intamplari din geanta mea (Esquire)

august 20th, 2011

“Mângâi fericită noua mea geantă şi purced să fac curat în cea veche. Asta ca să pot începe o relaţie bazată pe respect şi înţelegere cu cea proaspătă, încăpătoare, din piele, verde ca o cireaşă necoaptă, al cărei unic avantaj faţă de cea veche e că e nouă. Dau deoparte obiectele complet nefolositoare. Pe masă rămân triste, dar demne: glezniera de la ultima scrântire şi ruleta de măsurat perdelele. Şi cele trei pietricele, culese cu Mihai pe malul lacului, în seara magică.

La următoarea razie, curăţ buzunarul din mijloc de florile presate în 2006, în vacanţă, când m-am îndrăgostit serios a 14-a oară. Şi zic un „nu” hotărât celor două perechi de ochelari care mă imploră din ochi, pentru că acum port lentile. Aleg să înlătur fără să simt nimic deosebit, ce chestie!, nişte nasturi şi câteva pixuri care nu mai scriu.

Obiectele care au trecut de preselecţia dură strălucesc parcă de bucurie. Sticla de parfum e toată numai un zâmbet, ciorapii fini în ţiplă, portvizitul doldora de cărţi de vizită, portofelul de bancnote şi cel separat, pentru mărunţiş. Agenda mică în care trebuie să fiu tenace ca să reuşesc să-mi scriu gândurile, dar o ţin pentru că e tare frumoasă – şi agenda mare, mai practică, pentru to do list.

A supravieţuit şi portfardul cu forfecuţa pentru unghii rupte şi pila – pentru situaţiile când o unghie agaţă, şi asta nu se poate rezolva cu forfecuţa. Şi penseta, pentru că sunt moment când un fir de păr izbucneşte instant de sub piele şi trebuie să fiu pe fază.

Pentru că sunt altruistă, nu pot renunţa la medicamentele de care s-ar putea să aibă nevoie cei din jur.

Rămân cu mine guma şi, achiziţie nouă, spray-ul de gură, care a apărut după ce m-am sfătuit cu o prietenă în a cărei geantă am fost invitată şi am văzut că are şi aşa ceva. Lanternă mică pentru când o să rămân în beznă sau vreau să citesc la cineva în beci şi o pereche de şosete, că nu se ştie. O Eugenie mai veche, dar încă bună. Câteva pliculeţe de zahăr brun, pentru că nu toate cafenelele au.” (Esquire, mai 2009, Sana Nicolau)

Daca vi se pare misto textul (mie imi place), cititi restul aici.

triumful sarmalei

decembrie 26th, 2010

Este adevarat ce-ati auzit. Am facut cele mai aprige sarmale din sud-estul Europei.

Norocul incepatorului sau ce-o fi fost, asta nu mai stiu. Stiu insa altceva si imi voi incalzi mainile la amintirea asta o vreme indelungata. Este vorba despre privirile si mormaielile pline de pofta ale celor ce au fost hraniti cu ele, cu sarmalele mele.

Sa stiti ca nu am dorit sa vin cu vreo inovatie. Am incercat sa raman fidela retetei din familia mea. De zeci de ani incoace, cei de-acelasi sange cu mine rasucesc sarmale fabuloase. Generatii intregi de meseni s-au bucurat pe langa masa lor. In miros de sarmale bine facute au aparut pe lume copii. In miros de sarmale cu vino-ncoace s-au urzit dragosti nespuse si s-au slobozit ani de voie buna.

Urmand reteta matusii grase, am izbutit. Au iesit, cred 46 de sarmale. Am facut asa. Am mers la macelarie, am luat 3 kile de pulpa de porc si un kil de vaca. Am rugat sa mi se toace cu entuziasm. Ajunsa acasa, am pus varza in apa si eu mi-am facut de treaba cu carnea. Pe care am pus-o in ceva mare si, dupa ce i-am adaugat nu prea mult orez, am framantat-o pana a ametit.

Sub ochii mei purcelul s-a imprietenit cu vacuta. Iar cand am adaugat si ceapa maruntita cata trebuie si sare si piper si nitica apa, apai cine a mai vazut asa umplutura. Si apoi da-i si lupta. Inveleste cireasa in varza numa buna un cocon de carnita. Si apoi pune toti coconii la fiert, alinati in somn dulce de catre bulion si ulei.

Mmmm, ce minune a tehnicii s-a savarsit. Au iesit asa de maiastre incat o sa incerc sa ma inscriu la concursuri internationale de reprezentat Romania prin sarmale, inafara tarii. O singura problema a reiesit din tot acest al meu prietesug cu sarmalele. Au iesit asa de bune incat s-au terminat repede. Si eu acum terbuie sa zamislesc unele noi. Caci siruri de musafiri mai am si guri infometate au si ei.

Prin urmare pun-te cireasa si fa niste sarmale, ce mama zmeilor pazesti. Zis si facut. Azi din nou sarmale si, daca ramane carne, si o ciorbita de perisoare. Muah.

palarii noi si barbati la fel

mai 14th, 2010

Putine lucruri ma emortioneaza asa de tare, inafara de sex bun si umed si o felie indecenta de tort de ciocolata negru in cerul gurii.

Putine lucruri ma ating cum face un nor pufos pe un cer albastru, care se straduie cat poate el sa semene cu o oaie bucalaie. Putine situatii ma multumesc ca balaceala cu picioarele intr-o apa de vara fara griji. Putine. Dar comandarea unei palarii noi se inscrie printre ele.

Palariile noi sunt ca barbatii, tot cei noi. Cand stiu ca urmeaza sa vina una proaspata, misterioasa, abia astept sa vad cum imi sta cu ea in cap. Ca sa fiu fidela paralelei, cand gasesc cate un barbat nou, ma emotionez cu intensitate. Si tanjesc sa vad cum se schimba lucrurile cand mi-l pun pe el, tot in cap.

Da, tocmai mi-am comandat o noua palarie. Mai am si altele, tot fistichii, e drept. Dar asta e una noua. Si e asa de complicata, incat habar n-am ce o sa iasa. Noroc ca eu am o persoana pe care o pot suna si sa-i zic simplu. Buna. Mi s-a facut de o noua palarie. Ma ajuti putin?

Apoi are loc un dialog ca la doctor. Dar ce simti, cireaso, trebuie sa spui. Dar cum ai vrea. Dar unde te duci cu ea. Dar ai suporta sa aiba si voaleta. Dar o vrei mai feminina sau sa fie o palarie manifest. Dar sa fie conceptual-abstracta sau doar o mica livada explicita cocotata la tine pe crestet?

Cireasa raspunde si ea cum poate. De cele mai multe ori insista ca vrea o palarie frumoasa, care sa o reprezinte. Doar ma cunosti, ce naiba, se lamenteaza ea. Fa-mi o palarie noua de care mi-e mare pofta si fa-mi-o cumva sa-mi placa de ea imediat. Hai ca poti, stiu ca poti, trebuie sa poti.

Si stii, nu prea mai am rabdare. O vreau acum, bate cireasa din picior. Cam cum bate si cand vrea un barbat. Doar ca atunci o face putin mai cu perdea, cu ceva siretenie la activ. Barbatii nu se omoara sa le strigi la un megafon, pe un stadion, ca ii placi, si ii vrei pe ei, negresit, acum. Cireasa stie.

Mi-am comandat o palarie noua si n-am nici cea mai mica idee ce-o sa iasa. Cica o sa vad 3 scheme si o sa-mi aleg una. Daca imi plac toate 3? E prea posibil. Cand vad palarii frumoase, ma lase nervii. Si femeia asta daruita cu har de palarii si mare intelegere de cireasa, nu face palarii naspa.

Daca o sa-mi placa toate 3? Sfinte Sisoe, ce misto e sa astepti o palarie noua. AMR 12 zile. Cam atunci cred ca sunt chemata la un ceai, sa vad ce mi se pregateste. Cireaso, ti se pregateste ceva.

Acum mi-a dat prin cap. Ar fi tare sa existe un centru si pentru comandat barbati noi, pentru situatii speciale. Buna ziua, fiti amabila, merg la o nunta. Si al meu, in situatiile astea, se cam imbata, se urca pe mese, transpira si ciupeste mireasa de fund. Se poate sa-mi faceti un barbat nou, care sa ma cuipeasca doar pe mine? E doar pentru o seara, da. Si am un buget moderat, da. Va multumesc, sunteti draguta.

Palaria mea, unde esti? C., lucrezi deja la ea?

ei se insoara, soarele dispara

noiembrie 25th, 2009

paiate

Am considerat mereu ca fostii mei trebuie sa-mi ramana cumva inchinati mie. Exact precum Moldova era pe alocuri inchinata turcilor, cand Stefan nu era atent sau nu era deloc.

Chiar nu conteaza daca eu i-am parasit pe ei sau ei pe mine. Poate sa fie vorba chiar si de fosti pe care am sperat fierbinte ca nu o sa-i mai vad in vecii vecilor. Nici macar din intamplare la raionul cu ulei de masline la Carrefour.

Oricare ar fi statusul, eu tot cred ca fiecare dintre ei trebuie sa sufere pe undeva, pe unde este detasat, macar un pic. Si toti au datoria sa traiasca mai greu dupa ce m-au cunoscut.

Pentru ca uite. Fostele suflete pereche au fost atinse de magia ciresei. Au cunoscut deci paradisul sentimental feminin pe pamant.

Prin urmare odata ce ele, sufletele astea, nu mai au paradisul, trebuie sa schioapete vizibil toata viata. Sa le vada lumea pe strada si sa exclame plina de compatimire. A, uite la domnul asta ce greu merge. Trebuie sa fie de-al ciresei.

Eventual (si de fapt de dorit), fostii nu-si vor mai gasi linistea niciodata. Pai da: cum sa mai traiesti la fel dupa ce m-ai iubit pe mine? Trebuie sa fii nebun. Sau peste, ca ei au memoria de doua secunde.

Si nu e vorba aici ca as simti nevoia sa mai fac vreodata ceva cu fostii, orice. Ca doar nu de bine si frumos ce era ne-am despartit. Stiu si eu atata lucru. Ca ciorbele care sunt puse iar pe foc nu prea mai au acelasi gust.

Dar cand aud ca vreunul se insoara, simt o musca verde si carnoasa pe creier. Care insista sa faca pui acolo si bazaie ca o tampita.

Raman asa, dezabuzata, si nu inteleg cum e posibil. Ei chiar cred ca o sa le mearga bine fara mine? Asa s-ar parea, imi canta la unison in ritm de blues corul de la biserica unde se savarseste ceremonia religioasa.

Adica inteleg ca fostul poate sa manace cativa ani buni fara mine. Pot sa accept ca doarme dus noptile cu luna plina. Pricep ca merge zilnic la toaleta fara sa-mi zica. Si ca in vacante chiar se distreaza si e fericit.

Inteleg si ca are relatii cu alte femei, cum sa nu inteleg. Dar sa se insoare? Asta e complet diferit. Si arata o detasare si un curaj emotional ceva de speriat. Nu-mi vine sa cred ce grad ridicat de autonomie a atins. Omul ala e liber de cireasa.

Cum n-am fost putin atenta, cum s-a vindecat. Pai sa nu trimiti paramedicii sa-i faca un picior mai scurt? Platesc eu proteza. Platesc oricate proteze trebuie. Aviz amatorilor: stati in banca voastra.

S-a insurat cel mai iubit dintre pamanteni. Si cum puteam sa tac despre asa curioasa intamplare.

la praga pentru sunca si magie

octombrie 16th, 2009

magie

Proshe. Arabelo, panie rumburaku. Panie profesoru. Sunt vorbe care mi-au marcat copilaria.

Daca ma gandesc bine, sunt femeia de azi care este. Si din cauza acestor vocale si consoane puse impreuna intr-un mod atat de armonios. Si in plus, cine nu si-ar dori asa un partener ca Petr Majer? Arabela inseamna magie si relatii reusite.

In plus, toata copilaria mea a fost marcata de sunca de Praga. Mai capatam o bucatica, ca mama de cireasa facea mereu smecherii si matrapazlacuri cu o ceainarie. Cand nu, ma multumeam si cu mai putin. Sunca sa fie. Asa ca mancam presata.

Si acum ma duc la Praga. Weekendul asta. Cred ca am plecat deja cand cititi voi asta. Ma duc acolo in interes de serviciu. Asta pentru ca sunt prinsa in valtoarea unui trend. Care ma surprinde, dar ma plec lui.

Eu ma consider scrib. Dar vad ca din ce in ce mai multa lume considera cu sunt jurnalista. Cine sunt eu sa-i contrazic?

Si prin urmare se asteapta de la mine purtari jurnalistice. Pareri jurnalistice. Si activitati jurnalistice. Motiv pentru care plec cu alti colegi jurnalisti in orasul suncii si al magiei.

Abia astept sa vad cu ochii mei ce lauda toata lumea. Orasul de aur. Am la mine aparat foto cu un card mare si gol. O carte pentru avion, un pulover pufos, o umbrela, niste banuti de buzunar si atentia marita. Ca sa vad tot ce misca.

Nu am net.

Cum ajung, cer o bere locala. Apoi caut un inel potrivit pentru giumbuslucuri magice. Pe care sa il rotesc des. Ca sunt o cireasa nesatioasa, care mereu pofteste cate ceva. Si o pelerina pentru deplasari rapide, in conditii de maxima discretie.

Praga, detextileaza-te ca vin.