SANUCA

Cireasa are niste probleme tehnice. Dar ne auzim maine. Ea e bine, sanatoasa.

Fratia breloacelor s-a incins in jurul unei sicle de sirop de artar.

Adusa din Canada si fabricata dupa standarde bio, sticla a cantarit o gramada de grame. Si a facut cireasa sa ofteze la auzul pretului piparat. Si tocmai pentru a impartasi asa ocazie deosebita, cireasa a adus alaturi pe a cherry, poneiul nazdravan, si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Baut cu lingurita, lins cu degetul, amusinat din sticla, artarul a dezlegat limbile femeilor. Nici nu mai stiu cine a inceput dar zau daca mai conteaza. Rand pe rand a trebuit sa recunoastem ca da, avem. Si sa scoatem din posete, fiecare, cate un biet breloc.

Cireasa are un breloc cu un pestisor, capatat de la SMPE in conditii suspecte. Era vara lui SMPE si eram intr-un magazin cu multe lucruri frumoase, intr-o insula insorita toata si perfect croata. SMPE se plimba printre rafturi si se uita la cate lucruri ai putea cumpara pentru o femeie. Va spun, un paradis micul magazin.

Toate exponatele erau mari, frumoase, noi, albe cu albastru si nitel bej. Am iesit din magazin, cumparand ceva frumos pentru mama de cireasa. Pentru ca nu a putut sa se hotarasca, SMPE a ajuns la casa buimac (presupunere). Aici l-au cuprins remuscarile.

S-a gandit ca cireasa e afara si magazinul e dragut si cireasa e femeie si femeile vor, la naiba, mereu cadouri. Asa ca a achizitionat pentru cireasa un breloc dintr-un cos cu maruntisuri. Si i l-a oferit cu dragalasenie, intalnind-o in soarele torid.

Cireasa a zambit stramb, i-a infipt cate o furculita imaginara in fiecare ochi si a luat obiectul. Il are si azi la chei. Ii aminteste diverse. Nu vrea sa renunte la el. O sa incerce sa-l introduca in colectia jubiliara a orasului Bucuresti. Sa dainuie peste veacuri, o mostra de istorie vie. Asta primeau femeile in 2008, daca erau cuminti.

Poneiul are la chei o masinuta. E rupta dintr-o masinuta mai mare. Poveste lunga si imbarligata. Dentista are la chei o inima. Nu inima lui pulsanda, ci una cumparata dintr-un oras turistic de renume. A cherry a avut la chei un leu. Se pare ca el a fost incendiat in cadrul unui ritual secret. Nu se stiu amanunte. Poate e mai bine.

Ce e cu barbatii astia oare. Ce ii mananca, precum un animal salbatic din interior, si ii indeamna la gesturi atat de mici. De ce ai oferi cuiva, oricui, chiar si unei matusi de la tara, un breloc. D-apai unor femei dragute, care o sa se uite la tine cu ochi mariti de neintelegere.

Un breloc, asta-i culmea, un breloc. Si se pare ca este o alegere unanima. Barbatii cred ca femeilor din viata lor le-ar placea teribil sa agate la chei un breloc sentimental. Si se duc la un magazin de nimicuri si il aleg ca pe o carte buna. Sau o fusta frumoasa. Sau un inel cu diamant.

Iar cand il ofera sunt mandri ca si cum au invins la 100 de metri garduri. Ce aiureala, am decretat in cor si am mai luat o gura de nectar de artar. Daca gresea unul, mai intelegeam. Avusese febra/diaree/fusese dat afara/ii murise cainele/il avansasera contabil sef.

Dar patru barbati diferiti ca educatie si aproape si religie, patru barbati cu varste si coafuri diferite, sa aleaga cate un breloc drept cadou pentru femeia speciala lor, asta-i prea de tot. Vom schimba lumea, a decretat fratia breloacelor rusinoase. O sa vada ei.

Apoi fiecare si-a pipait pe sestache brelocul si a plecat sa se culce. In secret, cireasa a dorit si ea sa faca brusc un cadou.

Primul motiv pentru care am vrut sa incerc o Gazelle este ca mi-a fost recomandata de catre regina Olandei. Asta nu e putin lucru. Si berea pe care o sustine ea ma multumeste uneori.

Al doilea motiv este emotional. Cine tine magazinul cu Gazelle imi este prieten printr-o prietena. Si isi are sediul foarte la indemana, fix in centru. Exact pe unde ma dau eu in mod natural.

Apoi am mai avut un motiv serios. Cand nu sunt cireasa, ma cred in secret o gazela. Una cu glezna fina si umblet gratios. Cu ochi umezi si pielita fina si orice mai vine la pachet cu asa ceva. Si m-am gandit ca gazela plus Gazelle nu poate rezulta decat egal love.

Restul motivelor doar le-am intuit. Ca este o bicicleta frumoasa, portocalie. Ca exista pe lume din 1892.

Ca are ghidonul cu niste coarne putin cotite, special gandite pentru o bicicleta de oras. In felul asta, o cireasa sta calare pe o Gazelle intr-o pozitie ideala, cu spatele drept. Cea mai bune pozitie pentru sucit capetele trecatorilor, am descoperit.

Si ce pofta m-a apucat sa-mi cumpar una. Desi la inceput eram destul de nonsalanta si imi tineam capul semet pe umeri. Dar gonind cu ea printr-un Bucuresti fara oameni si cu niste caini prea lesinati de caldura ca sa mai aiba chef de mine, m-au cuprins toate nabadaile.

Calare pe ascultatoarea bicicleta, a chiuit cireasa ca pe camp. I-a dat bice cu grija animalutului elegant si a strabatut in pas saltat un Bucuresti de duminica covarsit de arsita. Parca si niste racoare am simtit, de la viteza ametitoare.

Ce mi-a placut mie, sa zic si altora. Aici locuiesc Gazellele. Niste biciclete carora nu le vezi lantul si asta inseamna pantaloni nesfasiati si fuste fara vaselina.

Si ma gandesc ca regina Olandei chiar mi-a vrut binele. Ce femeie de treaba, sa propuna unei cirese sa incerce asa bidiviu cuminte si luxos. Dupa ce mi-am facut mendrele cu ea, am ajuns acasa si am desfacut cu mare zgomot o bere. Tot recomandata de doamna asta cumsecade. Si am baut-o in cinstea ei.