cireasa, parul, dolarii si americanii

august 16th, 2010

A trebuit sa plateasca cireasa 96$ ca sa afle un lucru care o manca de multa vreme.

Voia, cireasa cu pielita subtire si decolteu generos, sa afle daca doar romanii isi anihileaza parul de prin partile aflate la divese rascruci de trup barbatesc. Sau daca este o moda internationala, si nu mai e nimic de facut in directia asta. Si trebuie dansa sa se resemneze si sa-si inchipuie in momentele fierbinti peri cu ochii mintii.

Ajunsa pe taramul tuturor posibilitatilor, cu ochi de caprioara prinsa cu mata-n sac in fapt de seara s-a dus pe Broadway. Si cu gherute tremurande s-a prezentat ea la ghiseu si a cerut un bilet la un musical anume.

I s-a spus ca Mamma Mia e No#1 show si o sa o ajute sa descopere adevarul mult dorit. Au americanii par au ba. Si dupa doar cateva scene, ce sa vezi. Un stol de barbati tineri si frumosi si la bustul gol au ridicat mainile in aer ca la un semn. Si apoi din nou si din nou, pana cand am apucat sa studiez pe fiecare in parte.

Asta-i pohta ce-am pohtit-o. Acolo e de noi. Americanii au par la subrat. Netuns, nefrezat, neretezat, nescurtat, nearanjat, ne. Au par cum i-a lasat natura. Iar par plus muschi egal dragoste la prima-mbucatura. Rar e mai dulce combinatie pe lume.

S-a tot foit cireasa pe scaun afland asa veste. A vrut sa fluiere dar de emotie isi inchisese gatlejul obisnuitele triluri. A vrut sa zboare putin prin sala aurita a teatrului Winter Garden dar aripile-i erau prea imbibate in apa de trandafiri si n-a reusit sa se ridice de la sol.

Ce incantare sa aflu asa un amanunt savuros. Deci continentul american inca pastreaza pilozitati de bun simt in locurile care romanii sunt golasi ca niste pui de bogdaproste. Bineinteles ca am prins speranta. Am tras spuza pe turta mea. Si am folosit informatia asta sigura ca sa-mi inchipui cu placere restul.

Poate ca americanii au par si in alte parti, in afara de subrat. Poate ca acolo, jos, nu e mereu o mare penurie. Si, daca asta se dovedeste adevarat, atunci poate ca exista speranta, global vorbind. Si, cine stie, or mai fi si alte natii care n-au drag pentru lama de ras.

Merita pretul platit la casieria teatrului, va spun. Am eu vazut multe lucruri interesante la New York. Manhattan-ul in lung si-n lat. Central Park si alergatorii lui, in inversul acelor de ceasornic. Casutele de caramida rosie cu restaurante delicioase la parter din Greenwich Village si magazinele cu minuni din Soho.

Si altele, destule. Ba chiar am fost duminica si la slujba gospel, in Harlem. Unde mi-a placut asa de tare pentru ca femeile erau imbracate in mov cu alb si aveau palarii fistichii si dansau rock, incat era sa ma convertesc. Mai erau 2 albi, sa stiti.

Mi-a placut orasul de mi-au sunat trambite in cap. Dar si emotia asta simpla, produsa de niste peri, a fost printre reusitele mele in vacanta. Si m-am intors aici, sa va spun si voua veste mare. Ca in America lucrurile nu merg inca bine, din punct de vedere bursa. Dar abunda in ceea ce priveste parul.

circulatia chilotilor in natura

iulie 9th, 2010

As vrea sa vorbesc despre chilotii, despre cool si not cool, despre China si Bridgette Jones si alegeri de facut in viata. As vrea sa vorbesc despre toate la un loc.

Dar sa incerc pe rand. De cand sunt mica dar totusi eligibila ca femeie, am ales sa port chiloti string. Sau, mai pe romaneste, cu ata-n fund. Mi s-a parut o decizie pentru o viata. Ceva asupra caruia nu mai revii usor. Poate doar cand se intampla in viata niste mutatii pe care nu pot sa mi le imaginez exact.

Dar anul trecut am fost in China cea mare si rosie la culoare. Si am descoperit ca toate chinezoaicele poarta chiloti ca atunci cand eram noi, fetele, mici. Atat de mici incat faceam inca tocanita din flori cu garnitura de iarba. Si la desert ne serveam una alteia si putinilor baieti care acceptau sa se prin in joc prajituri din nisip cu apa.

Cum am vazut asta? Nu pentru ca sunt o perversa care a tras cu ochiul la lenjeria trecatoarelor. Ci pentru ca nu o data a trebuit sa merg la toaleta in vazul a alte o duzina de femei, toate chinezoaice. In timp ce ele mergeau la toaleta in vazul meu. Asa se mai intampla uneori, in China cea comunista si totusi capitalista.

Se pare ca m-a afectat profund ce am vazut atunci. Si ca pe undeva, desi m-am minunat, mi s-a parut teribil de sexy. Altfel nu-mi inchipui de ce, la un an distanta, cu o perioada de gestatie teribil de lunga, mi-a incoltit in cap ideea ca trebuie sa fac la fel.

Si-uite asa am inceput sa ma uit pe furis la chiloti din ce in ce mai plini si mai din bumbac. Adica exact ceea ce numim not cool.

E drept ca nu visez inca la chilotii care l-au infiorat pe Hugh Grant cand a dezbracat-o pe Renee Zellweger in Jurnalul lui Bridget jones. Dar nici chilotii minusculi, pe care poti sa ii impaturesti cu o penseta si sa-i ascunzi intr-un degetar al unei bunici uituce, nu ma mai tenteaza.

Am achizitionat intr-un prim pas o mana de chiloti nici prea prea nici foarte foarte. Oricum, o revolutie in lenjeria mea personala. I-am pus intai cand am fost sigura ca nu ma vede nimeni. Acum imi plac asa de tare incat imi vine sa tin o conferinta internationala despre ei.

Si ma amuza atat de teribil de tare incat ma gandesc sa merg mai departe cu planul meu diabolic. Sa am si eu chiloti de chinezoaica respectiv un fel de lolita nestiutoare, care n-a descoperit dantela minuscula. Si nu stie ca oamenii, cand cresc, uita ca bumbacul e rege.

Eu sunt incantata, asta e clar. Si mi se pare ca mi se intampla o revolutie, nu involutie. Dar ma ispiteste ideea ca actiunea asta a mea de a aprecia brusc chilotii de tocilara promite sa se transforme intr-o directiva personala de mare anvergura. Care s-ar putea sa fie cel mai antisexy lucru de pe lume pentru barbati.

Oare ce cred barbatii, acesti beneficiar directi ai chilotilor de femeie.

bucurestiul-santier, acest catwalk

iunie 9th, 2010

Bucurestiul este un mare santier. Noi, locuitorii lui, simtim asta prin fiecare por deschis cu forta de catre dus, dimineata. Pentru ca noi, astia care scriem si citim aici, facem dus sigur in fiecare dimineata.

Sa locuiesti intr-un oras care vomita non-stop pe tine si praf si pulbere si gropi si trafic paradit din pricina vesnicelor lucrari, e un lucru pur si simplu insuportabil. Cireasa ar vrea sa se salveze cumva din marasmul asta citadin. Ce oras nemernic.

Si totusi, nestiind sau neputand ea sa plece de indata la Viena pentru un master in management cultural sau in Sardinia (unul dintre locurile unde oamenii traiesc cel mai mult si mai bine din lume, am auzit asta de la dobro, la radio) sa se marite cu un pescar de vita nobila, cireasa incearca.

Incearca sa gaseasca rosturi si foloase orasului absurd in care isi duce propria livada. Si ceva-ceva tot a intrezarit. A observat ca pe toate santierele orasului zac, nebagate in seama, ba chiar tratate prost, superstaruri inca anonime si care de fapt nu vor fi descoperite niciodata. Ce cruzime.

Ia sa incerce cititorul sa isi dea ochelarii de cal deoparte. Si, cand trece pe langa una dintre sutele de lucrari ca niste rani deschise ale orasului, din care picura puroi, sa se uite cu atentie. Exista acolo indesati sub moloz, protejati privirilor fugare de casti sau sepci pline de murdarie, niste barbati.

Cireasa a observat brusc ca aproape orice santier e de fapt un catwalk. Pe care defileaza barbati bronzati, transpirati si cu muschi din aia reali, nu fauriti la sala. Cum de felul lor muncitorii sunt un popor migrator, adica in functie de lucrare calatoresc in spatiu si timp, gasesti printre ei modele pentru toate gusturile.

Si cireasa face exercitiul asta, destul de des. Pentru distractia personala eu indepartez ideile preconcepute, spal murdaria cu o pensulica gen photoshop, scot hainele imbibate cu ce-i mai rau si, ce sa vezi. Rasar barbati si baieti de luat si dat branci direct la Milano, Paris si Tokyo, sa reprezinte pe podium cele mai tari case de moda.

Barbati bruneti cu gene lungi si zulufi creti si acei naucitori bed eyes. Barbati cu ochii ca 2 picaturi de apa dintr-o piscina bine intretinuta. Barbati rasi in cap, cu mutre de calai care m-ar chinui in placeri. Culmea e ca de fapt nici privirea nu difera cine stie ce de cea a supermodelelor. Daca nu esti atent, pare goala. Dar de fapt e doar misterioasa.

Si cu gandul asta eliberator in suflet, cireasa soferita nu se mai burzuluie asa de tare cand vede o echipa lenesa ce gaureste (a cata oara) cu lipsa de chef si minim de profesionalism strazile orasului. Ci se uita sa indentifice degraba care sunt modelele in cazul respectiv. Catre care, odata descoperite, face un rrrr si se binedispune pe data.

picatura romaneasca

februarie 17th, 2010

Daca o vedea cineva, cireasa alearga in dimineata asta prin ceata si apa. Inoata prin zloata gri deschis si aluneca pe gheata gri inchis.

La rastimpuri, din stresinile oamenilor ii pica dumneaei cate o picatura grea. Cireasa s-a mirat de cat de grele pot fi picaturile care descind de pe acoperisuri in curs de dezghet. Ea crede ca fiecare astfel de lacrima are incarcatura unui pahar cu apa.

Unele picaturi o trazneau pe cireasa despletita ca o nereida. Fix in crestet. Altele, mai indraznete, i se strecurau ciresei pe dupa ceafa, vizand pielea fina de pe gat. Parca toate stresinile universului metropolitan se vorbisera sa faca o retea eficienta, spre a nu-i lasa fructului luxul de a ajunge la birou uscata.

Dupa multe astfel de pahare, cireasa s-a predat. Daca la inceput incerca sa dribleze apa si sa faca rute ocolitoare in ideea de a primi cat mai putine flesti in cap, acum era razbita. Si parul era strans in suvite subtiri si incretite. Iar semana ca vreo sirena din baywatch. Face ce face ea, si tot in situatia asta se pune.

Asa ca a zis ea sa profite de intreaga situatie. Si cum stia ca barbatii gasesc femeile ude in cap sexy, si-a asumat rolul de bomba sexuala in plin centrul Bucurestiului. Si pentru ca se plictisea si n-avea jucarie la indemana, a zis sa culeaga niste reactii.

Si a inceput, purtand cosite ude, asa, ca iesite dintr-un dus fierbinte, sa priveasca aprig catre unii dintre trecatori. Barbati si femei deopotriva, de ce sa discriminam. Si tuguia putin cireasa boticul ei, cum a vazut ca trebuie sa faci ca sa fii diva cu acte-n regula. Si ingusta si ochii ei pana la refuz, ca si cum o bate un soare puternic direct in fata.

Doar asa stia cireasa ca poti sa fii un produs finit, cireasa cea rrrrrr. Sexoasa de sa-ti sara basca. Si am tot continuat cu exercitiul meu de a lasa orasenii cu gura cascata. Si m-am tot vadit spre ei cu avantajele infatisarii mele rapitoare. Si reactiile au fost dupa modelul cate bordeie, atatea obiceie.

Unii se mirau, altii mai radeau, altii erau putin jigniti. Altii erau pur si simplu indiferenti. Astia m-au distrat cel mai tare, ca sa spun adevarul. Unul chiar mi-a raspuns la miniavansurile mele, desi nu avea parul ud si parea ca nu stie sa se joace, la prima vedere.

Si asa am incalecat pe-o sa si mi-am batut joc de picatura romaneasca de pe stresini. Si am avut orasul la picioare sau nu, dupa cum era si firea omului. Pic, pic, pic.

PS: daca tac cateva zile, probabil ca sunt plecata undeva departe, dar totusi aproape. Nu sunati voi la sonerie, mai ies eu din cand in cand. In mod sigur miercuri sunt inapoi pe baricade.

cireasa satena

februarie 10th, 2010

Sunt blonda de 13 ani incoace. Blonda mereu, blonda fara pauze, fara regrete, fara contradictii si dileme.

Sunt blonda de atata vreme incat nici nu prea mai stiu sa fiu altceva. Un centimetru de par mai inchis la culoare a inseamnat mereu pericol mortal. Si am dat imediat fuga la coafor si l-am umplut de blond. Blond fara frontiere.

Am fost blonda pana azi. Cand sunt o satena veritabila, cu parul de culoarea alunelor coapte. Cele aflate la maturitatea lor, numai bune de a fi mancate. De ce asa si nu blonda in continuare, nici eu n-am o explicatie buna. Poate ca cireasa a vrut sa vada care e culoarea ei pe bune. Caci se jura ca nu mai stie. Nu are nici macar o banuiala.

Cert e ca acum, de sub podoaba blonda, s-a itit deja binisor satena din mine. Daca m-ati vedea, ati intelege ce zic. Seman izbitor cu o caprioara. Doar bulinele-mi lipsesc, si o codita alba din care sa dau de bucurie.

Si ma gandesc asa, la zicala blonde is more fun. Pe care sigur o stie toata lumea. E sora buna cu aia care zice ca fetele bune merg in rai si fetele rele merg unde vor ele. Si constat cu stupoare ca nu e doar un cliseu. Cireasa satena mai face cate-o ciorbita, mai sta cuminte.

Ce sa mai, mi-e frica. Ca odata cu parul imi schimb, fereasca sfantul, si naravul. Daca ma transform, dintr-o minivampa internetica, intr-o calugarita reala? Si in loc de locul trei la concursul cea mai sexy femeie de pe twitter o sa iau cea mai cucernica femeie in viata? Valeleu.

In plus, mi-e frica de faptul ca nu o sa mi se mai sopteasca porcarii pe strada. Una era blondoooo, sa moara ma-sa, ce biiiip* ai. Ce ti-as face de te-as prinde. Singurica-singurica? Si complet altfel sta treaba acum. Mi-e ca nimeni nu fluiera dupa o satena cu coada impletita.

Ce-si face cireasa cu mana ei, lucru manual se cheama. Astept cu interes sa vad ce se intampla. Si lucrurile noi pe care mi le sopteste oglinda in fiecare dimineata sunt uimitoare.

Sunt satena, atat de satena incat poate ma dau afara de la serviciu. Si schimba vecinii cheia de la bloc si nu ma lasa sa intru. Si prietenul meu imaginar, I., imi spune, cand incerc sa-i fac avansuri fizice, ca el are prietena si nu poate sa se implice.

Sunt satena and there’s nothing we can do about it.

*sani, dar folosit in exprimarea mai dura.