-o exceptie.

Pare perfect acceptabil sa iau rosii care au mijloc lemnos, mere fara zeama destula si pere care incep sa se faramiteze. Desi, fie vorba intre noi, nici asta nu prea mi se intampla. Am ani lungi de practica in spate si imi aleg fructele si legumele cu grija unui nebun.

Astept de la pepenii mei rosi sa fie creaturi izbutite, cu care sa ajung la subtilitati marete. Sa fie zemosi, nu prea copti dar suficient de adusi la termenul pargului. Sa aiba coaja subtire si supletea proaspata a unui pui de purcelus. Sa paraie la injunghiere, semn ca sunt taman buni.

Dar desi stiu cum vreau sa fie interiorul iubirii mele de-o vara, habar n-am cum s-o aleg. Ce mai: cu pepenii rosii e ca-n viata, cu partenerii. Si dupa ce am stat sa ma gandesc nitel, am venit cu strategia potrivita. Am observat eu ca toti cei dornici de pepene rosu abordeaza problematica asa.

Se duc la vanzator pornind de la premisa ca dumnealui e un specialist in pepeni. Dar ca e totodata un hot care vrea sa le vanda musai un produs indoielnic. Si atunci, ca sa scape de farsa tuturor vanzatorilor de pepeni care vor sa insele populatia si sa tina fructele bune doar pentru ei, pofticiosii incep ritualul.

Se reped autonom in gramada. Iau un pepene, il bat ca pe caii de curse pe crupa. Il asculta cu urechea, dupa modelul indienilor din filmele western. Stiti, cand vor ei sa vada daca vine trenul sau ii urmaesc albii. Il ciocanesc, ii verifica codita, il arunca in aer, zgarie cu unghia pielea insusi a pepenului luat sub lupa. Apoi se declara multumiti si pleaca cu el acasa. Unde descopera de multe ori ca nu e bun de nimic.

Cireasa procedeaza diferit. Ea porneste de la aceeasi premisa. Ca omul care vinde pepeni e un specialist care stie ce pepeni sunt buni si care sunt falsurile. Dar in loc sa presupuna ca el e si hot, ea se gandeste ca este un om bun, pus acolo sa ajute.

Si, prin urmare, renunta la a mai identifica in mod empiric pepenii buni dintr-un noian. Hai sa fim seriosi, toti pepenii arata la fel. Parca sa ne faca in ciuda. Asa ca cireasa ii spune gratios specialistului. Va rog frumos, domnule, doamna, sa-mi alegeti un pepene delicios. Nu ma pricep si chiar imi doresc unul bun.

In absolut toate cazurile, vanzatorul se trezeste la viata. Nu a mai primit de multa vreme o asemenea cerere. In general cu greu se poate face util, pentru ca se pare ca toti orasenii stiu sa-si aleaga singuri pepenii, in zilele noastre.

Asa ca e bucuros sa aleaga pentru cireasa. Si va promit, nu greseste nimeni niciodata. El e flatat ca in sfarsit cineva are nevoie de sfatul lui si nu il trateaza doar ca pe un hotoman. Iar cireasa are acasa mereu pepeni demential de fragezi si buni.

Asta este strategia mea de ales pepenele rosu. Si pentru ca este un aspect important de viata si pentru ca nu e egoista, s-a gandit sa o destainuie cetitorilor ei. Ca sa manance si ei bine.

cireasa si scriitorii care taie in carnea ei

aprilie 26th, 2010

Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.

Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.

Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.

Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.

Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.

As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.

Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.

Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.

Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.

Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.

Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.

Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.

scrisoare foarte deschisa catre fostul meu sot

aprilie 14th, 2010

Aceasta scrisoare este deschisa in mod impropriu. Adica taman cel catre care o recit in gura mare nu o sa o citeasca niciodata. O sa ziceti cum, lumea e mica, s-au mai vazut cazuri si mai si. O sa afle si el prin cunostinte comune ce sunt, slava Domnului, destule.

Uite, nu. Sotul meu nu e interesat de gandurile mele internetice, desi e inca de parere (sau abia acum) ca sunt o cireasa simpatica. Daca l-as invita la o pizza, poate ca m-ar asculta. Deci pot, stiind asemenea informatii pretioase, sa zic pe sleau tot ce am chef.

Draga inginerule fara inima,

Treaba e ca descopar chiar si acum relicve care atesta faptul ca am impartit noi doi patul ala al tau foarte masiv timp de atata vreme.

Desi mi-am schimbat numele, infatisarea si aparent naravul, e ca si cum m-as aseza in gara de nord, unde e mereu mare tambalau de oameni. Si as purta de gat o tablita pe care scrie “am fost sotia inginerului fara inima”. Si din asta sa deduca toata lumea restul de reverberatii psihologice neplacute.

Am ramas, inginerule fara inima, cu impresia ca toti barbatii pe care ii intalnesc sunt prevazuti pe urechi cu plasturi performanti. Din cei putin vizibili, rezistenti la apa dar rezistenti si la problemele si doleantele si nelinistile ciresei.

Cred ca daca gura mea se apuca sa vorbeasca catre o ureche de barbat de la care vreau ceva, urechea ramane stearpa. Plasturii din ziua de azi sunt tare bine realizati, asta m-ai invatat tu pe mine. Si pentru ca mi-a informatia asta in cap, am incetat sa mai vorbesc urechilor masculine.

M-ai invatat, inginerule fara inima, ca barbatul e facut mai presus de toate sa se odihneasca. Si ca orice deranj din activitatea asta sfanta nu poate rezulta catre cireasa, daca ea incearca sa produca o asa nedreapta tulburare, decat reactii negative. Usi, cireaso, n-am chef sa mut nici macar un degetar din loc pentru tine, d-apai un munte.

De-asta cireasa trage de sacose grele cand are nevoie de ele default, fara sa mai scheaune ajutor. Cheama mesterul potrivit pentru stricaciunea potrivita si incearca cu mintea ei cata este sa se gandeasca cam cum se izoleaza un acoperis.

Mi-ai aratat, inginerule fara inima, atatea mici chitibusuri rele si nefolositoare. Pe care, pentru ca eram destul de cruda cireasa, le-am luat ca atare. Si le-am dus si eu mai departe in lumea mea. In care, din fericire, barbatii mai vor sa care sacosele femeilor, sa cheme mesteri, sa repare acoperisul si sa le asculte cand au ceva pe inima.

Sa stii ca nu vreau sa-ti cer nimic in schimb. Desi daca procesele ar functiona ca in Ally McBeall, as gasi pentru tine 198,763 de capete de acuzare mici dar de efect. Vreau doar sa-ti spun ca stiu ce mi s-a intamplat atunci si inca mai trag ponoasele.

Si ca acum sunt bine, desi mai tarai din cand in cand cate un picior metaforic vorbind, ceea ce iti doresc si tie.

Cu tot respectul pentru asa munca facuta de tine, inginerule, cu simt de raspundere,

Cireasa.

cine sta bine cu nervii sa dea 10 lei

decembrie 2nd, 2009

dragoste

Pentru ei este acest anunt, pentru oamenii care stau bine cu nervii.

Mai zi-mi cate per sunt acolo, pls. si daca e bine.

Alina, o prietena buna de tot pentru cireasa, si care e buna si ca psiholog (meseria ei), face si ea ceva care pare mic dar e maret. E clar, e momentul faptelor mari, de inima.

Ea s-a decis sa faca sarmale pentru cei mai putin norocosi decat noi. Care sunt persoane cu probleme de sanatate mintala, beneficiari ai Centrului de zi Estuar din Bucuresti si incearca sa primeasca orice ajutor pot.

Cica a pus deja varza la murat. Si acum nu mai are nevoie decat de umplutura. Sigur, e vorba despre multe sarmale aburinde care trebuie sa ajunga la cele 150 de guri mai putin norocoase decat gurile noastre.

E simplu. Intrati aici. Vedeti cum sta treaba cu rezidentii de la Estuar si inimosii care se ocupa de ei (si care vor face cca 1000 de sarmale). Si dati 10 lei acolo, pentru o farfurie cu sarmale.

Puteti deasemenea daca va e mai usor sa virati banutii chiar in contul fundatiei care este: RO45 RNCB 0064 0048 9646 0001 BCR, sucursala Berceni)

Multumesc.