cireasa si frumusetea ei

septembrie 17th, 2010

Cireasa traieste zile comice. Sa vedeti.

Ca cireasa se place pe sine destul de mult, nu este ceva nou sau doar un capriciu de moment. Ea se place in fiecare zi, cu ardoarea unui functionar model. Cand e treaza si nu se concentreaza la ceva anume, e ocupata sa se placa pe sine. Insusi faptul ca se place mereu ii provoaca atata multumire despre sine incat ea ajunge sa se placa si mai mult. Ce agreabila ironie.

Si nu, nu ma refer la sufletul meu pur ci la trup. Cireasa crede doar in zilele ploioase si uneori si in cele fara sot ca zicala interiorul e cel ce conteaza e adevarata. Atunci cand esti pe piata cu eticheta de vanzare, ambalajul tau de om atarna enorm la cantar. Sau, cum ziceau Parazitii prea bine: daca look-ul nu conteaza, de ce nu tabara toata lumea pe Teo (parafraza).

Cireasa e incantata de piticimea dumisale si de proportiile pentru care din cand in cand mai face osanale. Multumeste zeilor pentru pielita subtire, glezna fina, sanii planturosi si ochisorii veselosi. Se lauda cu talia cat trebuie de adancita, fundul potrivit de bombat, mainile subitiri din umar si piciorul mic. Si cand colo, ce sa vezi.

Gata cu preludiul. Sa vedeti ce mi se intampla. In discutii cu diversi barbati dar mai ales cu prietenul meu imaginar, I., mentionez eu in trecere si cu nonsalanta ca arat mortal. Si aici surpriza. In loc sa se prosterneze in fara acestui adevar absolut, interlocutorii incep sa-mi aduca argumente ca nu, nu e chiar asa. Eu fac ochii cat cepele de apa. Ei continua cu incapatanare.

Nu cireaso, ca uite, pe acolo ai o slaninita, de care ar fi bine sa ne debarasam 1-2. Si abdomenul asta (sageata de directionare catre abdomen) ar trebui sa-ti fie mai definit, cum am vazut eu intr-o poza pe facebook ca poti. Si oricum, cireaso, ce este cu atata suficienta. Mereu se poate mai bine si tu trebuie sa ajungi acolo. Ma uit la ei si nu-mi vine a crede. Mai baieti, voi glumiti.

Ce vremuri traieste ea, cireasa, daca s-a ajuns aici. La a trebui sa-si demonstreze cu vorbe dulci si fapte la fel frumusetea fizica. Fapt despre care dansa credea ca se arata evident pentru toata suflarea din apropierea ciresei. Si sa nu credeti ca acesti carcotasi ai pielitii subitiri de cireasa erau Apolo s Adonis, adunati la o bere. Au si ei ale lor. Niste fotosop nu ar strica.

Noroc ca eu nu plec ureche atat de usor la lucrurile grele care mi se spun. Si stiu sa traiesc bine mai departe, ca si cum acest vorbe nici nu s-au spus. Despre cireasa si frumusetea ei se scriu chiar acum niste carti. Si doar invidiosii mai rostesc blasfemii pe la colturi. Tadaaa.

paine si sperma

mai 31st, 2010

Se dau doua biciclete. Se da o cireasa si un prieten imaginar, I. Se da o dupa-masa nici prea cleioasa de arsita dar nici sa faca pielita subtire de cireasa cu un neplacut aspect de gaina.

Suntem la mare. La cel mai indepartat colt de Mare Neagra cu reflexe albastre apartinand tarii noastre. Incaleca cireasa pe-o sa, incaleca si I. Fusta fal-fal, cositele ciresei fal-fal, pielea ciresei de nuanta cafe ole. Trecem pe langa campuri mustind de maci.

Ne indreptam catre bulgari. Suntem sedusi pentru ca au castraveciori, dulceata de trandafiri si privelisti tulburatoare. Pedaleza cireasa, pedaleaza I. Ajungem in vama, prezentam buletine. Vamesii spun exact ce n-ar vrea cireasa sa auda.

O fobie mare si lata are si ea. Si primeste provocari din toate pozitiile pe tema asta. Dati-va jos de pe roti, avertizeaza ei. Cainii o sa sara la voi. Sar la toti biciclistii. Prietenul I. stie groaza ciresei cea mare. O linisteste insa cu cuvinte potrivite. Sunt aici, o sa fie bine, nu te mai gandi.

Descalecam (al catelea descalecat din istorie este asta?) si cu bicicleta langa, mergem tiptil. Intai nimic. Apoi apare unul, apoi inca unul, apoi inca 3, apoi inca 2, apoi inca 1. Cireasa stie exact pentru ca cireasa abia mai are puls.

Cainii asmutiti se uita mai ales la cireasa. La ea isi ranjesc dintii, spre ea arunca bale, pe ea o vor. Ca de obicei. Si tot ca de obicei, cireasa incepe sa tremure patologic din toate incheieturile, transpira toate, si incearca sa isi indese inapoi in piept cu miscari pripite inima. Care s-a strecurat cumva afara, dand oasele deoparte si facand pielea sa plezneasca.

Asediul cainilor pare ca tine o ora. I. ma salveaza, intr-adevar. Cand el latra rau la ei, ei pleaca, dar cu regret. Imi ia mult pana sa-mi revin la semne vitale normale. Imi vine sa plang. Incalecam. Fusta mea fal-fal. Cositele mele fal-fal.

Pe langa noi scenografi priceputi desfasoara campuri intregi cu decoruri cu maci si flori mov si albastrele si rauri de grau verde. Cum s-a schimbat tara, cum fiecare centimetru patrat de pamant este lucrat cu mare grija. Totul arata nemteste. Ce diferenta. Deci asa se fac castraveciorii, cu grija.

Se destinde cireasa, dar inca are in ochi apa limpede de caprioara. Se opresc biciclistii, fac popas. Sa-si mai traga sufletul, sa faca o poza magiei bulgaresti. Intra cireasa in graul necopt, mangaietor. Intra si prietenul ei imaginar. Dupa un scurt dialog, senzualitatea se intinde ca o molima peste recolta bulgareasca.

Se trage cortina, fasaie graul, se aud ceva zgomote specifice dragostei. Trece niste vreme, imposibil de precizat. Pamantul miroase asa de puternic. Seva florilor se ameteca cu respiratia sacadata a celor doi actori protagonisti pe pamant bulgaresc.

Se trage cortina deoparte si ce sa vezi. Ramane niste grau culcat la pamant. Maci striviti alaturi de alte flori ale campului incearca sa-si revina din stransoare. Se lasa inserarea. Cireasa incaleca, fusta fal-fal. Cositele fal-fal. Ea si prietenul ei imaginar.

Daca dragoste nu e, nimic nu e. Insa niste bulgari o sa manance toamna-iarna viitoare paine si sperma deopotriva. Pam-pam.

cireasa si toptanul

martie 17th, 2010

De multa vreme n-a mai facut cireasa cumparaturi. Asa, sa treaca ea printre produse de care nu are chiar neaparata trebuinta. Si sa zic tu da, tu da, tu nu, tu da.

Are dumneaei alte preocupari si ganduri in ultima perioada. Si parca nici nu e chiar perioada potrivita pentru cumparaturi. E criza si asta vine cu tot felul de constrangeri. Dar uite cum are ea 32 de minute libere intr-un mall, pana acesta se zavoraste si da lumea afara.

Si in loc sa-si vada de treaba si principiile dumisale, scapa intr-un magazin cu lumina si culori. Magazinul este recomandat de catre mama de cireasa, care stie ce e bun pe lume. Ochii ciresei se fac doua radare pentru descoperit lucruri fabuloase de pus in valoare corpul dumisale.

Cireasa ocheste 6 rochii care ii plac teribil. Se refugiaza cu ele in cabina si le trage pe dansa cu pofta si pricepere. Sfinte Sisoe, ce bine pot sa ii vina. Cu greu reuseste sa insface 3 dintre dansele si sa se opreasca aici. Toate 6 o fac sa arate precum o sirena. Si cireasa nescoasa la cumparaturi are pofta. 3 rochii in 32 de minute e ceva.

Si apoi nu trec doua zile si ajunge cireasa la targul de carte. Ah, ce mai potriveala. Iarasi isi aduce dumneaei aminte cum sireaca nu a mai cumparat carti de nu stiu cand. Si se simte sfasiata de pofta. Si se invarteste si se suceste putin pe loc, ca o gaina fara cap. Si in final iese invingatoare, cu 19 carti subrat.

E drept ca parte dintre ele sunt alese dupa pofta prietenului ei imaginar, I. Si ca doua dintre ele au mers cadou la o prietena asa de veche si asa de buna. Dar totusi, 19 carti e o cifra. Ce bucurie a simtit cireasa, e greu de povestit. 19 carti umplu un raft intreg, sunt o expozitie intreaga, o reverie.

Si cand crezuse ca in sfarsit pofta a fost satisfacuta si ca poate sa doarma linistita, cireasa afla vestea. Cumparaturile ei nu s-au incheiat, nu. Prietenul imaginar I. a ramas cu nostalgia mirosului uneia dintre cartile facute cadou. I-a trecut o secunda prin viata si l-a vrajit.

Deci du-te cireaso la targ din nou si cumpara cartea cu pricina. Si daca tot intru acolo, zic eu, sa nu cumpar si eu ceva? Miam-miam. Cireasa e pusa pe rele si simte nevoia sa cumpere cu toptanul.
Miros frumos, prieten imaginar.

poveste trista cu final american

ianuarie 20th, 2010

pasaare

De data asta personajul principal din poveste nu mai este cireasa.

Azi zic despre o mierla si prietenul meu imaginar, I. Eu nu eram acasa. Dar pentru ca am imaginatie si am si un prieten, stiu cum s-a intamplat. Intocmai.

Afara ninge. Gradele atarna greu cu minus. Mierlei ii e frig. Vede pe geam pomul meu de Craciun si i se pare perfect. (Sunt de acord cu ea). E inca verde si tantos, teribil de viu. Are globuri de toate culorile. E stufos si e simetric.

Oricine ar vrea sa isi faca o casuta in el. O mierla, o veverita, eu. Tu.

Mierla s-a luminat la fata. Si-a luat viteza si incercand sa ajunga in copacul crescut din covorul turcesc din sufragerie, cel de culoarea cireselor, s-a izbit in geamul bine spalat. Apoi s-a scurs niste etaje, cu viteza. Si s-a infipt in zapada.

A ramas acolo, cu multe etaje de omat deasupra. Ca-ntr-o avalansa. I. s-a repezit in stil slow motion. A gasit locul de pierzanie al mierlei. A sapat cu mainile lui mari si calde si bune. Si a ajuns la pasarea care nu prea stia ce atitudine sa adopte. Sa fie tafnoasa si sa incerce un kung fu. Sau sa-si zbarleasca bucuroasa puful, ca e salvata.

I. a apucat mierla. Mierla l-a ciupit de deget. Asta, inteleg eu, si pentru ca I. avea o gluga trasa peste jumatate de fata. Si parea ca si cum vrea sa manance la pranz mierla asta mica, parasutista.

Mierla a inceput sa ciripeasca noian de chestii catre I. El, desi nu intelegea o iota din explicatiile pasarii, afiseaza duhul blandetii. Ii arata ca e venit cu ganduri de pace. Si nu de vanat fript. Scoate batista alba, i-o arata. Examineaza mierla. Ii verifica reflexele, trilul si penajul.

O repune in libertate. Mierla se bucura si zboara pe un tufis. I. se se bucura si se intoarce in casa. Toata lumea bucuroasa. Si mierla si I. Dar mai ales eu. Pentru ca prietenul meu imaginar tocmai a salvat o pasare cantatoare, pe timp de iarna grea.

Later edit: a doua pasare a intrat astazi in geam, incercand sa ajunga la pom. E aceeasi pasare. Poveste cu final romanesc.

cireasa pe post de instalatie

ianuarie 5th, 2010

lumini

Semeni cu o instalatie de pom, mi-a zis prietenul meu imaginar I. M-a fulgerat imediat gandul ca prietenii, fie ei si imaginari, spun lucruri complet traznite.

Declaratia asta a venit dupa ce ne-am uitat amandoi o vreme, cireasa si fizician, cu ochii fixati in isteriile luminitelor de sub acest pom urias. Bradul nostru de Craciun 2009. Copac intre copaci. Luat cu sudoarea noptii de din vale de Obor.

Parea ca s-a gandit mult la treaba asta, I. Cu ce s-o aseman eu, cu ce s-o aseman eu. Cu o varza nu, cu o barza nu, cu un viezure nu. Si bucuros ca in sfarsit i-a dat ciresei de capat, a facut publica constatarea.

In primul moment nici n-am stiut daca sa ma bucur sau nu. Cert e ca m-a mirat, dupa ce am alocat putin timp de gandire, profunzimea observatiei. Pentru ca, vedeti boieri dumneavoastra, instalatia mea de pom nu e una nobila sau catusi de putin discreta, intr-o singura culoare.

Nu, domnule. Instalatia de pom este o varza de luminite de culori diferite, vreo 5. Care ba se aprind toate odata si raman asa o vreme. Ba fiecare pe rand, cu fade-in si fade-out. Ba se stinge de tot si sta putin in felul asta, sa se gandeasca ce sa faca in continuare.

In plus, din cand in cand, parca e apucata de streche. Ca cireasa. Si din cand in cand clipoceste ca si cum ar vrea sa-ti ia mintile. Ca cireasa. Alteori tace, albastra. Ca cireasa. Sau semnaleaza nereguli in sistem. Nereguli de avertizare, culoarea rosie. Ca cireasa. Alteori afiseaza lumina aurie si atat, solara. Ca cireasa.

Si dupa ce I. mi-a semnalat toate astea, m-am mai linistit. E de bine. Cireasa seamana intr-adevar cu o instalatie. Dar asta nu e rau. Ci bine rau. Cireasa e vie si colorata. Pentru I. dar si pentru altii, care nu s-au prins insa cu ce sa o asemene.