Toata lumea zice ca e criza. Parea ca ne mai obisnuisem cu ideea si ca nu mai discutam tot timpul despre asta.
Si totui, in lumina noilor evenimente, e greu sa te abtii tu, om. D-apai fruct, mai sensibilos din fire. De fapt cu greu mai gasesc prieteni, colegi si confrati care sa zica dupa buna cireaso altceva decat aoleu, ce greu ne e. Si ce din ce in ce mai rau o sa ne fie. Cireaso, esti gata sa plonjezi in dezastru?
Uite ca nu. Si ca totusi, desi cu frica adanc indesata in oase, cireasa se comporta ca un copil nefugit de-acasa. A reusit sa nu renunte la masaj, prestat pentru buna dispozitie si alungarea tensiunilor stranse din greseala in corpul firav de cireasa.
Nu a pregetat sa o cheme inca pe doamna Pia sa faca nitel curat si sa calce duiumul de rochii, din cand in cand. Si, mai ales, cireasa nu a inteles sa renunte la drumurile ei specifice. Pentru ca asta o motiveaza pe ea in viata.
Unui iepure trebuie sa-i arati un morcov, ca sa-i fie bine. Ciresa e musai sa-si arate siesi o excursie tentanta, ca sa poata supravietui la cote maxime. Altfel, intra in starea de avarie. Si culmea e ca orice excursie mi se pare tentanta.
Ca merg la vama sau in Cluj sau in delta sau la Montreal sau la Bruxelles sau la Muzeul de Ceasuri de la Ploiesti, eu sunt multumita. Treaba e ca nu pot sta in weekenduri si vacante acasa. Iar viermii astia din fund, pe care ii port cu mandrie in orice moment din viata mea, cu care cheltuiala se tin.
Si de aici contradictia din inima ciresei, o problema nerezolvata inca. Bunul simt si informatiile cu care sunt bombardata sistematic din décor imi spun ca ar trebui sa mai raresc ritmul. Sa mai tai cate un weekend, sa zic un nu resemnat dar ferm la vreo placere, sa mai renunt la vreun serviciu ce-mi usureaza viata
Iar eu nu si nu. Vad ca manifestantii ies cu zecile de mii in strada, suparati foc pe cei ce ne carmuiesc cu mana tremuranda. Sunt suparati pe buna dreptate, noroc ca exista Pin guinul si Smiley care sa le mai aline greva si sa-i faca sa joaca o geampara ad-hoc, in centrul metropolei.
Vad ca toata lumea strange cureaua, pe unde si cum poate. Vad ca oameni apropiati, pe care cireasa ii considera prosperi, au probleme mari la business si incep sa faca tot felul de rabaturi la stil de viata. Si totusi, eu nu si nu.
Eu ii dau in continuare cu weekenduri plecare mereu undeva, concerte de la care nu ma indur sa lipsesc si vize catre destinatii prea indepartate pentru asa vreme de criza. Ce daca abia razbesc facturile lunare si alte cheltuieli de baza din viata unei cirese.
Fac matrapazlacuri, ma sucesc, ma dau de trei ori peste cap. Iau bani de colo si peticesc, pentru scurt timp dincolo. Muncesc mai mult, tai de ici, pun inca un pic colea. Si tot asa. Dar la ale mele placeri inca nu sunt pregatita psihic sa renunt.
E clar, cireasa e nesatioasa si nu accepta, inca, sa traiasca un trai de baza.
Sa speram ca va reusi ea, si altii asemenea, cu aspiratii si dorinte si doruri musai de satisfacut, sa ramana pe pozitii. Dar viitorul suna rau. Si asta ar trebui sa insemne ceva, chiar si pentru un fruct ca mine.
