scurta paranoia de criza

februarie 2nd, 2010

Veste buna. Unele tari au iesit din criza. Veste rea. Mintea mea insa de-abia a intrat in ea.

De unde stiu asta? Pentru ca ea refuza sa proceseze informatiile pozitive. Cum ca lasa, suntem pe drumul cel bun. Incep sa se miste lucrurile. Sunt semnale bune in piata. Firmele mai si angajeaza.  Si oricum, acum, in sfarsit de ianuarie, e normal sa avem complet alte griji.

Unele nasoale, cum ar fi gripa porcina si iarna prea lunga. Altele vesele, si anume ca primavara suna la usa, intotdeauna de doua ori.

Mintea mea nu stie de vorba buna. Eu am un job superok. Seful meu nu a dat niciun semn cum ca ar inchide lumina peste mine si m-ar concedia. Se poate mai bine de-atat, in contextul in care vietuim? Eu zic ca nu. Am noroc cu toptanul. Multumesc, patroane, multumesc. Nici nu stii cat imi pasa. Sau poate stii.

Si totusi, mintea mea. Oh. Ea alege singura informatiile ingrijoratoare si rele din piata si isi face treaba cu ele fara sa se mai intrebe pe mine de sanatate. Daca sunt de acord, daca face bine ce face. Tine minte cele doua concedieri recente. Niste prieteni care pareau cel mai feriti de asa patanie nasoala. Nu m-as fi asteptat niciodata sa li se intample asa ceva.

Apoi mintea culege faptul ca firma de dedesubt a parasit in graba locatia, cu arme si bagaje, catei, purcei si imprimanta. Pune in final la socoteala si faptul ca eu am dat recent o proba pentru o colaborare. Pe care am reusit sa o trec si m-am bucurat teribil. Totusi am fost anuntata ca nu exista buget si deci totul se suspenda. Suntem in criza, cireaso.

Mintea mea strange toate astea, face o ciorba deasa si imi da mie noaptea sa mananc din ea cel putin 3 linguri pline. Cata cruzime. Mi-e asa de frica de criza, incat tocmai mi s-a intamplat ceva hilar.

Eu am mai multe colaborari, dintre care una, una singura neplatita. E, si mi-a trecut acum prin cap ca un tren express chinezesc, cel mai rapid din lume, care merge cu peste 200 km/h, o idée. Ca daca din cauza crizei asteia, ma da pe mine afara de acolo?

Ati inteles bine. Mi-era frica sa nu ma dea afara dintr-un loc unde nu sunt angajata si nu primesc niciun ban. Nu e asta tare? Cum adica sa-mi fie frica sa-mi pierd un loc de munca pentru care doar produc lucruri si nu scot mai nimic ca si beneficii? Incredibil. Merita o lobotomie pe loc, mintea mea. Are noroc ca am lasat-o sloboda, sa abereze in continuare.

E drept ca un adevar exista. Vad eu bine ca multe publicatii si alte canale media, in general, renunta la colaboratori ca la niste masele stricate. Si incearca sa se descurce cu ce au, chiar daca de multe ori angajatii aia sunt obositi de tot felul de alte sarcini si devin necreativi.

Oricum, bine ca m-am prins ca luat-o razna. O sa iau masuri. Cireaso, mintea la control te rog. A, de data asta ramane in carantina.

viata e ca o salata de fructe

august 13th, 2009

salata-de-fructe

Life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

Recunosc ca si ciocolata e un mister numit speranta. Avea dreptate Forrest Gump. Dar salata de fructe mi se pare si putin perversa. O antrenata si surprinzatoare luptatoare de gherila a zilelor noastre. Ce-mi aplica indesite lovituri sub centura.

Despre mine…ce sa zic. Sunt o mica optimista pe o mare planeta. Iau salata de fructe mereu. Cu aceeasi speranta ca in ea o sa gasesc un potpuriu de fructe.

Cand o vad acolo in bol, prin restaurantele lumii, mi se intaresc sfarcurile de pofta. O steluta de saliva imi apare in coltul buzelor intredeschise. O vreau si va fi a mea. Sfinte Sisoe, uite cat e de frumoasa.

Cum ma intorc insa cu spatele sa iau recipientul in care sa indes cat pot de multa, mi se joaca o festa. Trolii salatei de fructe iau repede mare parte din bucatile tentante. Si le inlocuiesc cu patrate de mar.

Invart cu linguroiul si apuc repede jumatatea de capsuna, lasata de troli la deruta. Incerc sa strang cat mai mult kiwi, ananas, licii si pepen galben.

In timpul asta fornai din nas si am ochii insangerati. Ca un leopard caruia i se trece pe sub nas in mod repetat o caprioara ucisa acum 5 minute.

Dupa ce platesc si ma apuc sa inghit, constat ca am in cupa 72% mar. Deci cat mi-am socotit banutii, trolii mi-au mai facut-o inca o data. Au schimbat bunelele agonisite cu tot atatea bucatele de mar.

Nu e ca merele nu-mi plac. Nu. Dar cand vrei salata, marul e bad news. E ultimul musafir nepoftit pe care l-ai vrea la tine farfurie. Patrate de mar pot sa tai si singura acasa, mereu.

Mi-am facut o socoteala. In 64% dintre cazuri platesc salata de fructe si capat mar. Mar si inca ceva. Niste chestii de obicei moi si tulburator neidentificabile. Au consistenta genunchilor de sarpe sau a calcaielor de meduza.

Dar la aparente inca stam bine. Pentru ca gustul insa, imi scapa printre degetele chircite a frustrare. Si sa tineti minte ce va spun acum. Tot ce nu poate purta un nume decent si apare tadaaa in salata de fructe, nu e de bun augur.

Alaturi de prea mult mar, dihaniile astea imi sporesc senzatia de nimicnicie a vietii. Am vrut salata de fructe si am patrate de mar si texturi elucubrante. Unde sunt capsunile molici, piersicile pufoase, strugurii pornografici?

Nu stiu. S-au speriat de mar si au fugit care incotro, sa se salveze. Mai are viata vreun rost cand te trezesti cu acest castronel neplacut in brate? Raspuns final: nu. Trebuie sa fiu tare ca sa o pot lua de la capat. Cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept, ce e viata, ce e omul, toate astea mi se amesteca minte.

Pastrez pentru sfasrit 1/4 capsuna, 1/2 bob strugure, o stafida. Si frunza de menta pusa cu grija deasupra, ca o sfidare. Macar sa raman cu gust de ele, dupa ce inghit atata mar.

Beau apoi cu nesat, precum Stefan cel Mare apa din pocal. Beau pana la fund sucul in care se simte ca au innotat odata si fructele care au lipsit acum de la apel. Si imi promit eu mie sa nu mai investesc niciodata in salata de fructe.

Dar prima data cand o vad, cu niste bucati de pepene rosu taiate ciobaneste deasupra, scot la iveala memoria de peste. Cad iar prada. Ajung la casa si cer, cu codita-ntre picioare: o salata de mar, va rog.

Si intaresc: life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

scriu cu mandrie la