Ce ma fac eu. Am aflat de la scoala ca sexul barbatesc nu stie carte. Si m-am mirat atunci de asa atitudine. Hai, domnule, chiar asa? Ce, suntem barbari? Am batut sexului obrazul. Sa-ti fie rusine, nemernicule. Voi, toate sexurile, sunteti la fel.
Dar acum am eu o situatie. Si am inceput brusc sa am intelegere pentru sexul unora si altora, cand el se dovedeste a fi analfabet. Uite cum sta treaba. Am investit in sfarcurile mele educatie. Si totusi ele nu stiu sa fie solidare cu mine, in rarele situatii cand le-o cer.
Intr-o zi a inceput sa ploua mocaneste in viata mea particulara. M-am bosumflat si colturile gurii mi s-au lasat in jos. Le-am tarait eu pe colturile gurii astea pe unde am mers. Prin masina, pe nisip, pe caldaram. Si pe afisajul din ochi am postat anuntul “suparata nevoie mare”.
Am inceput sa oftez des si neconsolata in batista. Vrand, vezi Doamne, sa inteleaga persoana care a adus ploaia ca e chiar groasa. Ca sunt suparata pana la loc comanda. Si ca nici nu stiu ce ar trebui sa faca ca sa mai pot zambi din nou. Atata de mare e drama.
Asteptam acum din partea andrisantului penitenta maxima. Ma uitam folosindu-ma de coada ochiului stang. Si-i urmaream ca un animalut fiecare miscare. Ia sa vedem, da semne cum ca ar vrea sa-mi dea luna de pe cer, doar sa zambesc instant?
Cat despre penitenta, daca nu ma asteptam chiar la nuiele care sa-i lase vergi pe spatele cel drag, in timp ce eu ma uit incruntata. Macar un noian de cuvinte potrivite. Care sa ma convinga cumva ca a inteles si ca in vecii vecilor nu va mai apuca asa poteca de rau augur.
Numai ca am ignorat o treaba. Sexul nu o sti el carte. Dar in mod sigur sufera de intuitie feminina sau o optiune similara, de tip masculin. Asa ca purtatorul lui s-a gandit ce s-a gandit. Si apoi a apasat 2 butoane, acolo, cica la intamplare.
Eu am ramas incruntata si suspinand neconsolata in batista-mi iluzorie. Dar sfarcurile, sfarcurile, of. In loc sa-mi tina isonul si sa stea nepasatoare la orice, s-au inveselit de asa intruziune.
Si au inceput practic sa stea de vorba cu insusi aducatorul ploii pe pamant. Ca ce mai faci. Ca uite, noi suntem sfarcurile. Poate nu ne-ai observat pana acum. Dar hai sa ne dam in vileag. Ne-am saturat sa stam in umbra. Ce ne bucuram sa te vedem, bine ai venit.
Eu m-am rastit pe furis la ele. Tradatoarelor, relaxati-va acum. Daca voi va comportati asa de usuratic, nu ajungem nicaieri. Trebuie sa lucrati cu mine, nu impotriva mea. Culcat!
Ele nu si nu, tot chicoteau. Ca uite ce bine ne intelegem cu domnul asta. Tu esti nebuna cireaso si noi trebuie sa te aducem pe calea cea buna. De ce vrei tu sa ne strici ziua. Nu ajunge cata rautate e pe pamant? Chiar si tu cireaso ne pui bete-n roate?
M-am concentrat cat am putut. M-am gandit la africanii fara acces la apa potabila. Sfarcurile nimic. La planeta care acum, cand vorbim, sufera stricaciuni ireparabile. Sfarcurile tot tantose, cu tupeu.
Mi-am adus aminte ca e criza. Si ca s-ar putea sa nu am bani sa merg degraba in Australia. Unde am treaba sa vad niste prieteni si niste canguri. Sfarcurile parca mai ghiduse ca niciodata.
Si mi-am dat seama ca pur si simplu nu am cu cine lucra. Ca degeaba ma cred stapana pe corpul meu de cireasa cu pielita subtire. Luat ca un tot sau pe bucati independente. Sfarcurile mele au viata proprie si sunt vesele din fire. Ele nu stiu ce-i supararea.
