M-am prins ca nu sunt de acord sa ma deplasez afara din livada pentru aproape niciun motiv.
Poti sa-mi fluturi pe sub nas castele, trenuri pline cu cartofi prajiti, herghelii de cai cu pletele in vant sau chiar un sifonier intreg plin cu rochii cu ditamai crinolina si corsete impresionante. Daca ele sunt pozitionate in the land of far far away, eu tot nu vreau sa parasesc zona care mi-e mie draga. Si care e mica, mica, cam cat o puta de furnica.
Imi place tare mult taramul pe care il cotrobai eu zilnic. Livada mea se intinde din zona de nord dar nu prea nord pana in centru. Din ciorba mea preferata fac parte Piata Amzei, Gradina Icoanei, Centrul Vechi, Cismigiul si o parte din Unirii. Hai ca merge si Foisorul de Foc, Mantuleasca cu iesire in Calarasi si Buzesti. Dar gata, inchidem mustaria.
Cartierele care-mi sunt dragi sunt mai ales cele intesate de case si curti si pomi care infloresc liliac in aprilie si ferestre largi, netermopan, de unde se aude vara cate un pian sau o pisica.
Nu sunt pregatita sa trec granita care in capul meu este marcata cu sarma ghimpata si cu gard electric si cu crocodili flamanzi nici macar pentru cine stie ce bunatati. Nici macar pentru tartine cu icre de Manciuria. Nici macar pentru o parada a 100 de barbati in uniforma. Nici macar pentru un masaj cu ciocolata calda cu menta, care sa imi faca pielea gaina de placere.
Stai, acum m-am prins. Poate doar un barbat care-mi place sa ma faca sa-mi prelungesc calatoria urbana. Daca-mi spui ca este de gasit in Berceni sau la iesirea Colentinei spre Dragonul Rosu, s-ar putea sa ma urnesc. Altfel nu si nici asta cu inima usoara.
Livada mea metropolitana ramane astfel mica si frumoasa. In perimetrul asta frumos in care ma misc lucrurile merg altfel, mai bine. Ceea ce va doresc cu ardoare si dumneavoastra.
