Prietenul meu imaginar, I., s-a prins ce ma intarata, atunci cand vine vorba de bunuri si foloase. A gasit lucrul ala care ma face sa-mi sticleasca ochii de pofta, cand mi-e fluturat pe sub nas cu iscusinta.
Pur si simplu am nevoie de bonuri de masa. Nu, nu-mi ajung banii, oricat de multi. Bonurile de masa sunt ceva special, un fel de tichet catre un rasfat. La care huzur de multe ori renunt, pentru ca incerc sa fiu rezonabila la cumparaturi. Ei bine, bonurile de masa inseamna pentru cireasa icre de manciuria si somon marinat.
Bonurile inseamna modalitatea cea mai buna de a alege cele mai grosolan de fine si pervers de extravagante chifle. Bonurile inseamna ulei de masline paravirgin. Care probabil ca a fost obtinut prin presarea maslinelor coapte de catre picioarele fecioarelor necoapte inca, din regiunea respectiva. Altfel nu vad de ce ar costa atat.
Bonurile inseamna libertate pe varza. O abatere de la cosul zilnic altfel destul de strict, ca doar e criza. Uita cireasa de oua, lapte, paine, fructe, pastai congelate si apa minerala. Arunca cireasa in cos cantand de bucuria consumului dement branza de capra, untul cel mai unt, cafea de fite si fructe exotice, cu nume de vuvuzela.
Si pentru ca nu am putut sa-mi disimulez entuziasmul prima data cand le-am vazut la I., acum ma confrunt cu o situatie. Imi daruieste cate unul, in momente speciale. Cand sunt buna, cred eu, mai ales. Dar si cand sunt trista. Sau in dimineti in care nu vreau sa ma scol. Sau pur si simplu, asa.
Se intampla prea rar, cred eu. Dar asta e, nu am controlul asupra situatiei. Si bine ca se intampla. Am primit odata si dupa o imprietenire carnala totala un asemenea bon. Asta m-a bucurat. Ideea ca pe langa sau de fapt pentru actul in sine pot capata si un borcanas de capere mi-a dat o logica noua in viata.
Poate ca este, m-am gandit eu, si o reminiscenta de tip nostalgic. Pe parcursul celor 11 de corporatie am capatat multe bonuri de masa. Si mi-a ramas gustul ala, atat de prielnic, pe care-l am cand tin teancul in mana, pe langa bani.
Asa ca acum imi masor cuvintele mai bine. I-as mai spune lui I. ce cred eu despre asta si cealalta. Dar cand imi apare o bula in cap cu imaginea lui tinand bonul, cuvintele neprietene mi se topesc in gat. In locul lor, pun un zambet.
Mai e ceva. Niciodata nu cheltui cate unul, asa cum primesc. Ci strang mai multe, ca sa fie desfraul mai maret. Ce sentiment inaltator, va spun. Banii raman in buzunar si eu indes in gura tot felul de lucruri interzise.
Traiasca bonurile de masa si traiasca patronul lor, I.
Tags: bonuri de masa, cos zilnic, criza, huzur, icre de manciuria, lux, rasfat, somon afumat
“Neata!
) Incredibil, de necrezut, cad de pe scaun la serviciu de hlizeala! Acelasi sentiment mi-l provoaca si mie bonurile, un fel de lacomie, de infruptare din fructe oprite, hmm pacat ca nu le mai iau de mult, tare mult imi placeau, imi achizitionam mereu cea mai fina inghetata!:)) O zi faina!
n-am citit/auzit niciodata o oda atat de inaltatoare si recunoscatoare inaltata bonurilor de masa.
cat despre prietenul I. intelege-l si pe el cand nu-ti da mai multe. sunt maxiiiiim 20 pe luna, uneori si mai putine, depinde cate zile lucratoare intra in luna cu pricina, zile libere, concediu, etc, si poate ii trebuie si lui cateva pt rasfaturile lui.
da si mie-mi plac bonuletele. si nu pentru ca as cumpara nush ce delicatese cu ele, ci pentru simplul fapt ca-mi pica bine senzatia ca iau diverse chestii (alimemtare si ne) si in loc de bani dau niste hartii hihi
@Cristina: ah, nu m-am gandit la inghetata. Nirvana iau maine, ce buuuuun!
@ady: mda, cam asa e. dar ce sa fac, daca-mi plac?:P
@Cat: e ca la monopoly
Asta e noul tau viciu, Sana!
@Elena: am si altele, cat timp ai?