Cand am trecut de la troleu la masina am zis ca e un pas inainte. Dar cand am trecut de la masina la bicicleta, am facut doi-trei-patru. Sa zic de ce.
Cand merg cu masina, imi scapa felul in care se schimba anotimpurile. Iar mare parte din sunetele vrajite de fiecare zi raman zidite dupa un geam. In sageata albastra reusesc sa ajunga doar lucrurile care urla la mine. Cele subtile, fine, duioase, se lipesc brutal de geam si nu au forta sa patrunda inauntru, pana la cireasa.
Daca ati sti ce lucruri minunate amusinez eu de pe bici la inceputul asta de toamna. Daca ati sti voi, nebiciclistilor si nebiciclistelor. Razele de soare miros diferit, cand trec prin ele si le port drept palarie, direct pe crestet. Frunzele danseaza portocalii, cu miros amarui, imbatator. Diminetile miros a must si a fum si a putina ceata.
Trecand cat pot de gratios cu bicicleta mea pe strazile cu multe case, imi pica ochii pe tot felul de dragutenii. Vad o doamna scarpinandu-si pisica sub barbie, in timp ce-i sopteste lucruri frumoase. Imi strecor privirile lacome printre zabrele sa vad cum oamenii isi ingrijesc in tihna gradinile.
Cand pedalez, sunt prinsa in tot felul de momente pretioase, de pus la teschereaua cu bunele. Aud cum exerseaza cineva la pian si se mai opreste sa se gandeasca inainte sa reia. Vad locuitori de pe la parteruri cum deretica prin case si casele se gudura inapoi. Descopar strazi noi, de bunastare si huzur pline.
Cand sunt biciclista, realitatea e facuta din imagini multi-multi-multimedia. Pozele se misca fin, sunt poleite cu soare, au in fundal fosnet de frunze si miros de iarba. Cand sunt biciclista, imi descopar orasul si cu partile lui subtile. Parti care imi tot scapa cand sunt sofer.
Sunt asa de multumita sa incep toamna asta calare, ca nici nu se poate povesti. Desi eu am incercat sa incalec pe-o sa si sa va spun ce drag mi-e de bici a mea.
