cireasa estivala part 2

iulie 27th, 2010

Puf, am iesit din spuma de mare. Inca mai am pielea gaina de la vanticelul de dupa baie. Sunt mandra sa ma prezint intr-un ambalaj de mulatra caucaziana. Si mai pastrez sare pe piele si par cret de la valuri. Cine stie al catelea dus va fi capabil sa stearga urmele astea dragi.

Da, inca mai duc dorul borsului de peste. Cel rosu la culoare, cu pesti mici, si cu leustean proaspat tocat pe deasupra. Unde mi-o fi hamsia cu mujdei si mamaliga. Dar m-am intors si sunt gata de drum. Incepe vacanta part 2, de peste mari si zari si tari.

Merg acum sa ma bat cu toti ratonii pe burtica si sa beau sirop de artar cu polonicul, in compania veveritelor. Am comanda ferma sa aduc esenta de artar si inapoi, acasa. Deci voi tocmi probabil un transatlantic ca sa pot multumi si pe a cherry si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Obiectivul primar: sa ma revad cu verisoara primara, cea mai draga ruda din cele mai indepartate rotunduri de lume. Mi-e dor de ea pana la loc comanda.

Primele seminte prajite de mamaia impreuna le-am mancat. Dar cireasa spune cu mana pe inima: cojile erau puse la locul lor, in buna oranduiala. Primele aprige filme de groaza impreuna le-am privit, dardaind cu sufletul la gura si asezonand si cate un pachet de tigari de caciula. Cum sa nu fiu emotionata.

Mai vin la Montreal special pentru cireasa si prieteni vechi torontezi. Ne vom cazni impreuna sa vorbim frantuzeste. Dar cireasa poate fi banuita ca oamenii astia sunt doar un pretext.

Pentru ca pe bune sunt curioasa si o sa aflu cum e sa te imbaiezi in lacuri canadiene si sa te usuci la soare pe pontoane canadiene. O sa petrec timp cu doi nepoti semicanadieni, care nu prea vorbesc romaneste dar stiu sa aprecieze o salata de vinete cumsecade si o matusa pe cinste.

Apoi ne vom sui doua fete cucuiete in masina si vom porni intr-un roadtrip. Voi sti care sunt cele mai gustoase imbucaturi din Montreal si cum arata Quebec-ul. Voi numara oameni zambitori si copaci falnici si voi insista sa stau la picnic in cele mai frumoase luminisuri canadiene.

Apoi vom merge la NY, the Big Apple. Unde chiar nu stiu cu ce ma voi ocupa mai intai. Am de vazut prieteni de cand eram mica. Am de strabatut Manhattanul dupa indicatiile unui italian care stie ce zice. Si trebuie sa iau guri din magia orasului asta de care e indragostita toata lumea, ca sa pot aduce si acasa.

Ce stie cireasa ce-i New York-ul. Dar va afla. Si trebuie sa recunoasca ca este megacurioasa sa patrunda cat de cat tainele lui american dream. Cel pe care l-a tot criticat de pe canapea, de-acasa, fara sa stie exact cu ce se mananca.

Despre toate astea dar si extrem de multe altele, pe 16 august. Sa va gasesc frumosi si odihniti, caci va iubesc ca-n prima zi. Fatal.

cireasa si cascavalul ei

iulie 1st, 2010

Cireasa isi propune sa faca o scurta introducere despre cascaval, ca si concept.

Cascaval inseamna specialitatea din categoria branzeturi care e galbena, ferma la atingere, ingrasa cel mai mult si e subjugant de buna atunci cand e pusa in tost si se topeste peste paine si sunca si ce ai mai pus tu acolo.

Tot cascaval sunt si banii de care face cineva rost. Sigur, este un limbaj mai de cartier dar parca te mai uiti.

Eu am deschis blogul pentru ca ador sa scriu. Dar si pentru ca este cool sa faci asta. Odata ce-am inceput, nici ca m-am mai putut opri. Si da-i, si lupta. Scrisul meu zilnic aici este la fel de important precum cafeluta turceasca facuta de mana proprie si cele 4 (patru) sandvisuri hapaite la inceput de zi, cu ceai.

Doar cu greu am putut eu intrezari la inceput viitorul luminos care o sa se deschida ca un put fermecat dinainte-mi. Nici cat negru sub unghie n-am stiut ca blogaruind ce poftesc o sa capat cascaval. Si acum, chiar si pe vremuri de apriga criza, eu capat ambele feluri de cascaval.

Cand m-am trezit intaiasi data cu bucata de cascaval, m-am mirat. Abia dupa o vreme mi-am dat seama ca-i de bine. Da, buna meserie mi-am ales.

Pentru ca sunt si bloggerita, pe langa altele, am primit o bucata delicioasa de cascaval. Un cascaval fin si bine facut de catre niste specialisti. Unul care se topeste in gura de cireasa si genereaza minuni cand se intinde in aparatul de topit cascaval peste paine.

Chiar mai am inca o bucatica pe care o tin pentru zile speciale, de rasfat cascavalesc. O sa pun in aparat si castraveti si rosii. Pfiii, ce mai nebunie o sa iasa acolo. Cred ca vecina o sa sparga usa precum postasul din reclama ca sa ia si ea macar o imbucatura.

Si culmea e ca pe langa cascaval fizic, cireasa se capatuieste si celalalt fel de cascaval. Adica primeste dansa uneori banet sau alte servicii scumpe doar pentru faptul ca ii place scrisul. Si pentru ca altora le place sa citeasca ce scrijeleste dumneaei.

Ce legatura are deci cireasa si cascavalul, s-ar putea mira cineva. Toata legatura, va asigur. Exist, deci produc cascaval. Si real si metaforic.

refuz sa ma crizez

iunie 30th, 2010

Cercul se strange. Societatea imi da in continuare ghionti. Eu nu si nu.

Sunt o cireasa indaratnica, ce nu accepta criza pana nu o loveste peste gura, cu plesnet de ploaie. Chiar si cei mai calmi dintre noi fac planuri de saracie. Inteleg eu, cu putinele informatii de economie si politica pe care le am, ca Romania este o barcuta de hartie care se lupta cu valuri mari, lacome.

Si oameni fac planuri B si C, pentru ca viata lor prezenta, a, A incepe sa sune rau. Nori grosi se aduna deasupra existentelor noastre asa cum le stim. Si prin urmare musai sa ne restrangem regiile si gestiunile la minimum. Da, in teorie stiu ce e de facut. Practica ma omoara, draguta.

Eu ma comport bland cu mine, cu 3 randuri de manusi. Ca si cum nici de criza n-am auzit, nici banii mei nu sunt in deriva. Impozitare suplimentara? TVA explodat? Cireasa nu intelege de vorba buna. Ea tanjeste sa plece pe indepartati coclauri, sa cucereasca piscuri.

Vrea sa vada, de pilda, cum traiesc, muncesc si se veselesc canadienii. Si mai vrea sa stea lenesa la malul marii in fiecare weekend de vara dat de la Dumnezeu. Asa stie ea sa faca. Sa umble pana isi toceste pingelele, sa soarba din toate cupele posibile toate nectarurile respective.

Lumea nu se mai multumeste sa sopteasca ce ne asteapta, ci pur si simplu iti urla in ureche. Vine sfarsitul glumii. Dar cireasa replica senina ca ea nu vorbeste limba crizeza. Stati asa, ca o sa gasim noi o cale individuala. O sa fie rau, stiu. Dar o sa facem tot ce se poate sa ne fie bine. Haideti sa nu ne cantam prohodul economic.

Si iar se urca in masina, si iar pleaca si iar face planuri de mancat castane coapte cu miros de octombrie prin tari straine. Si se imagineaza la ski, cu un carnat in plisc si un weissbier in labuta, cantand olariti. Si moare de pofta sa stea cu pedala apasata pana la prasele, 90% din timp.

Vreau sa stiu ce faceti voi acum. Si daca mergeti in vacanta cum v-ati obisnuit anii trecuti. Si care este planul vostru B sau C. Multumesc.

cireasa si bonurile de masa

iunie 17th, 2010

Prietenul meu imaginar, I., s-a prins ce ma intarata, atunci cand vine vorba de bunuri si foloase. A gasit lucrul ala care ma face sa-mi sticleasca ochii de pofta, cand mi-e fluturat pe sub nas cu iscusinta.

Pur si simplu am nevoie de bonuri de masa. Nu, nu-mi ajung banii, oricat de multi. Bonurile de masa sunt ceva special, un fel de tichet catre un rasfat. La care huzur de multe ori renunt, pentru ca incerc sa fiu rezonabila la cumparaturi. Ei bine, bonurile de masa inseamna pentru cireasa icre de manciuria si somon marinat.

Bonurile inseamna modalitatea cea mai buna de a alege cele mai grosolan de fine si pervers de extravagante chifle. Bonurile inseamna ulei de masline paravirgin. Care probabil ca a fost obtinut prin presarea maslinelor coapte de catre picioarele fecioarelor necoapte inca, din regiunea respectiva. Altfel nu vad de ce ar costa atat.

Bonurile inseamna libertate pe varza. O abatere de la cosul zilnic altfel destul de strict, ca doar e criza. Uita cireasa de oua, lapte, paine, fructe, pastai congelate si apa minerala. Arunca cireasa in cos cantand de bucuria consumului dement branza de capra, untul cel mai unt, cafea de fite si fructe exotice, cu nume de vuvuzela.

Si pentru ca nu am putut sa-mi disimulez entuziasmul prima data cand le-am vazut la I., acum ma confrunt cu o situatie. Imi daruieste cate unul, in momente speciale. Cand sunt buna, cred eu, mai ales. Dar si cand sunt trista. Sau in dimineti in care nu vreau sa ma scol. Sau pur si simplu, asa.

Se intampla prea rar, cred eu. Dar asta e, nu am controlul asupra situatiei. Si bine ca se intampla. Am primit odata si dupa o imprietenire carnala totala un asemenea bon. Asta m-a bucurat. Ideea ca pe langa sau de fapt pentru actul in sine pot capata si un borcanas de capere mi-a dat o logica noua in viata.

Poate ca este, m-am gandit eu, si o reminiscenta de tip nostalgic. Pe parcursul celor 11 de corporatie am capatat multe bonuri de masa. Si mi-a ramas gustul ala, atat de prielnic, pe care-l am cand tin teancul in mana, pe langa bani.

Asa ca acum imi masor cuvintele mai bine. I-as mai spune lui I. ce cred eu despre asta si cealalta. Dar cand imi apare o bula in cap cu imaginea lui tinand bonul, cuvintele neprietene mi se topesc in gat. In locul lor, pun un zambet.

Mai e ceva. Niciodata nu cheltui cate unul, asa cum primesc. Ci strang mai multe, ca sa fie desfraul mai maret. Ce sentiment inaltator, va spun. Banii raman in buzunar si eu indes in gura tot felul de lucruri interzise.
Traiasca bonurile de masa si traiasca patronul lor, I.

cireasa barmanita

iunie 13th, 2010

Cand eram mica si ma intreba cineva ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare, omul ala sigur regreta ce-a facut. Unul dintre raspunsurile mele sincere era chelnerita.

Simteam din privirile adultilor ca e bine sa raspund doctor docent, astronaut, profesoara sau chimist dar eu mergeam pe sinceritate. Eu vreau chelnerita sau gradinareasa de parcuri. Bun. Sigur ca ale vietii valuri m-au dus de-a dura spre alte culmi, indepartandu-ma de scopul meu initial, pe nesimtite.

La un moment dat, a fost cat pe ce sa ma fac pianista de renume. Profa de pian a venit, dupa ai mei 8 ani de scoala de muzica, si i-a zis serioasa mamei ca asta e menirea mea. O sa fie o pianista celebra, mai rar asa talent. Fata asta trebuie sa mearga mai departe. Fata s-a impotrivit groaznic si uite cum tushti, cariera de muzician s-a mistuit fara lumanare la cap.

Apoi era cat pe ce sa continui sa fiu model pentru pozat picioare in vederea de reclame pentru purtat ciorapi cu chilot. Asa am castigat primii mei bani in viata. Adesgo cred ca inca se mai mandreste cu picioarele mele puse pe niste pachete cu dresuri. Si nici nu era o munca prea grea. In poza nu se vedea ca sunt pitica. Ei erau multumiti.

Cam in acelasi timp, a fost cat pe ce sa devin jocheu de performanta. Cu greu ma mai scotea cineva din grajd la varsta de 13-14 ani. Si cu mare greutate ma mai lasam dusa la scoala. Eu voiam doar sa stau in balegar si fan si sa incalec. Distractia maxima era sa-mi pun cizmele de cauciuc, sa curat cai si sa le dau zahar si morcovi.

Putin a lipsit sa nu ma fac frantuzoaica. Poate ca asta chiar era o meserie ce mi s-ar fi potrivit. Am luat admiterea la liceul francez din capitala. Urma sa fac parte dintr-o comunitate exclusivista si sa ma mut in final la Paris. Din cine stie ce motive acum ne neinteles pentru mine, m-am pus pe picioarele de dinapoi si n-am mai vrut sa ma duc. End of story.

Am ajuns un specialist in marketing si PR cu 11 ani de experienta. Se creiona clar in fata viitorul director de marketing regional intr-o corporatie mare de tot. Dar uite ca m-am salvat la momentul potrivit. Si acum scriu si mi se pare ca pentru asta m-am nascut.

Si nu, nu glumesc cu niciuna dintre aceste meserii si faze explicate mai sus. Zero fictiune. Cireasa a trecut prin toate. Ce-i drept, ca gasca prin apa. I-au intrat meseriile astea pe-o ureche si i-au iesit cum ma vezi si cum te-aud, pe cealalta.

Sa traiesti din scris, nu e usor lucru insa. Asta isi imagineaza orisicine. Si totusi mie imi iese si nu pot spune ca ma plang. Dar data fiind criza, ma mai apuca cate un fior nedorit pe sira spinarii si un pitic nemernic imi sopteste in ureche. Traim vremuri grele, cireaso. Daca ramai fara bani din scris, ce te faci mataluta?

Acum stiu ce sa fac. De ieri am aflat. O sa ma fac chelnerita sau barmanita sau o combinatie. Pentru ca mi-au iesit asa de bine cele cateva zeci de limonade facute cu manuta de cireasa la Street Delivery, incat am prins curaj rau de tot.

Daca scrisul nu o sa mai mearga, ma duc la ideea mea primordiala. Ma bag in alimentatie publica. Nimeni nu o sa-mi reziste. Toata lumea o sa vrea sa manance/bea/manance/bea din mana mea. Greu de descris emotia de a prepara si a vinde limonada la 40+ grade. Cu o coada de oameni insetati care voiau sa ii scap de canicula.

Am fost convocata la eveniment de Iulian de la Matasari 17 sa reprezint hotcity.ro. El are o lunga traditie in limonada si alte evenimente frumoase si bune. Toti banii pe care i-am castigat, adica 8 lei/pahar/zeci de pahare se duc la Pasi pentru viata. Care o sa se asigure ca spitalul de copii Marie Curie isi cumpara ce are nevoie.

Sigur, sper sa raman in zona asta de scris. Dar dupa weekendul asta am de tras doua concluzii. Pot oricand sa ma reorientez profesional. Lumea vrea sa cumpere de la mine. Poate pentru ca am zambet larg si sanii opulenti, cine stie. Si doi, daca Iulian ma mai cheama, o sa mai fac limonada pentru el si cauzele lui.

Da, cireasa nu o fi iesit pianista. Da, cireasa nu a ramas in industria de model pentru ciorapi cu chilot. Da, cireasa a ratat pasiunea de a fi jocheu. Da, cireasa ar fi putut fi o frantuzoaica pe cinste. Si da, cireasa avea o cariera stralucita in marketing & PR, pana cand si-a intrerupt-o singura.

Dar cireasa este acum un fel de masina de scris apreciata. Si da, cireasa poate fi oricand o barmanita de sa-ti sara basca. Poze cu dovada calificarii ei si atmosfera de la Street Delivery aici.