paine si sperma

mai 31st, 2010

Se dau doua biciclete. Se da o cireasa si un prieten imaginar, I. Se da o dupa-masa nici prea cleioasa de arsita dar nici sa faca pielita subtire de cireasa cu un neplacut aspect de gaina.

Suntem la mare. La cel mai indepartat colt de Mare Neagra cu reflexe albastre apartinand tarii noastre. Incaleca cireasa pe-o sa, incaleca si I. Fusta fal-fal, cositele ciresei fal-fal, pielea ciresei de nuanta cafe ole. Trecem pe langa campuri mustind de maci.

Ne indreptam catre bulgari. Suntem sedusi pentru ca au castraveciori, dulceata de trandafiri si privelisti tulburatoare. Pedaleza cireasa, pedaleaza I. Ajungem in vama, prezentam buletine. Vamesii spun exact ce n-ar vrea cireasa sa auda.

O fobie mare si lata are si ea. Si primeste provocari din toate pozitiile pe tema asta. Dati-va jos de pe roti, avertizeaza ei. Cainii o sa sara la voi. Sar la toti biciclistii. Prietenul I. stie groaza ciresei cea mare. O linisteste insa cu cuvinte potrivite. Sunt aici, o sa fie bine, nu te mai gandi.

Descalecam (al catelea descalecat din istorie este asta?) si cu bicicleta langa, mergem tiptil. Intai nimic. Apoi apare unul, apoi inca unul, apoi inca 3, apoi inca 2, apoi inca 1. Cireasa stie exact pentru ca cireasa abia mai are puls.

Cainii asmutiti se uita mai ales la cireasa. La ea isi ranjesc dintii, spre ea arunca bale, pe ea o vor. Ca de obicei. Si tot ca de obicei, cireasa incepe sa tremure patologic din toate incheieturile, transpira toate, si incearca sa isi indese inapoi in piept cu miscari pripite inima. Care s-a strecurat cumva afara, dand oasele deoparte si facand pielea sa plezneasca.

Asediul cainilor pare ca tine o ora. I. ma salveaza, intr-adevar. Cand el latra rau la ei, ei pleaca, dar cu regret. Imi ia mult pana sa-mi revin la semne vitale normale. Imi vine sa plang. Incalecam. Fusta mea fal-fal. Cositele mele fal-fal.

Pe langa noi scenografi priceputi desfasoara campuri intregi cu decoruri cu maci si flori mov si albastrele si rauri de grau verde. Cum s-a schimbat tara, cum fiecare centimetru patrat de pamant este lucrat cu mare grija. Totul arata nemteste. Ce diferenta. Deci asa se fac castraveciorii, cu grija.

Se destinde cireasa, dar inca are in ochi apa limpede de caprioara. Se opresc biciclistii, fac popas. Sa-si mai traga sufletul, sa faca o poza magiei bulgaresti. Intra cireasa in graul necopt, mangaietor. Intra si prietenul ei imaginar. Dupa un scurt dialog, senzualitatea se intinde ca o molima peste recolta bulgareasca.

Se trage cortina, fasaie graul, se aud ceva zgomote specifice dragostei. Trece niste vreme, imposibil de precizat. Pamantul miroase asa de puternic. Seva florilor se ameteca cu respiratia sacadata a celor doi actori protagonisti pe pamant bulgaresc.

Se trage cortina deoparte si ce sa vezi. Ramane niste grau culcat la pamant. Maci striviti alaturi de alte flori ale campului incearca sa-si revina din stransoare. Se lasa inserarea. Cireasa incaleca, fusta fal-fal. Cositele fal-fal. Ea si prietenul ei imaginar.

Daca dragoste nu e, nimic nu e. Insa niste bulgari o sa manance toamna-iarna viitoare paine si sperma deopotriva. Pam-pam.

am nesocotit motivele cainilor

noiembrie 2nd, 2009

om

Ies din masina. Am doua sacose grele. Doi dintre cei cativa caini care locuiesc in curtea liceului se reped la mine.

Incep sa ma miroasa. Mi se incurca printre picioare. Ma trag de sacosa. Sunt foarte excitati de aparitia mea. Se cearta intre ei care sa ma aiba primul. Banuiesc ca pentru ei sunt doar o friptura cu garnitura mexicana.

Eu reprezint carnita dulce miam-miam. Si legumele din sacose, aduse de la piata, formeaza garnitura. Care le trebuie, de asemenea. Ca si cainii trebuie sa manance sanatos. Nu doar carne, ci o dieta echilibrata, ca sa traiasca mai mult in orasul nostru.

Matroana lor, adica femeia de la liceu, o doamna care umbla mereu romaneste in halat de molton. Si care urla la toti oamenii dar se intelege de minune cu cainii, imi explica zambind.

V-au vazut cu sacose. De-aia au sarit la dumneavoastra. Altfel nu se comporta ei asa. Este vorba despre caini in propozitie. Altfel nu ar zambi la mine.Veniti la mama, haideti. Nu fiti asa de rautaciosi. Lasati pe doamna in pace. Cainii nimic.

Eu nu raspund la invitatia ei de a sporovai despre cat sunt de dragute si indreptatite aceste animale sa traga de mine. Mi-e frica sa nu o musc, eu. Mi-e frica si ca, daca o musc, imi raman dintii in molton. Si nu fac mare branza. Ma umplu de penibil.

Incerc sa nu-i arat cata consideratie am pentru alegerea ei. Caini versus oameni. Cainii trebuie intelesi. Cainilor trebuie sa li se acorde circumstante atenuante. Cainii primeaza. Oamenii sa mai astepte pana capata bunavointa si zambetul ei emanat din halatul de molton.

Oh, pardon me, stimata doamna. Iertati-ma ca am nesocotit motivele cainilor. De ce mai umblu eu cu sacose, cand stiu ca ei, cainii, le vor pe loc? Ca daca ii sfidez si umblu, e vina mea ca ii intarat. Apoi de ce ma mai plang ca asa si pe dincolo.

De ce vreau sa ma dau cu bicicleta, daca ei nu sunt de acord. Si daca actul asta al meu ii invrajbeste? De ce vreau eu sa fac jogging. Cand stiu fara echivoc ca asta interfereaza cu linistea cainilor.

De ce port gluga uneori, cand e frig. Desi stiu ca e in dreptul si firea cainilor sa imi vada ochii. Ca sa stea ei linistiti psihic.

De ce vreau sa plimb alt caine, in lesa. Intaratand astfel cortegiul de caini fara lesa. Care nu suporta asa afront. Cum sa treaca alt caine prin cartierul lor. Cum sa treaca alt caine prin orasul lor. Cum sa treaca alt caine prin tara lor.

Cum sa treaca oricine prin universul lor si sa-l tulbure.

Oh, cat am gresit, stimata doamnna. M-am purtat prosteste eu, femeia-cireasa, nesocotind complet doleantele, psihicul, placerile si obiceiurilor cainilor salbatici de pe strada. Nu e vina lor. Eu am exagerat in alegerile mele de om.

E clar. Sunt o persoana egoista si anticaineasca. O femeie care, in tot ce face, nu tine cont de ce ar vrea cainii. Dar nu, nu mai fac. Abia acum, mi-am dat seama ca sunt in eroare.

acolo unde sanii mei nu razbesc

mai 15th, 2009

disney_boobs

Probabil ca va inchipuiti ca sanii mei mari razbesc peste tot.

Mda, cam asa e. Nu pot sa ma ascund tocmai de voi, prietenii mei virtuali. Sau de voi, ceilalti. Niste oameni cvasinecunoscuti, care intra azi pentru prima oara la cireasa. Doar sunteti la mine in sufragerie, chiar daca virtuala.

Si totusi exista doua, doar doua situatii in care nu am castig de cauza. S-au nascut pe lume niste fapturi care nu se lasa impresionate de asa opulenta. Cainii vagabonzi si portarii ce pazesc spitalele.

Prima categorie, cainii. Ma latra din orice pozitie. Ma alearga de cate ori au ocazia. Ma terorizeaza si ma fac sa merg pe varfuri, cu frica-n oase. In timp ce, evident, am sfarcurile intarite de oroare.

Se uita cu dispret la partea mea de sus. Si stramba din bot. Mai dau si cu laba a lehamite, in aer, asa. Indiferent cu ce chestii mulate as fi imbracata. Cireaso, cu asta vrei tu sa ne convingi sa nu te fugarim? Ham-ham-ham. Esti amuzanta, zau. Ham-ham-ham.

N-ai cu cine domle, n-ai cu cine. Niste tarani.

Cat despre cea de-a doua categorie. Se pare ca portarii de spitale au o viata tare neplacuta. Plina de frustrari si stres, ca niste agenti de bursa de pe Wall Street. Si cum imi vad mutra, inteleg ca e timpul sa se descarce emotional.

Bine c-a venit cireasa asta, s-o luam putin in tarbaca. Cum ajung in sfera lui de autoritate. La usa spitalului in care ma asteapta, deja nervoasa, matusa mea grasa. Sa o iau cu arme si bagaje si sa o duc acasa. Se lumineaza portarul la fata.

Nu trebuie sa-mi zic numele. El stie deja. Si desi lasa pe toata lumea. Mie imi pune o mana in piept. Da, ati auzit bine, in piept. Cireaso, unde ai vrea tu sa mergi. Ca sa stiu cum te refuz.

La doctorul Ivancescu domnule, sa-mi ridic matusa. Ntzz, ntzz. Si face si din cap, cu barbia asa, in sus. Un nu categoric. Nu-ti dau voie. Domnule, dar vad ca toata lumea trece. Toata lumea dar nu tu. Tu esti aici ca sa ma amuzi.

Domnule, dar ma asteapta, si e deja nervoasa si transpirata. Si si eu. Cireaso, ma bucur ca imi impartasesti starile tare. Dar la mine in job description scrie ca matusile, fie ele si grase, se externeaza numai la ora 10.

Ia sa vedem, stii sa citesti ceasul? Sau erai ocupata sa te vopsesti blonda, cand s-a predat lectia asta. Portarul isi freaca mainile hade si se veseleste cumplit. Hihi, i-am zis-o, ii scapa printre dinti.

Du-te si incearca sa intri pe la camera de garda, cine stie. Bine domnule. Acolo, alt portar. Pe langa mine trec fara griji niste rromi, apoi o femeie grasa cu un copil si taras un batran. Mie mi se pune mana in piept.

Unde te grabesti asa, cireaso. Stiti, la matusa mea. Stiu, cum sa nu stiu. Noi, portarii, stim tot. De-aia ni s-a dat munca asta. Dar ce te face sa crezi ca intri? Pai stiti, dr. Invancescu mi-a zis ca musai sa intru. La etajul 11 ma asteapta.

Sa ma sune cireaso, daca vrea sa intri. Si chiar, de ce nu ai intrat pe usa principala. Am vrut, domnule, dar m-au trimis la dumneavoastra. Du-te inapoi, cireaso.

Pe aici nu se trece. Asta daca nu cumva ai la tine permis de vizitator la orice ora. Hihihi. Du-te cireaso. Du-te sa nu te mai vad. Incearca la ambulatoriu, poate se imbuneaza aia si iti dau drumul.

Se duce cireasa si la ambulatoriu. Acolo reuseste, pretextand ca e bolnava si are nevoie de ajutor specializat. Ca si demo, lasa sa-i curga putin sange din nas. Si se tine si de perete, emanand falsa slabiciune.

Portarul se uita la sani, se uita la fata. Da, arati cam sfrijita, ce sa zic. Hai da-i drumul. Matusi-ta a daramat spitalul intre timp. Liftiera, un portar cu fusta, nu vrea sa ma lase in lift.

Si da-i, si lupta. 11 etaje lungi cat niste zile de post. Ajung transpirata si cu fata rosie si lucioasa. Mi se inmaneaza premiul. Sunt fericita castigatoare a unei matusi grase si tafnoase. Care nu intelege de ce am ajuns asa tarziu.

Si de ce, de ce sunt eu asa de slaba de inger. Daca noi doua totusi suntem rude. Matusa, zau ca in rest nu sunt. De obicei sanii isi fac treaba.

Dar nu cand vorbim de caini. Si nu cand vorbim de portari. Tot un fel de caini mai mari, si ei. Cand trebuie sa aiba de-a face cu cireasa.