Zic eu ca locuiesc intr-o livada. Dar pana la urma modelul cu care sunt obisnuita sunt blocuri si case si strazi pavate cu ceva.
Prin urmare cand cireasa a fost stramutata in decorul deltei, au avut loc ceva probleme de adaptare. Mici dar importante. Sa ma explic. Credeti sau nu, pe aceste taramuri se mai lasa uneori si noaptea.
Si cireasa este cazata in satul asta luxos si destul de incapator pentru a adaposti ceata de razasi a lui Stefan cel Mare, cu cai cu tot, si cu bucatarese si servitori. Cireasa e cazata la un capat iar restaurantul in care urmeaza sa serveasca o cina probabil delicioasa, la celelalt.
Ca sa poata ajunge de la A la B, cireasa este nevoita sa iasa pe ulita satului, cea dinspre apa. Lucru teribil de distractiv ziua. De-o parte e delta, de cealalta parte satul de vacanta. De care drumul este totusi separat printr-un gard si mici baltoace pline ochi cu dobitoace.
Iese cireasa mirosind a parfum si pieptanata cu grija, sa se indrepte spre cina. Afara, bezna tipica satului. Nu intuneric indoielnic, ca la oras, cu cerul luminat de reclamele urbei plus un strop de lumina de la semafoare, plus luminatul stradal nocturn si o geana e lumina de la firmele luminoase ale non-stopurilor.
In sat e bezna adanca. In delta, bezna e insotita de sunete si mai active decat cele din timpul zilei. Plus, si aici voiam sa ajung, delta noaptea e plina de buchete de vaci. De ce se intampla asta, nu-mi pot da seama.
Cred ca pe vacutele sfantugheorghene nu le trage nimeni de sani seara. Sau poate ca dupa scurtul preludiu care se lasa cu lapte cald pentru mame si copii, vacile fug pe ulita, sa se racoareasca de la atata senzualitate om-animal.
Speculez, cine poate sti de ce vacile nu se duc seara acasa. Cert e ca ele stau pe ulita asta pe unde trebuie sa treaca cireasa si molfaie iarba. Pasarile mici fac picpicpic, pasarile medii fac fifiiiiififiiiiii, pasarile mari fac bubububu bubububuuu.
Bezna e asa de adanca incat cireasa vede vacile doar cand prea tarziu. Apar brusc, huidume in noapte, si cireasa e acum la o distanta vulnerabila. Sunt multe si dispuse strategic pe mica pitica ulita de-o parte si de alta. Cireasa suna instant pe prietenul imaginar I. si il intreaba daca vacile ataca oamenii. El zice ca nu.
Dar ce s-a intamplat, cireasa. Pai uite, e plin de vaci, e noapte, sunt singura, si ele se uita la mine. Adica cum se uita, le vezi ochii. Nu, adica una mananca ceva de pe jos si alta are capul cu botul si cu coarnele indreptate fix spre mine. E horror. Cireaso, nu fi fraiera. Treci repede.
Mi-e frica, I. Mai bine nu mananc de seara si ma intorc repede decat sa trec printre atatea vaci nocturne. In timpul asta, noroc ca apare un om. Inchid cu I., ma iau dupa om si ajung la masa. Pfiii, ce-am mai scapat. Dar ce sa vezi. Cina ia sfarsit si cireasa vrea sa doarma somn dulce, leganat de hulubii deltei.
Ia-o, cireaso, inapoi pe ulita neagra. Ma uit in jur, cu speranta ca poate unii dintre oameni vor si ei acasa. Nu. Restul colegilor de delta petrec, nici gand sa plece. Cireasa nu e prietena cu nimeni incat sa-i explice. Stii, amice, mor de frica de vaci. Si ele sunt aici peste tot. N-ai vrea sa ma duci acasa? Dureaza doar un pic si pentru mine ar insemna mult.
Asa ca isi ia coada intre picioare si porneste iar pe drumul vacilor amenintaroare, nocturne. Poate mi se pare. Poate nu. Sunt acum si mai multe, dispuse si mai primejdios pentru trecerea unei cirese prin ele. Il sun pe I. si discut cu el o strategie de succes care sa ma faca sa ajung in camera teafara si nemuscata de vaci.
I. nu intelege gradul de periculozitate si crede ca ma alint. Pana la urma intelege. Ma intreaba lucruri precise, ingineresti. Cate vaci sunt, cat de subtire e poteca. La ce distanta ma gasesc de dansele. Spun tot si astept solutii. In timpul asta ma uit tinta la vaci, sa nu ma atace pe la spate.
I. evalueaza situatia si ma sfatuieste sa fug strecurandu-ma printre ele. Pai mai I., sunt puse cap in cap, strajuind poteca. Daca se unesc taman cand trec eu si ma sfarama la mijloc. Fugi, cireaso, o sa fie bine. Asa am facut, caci altfel ar fi trebuir sa dorm la restaurant sau sa chefuiesc pana in zori.
Ajung gafaind in camera. Inchid repede dupa mine luxoasa poarta si ce vad. Un semn care imi arata ca aveam dreptate. In delta sunt vaci libere, periculoase si agresive, care risca sa-i faca pe cei mai putini pregatiti, precum o cireasa, una cu pamantul. Este semnul din imagine. Judecati si singuri.
