cate ceva despre canada si canadieni

august 18th, 2010

Am scris cu ceva vreme in urma un post care se numea chiar asa: ce stim despre canadieni? Acum m-am hotarat sa vad cu ochii mei despre ce e vorba.

Si m-am suit in avion si am zburat o suma impresionanta de ore, cu picioarele butuci si ceata in creier si vant ramas prin in buzunare. Dar a meritat. Pentru ca am gasit acolo o tara care m-a multumit in fel si chip. Culmea e ca am plecat la drum si cu idei preconcepute. Deci cu atat mai mare meritul Canadei si al canadienilor din ea.

Canada e mare, are culoarea verde si gazduieste un numar impresionant de veverite curioase nevoie mare si ratoni cu fundul gras si blanita frumoasa. Cand zic impresionant, inseamna ca sunt prin parcuri, ca porumbeii. si pe langa curtile oamenilor canadieni.

Una dintre veverite s-a cuibarit langa casa unei prietene. Cand usa terasei e intredeschisa, veverita vine si verifica borcanele cu bunatati de oameni care merg si la veverite. Trebuie sa fie foarte dragut sa ai un musafir veverita.

Montrealul este un oras foarte linistit, facut din strazi unde stau insirate ca margelele pe ata case cu un singur nivel si scara exterioara. Mare parte dintre locuitori alearga de le sar capacele si o si mai mare parte calaresc biciclete. Pentru ambele activitati exista mult loc si o gramada de verde de inspirat.

Bucataria este una fericita, pentru ca aduce cu pofta europeana de bucate gustoase. Dar toate celelalte nationalitati care hranesc si sustin aerul cosmopolit al orasului deschis cate un restaurant. Asa ca poti sa ceri orice bucatarie de pe pamant. Chiar daca ai vrea sa ii incurci, nu-ti iese. In Montreal sigur exista.

Asa ca locuitorii ies indelung la masa, unde se delecteaza cu restaurante tinute bine, cu pricepere si chef. Piata din Montreal este loc numai bun pentru relaxare, promenada si socializare cu semenii canadieni. Are alimente gustoase si frumos aranjate si poti sa iei putin din toate.

Dintre toate calatoriile mele, canadienii din Quebec par oamenii cei mai draguti si dornici sa-si faca cunostinte ad-hoc. Intra in vorba cu tine la magazin, la cafeanea, daca stau la masa vecina, si de fapt oriunde. A, si pestele national e somonul, ceea ce-l aduce in farfuriile canadienilor adesea si in felurite prezentari.

Prin Quebec trece un mare fluviu care imparte relieful in doua. Pe-o parte paduri intinse si niste coline, cu sate presarate printre ele. Pe cealalta munti si privelisti tulburatoare si plaje mici, cu nume de sfinti. Aici se strang familii cu copii care poarta palariute si se joaca pe mal, in timp ce parintii citesc.

Mic dejunurile sunt bogate si de cele mai multe ori dulci. Cand incerc niste capsuni de toamna cu sucre a la creme, descoperirea mea de baza, cad rapusa de placere. Nici siropul de artar intins pe clatite si gaufre nu e de lepadat. Si nici orasul Quebec, care e de fapt o mica Europa dichisita si plina ochi de lume.

Canadienii care nu alearga sau nu sunt pe bicicleta au un motiv serios. Sunt sigur pasionati de alt sport. Cand iesi pe autostrada ii vezi pe toti cum cara caiace, motoare, canoe, scutere si tot felul de alte harnasamente. Asta face ca majoritatea, mai ales barbatii, au siluete placute. Fara burti, fara manere, fara falci si cefe.

Quebec-ul are si un milion de lacuri, cu nume de femei si de sfinti. De fapt trebuie sa recunosc ca mai toate chestiile geografice au aici nume de sfinti. Ba chiar vazand niste nume mai fistichii, m-am gandit ca poate pot sa ma inscriu si eu la o bursa de sanctificare. Unde sa promit sa fac numai fapte bune, doar sa denumeasca un lac Sf. Sana.

Din ce m-am prins pana acum, Canada are doua probleme. Una ar fi iarna lunga, prea lunga, nedrept de lunga. Alta ar fi stresul cu parcarea. In timp ce bei o cafea si probezi o fusta iti sta inima in loc. Poate tocmai iti expira parcarea si cioclul de la amenzi sta la pamant in cautare de carne proaspata de tun.

Cam atat aproape in direct din Quebec. Daca aveti de adaugat aici lucruri despre Quebec, cu draga inima le astept. Ca sa formam impreuna fratia siropului de artar. Cateva locuri minunate prin care am trecut, ca sa nu fie doar o descriere mistica, sunt: Tadoussac, Kamouraska, Baie St. Paul. Si poze aici si aici.

canada si marimea conteaza

august 16th, 2010

Dupa revelatia ce mare e China, suferita anul trecut, e timpul ca cireasa sa spuna cate ceva despre dimensiunile canadiene.

Cat e tara de mare nu m-am prins. Probabil am vazut o particica de dimensiunea unei masline turcesti, adica felul ala care se strange gramada pe sambure si e cat unghia mare. Dar tot pot spune deja, expert ce sunt, ca tot ce-i canadian e foarte mare. Mai putin stiti voi ce, despre care nu ma pot pronunta exact.

Noroc ca mai am la dispozitie o viata de om. Una in care sigur o sa mai explorez granutele de nisip asezate cuviincios pe malul fluviului St. Laurent, unul dintre preferatii mei in materie de apa. Luati grosimea de sarpe kaki a Dunarii noastre, puneti 5-6 Dunari una langa alta si o sa obtineti adevarul.

M-am plimbat de-a lungul fluviului asta si i-am dat roata vreo saptamana. De multe ori statea cireasa pe un mal si, oricat se zgaia, nu reusea sa vada pana pe partea cealalta. L-am traversat cu feribotul timp de o ora si ceva. Mi-am muiat picioarele in apa lui. M-am induiosat la apusurile lui.

L-am mirosit cu pofta, am si gustat. Am facut asta pentru ca se intampla o treaba cu mareele si fluviul asta. Intra marea foarte in susul lui si il face sa semene bine cu ea. Asa incat cand stai la poalele lui te imbie mireasma de mare si sare si plaja. De-asta era sa lesin de placere la Kamouraska.

Dar parca numai fluviul e mare, ti-ai gasit. Ar trebui sa vedeti cum arata o pisica canadiana. Are corpolenta unui atlet pisicesc, labe de tigru si tot asa. Bine ca nu miauna des pisicile canadiene, altfel s-ar isca o gramada de tsunami.

Parcurile canadiene sunt spatii intinse, ca niste terenuri de golf, presarate ici colo cu veverite, ratoni, copii, lacuri si oameni care fac jogging.

Locuitorii adora rasnitele din care picura piper proaspat macinat la fiecare fel de mancare pe care il comanzi. Ele masoara 1/3 din inaltimea mea si probabil cantaresc 2 kilograme 300 de grame.

Cafeaua caffe latte se serveste si in varianta bol de supa, trecut in orice meniu, pentru canadienii mai pofticiosi. Apropo, nici ei nu sunt mititei.

Iar zambetele de pe fetele lor sunt dimensiunea XXL. La fel si gradul de civilizatie, apetitul dement pentru toate sporturile din lume. Mare e si speranta zilnica de a gasi un loc bun de parcare si de a scapa de vigilenta agentului cu amenzile. Un personaj care pedepseste cu infrigurare chiar si un minut depasit.

Canada e mare si surpriza mea la fel. Mi-a placut acolo mult de tot si cine zice ca e o tara plicticoasa se insala in stil mare. Mare de tot, ca orice legat de Canada si canadieni.

cireasa estivala part 2

iulie 27th, 2010

Puf, am iesit din spuma de mare. Inca mai am pielea gaina de la vanticelul de dupa baie. Sunt mandra sa ma prezint intr-un ambalaj de mulatra caucaziana. Si mai pastrez sare pe piele si par cret de la valuri. Cine stie al catelea dus va fi capabil sa stearga urmele astea dragi.

Da, inca mai duc dorul borsului de peste. Cel rosu la culoare, cu pesti mici, si cu leustean proaspat tocat pe deasupra. Unde mi-o fi hamsia cu mujdei si mamaliga. Dar m-am intors si sunt gata de drum. Incepe vacanta part 2, de peste mari si zari si tari.

Merg acum sa ma bat cu toti ratonii pe burtica si sa beau sirop de artar cu polonicul, in compania veveritelor. Am comanda ferma sa aduc esenta de artar si inapoi, acasa. Deci voi tocmi probabil un transatlantic ca sa pot multumi si pe a cherry si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Obiectivul primar: sa ma revad cu verisoara primara, cea mai draga ruda din cele mai indepartate rotunduri de lume. Mi-e dor de ea pana la loc comanda.

Primele seminte prajite de mamaia impreuna le-am mancat. Dar cireasa spune cu mana pe inima: cojile erau puse la locul lor, in buna oranduiala. Primele aprige filme de groaza impreuna le-am privit, dardaind cu sufletul la gura si asezonand si cate un pachet de tigari de caciula. Cum sa nu fiu emotionata.

Mai vin la Montreal special pentru cireasa si prieteni vechi torontezi. Ne vom cazni impreuna sa vorbim frantuzeste. Dar cireasa poate fi banuita ca oamenii astia sunt doar un pretext.

Pentru ca pe bune sunt curioasa si o sa aflu cum e sa te imbaiezi in lacuri canadiene si sa te usuci la soare pe pontoane canadiene. O sa petrec timp cu doi nepoti semicanadieni, care nu prea vorbesc romaneste dar stiu sa aprecieze o salata de vinete cumsecade si o matusa pe cinste.

Apoi ne vom sui doua fete cucuiete in masina si vom porni intr-un roadtrip. Voi sti care sunt cele mai gustoase imbucaturi din Montreal si cum arata Quebec-ul. Voi numara oameni zambitori si copaci falnici si voi insista sa stau la picnic in cele mai frumoase luminisuri canadiene.

Apoi vom merge la NY, the Big Apple. Unde chiar nu stiu cu ce ma voi ocupa mai intai. Am de vazut prieteni de cand eram mica. Am de strabatut Manhattanul dupa indicatiile unui italian care stie ce zice. Si trebuie sa iau guri din magia orasului asta de care e indragostita toata lumea, ca sa pot aduce si acasa.

Ce stie cireasa ce-i New York-ul. Dar va afla. Si trebuie sa recunoasca ca este megacurioasa sa patrunda cat de cat tainele lui american dream. Cel pe care l-a tot criticat de pe canapea, de-acasa, fara sa stie exact cu ce se mananca.

Despre toate astea dar si extrem de multe altele, pe 16 august. Sa va gasesc frumosi si odihniti, caci va iubesc ca-n prima zi. Fatal.

ce stim despre canadieni?

ianuarie 25th, 2009

canada

La olandezi e clar. Au saboti si au lalele. Si mai ales au mori de vant. Si un centru important unde se strang diamantele lumii.

Au si o problema cu apa care le invadeaza mereu caminul si viata. Motiv pentru care ingineresc ca niste furnici sa gaseasca o metoda eficienta.

Francezii au mmmmm ce branza si mmmmmm ce vin. Un oras incantator generator de romantism pe paine si niste rauri de lavanda in partea de sud. Se ocupa cu moda si fac toata ziua clatite.

Englezii au sange albastru, beau multa bere si au femei grase. Londra este the place to be, iar mancarea nationala, desi nu le face cinste, stim ca e fish and chips. In plus sunt mari, mari amatori de footbal, pentru care sunt dispusi sa omoare.

Australienii, care sunt tot departe rau, au canguri cum avem noi caini pe strada. Diavolul tasmanian este un animalut simpatic. Nu prea exista somaj si nivelul de trai este foarte ridicat. Dragostele lor dureaza mai mult.

Dar canadienii? Ce stim despre canadieni?

Pai ca au o tara mare. Da, au o tara foarte mare. Si ca au o cantareata, Celin Dion. Care nu prea le face mare cinste, dupa parerea unei cirese. Si mai stim ca, desi suntem aproape pe aceeasi paralela, la ei e mereu cam frig.

Ce mananca canadienii? Pai de unde sa stim. Ca se pare ca sunt foarte secretosi in legatura cu obiceiurile lor alimentare.

Bine, atunci care este simbolul national canadian? Aaaa, e frunza de artar, e frunza de artar! Am aflat asta pentru ca probabil au facut o campanie de PR la inceputul anilor ‘80.

Ce animale traiesc in Canada? Ce festivaluri de orice au canadienii? Ce au inventat ei? Ce la place sa faca in timpul liber? Si cum, va rog nu ma menajati, cum traiesc canadienii?

Sunt canadienii focosi sau molcomi sau buni ingineri sau duplicitari? Nu stim. Probabil ca de iubit stiu sa iubeasca. Pentru ca in caz contrar imi inchipui ca nu ar aparea mereu si mereu alti canadieni.

Sunt producatori de mobila, de masini, de ceasuri, de haine? Nu stim. Macar de ar fi canadienii mari producatori de iluzii frumoase, exportate in tot restul lumii.

Or fi canadienii buni la sport? Poate sunt. Sunt mari mancaciosi? Or fi. Sunt vanatori, pescari, apicultori? Se trag din daci, cei mai viteji dintre traci?

E curios cat de putine lucruri sunt dispusi canadienii sa imparta cu restul lumii. Si desi canadienii au rapit pe vecie. Pe una dintre cele mai iubite fiinte din viata mea, o verisoara. Eu nu stiu nimic despre tara asta. Si pe cine intreb, schimba vorba.

Ce stiti voi despre canadieni? Stiti ceva, altceva, despre ei? Va rog sa ma contactati.