cireasa si toptanul

martie 17th, 2010

De multa vreme n-a mai facut cireasa cumparaturi. Asa, sa treaca ea printre produse de care nu are chiar neaparata trebuinta. Si sa zic tu da, tu da, tu nu, tu da.

Are dumneaei alte preocupari si ganduri in ultima perioada. Si parca nici nu e chiar perioada potrivita pentru cumparaturi. E criza si asta vine cu tot felul de constrangeri. Dar uite cum are ea 32 de minute libere intr-un mall, pana acesta se zavoraste si da lumea afara.

Si in loc sa-si vada de treaba si principiile dumisale, scapa intr-un magazin cu lumina si culori. Magazinul este recomandat de catre mama de cireasa, care stie ce e bun pe lume. Ochii ciresei se fac doua radare pentru descoperit lucruri fabuloase de pus in valoare corpul dumisale.

Cireasa ocheste 6 rochii care ii plac teribil. Se refugiaza cu ele in cabina si le trage pe dansa cu pofta si pricepere. Sfinte Sisoe, ce bine pot sa ii vina. Cu greu reuseste sa insface 3 dintre dansele si sa se opreasca aici. Toate 6 o fac sa arate precum o sirena. Si cireasa nescoasa la cumparaturi are pofta. 3 rochii in 32 de minute e ceva.

Si apoi nu trec doua zile si ajunge cireasa la targul de carte. Ah, ce mai potriveala. Iarasi isi aduce dumneaei aminte cum sireaca nu a mai cumparat carti de nu stiu cand. Si se simte sfasiata de pofta. Si se invarteste si se suceste putin pe loc, ca o gaina fara cap. Si in final iese invingatoare, cu 19 carti subrat.

E drept ca parte dintre ele sunt alese dupa pofta prietenului ei imaginar, I. Si ca doua dintre ele au mers cadou la o prietena asa de veche si asa de buna. Dar totusi, 19 carti e o cifra. Ce bucurie a simtit cireasa, e greu de povestit. 19 carti umplu un raft intreg, sunt o expozitie intreaga, o reverie.

Si cand crezuse ca in sfarsit pofta a fost satisfacuta si ca poate sa doarma linistita, cireasa afla vestea. Cumparaturile ei nu s-au incheiat, nu. Prietenul imaginar I. a ramas cu nostalgia mirosului uneia dintre cartile facute cadou. I-a trecut o secunda prin viata si l-a vrajit.

Deci du-te cireaso la targ din nou si cumpara cartea cu pricina. Si daca tot intru acolo, zic eu, sa nu cumpar si eu ceva? Miam-miam. Cireasa e pusa pe rele si simte nevoia sa cumpere cu toptanul.
Miros frumos, prieten imaginar.

revelatia lui prea mare si prea mult

noiembrie 26th, 2009

mare

Mi-am dat seama asa, dintr-o data, ca in viata mea se afla prea multe lucruri prea mari.

Am o casa prea mare. Am doua camere si o bucatarie asa de primitoare, incat petrec teribil de mult timp in ea. Dorm in dormitor. Fac baie in camera de baie. Sufrageria este in plus. Desi platesc pentru ea impozit si caldura si o tin in buna stare. Degeaba.

Am un pat prea mare. Desi stiu ca exista si mai mari decat atat. Si l-am vrut eu insami in acest fel. Consider ca 1.60 latime este prea de tot. Un 1.40 ar fi brici.

Patul meu ocupa toata camera. Si nu obliga oamenii care sed in el sa fie prieteni la catarama si in timpul somnului. Ceea ce e destul de aiurea, ca doar de-aia te-ai varat in pat cu ei.

In timp ce doarme, cireasa migreaza spre sifonier. Si i se permite transhumanta asta pe o plaja destul de mare. Daca as avea pat mai mic, n-as avea unde sa ma duc. Si as ramane lipita, cum e si firesc, de omul din pat.

Am un frigider prea mare. Pe care, ca sa nu il vad gol, tind sa il indop cu tot felul de chestii. Care apoi se scofalcesc si se strica si le arunc. Si nu e bine.

Am un dulap cel mai dulap. Inghite nemestecat haine sute. Unele dintre ele nu vad mult timp lumina zilei. Si sunt triste si stau acolo unele in altele. Urandu-ma in secret pentru ca le-am desenat nonsalanta un destin asa de anost.

Am prea multa mobila. Cam 30% din mobila mea doarme in casa asa, degeaba. Nu-mi serveste la nimic. Nu sta nimeni pe canapeaua numarul doi. Nu controbaie nici macar spiridusii noptii prin dulapul mic din dormitor. Stiu asta sigur.

Cat despre masutele raspandite prin casa, ce sa mai zic. Ar trebui reduse cu destul la suta. A, si pe doua dintre scaunele alea care sunt asa de incomode chiar ca nu sade niciun suflet. Oricum nimeni sanatos la cap. Sunt nasoale rau si in plus.

Am o masina prea mare. Uneori, vara, in drum spre mare, o umplu de tot. Dar asta inseamna un grad de ocupare de maxim 25%. Si asta cu toleranta, daca ar fi sa socotesc ca in fiecare zi de vara pana-n seara ea umbla intesata de prieteni. Prea putin.

Probabil ca mereu am stiut toate astea. Si ca mereu am avut oroare de prea mare si prea mult. De-aia nu mai fac cumparaturi de haine de ceva vreme, pe post de distractie. De-aia detest sa intru in hipermarket. O bacanie mi-ar fi destul.

As vrea sa imi ajustez cumva masurile traiului mai pe dimensiunea mea. Sa am o casa de cireasa, o masina de cireasa, umpluta cu mici lucruri de cireasa. Dar cred ca am vorbit deja prea mult despre asta. Si am facut prea mare caz pentru nimic.

cireasa castigacioasa

noiembrie 8th, 2009

horses-gallop copy

Primele chestii pe care o sa le fac sunt niste cumparaturi.

O sa achizionez la Nisa o locuinta mica dar vesela. Nu pe Promenade des Anglais, ca nu sunt lacoma. O mansarda mica cu vedere in centrul vechi. Unde e vara lumea imbracata in alb si se canta jazz live. Din mai as poposi acolo si nu m-as da dusa pana in septembrie.

O sa iau si o casa traditionala in Bucovina. Pusa strategic langa dealuri molcome, apa cu pesti, padure fosnitoare, oameni draguti si o biserica veche. Normal ca o sa am si livada de pruni.

Ati vazut vreodata o livada de pruni in floare? Au flori doar un pic roz. Cateodata ramai cu impresia ca doar ti se pare. Si ca poate sunt de fapt albe ca zapada.

Prin curte sunt cai, oi, vaci si macar o capra. In beci sunt toate bunatatile pamantului. Pe foc clocoteste mereu o mamaliga. Garnitura pentru ciulamaua de hribi. Placerea mea.

O sa cumpar o editura buna care sa-mi scoata cartea mea. Nu ca ea, cartea, n-ar fi buna. Dar sa-mi fie mai usor. Si sa nu mai fiu nevoita sa trec prin tracul prezentarii si negocierii. Ce sunt eu? Cireasa talentata sau targovet?

O sa o anunt pe maseuza Geta ca de acum inainte locuieste cu mine. Si ea si familia ei pe care nu o cunosc si dupa care probabil nici nu o sa ma omor. Dar na, chiar si cand esti cireasa bogatanca trebuie sa faci niscaiva compromisuri.

Tot ce are de facut este sa-si tina mainile pe maine mare parte din timpul cat voi sta acasa. Geta, nu-ti fie frica. Gata cu greutatile. O sa fie bine.

O sa angajez imediat bucatar personal venit din Turcia. Camerista frantuzoaica care sa impleteasca ale ciresei cosite frumos. Si sa ii faca unghiile de pa picioare. Bineinteles, in timp ce Geta saraca tot face masaj.

O sa incerc fara odihna sa cuplez turcul cu frantuzoaica. Doar ca sa ma distrez, asa. Ca o bogatanca excentrica ce sunt.

Uite, ariciule, nu. Nu o sa-mi dau demisia. O sa scriu in continuare la hotcity si si in celelalte locuri unde activez placere. Dar poate sau de fapt sigur, mai putine ore pe zi. Na, intelege-ma si pe mine.

N-ai fi crezut-o p-asta, nu? E, asa sunt eu, o cireasa implicata. Chiar daca sunt putred de bogata.

O sa fac cadouri consistente si targetate prietenilor. Dar cred ca nu bani. Ce vrei, excentricitatile bogatilor. Unuia o cafenea, altuia un club bun unde sa puna el muzica. Unuia un tratament fabulos, altuia un han. Cuiva un adapost urias pentru toti cainii din lume. Altcuiva o televiziune numai cu stiri pozitive.

Dar nu inainte de a o acoperi pe mama de cireasa cu euro. Ei ii plac cumparaturile ceva de speriat. Si i-as da si un servitor care sa o insoteasca la Carrefour si la piata si la mall si pe unde mai are ea de ales chestii. Sa ii care sacosele si sa ii faca o conversatie antrenanta.

Dupa ce toate astea sunt puse la punct, hai sa calatorim des. Sediul central este in cele cateva resedinte fixe. Dar cireasa are nevoie de mai mult de atat. S-ar putea sa vrea sa vada lumea privind-o din balon. O tenteaza de mult.

Probabil ca nu o sa ma mai scol dimineata. O sa beau des fresh de portocale. O sa am platon de matase. O sa am cei mai frumosi pantofi. Si o sa dau petreceri cu mese bogate in fiecare zi.

Incerc sa-mi pastrez samburele pe umeri. Dar e greu sa-mi tin cumpatul 100%. Cum ar fi daca as castiga cele 7 milioane la care am pus bilet?

Cireasa are inregistrat bilet. Si-a facut iluzii. Si acum nu mai poate de excitare. Oare numarul 18 scrijelit insistent de 3x chiar o sa-i aduca cele trebuincioase?

oh, mon dieu

septembrie 10th, 2009

paris

Cand veti fi citit aceste randuri asternute cu priceperea si rabdarea izvorate din iubire sincera, eu voi fi fiind deja francofona.

Insinuata in cartierul latin, hapaind ceva bunataturi de prin panere. Ca eu asa am inteles. Ca in viata ramai cu ce bagi in gura si ce tragi pe sex. Si atunci am pornit dis de dimineata spre Paris, la brat cu mama de cireasa. O tovarasa de excursii pe cinste, va asigur.

Avem in fata o calatorie complet profana. Vom face orice e opus culturalului. O sa stam departe de muzee. O sa refuzam cu indaratnicie sa ne extaziam in fata monumentelor care ni se itesc in cale. Si sunt sanse sa nici nu urcam in turnul Eiffel.

Ca sa mentinem insa un echilibru sanatos, vom face lucruri laice. Vom scormoni prin toate restaurantele mai cu mot. Unde o sa fie miroase mai ademenitoare, acolo hop si noi. O cireasa mare si una mai mica.

Am in plan sa mananc rata si produse derivate din rata. Apoi sa bem lungite la soare cate cafele pot intra intr-un singur corp de om. O sa facem intrecere s sper sa scot un timp record. Sa fie cu spuma de lapte pufos si cu croissant alaturi, cu unt. Ah!

Ne vom scufunda apoi, scafandri profesionisti obisnuiti cu astfel de adancimi, in magazine. De prea mult timp cireasa a fost ocupata cu acareturi asiatice. Si a suferit bugete de criza, propovaduind abstinenta.

E timpul sa se dezlege putin baierile pungii. Si sa mai serveasca dumneaei si cate un mizilic de prin rafturile nobile. Cunoscute pentru abundenta si acel jenesecua, pe care abia astept sa-l regust.

Cireasa a mai fost pe-aici, dar in alta viata. Pe frig, cu inginerul fara inima, imbracata in gri. Acum mergem la Paris cu rochie cu flori si o voie buna de speriat. Si insotita de una din cele mai placute companii de pamantul asta roditor.

Oh, mon dieu. Ce tarzie e. Maman, e timpul sa mai bem o cafea. Cafea cu rata si produse derivate din rata.

cireasa slaba de refuz

decembrie 18th, 2008

veve

E criza. Asa ca incerc sa fac si eu niste schimbari. Sa invat sa traiesc un pic mai cumpatat, ca sa nu cad de sus.

Sa ma obisnuiesc cu greul, adica. In caz ca primesc un plic alb intr-o dimineata. Prin care imi confirma si seful meu ca e criza. Sefule, daca citesti asta, don’t you do that. Promit sa pun osul.

Si una din cele mai traumatizante schimbari a fost parasirea Billei in favoarea vecinului Kaufland. Gata cu rafturile printre care ma miscam in pas de mambo, cu ochii inchisi, in marsarier.

La Billa reuseam sa-mi fac cumparaturile in 6.2 minute. Si asta cu tot gustatul patratelului de mezel nou nesanatos, montat intr-o scobitoare. Ca mereu e cate o casuta de-aia amenajata, cu o hostesa pe care mi-era rusine sa o refuz.

Plang, imi smulg parul din cap, fac terapie cu o prietena de familie care nu-mi ia bani. Si ma duc la Kaufland. Speriata de bombe, navighez cu grija printre rafturi. Care se stramba la mine cu produse necunoscute, mutante.

Si refuza sa-mi ofere deliciile cu care m-am invatat. De exemplu nexam Eugenie originala, produsa de Dobrogea, au numai Fox. Nexam lapte Zuzu, am luat Giurgiu, care nu e pe gustul de cireasa. Nexam chifle kornspitz, etc.

Ma rog, umplu cosul cu produse primare lapte, oua, apa, kiwi. Imi ies ochii din cap cand vad campari si ciocolata diet cu spuma de capsuni, dar trec demna. Asta e alt efect al crizei la cireasa. Cumpar numai lucruri ca in vreme de razboi.

Ies transpirata si imi socotesc ca o gospodina decenta ca poate am economisit 10 roni. Lasa cireaso, a meritat, esti pe drumul cel bun, o sa te obisnuiesti. O sa fie bine.

Ma abordeaza un tigan mic si imi cere cosul sa-l duca el la luat fisa inapoi si ii zic ferm nu. E criza, tu pe ce lume esti? Si apoi vine imediat un tanar moale si bun si balbait de emotie.

Si zice sunt voluntar bla-bla, n-am retinut. Prea ocupata fiind sa stau in pozitie de lupta stil tigru si dragon. Si va rog sa cumparati una din felicitarile astea. Eu zic nu-mi trebuie, multumesc. El zice va rog, cu ochi de cal caruia ii arati zahar cubic.

Eu, ferma pe pozitie, nu ca nu trimit felicitari, imi pare rau. Si aud cifra 15 si ma inmoi. Si ma gandesc unde am economisit 10 roni, pot sa dau inapoi, lumii intregi, 1.5. Zic bine, el bucuros.

Ma scobesc, scot 2 lei, dau. El zice nuuuu, m-ati inteles gresit, sunt 15 lei. Eu lesin, ma dau in cadere cu capul de aripa din spate de la masina albastra. El ma ridica, imi ia scamele obtinute de pe sol.

Eu ma rusinez sa zic ca in conditiile astea nu mai vreau. Dau 15 lei si plec cu o gheara in gat si cearcane instante sub ochii de pisica turbata. Sigur, suma e mica. Dar la fel de mici au fost si economiile facute la Kaufland. Si cu niste eforturi mari de a le obtine.

Tocmai am contribuit cu 15 lei la salvarea orcilor din Antarctica sau a florii de colt. Sau pentru drepturile femeii sau pentru construirea de spa-uri pentru caini. Nu stiu exact ce a zis tanarul vanzator slab dar de succes.

Mi se pare ca sunt ca in bancul ala cu domnul controlor care intreaba. Dumneavoastra acolo, in fund, aveti bilet? Si doamna calator se precipita si zice n-am, n-am, dar mi-l bag acum.