cireasa si pregatirea

iunie 30th, 2009

asia-map copy

Am intrat in linie dreapta cu preparatiunile pentru intruziunea mea la est de urali.

Sunt extraordinar de curioasa, nici nu mai pot lucra cum trebuie din asemenea pricina bengoasa. Vreau sa stiu cati dintre voi stiti acum, pe loc, ce inseamna asta: la est de urali.

Am dat peste exprimare si am ridicat spranceana a mirare. Si mi-am dat seama ca autorul dornic sa se exprime ceva mai artistic decat normal, si-a pierdut pe loc in felul asta caraghios jumatate din public.

Probabil ca el nu si-a inchipuit defel ca exista pe lume fructe care nu vad in harta mintii ce este la este de urali. M-am dus la prietenul imaginar cu dilema si el m-a linistit. M-a dus urgent la harta si impreuna am razbit. Ce sa vezi: e chiar unde merg eu.

M-am tocmit la sange cu regina furnicilor de mi-a tesut vestuta de zale exact pe masura, cu doua cofraje pentru sani cupa C. Hefaistos mi-a batut in atelierele prieteniei coif tantos, cu creasta in sus, indreptat spre apus.

Scutul e facut din titan, sa nu ma incarce la bagaj si sa tina un an. Port si sandale inaripate, ca cele ale lui Hermes. Stiti, zeul care face comisioane eficiente in stravechiul Olimp, cartierul general al lui Zeus. Am de zburat repede si bine.

S-ar zice ca sunt gata, dar nu. N-am facut vaccinele antitetanos, antifebra tifoida si antimeningita A si C.

Ele se comanda la o farmacie anume, se platesc multisor, se iau la purtator. Si apoi se efectueaza in bratul firav de cireasa, toate odata, la Institutul de Boli Internationale, de catre doctorul Tudor. Care, ca lucrurile sa fie complet SF, mi-a zis.

Cireasa, ar fi trebuit sa faci si pentru hepatita B, dar nu mai ai vreme. Asta in conditiile in care eu nu rostisem data. Pentru ca insa avea dreptate, nu mai era timp, nu l-am contrazis. Da domnule, i-am zis. Si pe loc ca revin i-am promis.

Pozarul meu personal a obosit de curand, a tusit, a dat ochii peste cap si n-a mai vrut sa faca click. Trebuie sa-l duc la doctorul Sony, un japonez. Sper ca-i da de cap, altfel zau ca o sa-l pap.

Imi trebuie si card suplimentar de memorie, vreau sa ma fotografiez mereu, dar musai cand ingerez caine si gandaci. Toata lumea vrea sa priveasca asta.

Apoi cireasa are dileme legate de undeva va innopta in Bangkok, dupa ce a descoperit stupefiata ca orasul asta nu are un centru. Ci e doar o intindere de culoare galbena, plina de mister si cu ochii alungiti, unde colcaie thai piperniciti.

Si acum: cum sa-si poarte la dansa banii? In card? Dar daca nu ii poate extrage acolo, cui se adreseaza? In cecuri de calatorie? Dar daca asiaticilor nu le plac? Cash? Dar daca este praduita de catre asiatici mici pitici, ca sa-i complice periplul asiatic?

Si ce asigurare de sanatate sa-si faca cireasa, ca asa peripetie sa nu se transforme in tragedie? Daca pateste o unghie incarnata, cui se plange despre asta? Tot doctorului japonez Sony? Ea isi pune toata speranta in scut.

Cireasa se intreaba: mobilul romanesc merge in Asia, cu roaming? Cine sa stie asa ceva…Cireasa in dreapta si-n stanga tot intreba.

In plus, s-a hotarat dansa sa scape de podoaba capilara de culoarea graului copt sub razele mladioase ale soarelui de vara in drum spre mare. Si sa revina la culoarea din pruncie, pe care sincera sa fie, nici nu o mai stie.

Cate are de facut cireasa si cum sa razbeasca dansa, gingasa. Ma simt scoasa la tabla cu probleme de calatorie asiatice, unde nu stiu nicio intrebare si mi se zice, stai jos, 3. AMR 8 zile.

pandind la cafeaua iluzorie a mafiotului de petrica

iunie 29th, 2009

petrica

La parterul cladirii in care gandesc si-mi traiesc viata, crosetand vise si cuvinte si fapte cateva ore bune in fiecare zi data de la Dumnezeu exceptand weekendurile, tine un magazin Petrica.

Petrica este un domn bogat, care are un motor smecher cu care sunt sigura ca agata gagici ca la balamuc. Sa nu va uitati ca Petrica e mic de statura. Atitudinea face toti banii. Petrica devine acest pitic urias cand stai de vorba cu el.

Cine stie cu ce se ocupa Petrica. El are magazinul de la parter, dar nu cred ca un spatiu din centrul capitalei Romaniei se poate tine cu atatia clienti cati vad eu ca mai calca pe acolo. Insa Petrica are hobby-uri, mi-a spus-o chiar el.

Unul dintre ele este cafeneaua fara firma la strada, deschisa la ore de neinteles, pentru clienti selectati de insusi Petrica, dupa principii care imi scapa. Cafeneaua este inclusa in magazin si in ea nu bea cafea nimeni niciodata. Eu nu stiu cum am reusit de m-am calificat, ce bine.

Cand motorul este parcat in fata si apar cateva Audi in spate, stiu ca Petrica e la aparat. Tolanit adica pe pernele tip lounge ale localului, care este chiar dragut. Petrica are gust, asta se vede de la o posta.

Cireasa e prea bine constienta ca daca Petrica ar fi putin mai tinerel, ar scapa vreo doua oftaturi in directia lui. Petrica emana putere de la o posta, si poarta camasi albe, jeansi, conversi si chelie. Este de constitutie astenica, un tantar.

Pe langa bani, putere, magazin, cafenea si motor, Petrica mai are si cafea, pe care o da la rastimpuri ciresei, contra uimitoarei sume de 5 lei. Cafea buna, expresso lung, agrementat cu lapte din belsug.

Petrica a invatat inca de la prima cafea ca cireasa foloseste zahar maro si mai mult lapte decat incape intr-o gaoace din aia mica. Prin urmare, cand ii intinde ceasca neagra pe dinafara ca cerul gurii lui (Petrica), ii da si intreaga cutie cu lapte. Sa-si adauge distinsa cireasa cat ii trebuie. Mare boier, mare caracter Petrica.

Petrica ii explica ciresei in timp ce da de manivela aparatului de cafea ca locul asta este folosit indeosebi pentru petreceri in cerc restrans. Si ca de-aia ii face el, Petrica, cafeaua ciresei.

Barmanul vine abia pe inserat, cand pare ca acolo se intampla tot felul de lucruri de divertisment. Petrica e destul de stresat sa nu fie considerat un facator de cafele, dar poate sa stea fara grija. Cireasa s-a prins ca el e un mafiot, si nu un chelner.

Cireasa bea zilnic destula cafea, pe care o aduce intr-o sticluta cu dumneaei la serviciu. Dar cand aceasta se termina, singura speranta e Petrica. Care vine rar la pravalie, dar macar vine cateodata.

Prin urmare, cireasa racaie la usa lui Petrica in fiecare zi in care croseteaza cuvinte si vise. Face asta cu speranta ca el a terminat cu lucrarile gangsteristice si a venit in sfarsit sa-si dea drumul la hobby si ei la cafea.

De multe ori, usa e incuiata si cireasa ramane cu buza umflata. Unde esti Petrica. Alteori, Petrica e in incinta, dar cireasa se apropie tiptil si il aude cum discuta afaceri presante pe terasa, tolanit pe perne, cu ton lejer de bogatas.

Atunci ea se departeaza in graba, inchizand usa fara zgomot, ca sa nu-l distraga pe Petrica de la discurs. Si revine ea mai tarziu, cand banuie ca business-ul va fi luat sfarsit si Petrica a mai inchis o afacere de succes. Bravo, Petrica.

Cireasa intelege ca Petrica e ocupat si ca e bogat si ca face cafea doar intamplator si cand are chef. Dar nu are alta solutie decat sa incerce necontenit, pana la loc comanda. Pentru ca visele si cuvintele nu se pot croseta fara aroma cafelei proaspete.

A, inca ceva. Incercand sa se inteleaga pe sine, cireasa a facut un test si a descoperit ca putea sa fie Petrica cat ar fi vrut el de tanar, caci cireasa nu i s-ar fi potrivit defel. Pentru ca ea, saracuta, nu are stofa de nevasta de mafiot.

Voi, alte fructe, aveti? Daca da, ar trebui sa-l cunoasteti pe Petrica. Face o cafea…

Cat la suta esti sotie de mafiot?
Lasa-te de meserie, iti cauzeaza.

Traiul langa un mafiot pare un lucru seducator. Stim ca daca ai reusi sa induri toate rigorile acestui job description ai fi scutita de grija zilei de maine. Dar pe de alta parte, nu are rost sa te minti, draga mea. Nu esti facuta sa fii sotie de mafiot. Tu esti un spirit rebel iar rabdarea nu este punctul tau forte. Degeaba incerci, o sa mori cu el de gat. Iesi din cosa nostra si gaseste-ti un specialist in IT sau un inspector de personal intr-o corporatie mare. El va aduce un venit mic dar fix si n-o sa te dezamageasca niciodata. Singurele lui evenimente obligatorii sunt pranzurile de duminica, luate cu tine si cu mama lui.

cireasa si cistita necinstita

iunie 28th, 2009

pee

*Acest post este despre ceva ce o femeie n-ar trebui sa vorbeasca, fiind un topic putin rusinos, asociat zonei inghinale. Dar cireasa nu cunoaste sentimentul asta, nu.

Parte dintre voi stiti ce inseamna cistita. Parte nu, si atunci sa explic in cuvinte putine: un fel de infectie pe care o au fructele. Si care se manifesta prin usturimi si dureri si frisoane atunci cand fac ele pipi.

Cistita vine de neunde si cand nu te astepti si pleaca cu greu. Poate fi declansata de frig la picioare, un microb rebel, sex apasat, sau o combinatie intre toate astea, in procente greu de dibuit.

Cireasa poate sa indure diverse dureri metaforice si fizicesti, dar senzatia cu care vine cinstita ba. Dardaind de friguri in toiul verii si mergand des la toaleta sa faca pipi desi nu mai are de unde, ca ea e maruntica, cirasa o ia razna.

Prin urmare, ar semna cu usurinta orice i s-ar baga sub nas in momentul in care este bantuita de flagel, daca solicitantul i-ar promite ca astfel se va izbavi. Norocul ciresei ca nu ii stie toata lumea slabiciunea.

Altfel probabil ca ar tot fi solicitata de catre semeni sa le coseasca iarba crescuta mare si sa o organizeze apoi frumos in capite in forma de inima. Grabeste-te cireaso, ca apune soarele. Si nu vrei tu sa uiti ca ai vezica?

Sa se taraie pe burta in pesteri umede, cautand un organism nou ce pare sa aiba habitat acolo. E important pentru stiinta, cireaso. Si o sa vezi ce bine o sa te simti cand il prinzi si ni-l aduci aici. Ca noua.

Sau este chemata de urgenta sa mulga o vaca naravasa pe inserat, cu grija sa nu-i rastoarne galeata plina. Cireaso, adu galeata fara niciun strop irosit si o sa-ti treaca negresit durerea.

Unde voiam sa ajung este aici. Ce credeti trebuie sa faca cireasa ca sa pacaleasca cistita sa plece la ea acasa. Boala perversa, aceasta loveste unde o doare pe dansa mai tare.

Cireasa trebuie sa se abtina de la a sorbi draga de cafeluta de doua ori pe zi, cum ii place dumisale. Cafeaua excita cireasa, si specialistii spun ca asta se intampla cu vezica cu tot.

Cireasa trebuie sa mai lase paharul cu zama portocalie, si sa bea in loc de asta apa. In timp ce semenii ei se veselesc, cireasa sta posaca, plouandu-i in gura de pofta. Cireasa trebuie sa se indoape cu afine, asta ingrozeste teribil cistita. De unde afine?

Cireasa trebuie sa se uite la mare dar sa nu se cufunde in unda ei. Apa rece face cistita sa sada mai bine in corpul astral de cireasa, si nu vrem asta. E cald afara, tare cald. Cireasa da tarcoale malului, fara o cafeluta in mana si vai, complet lucida.

Dar se abtine de la erezie. Pentru ca simte cum cineva, o faptura fara inima, locuieste la dansa in vezica si umbla acolo fara sa-i pese. Alearga prin incinta, deschide larg geamurile, pune muzica proasta si tare, facand totul sa vibreze.

Si in fine, cireasa, tineti-va bine, cireasa nu are voie sa se dragosteasca. Iubirea fizica o scoate pe cistita din minti. Si degeaba n-a baut ea cafea, si degeaba s-a abtinut sa plonjeze cu nesat in mare. Daca calca pe bec, s-a ispravit.

Se uita cireasa cu jind la cafea, la paharul portocaliu, la mare si la sex. Face un pas spre oricare dintre ele, si totul e pierdut. Dar ce viata e asta, sa-mi spuneti boieri dumneavoastra.

Pentru ca am uitat mentionez ceva: cand are cistita, cireasa trebuie sa poarte doar chiloti lalai din bumbac. Ce ironie. Iar cand in sfarsit are voie sa iubeasca, (daca se incumeta cineva sa treaca de budigai), trebuie sa o faca scurt, pe grabite. Facand pipi si inainte, si dupa.

Cistita, un fleac, m-a ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.

barbatii nu stiu sa vorbeasca frumos la telefon

iunie 26th, 2009

1876_bell_speaking_into_first-phone copy

Dupa ani de testari, traininguri si nazuinte inselate, cireasa se da batuta cu biciul. Se intinde cat e de lunga pe jos si se gandeste strategic, ca un om mare.

A inteles in sfarsit ca barbatii nu stiu sa vorbeasca de o maniera cumsecade la telefon. Dar ce sa intreprinda ea cu informatia asta care i-a smuls 3 lacrimi din ochiul drept si doar 2 din cel stang, mai calit in batalii?

O sa incerce ea sa traiasca asa, fara sa puna la sambure conversatiile complet nesatisfacatoare cu semizeii pentru care are afectiune? Nooooot. Cum sa ma resemnez, ca fatalaul de cioban mioritic?

Culmea e ca ei ma suna pe mine, deci nu ii oblig la actul asta al comunicarii la distanta. Avem consimtamantul ambelor parti. Si totusi, barbatii insista sa fie eficienti la telefon, ca si cum au sunat ca sa rezolvam ceva.

Nu ne sunam ca ne placem. Nu. Ne rad si curcile daca afla cineva ca am sunat pentru bucurii si/sau/doar/niste divertisment. Doar nu crezi, draga mea naiva cireasa, ca pentru dulcegarii exista in orice casa instalat un telefon.

Barbatii suna fructele pentru aceleasi motive pentru care Bell, tot un barbat (vezi imagine), a inventat gadget-ul asta. Sa transmita adica informatii care sa ne ajute in probleme urgente administrative. Ca si cum mie, o cireasa, mi-ar pasa vreun pic de asa ceva.

Dar cireasa abia de curand a descoperit ca asa sunt ei facuti. Barbatii. Si ca nu e cazul sa ia chiar personal tonul morocanos, lipsit de sclipici si pe alocuri chiar cautator de bucluc al interlocutorilor ei cu par pe piept.

Cireasa n-a intalnit nici macar un barbat care, aflat fata in fata cu receptorul si cu ea la capatul firului, sa spuna cuvinte frumoase, pe un ton placut auzului. Si asta desi cand o vad in carnita si oase fine, devin menestreli si artizani iscusiti ai manuirii cuvantului rostit.

Si ma intreb eu acum: cate din relatiile pe care ea le-am trait s-or fi terminat prematur din cauza tonului lor la telefon. Cand vorbesc cu un barbat la telefon, am impresia ca el nu ma mai iubeste.

Daca vorbesc de trei ori intr-o zi, de trei ori mi se pare. Si in sambure mi se insinueaza ca lama unui cutit incins in focul gheenei ideea ca de fapt nici nu m-a avut la inima vreodata.

Si atunci incep sa ma comport bizar, ceea ce il face si pe el sa se comporte bizar. Si in final ne comportam amandoi bizar, ceea ce rezulta intr-o despartire bizara. De neinteles pentru niciunul dintre asociatii in participatiune la dragostea cu pricina.

Oare reusesc eu cumva sa scot raul din barbati la telefon. Sau ei chiar n-au putut, nu pot si nici nu vor putea vreodata sa foloseasca tehnologia pentru a face bezele?

Asta se intreaba cireasa, in timp ce-i suna telefonul. Sa raspunda sau mai bine nu?

cireasa si cea mai tulburatoare in rau experienta cinematografica

iunie 25th, 2009

GEO_LOBOTOMY

Dintotdeauna m-a interesat ce fac asiaticii in timp ce noi dormim. Ce cantece de leagan canta ei copiilor lor ca niste jucarii reusite.

Cum isi trateaza asiaticii arsurile stomacale si ce planuri de viitor fac ei cand viseaza cu ochii lor ingusti larg deschisi. Vreau sa stiu astea si altele in plus. Ca doar de-aia plec in mai putin de doua saptamani spre intr-acolo. Sa vad cum e.

Filmele unde zboara niste chinezi in timp ce se lupta, ma fascineaza. Cum prind unul, cum il devorez. Nu ramane din el decat scheletul si un plescait satisfacut din limba, cum vezi in desene ca mananca Tom un peste. Am vazut Casa sabiilor zburatoare de 18 ori.

Deci sigur ca m-am dus la festivalul de film asiatic, pentru un preludiu de vacanta. Suntem la filmul Geo-Lobotomie. Stiu, titlul ar fi trebuit sa ma faca sa sed in cumpana. Si apoi sa zic nu, multumesc. Don’t call us, we’ll call you.

Dar eu stiam deja ca asiaticii sunt cam cruzi de soi. Si am crezut ca pot duce. In plus, filmul fusese vizionat cu asa placere la editia trecuta, incat a fost cerut din nou de catre public. Mi-am zis sa vad si eu magia. Iacata-l, gol-golut.

Nu stiu sa critic filmul ca un specialist. Pot doar sa spun ca intai m-am deprimat, si apoi mi-a venit sa plang. In final mi-a venit ideea sa ma sinucid in liniste, fara sa fac prea mare mizerie, dezgustandu-i pe ceilalti spectatori.

Noroc ca eram cu prietenul meu imaginar, I., care m-a impiedicat prin atitudinea lui demna sa fac ultimele doua chestii. Mi-a fost rusine, de-asta am acum puls si lacrimile toate in gestiune.

In mod curios, n-a fost numai faptul ca filmul era plin de o violenta tulburatoare. Ca mureau in continuu oameni in moduri sangeroase. Majoritatea izbiti cu o cazma in cap, improscand sange in jur.

Era multa saracie si personajele erau prinse intr-o intriga absurda in care se zbateau ca arse de vii. Povestitorul era un mort. Li s-au scos in film vreo duzina de dinti de aur, oamenilor care isi vindeau gura si copiii si sufletul pentru bani.

Toate ororile si tot acest mult sange mustind, se intamplau intr-un soare stralucitor. In care tu, om obisnuit cu niste confortabile clisee europene, crezi ca nu se poate savarsi nimic rau.

Dar asta nu e tot. Realitatea a inceput sa fie si ea contaminata jucaus. In timpul filmului au iesit si au intrat in sala mai toti cei prezenti, de mai multe ori fiecare. Scosi poate din minti. In timpul du-te-vino-ului asta, o femeie radea de mai-mai sa se sparga. As vrea sa o cunosc personal.

Cei mai multi isi pierdeau controlul si lasau usile deschise, deci patrundea lumina. Ieseau grupuri si intrau altii noi la loc, sau poate tot ei. Cine sa mai stie. Din ecran curgea un rau de sange amestecat cu enigme asiatice, asa ca n-aveam timp sa ma dumiresc.

Pe la mijlocul filmului a intrat un batran, garbovit de ani, care abia se mai tinea. A mers sontac-sontac, i-a luat o vecie pana in primele randuri. Problema e ca dupa scurta vreme a intrat din nou si iar s-a straduit sa ajunga in fata. Desi nu se intorsese, ati prins ideea? A intrat de doua ori si nicio iesire.

Apoi de ecran s-a prins o pasare vie. S-a prins cu ghearele in mijloc, generand in toata tragedia asta elucubranta momente comice.

Doi dintre protagonisti se alergau spre a se casapi cu sapa. Operatorul ii urmarea ca sa ne redea indeaproape masacrul si parea ca pasarea participa si ea la urgie, plasata strategic fix intre ei.

La sfarsit am ramas seaca. Ca sa ne dregem, am inghitit niste chipsi vietnamezi cu gust de rosii. Si un biscuite cu o consistenta noua pentru mine si gust pregnant de sampon de cacao.

I. a fost de parere ca daca stam si la filmul urmator, care e doar cu gangsteri si impuscaturi, alungam senzatia. Asa ca am asteptat sa dea jos pasarea si ne-am infundat iar in fotolii.

Am urmarit inerta niste impuscaturi soldate cu sange copilaresc. Mult, ce-i drept, dar fata de experienta precedenta, astia erau doar niste asiatici diletanti.

Un fleac. M-au ciuruit. Nu credeam ca doare-asa. Cireasa a fost ingenuncheata in mod pur asiatic intr-o sala in care de obicei se face cultura.

*PS: imaginea este din film, iar ce tine domnul ala nu sunt mai multe branze de burduf.